Al. Husar – Izvoarele artei

Al. Husar – Izvoarele artei
I. Andante – allegro energico
Am inceput sa ma obisnuiesc cu aparitiile surprinzatoare. Semn, fie de ingamfata maturitate, fie de eterna tinerete intr-ale discernamântului critic literar. Sau poate ca, pâna la urma, societatea noastra reuseste sa înteleaga ca ceea ce îi este cu adevarat util sunt semnele de normalitate. Am totodata obsesia aceasta a dreptului la o normalitate încarcata de substanta, cu puncte certe de tangenta în valoare si nu în superficial. Ceea ce era pâna nu cu mult timp în urma surprinzator era posibilitatea unei aparitii editoriale care sa marcheze. ( “de marc a ” si nu „de firma” ! ).Ma obisnuisem cu aceleasi nume sonore intrate în “ dezbateri ” asonante, exprimari elitiste cu nevoi de afirmare imediata ori si mai rau, cu texte viscerale, fara cheag. Erau edituri si nume. Din când în când, … câte o surpriza. Iata însa ca tonul voit malitios îmi este readus catre firesc de realitatea ultimelor luni. Aparitiile de altadata surprinzatoare tind sa devina o constanta si sa îsi piarda (spre binele nostru) caracterul de inedit.
II. Andante
Astfel, nu mi – a fost tocmai usor sa aleg (din numeroasele titluri de pe masa) cartea profesorului universitar Al. Husar – “Izvoarele artei”, aflata la o a doua edi tie, revazuta, adaugita si publicata la “Princeps Edit”. Aparitiile în volum de înalta clasa ale scriitorului care se “ întâmplasera ” pâna acum contureaza prin ele însele o institutie culturala cu baze bine definite, indiferent de timpul ori perspectiva lecturii. Nu pot trece mai departe fara a va aduce aminte macar de titluri precum “ Întoarcerea la literatura. Printre clasici ”, “Ars longa. Probleme fundamentale ale artei”, “Metapoetica: prolegomene”, “Ideea European a ”, “Lec tiile istoriei ”, “ Periplu prin memorie ”, “Pro Eminescu”, “Tradi tii nationale ( în estetica si filosofia artei )”, etc.
Cartea de fata, “Izvoarele artei”, vine foarte bine sa explice dorinta continua a autorului de a se întoarce la lucrurile bine asezate, fundamentate axiologic si ontologic. Una dintre mizele lucrarii este si aceea de a stabili o legatura strânsa, usor vizibila, între arta si bucuria vietii. De altfel, înca din prefata cartii, aflam ca “ arta transfigureaza în structuri senzoriale (imagini artistice) realitatea raportata la om ”. Tot aici ni se reaminteste ca arta are functia de a oglindi, în diverse etape ale evolutiei sale, relatia dintre lumea creata si omul aflat în ipostaza creativa. “I zvoarele artei ” comprima în paginile sale informatii ce tind catre exhaustiv în ceea ce priveste curentele culturale începând cu Antichitatea si sfârsind cu câteva dintre ultimele orientari ce tintesc functia estetica. Acesta este de altfel si instrumentul preferat al profesorului Husar. Dincolo de rigiditatea formei, se simte sufletul omului îndragostit de frumos si adevar care inventariaza semnele, caracteristicile si ofera periodizarile unor curente în ceea ce priveste conditia artei în Antichitate, Evul Mediu, Renastere, Baroc, Clasicism, Epoca Luminilor, Romantism, Realism, Naturalism, Parnasianism, Simbolism, Impresionism, Expresionism, Cubism, Futurism, Arta abstracta, Suprarealism, Realism, Modernism si alte tendinte noi. Cam acestea ar fi si capitolele cartii. De semnalat înca o data cantitatea informativa extrem de bogata dar si felul lejer în care Al. Husar explica legaturile dintre aceste “periodizari”. Dincolo de „datele oficiale ” , multe dintre ele cunoscute din alte volume de specialitate, autorul se opreste în cazul fiecarui curent nuantând adesea aspecte inedite. Un capitol ce depaseste “sfera cumin teniei ” este cel rezervat barocului, curent ale carui trasaturi sunt greu definibile. E reafirmata într -un fel “ ostentatia privirii ” – prin schimbarile dese de perspectiva. Sunt pagini memorabile în ceea ce priveste romantismul ori claritatea speciala cu care sunt prezentate cubismul, futurismul. Clasicismul ramâne un curent suficient sie însusi în delimitarile conceptuale dar ceea ce este mai important este ca nu se uita legaturile dintre aceste orientari cultural creative. Ele nu sunt privite exclusiv ca perioade moarte ale unei dezvoltari estetice ulterioare.
III. Allegro giocoso
Va marturisesc ca îmi e si greu sa cataloghez aceasta aparitie. Poate fi folosita ca un studiu pur estetic cât si ca un mic dictionar al artelor. Pâna la urma consider ca volumul prezinta o microistorie a evolutiei mentalitatilor din perspectiva estetica. E acum poate momentul sa aduc la cunostinta ca analiza fenomenelor conota cu exercitiul sincretic. Sunt de întâlnit referiri dense la literatura, pictura, muzica, sculptura, cinematografie, etc. Cum însa mi – ar fi imposibil sa ma opresc asupra întregii informatii, în fragmentele urmatoare voi puncta într – o maniera mai mult descriptiva câteva din problemele artei de dupa 1900…, perioada care abunda în transformari rapide si curioase.
IV. Allegro con spirito
Astfel, în capitolul “Tendin te noi ”, sunt prezentati cei trei poli majori care acapareaza interesul creatorilor. Prima miscare se manifesta alaturi de batrânul realism în jurul anilor 1940 -1950. “ Noua abstractiune ” sau “ Miscarea de arta concreta ” dupa Jackson Pollock este o “art a de pura perceptie, într – un spatiu abstract, facând sa se simta devenirea unei existente universale, cosmice. ” Practic, apare ca o prelungire în afara interioritatii artistului. Un alt moment interesant este cel desemnat de sintagma “Art brut” care apela la eliminarea formalismelor de tip academic. Si totusi, la o cercetare atenta, rezultatul nu este altceva decât produsul unor clisee – instanta. Se renunta la dominatia liniei si a cercului în schimbul atotputerniciei petei de culoare, viziune pâna la urma elitista care nu scapa legilor doctrinare. E o perioada în care metodele sau modelele se interpun, suprapun, contracareaza. Scoala franceza ori pictura monocroma stabilesc relatii de opozitie cu tasismul. Dupa 1960, prin noile perspective introduse în stiinta de catre limbajele programate ori teoria informatiei, arta îsi îndreapta senzorii catre masina prin care încearca sa îsi revitalizeze realismul cu mult apus. Treptat, se ajunge la “ art brut ”, fenomen care înca îsi mai asteapta vizitatorii. Pictorul Jean Dubuffet impunea importanta formelor neconstientizate, ci aruncate direct din sfera inconstientului asa încât acest gen de spontaneitate bruta asigura îndeosebi semnificatul produsului cultural uitând ori mai bine spus, abandonându – si propriile forme. Prin urmare, “art brut” e o arta a semnului, a “gestului intempestiv”. Omul în ipostaza de creator este împins în afara posibilitatilor de constituire. Natura este cea care asaza pe pânza ; tot ea este mâna care modeleaza lemnul, în chip nemijlocit.
Printre acestea toate începe sa se întrevada un alt tip de realism. Paralel cu neonaturalismul din “art brut” apare si noul realism (o data simbolica este 16 aprilie 1960 – expozitia de la Milano a gruparii Apollinaire ). Se dorea instaurarea lucrurilor banale. Dupa expozitia de la New York a noilor realisti, care înaltau la rang de arta forme constituite din lucrurile pe care societatea de consum le arunca (cartele, imagini de cinema, lumini de neon, fotografii, etc.), Europa împrumuta imediat aceasta noua orientare si o eticheteaza drept “pop art”. Interesul comun nu este pentru temele marelui oras ci mai degraba pentru mijloacele sale. Suita obiectelor nu sunt simple cuburi ori piese ale unui joc “lego”, ci presupun ca au în spate o situatie existentiala particulara. Pictura si sculptura sunt declarate drept elemente ale mediului ambiant si nu au rolul de a crea imagini ci pur si simplu de a propune obiecte.
Un loc cu totul special este rezervat postmodernismului. Mai întâi este discutat conceptul de “ noua figuratiune ” care, în acceptia autorului, conduce catre un hiperrealism ce priveste habitatul în mod totalmente mecanic.
Interesant este ca termenul de postmodernism este lansat în 1870 si privea un fenomen plastic european subsecvent picturii impresioniste franceze fiind destul de vehiculat în secolul XIX, devenind pe deplin adoptat de secolul XX. Fara concretetea necesara, termenul este utilizat si imediat dupa razboi (fie în 1942 în poezia engleza fie în jurul lui 1954 în cea spaniola). Se stie, în jurul deceniului opt al secolului XX postmodernismul începe sa se identifice prin trasaturi proprii. Autorul ne poarta printre expunerile literatilor români însa din nevoia de a arata ca în literatura româna se autoconstituie ca un fenomen profund organic si nu în urma frustrarilor mimetice. Numele de prim rang ale lui Nicolae Manolescu ori Mircea Cartarescu (care a si consacrat o teza extrem de ampla fenomenului postmodernist) nuanteaza aceeasi sfera de discutie. Interesant este si modul în care Al. Husar raporteaza fenomenul la modernism. Se ajunge fie la un modernism în declin, fie la un modernism târziu, ceea ce cronologic argumenteaza aparitia prefixului “post”. Se pare însa ca acest “post” nu ramâne la nivel pur denotativ ci mai degraba tinteste catre o noua poetica. Pozitia rationala este aceea ca “ modern si postmodern sunt termeni care definesc mai curând stari de spirit complementare, aflate în acelasi timp în relatie de ruptura, continuitate si întrepatrundere ”. Mircea Cartarescu semnala teme noi : includerea paraliteraturii, invazia unor alte domenii ale marginalitatii literare (literatura minoritarilor, rasiala, sexuala, homosexuala, etc.) În cadrul artelor vizuale, se poate observa în ultimii ani o întoarcere a postmodernismului la figurativ ori naratiune (e cazul filmului de avangarda). Trecutul nu ramâne static ci este redimensionat iar apoi încorporat, dându -i- se o semnificatie noua. Postmodernismul ramâne sa faca apel la contextul istoric. Nuantarile pot merge si mai departe catre sentimentul unei parodii serios – ironice. Pe parcursul a mai multor pagini, Al. Husar dovedeste un simt critic deosebit în alegerea punctelor de referinta, contextualizând iar apoi re – discutând din perspectiva proprie complexitatea acestui fenomen.
O parte de final, oarecum o surpriza, sunt paginile în care autorul semnaleaza orientari de ultima ora în domeniul cultural. Întrebarea ce punea în dificultate criticul de arta ori de literatura era una destul de simpla : ce va urma dupa postmodernism ? De notat, ca în ultimul timp, întrebarea era adresata cu un fel de sadism de sorginte ludic, un fel de repros inchizitorial adresat intelectualului. Ei bine, Al. Husar ne vorbeste deja despre mica coabitare dintre “ postmodernism” si “ noua moderna ” – un concept ce începe sa prinda viata si trasaturi din ce în ce mai neestompate. Daca postmodernismul parea ezitant si degajat, “ noua moderna ” anunta necesitatea unei arte profund angajate, de natura de a – l situa pe om în noul context social si istoric al realitatii. E un nou apel la vital, la real, moment în care arta redevine critica. Expozitia din 1987 “ Documenta Kassel ” anunta în fapt aparitia noii forme de arta lichidând postmodernismul. Aceasta “ a doua moderna” pune relatia dintre arta si viata în noi termeni, în special din perspectiva ideologica. Ne trimite catre izvoare având grija totusi de a nu uita bagajul adunat în atâtea secole…
V. Finale
Cartea este cu totul speciala în toate capitolele sale si provoaca lectorul la ordonarea propriei informatii în limitele unei matrici axiologice.
Poate singurele puncte slabe ce pot fi semnalate ar fi inexistenta indicelui de nume ori chiar lipsa unei bibliografii critice la sfârsitul volumului desi referintele de specialitate sunt complexe si se regasesc în notele din subsolul paginilor.
Peste toate, simplitatea expunerii confera prezentarii autenticitate si evita cliseele ce apar de obicei în asemenea lucrari. Cele doua capitole ce deschid / închid lucrarea – preliminarii / concluzii aduc argumentul vital al lucrarii si în subsidiar trimit lectorul catre referintele riguros “ faptuite ” si nu catre idei cometa, abia schitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s