Grigore Ilisei – Literatură, destin

Literatură, destin
Îmi amintesc şi acum, cât de mulţi scriitori şi cât de puternic se temeau aceştia, imediat după perioada lui 1989, de inexistenţa unei reale „literaturi de sertar”. A fost unul dintre subiectele aprig discutate şi dezvoltate sub forme diverse pe canalele media. Fără doar şi poate, am apelat la acest mic şi banal artificiu nu pentru a disculpa o anume categorie, cât din dorinţa de a fixa mai bine o anumită generaţie mult prea blamată (ca o opinie personală). Feţe ale comunismului au fost reconstituite mai abrupt sau mai puţin brutal şi în cinematografie, ori alte arte cu mai mică priză la marele public. Am folosit mai sus pluralul „feţe” deoarece societatea românească nu a avut interesul să aducă la unison diferite informaţii şi să înfiereze la timp atitudini, atitudine ce a costat ideea de românitate. „Literatură de sertar” poate nu a existat după măsura aşteptărilor. Mai mult decât atât, multe dintre numele care au (re)apărut după revoluţie s-au dovedit cu timpul umflate din nevoi editoriale, de moment. Am mai semnalat şi în alte locuri un fenomen de pe urma căruia au profitat inechitabil intelectuali dintre cei mai fini. Desigur, o altă discuţie… Din paranteză în paranteză, constat că marele subiect al acelei „literaturi de sertar” odată inexistente, începe să provoace, să reîncarce bateriile unor scriitori deja consacraţi. Cu ceva numere mai înainte prezentam romanul lui Eugen Uricaru „Supunerea”, pentru ca de această dată să mă opresc la ultimul (timpul sper să nu imi fi jucat vreo festă!) roman semnat de Grigore Ilisei „Între linii”, apărut la Princeps Edit.
Alături de alte tomuri bine scrise, cartea lui Grigore Ilisei este una dintre lecturile obligatorii ale celui interesat atât de aspectul literaturii contemporane dar şi de aspecte adiacente, ce privesc ştiinţe conexe. „Între linii” vieţuieşte foarte bine în continuarea romanului realist, dar al unui realism resemantizat. Putând fi citit şi ca un roman cu cheie dar la fel de bine şi sub forma unuia obişnuit, „Între linii” propune cititorului două-trei destine ale României comuniste. Cu o ştiinţă de invidiat, Grigore Ilisei este în măsură să îşi dozeze optim gradul de autoimplicare în trăirile personajelor creionate.
Precum în cazul unui joc copilăresc, totul începe sub semnul unei provocări. E capcana din primele pagini, acolo unde atmosfera creată de amintire e mai degrabă de factură idilică şi nu anunţă multe din dramele ce se vor desfăşura. Cronologicul este însă vizibil printr-o logică aparte. Evenimentele nu sunt prezentate în secvenţialitatea lor firească dar se supun perfect intenţiilor autorului. Printre firele de nisip ce îndrăznesc a avea candoarea de a măsura mai degrabă timpul subiectiv, încep treptat să se distingă trei personaje ce vor acapara întreaga atenţie: Camil Dunea, Toni Burada, Draga. În prima parte, cartea lui Grigore Ilisei recreează adecvat atmosfera anilor de după război, atunci când se producea renumita „re-alfabetizare” sub lipsa de discernământ a politrucilor sovietici. Portretul mulţimii vine în slujba autorului, marcând practic neputinţa oamenilor în faţa „fenomenului de îndobitocire”. Exemplele vor fi cred edificatoare iar insistenţa autorului pe singura clasă politică, pe trăsăturile fizice şi comportamentale ale acesteia, vor fi de bun augur pentru restabilirea unuia dintre adevărurile istorice. Am reţinut la Grigore Ilisei judecata omului simplu dar cu convingeri pertinente. De fapt, de-a lungul cărţii autorul dă doar aparenta impresie că nu ştie ce să facă cu personajele. Sunt momente când le lasă să se desfăşoare după regulile compoziţiei, sau dimpotrivă, intervine în text sub forma unei voci supranaratoriale care îţi arată drumul ce trebuie urmat: „Oare asta să fi determinat comportamentul elevilor Şcolii de Alfabetizare Politică ? Cu siguranţă că nu numai Ceva cu mult mai complicat, subtil şi perfid, se petrecea. Poate condiţia umană să fi fost la mijloc ? Ori dorinţa de supravieţuire ? Aşa ceva se mai putea înţelege. De neacceptat rămânea josnicia umană. Aceasta, din păcate cam ieşise la drumul mare”. Ei bine, caracterele jalonează în aşa fel încât să supravieţuiască, neplătind totuşi un tribut însemnat din punct de vedere moral. În galeria personajelor figurează oameni dintre cele mai nebănuite soiuri dar care fiecare îşi are o motivaţie individuală şi un loc bine stabilit în falsitatea usturătoare a unei invenţii umane decăzute. Profesori universitari care comit acte de o moralitate nu doar îndoielnică ci de-a dreptul jignitoare pentru un om altădată rectiliniu, colegi de breaslă sunt dominaţi de Frica impusă de organele represive ale securităţii socialiste. Într-un carusel al îndoielilor, oamenii au comportamente neaşteptate şi îşi provoacă unii altora răni sufleteşti profunde. Cei trei nu rămân neatinşi dar reuşesc ceva mai bine să pareze loviturile unui destin potrivnic. Deşi, aşa cum credeau ei, „nu va curge lapte şi miere”, lumea nu va merge neapărat înainte. Dimpotrivă: efectul ultim este acela că lumea se va dezumaniza iar unul dintre momentele interesante ale cărţii este dat de portretul unui fost burghez cu principii nobile: „Camil, din fundul clasei, se uita cu mila la dânsul şi-l compătimea, descoperindu-i capul chelos, aplecat peste pupitru, aproape să intre prin scândura băncii, numai să-şi poată băga în cap învăţătura cea mai avansată din lume. […] Omul acesta neîncovoiat, iubind nebuneşte verticala, se cocoşase dintr-o dată. Era, iată, remarca cu vădită amărăciune şi neplăcere Camil, o târâtoare”. Dar această figură nu este decât una din multele chipuri distorsionate de bestia sovietică.
Pentru că nu mi-am propus să vorbesc nimic despre momentele acţiunii efective, nu am să mă opresc pentru a diseca arestarea lui Toni Burada şi mecanismul de tip paradoxal prin care acesta reuşeşte să se întoarcă acasă. Nu voi relata nici poveştile demne de o adevărată saga a celorlalte personaje. Bărbaţii cu apariţiile lor de tipul funcţionarului, femeile ce nu îşi împlinesc dorinţele inimilor ci cad în căsătorii ratate încă de la început, sunt nişte piese aduse parcă din jocuri diferite. Ar putea fi cu toţii purtătorii unor suferinţe complementare dar nu se întâlnesc niciodată. Focalizând asupra celor trei caractere mai sus menţionate, Grigore Ilisei reuşeşte să surprindă totuşi şi câteva nuanţe, anumite gesturi, gânduri ce îi detaşează de Marea Mulţime. Camil Dunea şi Toni Burada reuşesc aproape neverosimil prin artă, şi ceea ce este mai important este că sunt singurii ce îndrăznesc să meargă mai departe după principiile estetice personale şi nu după cele impuse. Preţul pe care îl plăteşte fiecare este imens iar asupra satisfacţiilor din final autorul nu se opreşte prea mult şi asta cu buna ştiinţă de a accentua dramatismul unor vieţi sacrificate în zadar. Mesajul este acela că oamenii sunt de vină pentru toate câte li s-au întâmplat. Oamenii şi lipsa lor de moralitate. Plecând de la vina ruşilor se ajunge la indiferenţa prostească, opacă a românilor care fură şi distrug un monument de patrimoniu. Cei care vor fi putut să cunoască victoria în faţa unui sistem demonic, au mimat mersul printre linii pentru ca în clipele când torţionarul nu era vigilent, să iasă sub o formă sau alta din rând şi să îşi  contra-educe conştiinţa.
Un roman dens, unde singurul spaţiu ce rămâne neatins este providenţial cimitirul – o lecţie de interes general dar ale cărei înţelesuri se vor afla într-o continuă preschimbare: „Neruşinarea, neobrăzarea, cinismul nu merseseră până acolo încât să tulbure şi somnul morţilor. Încât, cel puţin în mare, oraşul celălalt îşi păstrase aproape intactă alcătuirea. Unele din impunătoarele cavouri şi monumente din veacul al nouăsprezecelea şi începutul celui următor, rămăseseră cam de izbelişte, pentru că dispăruseră urmaşii şi nu mai avea cine să le îngrijească. Dar se vedea că fuseseră croite să înfrunte timpurile”.
Marius Manta
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s