Constantin Parascan – Istorie literară cu iz de parfum

Istorie literară cu iz de parfum
Nu mi-am propus aici să discut neapărat despre întreg destinul unei cărţi deşi, poate că până la urmă, tot ar trebui găsite nişte soluţii pentru conştientizarea librarilor în ceea ce priveşte domeniul reprezentat de noile apariţii. Dar ce legătură are ?
Pentru a fi mai aplicat, am să destăinui interesul pe care l-am avut începând cu anii facultăţii pentru tot ceea ce era legat de Eminescu. Şi cum o asemenea dragoste nu se uită niciodată, iata-mă aflându-mă în căutarea unei cărţi despre care auzisem deja destul de multe dar pe care se pare că nu aveam mari şanse de a o găsi prin librăriile „metropolei” bacoviene. După mai multe căutări, am procurat volumul prin amabilitatea autorului însuşi, punând astfel punct micului parcurs detectivistic.
Prima întrebare pe care mi-am adresat-o când am primit cartea a fost una care să justifice şi absenţa ei din librăriile băcăuane: ce interes ar mai putea să stârnească o asemenea lucrare ce face uz mai degrabă de capacităţile şi abilităţile unui cititor deprins cu lectura pe termen nelimitat ? În mod clar, nu e un roman de aventuri, nu e vreun volum de poezii cu decolteu ori vreo poveste cu zmei care merg cu motocicleta. Nu am să merg mai departe deoarece presimt că până şi această succintă prezentare va suscita interesul tot Acelei categorii a „publicului” (ce măcar e deprins cu realitatea unei biblioteci !). Dar să revin: legătura peste timp pe care o creează acest prim volum al unei posibile istorii junimiste postbelice cu vremurile apuse ale lui Titu Maiorescu, cu prelecţiunile de altădată, cât şi relaţionarea unor scriitori contemporani, m-a făcut să trec peste nedumerirea mai sus formulată de dragul jocului cultural şi să merg mai departe.
Aşadar, dacă nu s-a înţeles, avem în faţă cartea universitarului Constantin Parascan, intitulată „Istoria Junimii postbelice”, şi apărută la finele anului 2006 la Editura Timpul, desigur în Iaşi. Voi scoate în evidenţă încă de pe acum unul dintre meritele cele mai importante ale autorului: maniera extrem de directă de a prezenta aspectele dorite. Este fără doar şi poate una dintre puţinele istorii literare care se poate citi cu sufletul la gură. În ciuda acestei „permisivităţi textuale” informaţia nu are de suferit iar locul de primă importanţă este ocupat de nuanţă ori detalii dintre cele mai spectaculoase. Volumul este structurat în patru capitole distincte care trasează şi drumul recuperărilor: I. Junimea în Iaşi la 1975-1976; II. Junimea în Iaşi la 1976-1977; III. Junimea în Iaşi la 1977-1978; IV. Junimea în Iaşi la 1978-1979. Fireşte, anii mai sus menţionaţi sunt mai mult nişte realităţi scriptice deoarece din perspectiva şi modul în care este construit discursul autorului, aceştia trimit şi către alte corespondenţe temporale.
După cum singur explică, istoria de faţă a fost privită de Constantin Parascan atât ca o datorie de suflet cât şi una „în marginea timpului”. Ceea ce a urmat, e simplu a spune, însă probează o maturitate de conştiinţă literară: „ … întâmplările de la Junimea acelor ani sunt încă vii, au căpătat semnificaţii dincolo de conjuntural, am trăit direct şi am fost nu martor, ci iniţiator, făptuitor… şi în cei 15 ani, din 1975 până în 1990, nu am lipsit de la nici o şedinţă. Iar pentru a purcede la lucru, ca un cercetător literar care se respectă, am fişat câteva mii de pagini de cronici ale Cenaclului şi Muzeului, alte sute transcrieri de pe benzile de magnetofon din fonoteca de aur a Casei Pogor…” Amintirile încep să curgă, însă nu dezordonat ci într-un fel care ar face cinste oricărui istoric literar. Autorul foloseşte adesea forma pronominală („noi”) pentru a evita din modestie a-şi trece numele sub realizările acestor „întreprinderi culturale”. Din paginile volumului reiese cine se ascunde în spatele acestui pronume: alături de alţii – Constantin Parascan şi Daniel Dumitriu.
Reînfiinţarea Junimii a fost posibilă în acei ani şi datorită dezgheţului cultural care s-a resimţit la nivelul întregii ţări. O perioadă a intereselor oneste, de grup, care venea să instaureze realităţi cultural-valorice prin seriozitate, pasiune şi profesionalism, chiar dacă la început tatonările erau de domeniul inerentului: „Junimea însă de demult ne chema, suna mobilizarea junimiştilor acelor ani. Aerul care se respira acum permitea o întoarcere la aristocraţia spirituală veritabilă, după rătăcirea prin «pustiul» demagogic al deceniilor cenuşii. «Cupola» simbolică a Junimii lui Maiorescu, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici şi ceilaltşi înfoia puţin bojogii intelectuali ai scriitorilor tineri şi mai puţin tineri din Iaşi, dar nu numai”.
Chiar dacă nu figura sub forma unui program estetic extrem de bine definit, noua Junime îşi fundamenta existenţa plecând de la accentuarea nevoii pentru studiu continuu, pentru interculturalitate şi chiar a unei seriozităţi care amintea de perioada veche. Deşi toate acestea reies din interiorul cărţii, din felul cum iau cuvântul diverşi invitaţi, pentru încă o dată autorul intervine, lămurindu-ne: „După primele două-trei întâlniri, veleitarii, neaveniţii, „pensionarii” care navetau mai pe la toate cenaclurile din Iaşi, s-au retras şi au dispărut, iar tinerii talentaţi aveau să considere Junimea instituţia unde avea loc consacrarea la acest prim nivel al drumului lor literar. O întreprindere de genul acesta îşi legitimează înfiinţarea şi existenţa ulterioară prin valorile care se adună, se manifestă şi se confirmă în ani”. Nu vreau să justific de ce am ales o asemenea manieră de a prezenta cartea dar este de datoria mea să afirm că mă raliez unor asemenea gânduri şi că până la urmă am considerat necesar să accentuez nişte probleme de fond în detrimentul unei re-povestiri facile a diferitelor „luări de cuvânt” ce nu trebuiesc până la urmă minimalizate deoarece parţial, suma acestora (a mi se scuza construcţia !) certifică voinţa autentică de a descoperi noi forme de valoare. Şi până către final, am putea considera că dorinţa nerostită dar lesne de subînţeles va acoperi o realitate aureolată. Autorul afirmă îndreptăţit, de data aceasta fără urma unor modestii neavenite, că Junimea potbelică ar putea fi percepută drept o instituţie dintre cele mai serioase care a oferit, cel puţin pentru literatura contemporană, nume dintre cele mai sonore. A câştigat examenul în faţa istorieie prin seriozitatea demersului şi forţa cu care a ştiut să impună conştiinţelor literare nume precum George Lesnea, Ioanid Romanescu, Horia Zilieru, Corneliu Sturzu, Mihai Ursachi, Dorin Tudoran, George Bălăiţă, Al. Călinescu, G. Dimisianu, Constanţa Buzea – care la vremea înfiinţării Academiei aveau câte cel puţin o carte, cât şi debutanţii ce vor confirma majoritatea peste timp: Emilian Marcu, Mariana Codruţ, Nicolae Panaite, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Cassian Maria Spiridon şi mulţi alţii.
Revenind propriu-zis la carte, fiecare capitol semnalat conţine o prezentare a celor ce se supun tipicului junimist: o primă parte a şedinţelor în care se citesc şi apoi sunt supuse dezbaterii „noile nume”, urmată de o a doua parte condusă de Daniel Dumitriu, secvenţă în care invitatul special este intervievat. Constantin Parascan aduce în faţa cititorului multe dintre temele dezbătute: condiţia scriitorului (a se citi în subsidiar într-o societate care nu lasă prea multă libertate individului), raportul dintre nou şi vechi, literatură de consum (cu un termen actual) / literatură „înaltă”, etc. Ar fi extrem de multe de comentat: am reţinut printre altele portrete literare deosebite (apariţia lui Emilian Marcu sau a Marianei Codruţ), principii estetice dintre cele mai solide, o ironie fină a autorului raportată la realităţi literare şi extraliterare demagogice, etc.
Este prin urmaretan o carte importantă prin seriozitatea cu care este scrisă, prin necesitatea ideii de program pe care o reaminteşte, prin diversitatea informaţiilor şi modul acestora fericit de a fi fost prezentate. Pentru cunoscători: amplificarea materialelor semnate Constantin Parascan în „Convorbiri literare” !
Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s