Andrei Makine – Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice

Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice

„E clar, până la apariţia «Testamentului francez», Andrei Makine nu a existat pentru publicul occidental. Abia odată cu apariţia romanului mai sus pomenit au început să curgă laudele cele înalte, premiile, şi «oficialităţile» cu aspect de podium. Desigur, la urma urmelor, nimic anormal într-o lume în care nu rezistă decât ceea ce stă sub ştiinţa marketingului. Medicis, Goncourt sunt premii importante, însă romane de substanţă erau cât pe ce să fie înghiţite de tăvălugul timpului în situaţia în care autorul nu s-ar fi gândit mai repede, ca într-un joc morbid, la un testament estetic-existenţial. Este punctul zero de la care pleacă constant resemantizările operelor întregi. Este acel nod care controlează întregul şirag de chei, atât de utile în decriptarea mesajelor. Gândesc «Testamenul francez» nu sub forma unui exerciţiu stilizat ci dimpotrivă drept un strigăt conceptual (deşi mi se va imputa sintagma !) de a evada din şirul prea cangrenat al scriitorilor contemporani, aserviţi politicilor culturale şi economice mondiale”.

Din câte îmi aduc aminte, cam aşa începea „Literaturbahnul” cu multe numere înainte. Îl descoperisem pe Makine mai mult dintr-o joacă dar, treptat, a început să-mi fie scriitorul cel mai apropiat din rândurile literaturii contemporane. Am convingerea că în ciuda unor teme prea de actualitate, prin fineţea şi modul neobişnuit de a înfăţişa dramele oamenilor, Makine va rămâne pentru vreme considerabilă în conştiinţa cititorilor ca un alt Dostoievski. Deşi am gândit-o imediat după primele două volume citite, nu am avut tăria de a pune tranşant în evidenţă o asemănare precum aceasta.  Un exerciţiu ulterior probabil că şi-ar găsi răgazul de a scormoni prin hrubele textelor celor doi şi ar găsi acel suflu cu totul special ce deocamdată vă este propus doar la nivel intuitiv.

Şi cum descoperirea unui scriitor prodigios îşi are propria-i poveste, mă rezum doar la a-mi arăta nedumerirea în faţa faptului că cel din ultim volum citit este şi primul scris de către autor. Acum mi-am putut da seama cu adevărat de forţa prozei acestui rus convertit în spaţiul public şi reconvertit la nivelul celor mai intime gânduri.

„Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice” e romanul ce mărturiseşte cu durere tăvălugul nefast al istoriei, o încercare disperată de reumanizare a unor locuitori ce şi-au pierdut pentru totdeauna capacitatea de a răspunde firesc provocărilor aduse de evenimentele celui de-al doilea război, apoi de „zilele lui Stalin” şi de comunismul sovietic. Harta unei societăţi deviante nivelează „diferenţele specifice” în timp ce harta fiecărui suflet ni se arată din ce în ce mai vag conturată. Într-o lume a fatalităţii în care speranţa însăşi e damnată în chipul cel mai grotesc, personajele cheie amintesc de Kafka. Ele mărşăluiesc către nicăieri având conştiinţa că nimic nu mai serveşte la nimic dar lăsându-se paradoxal surprinse în scenele minore ale unei vieţi trucate.

Andrei Makine îşi începe acest livresc rechizitoriu lăsând impresia că el însuşi iese din carte. Din acest punct de vedere, oferta autorului – personaj nu este legată de tehnici literare complicate. Saltul în timp, scurte replici, un amestec al destăinuirilor cu imagini de o frumuseţe stranie, imagini ce transmit simplu datele crudei realităţi, compun toate un arsenal de un lirism aparte. La urma urmelor, ca în fiecare volum, povestea este simplă: protagonistul, Ivan, aflat rănit în apropierea Stalingradului este miraculos şi in extremis salvat de asistenta Tatiana, alături de care îşi va petrece restul vieţii. Ivan va obţine în urma episodului consumat lângă Stalingrad cea mai înaltă distincţie militară. Recunoaşterea statutului acestuia are loc după încheierea războiului mai mult de formă. Medalia nu îi poate aduce decât beneficii iluzorii care în mod cert deservesc ideologia momentului şi nici pe departe caracterul înalt al oamenilor. Exemplele oferite de Andrei Makine sunt elocvente, cunoscute de atlfel în rândul ţărilor din Blocul de Est: veteranii îşi pot procura bilete la spectacolele Teatrului Balşoi, au privilegiul de a nu sta la coadă pentru cele mai penibile obiecte, etc. Ce li se cere în schimb ? Nimic mai mult decât propriul trecut; prin urmare, propriile suflete. Societatea nu are mecanisme redutabile de a reacţiona în faţa unor asemenea terifiante încercări, drept pentru care oamenii se lasă înghiţiţi, cu o ultimă speranţă de a mai salva ceva prin… iar aici începe adevărata tragedie a lui Ivan: rămas între timp văduv, mândru de faptul că în ciuda tuturor obstacolelor reuşeşte să îşi vadă propria fată ocupând un loc în înalta societate extrem de invidiat, cu un trai cu mult peste media oamenilor obişnuiţi, personajul construit de Makine va suferi o ultimă şi definitivă înfrângere. În acest pariu existenţial cu monstruozitatea unei lumi delirante, el ajunge printr-o banală întâmplare să afle ce se ascunde în spatele meseriei practicate de fiica sa. Şantajată cu mulţi ani înainte de KGB, aceasta nu are de ales şi acceptă să joace un rol dublu: sarcina ei este aceea de a întâmpina personalităţi din Occident pentru ca mai apoi să îşi ofere serviciile complete de ghid şi translator. Noaptea, precum într-o poveste citită invers, „prinţesa” îmbracă haina prostituatei pentru a intra, măcar pentru câteva clipe, în posesia documentelor deţinute de persoanele cu care intra în contact. Şi aceste pagini surprind deoarece naraţiunea e învăluită într-un lirism aparte. Olia, alături de prietenele ei, visează către eliberarea totală, mai precis calculează fără încetare orice artificiu care le-ar duce dincolo de Barieră. Ca şi în cazul lui Ivan ori a camarazilor acestuia, totul rămâne un vis imposibil de atins.

Finalul romanului este unul gradat, forţând până la ultima limită resorturile fiinţei. Pe punctul de a fi condamnat în urma unui gest gratuit pe care îl comisese într-un magazin al Federaţiei, Ivan este adus în sala de judecată doar pentru un banal spectacol, tribunalului comunicându-i-se că are de-a face cu un erou al Uniunii Sovietice şi, prin urmare, dictându-i-se să se poarte cu înţelegere. Realizând că totul este pierdut, bătrânul moare în urma unui stop cardiac; îi este încredinţat fiicei acestuia care, sub forma unui omagiu adus timpurilor de altădată, aranjează să îi transporte corpul în oraşul copilăriei, Borisov. Fatalmente, ca şi când niciun asemenea final nu ar fi fost de ajuns, nimeni în Borisov nu mai dorea să aibă de-a face cu trecutul, drept pentru care femeia se află în imposibilitatea de a-şi înmormânta tatăl. Soluţia vine tot din zona grotescului: Olia, deşi plină de remuşcări, este nevoită să vândă medalia la care tatăl său ţinea cel mai mult, promiţându-şi să revină şi să facă tot posibilul pentru a o recupera. Sunt acum potrivite alte câteva rânduri pe care le scriam în „Andrei Makine – Marcă înregistrată a literaturii ruse”: „Makine joacă rolul unui supranarator care are grijă de personajele sale. Le înţelege disperarea deşi lasă să se întrevadă şi ideea conform căreia el instituie voit secvenţialităţile unei memorii de care prea adesea s-a abuzat. De altfel, e şi cazul celorlate romane, Makine revine cu câteva teme – nucleu care îi populează spaţiile livreşti şi care nu lasă loc preţiozităţilor criticilor. Makine rămâne un păpuşar trist, cu o memorie ce îi joacă feste dintre cele mai nedorite. În final – atingerea unei colectivităţi ce şi-a pierdut cu totul cadenţa, respirând o anormalitate vicioasă”. Rândurile din finalul romanului mărturisesc toate acestea: „Doar râul Moscova era negru. Deasupra apei, din toate părţile, înălţându-se în văzduh sau rămânând nemişcat în aer, zburătăcea un văl alb. Dintr-odată, în profunzimea aceea înzăpezită şi îngheţată, tremură sunetul înfundat al clopotelor. Nu era orologiul Kremlinului, ci erau nişte sunete subţiri şi îndepărtate. Veneau din clopotniţa unei bisericuţe pierdute sub zăpada liniştită, undeva pe lângă Taganka. «Fiecare cu crucea lui…» îşi aminti Olia”.

Marius Manta

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s