În plasa autorului A.S. Byatt

În plasa autorului A.S. Byatt
A. S. Byatt este unul dintre numele care a rămas ascuns publicului larg din România. Publicat nu cu mult timp în urmă, sub forma unei strategii editoriale interesante, volumul “Îngeri şi insecte” – Editurii Univers (Colecţia “Cotidianul”) – ar putea deveni, chiar şi în condiţiile unei re-editări, un succes de piaţă. Dar să nu mă arunc prea departe ! Pe acest drum ce mi l-am propus (de-a lungul literaturii universale), nu am făcut nici pe departe tot posibilul să întâlnesc cărţi de atmosferă ori producţii care să provoace în chip melodramatic încărcături lacrimogene. Şi totuşi… cărţile prezentate până acum, cu excepţia uneia, ar fi mai degrabă semnele unui postromantism în revenire. Nu am însă cum să alunec în desuetudinea tiparului, drept pentru care, pentru încă o dată, îmi prefac lectura independentă de propriul fond sufletesc. Să nu uit totuşi, deşi e de la sine înţeles, alegerea unei cărţi presupune un prim raport critic.
Prin urmare – şi asta pentru a evita un “deci” sinistru – mă voi gândi pentru numerele următoare la “ceva” care să spargă micul canon autoimpus. Punctele “comune” trădează până la epuizare capacitatea unui cititor avizat de a plonja printre uneltele criticului literar. Acest îndelungat preambul nu trădează însă şi scriitura la care voi face referire. Şi asta pentru că o scriitoare de talia lui Byatt întreţese poveşti în corpul cărora cu siguranţă te vei pierde, te vei regăsi surâzător peste câteva pagini, gândind că ai “prins firul” poveştii, pentru ca ulterior finalul să te răsplătească pe deplin pentru “lectura fidelă”. Deşi o asemenea prezentare nu are cum să circumscrie şi elemente ce vin din zona biograficului, totuşi, resimt ca o datorie să menţionez că A. S. Byatt este una dintre vocile de forţă ale literaturii engleze contemporane. Născută în 1936, în Sheffield, profesoară pentru o perioadă îndelungată la câteva din colegiile de tradiţie din Marea Britanie, autoarea despre care vorbesc este binecunoscută în special pentru măiestria prozelor scurte. Totodată, am să o spun încă de pe acum, reuşeşte pagini de literatură interesante, în special datorită ataşamentului ce poate fi descoperit cu uşurinţă faţă de tot ceea ce înseamnă literatura victoriană. Apropiată de coloşi ai literaturii engleze, precum Henry James, George Eliot, Emily Dickinson, T. S. Eliot, Robert Browning ori chiar împrumutând tuşe din Jane Austen, autoarea face un pariu cu însăşi istoria unei literaturi de mare forţă. Sunt multe succesele pe care le-a înregistrat iar unul dintre cele mai citite volume rămâne cel de faţă, mai precis “Îngeri şi insecte”.
Cu puţină bunăvoinţă am putea considera cele două texte ce se adună între coperte drept micro-romane, depăşind sfera nuvelei tocmai prin intertextualitatea ce se impune de la început ca o valenţă a acceptării simbolistice. În prezentarea de faţă mă voi opri doar asupra primei scrieri, “Morpho Eugenia”, care rezumă până la urmă nu doar toate putinţele creatoare ale unei autoare “destul de ciudate” ci mai degrabă are acel dar de a redeschide nişe de mult timp ascunse în hrubele memoriei.
Textul însuşi este un quest pentru răstălmăcirea propriei corporalităţi, din dorinţa de a aduce către suprafaţă lumile semnificatului. Mai concret, cartea e undeva la primul nivel povestea lui William Adamson, un bărbat ce a experimentat viaţa sub multiplele ei aspecte, naufragiat la propriu dar şi la figurat în casa primitoare a familiei Alabaster. Revenit forţat de chipul neîndurat al propriului destin înspre pământurile Angliei din mirifica zonă a Amazonului, îşi va continua cercetările ştiinţifice, marea pasiune a vieţii sale, ocrotit de către stăpânul casei, domnul Harald. Întreaga sa lume pare marcată de dragostea pentru vietăţile mici, furnici şi fluturi, pe care le investighează cu pricepere şi dăruire. Ajunge de fapt până acolo încât jurnalul devine propria lume, închisă deocamdată pentru ceilalţi: “… îşi descoperise pasiunea sa cea mai importantă: insectele sociale. Se uitase la celulele construite regulat în stupii de albine, observase cărările furnicilor care îşi transmiteau unele altora semnale cu antenele lor fine, lucrând împreună ca să mute dintr-un loc în altul aripi de fluture şi fărâme de pulpe de căpşună. Stătea acolo ca un uriaş prostănac şi se uita la fiinţele acelea de neînţeles, inteligente şi animate de un scop, ocupate să construiască şi să distrugă edificii în ceea ce, pentru el, nu erau decât crăpături în pietrele de pavaj. Aici era cheia înţelegerii lumii. Jurnalul lui devenise jurnalul unui observator de furnici”.
Lumea investigată cu instrumentele pozitiviste ale veacului, îşi descoperă pe rând înţelesuri dintre cele mai neobişnuite dar fermecătoare. Graniţa dintre lumea reală şi cea “sub observare” se şterge treptat, William ajungând să nu mai facă mari diferenţe între cele două spaţii. Atras de fata cea mare a celui care îi oferise sprijin în munca de cercetare, el însuşi colecţionar pasionat şi stăpânul familiei, William ajunge să se însoare cu fiica acestuia, Eugenia, fiinţă aproape ireală, perceptibilă doar prin senzualitatea cu care este descrisă de-a lungul a câtorva fragmente. În rest, apariţie eminamente tragică, alături de care se simte fericit pentru o perioadă însemnată de vreme deşi, undeva în străfundurile propriului suflet, William Adamson începe să se distanţeze de propria lui soţie. Acceptând în continuare acest prim nivel al lecturii, descoperim cu că în fapt, cea care fusese percepută drept victimă, frumoasa Eugenia, ascundea un teribil secret: purta semnul incestului. Dacă e să dăm atenţie în chip retrospectiv, de-a lungul paginilor cărţii, autoarea trage diferite semnale referitoare la deznodământul neaşteptat al poveştii iniţiale de iubire.
În urma celor aflate despre propria soţie, William înţelege să părăsească domeniul Alabaster şi pleacă către ţinuturile libertăţii alături de misterioasa Matty Crompton, cea care îl ajutase de mai multe ori să îşi ducă planurile la îndeplinire.
Aşa cum anticipam, dincolo de acest prim nivel, autoarea are ştiinţa graţioasă de a “complica” semnificaţiile textului, făcând din acesta un adevărat labirint din care doar cei cu adevărat puternici au şansa să iasă. Atmosfera descrisă, chipurile “înregistrate” modern, purtătoare a măştilor victoriene, referirile dese la alţi scriitori, dublate chiar cu extrase din operele acestora, aruncă interpretarea pe un pământ dificil de explorat. Cititorul este cumva părtaşul lui Adamson, şi întru reamintirea scenariului biblic, clasifică, dă viaţă în chip alegoric micilor vieţuitoare dar şi unor viziuni dintre cele mai vii, chiar pentru epoci diferite. Asistăm la recrearea lumii ! Sunt înregistrate şi multe din orientările “la modă”: subiectul major se naşte din lupta dintre ştiinţă şi sistemele de credinţă, se obişnuieşte cu frământările claselor sociale, pentru ca mai apoi să îşi deschidă aripile pentru a depăşi o sexualitate neînţeleasă.
Romanul vine să ofere cititorului răbdător o alternativă modernă textelor victoriene. Meritul netrucat al autoarei este o conştiinţă stilistică bine pusă la punct, o scenă în spatele căreia să răsufle numeroase posibilităţi interpretative. Presimt că e una dintre cărţile care va mai cunoaşte şi alte ediţii în limba română, mai ales că, dacă informaţia este corectă, autoarea va deveni oficial recunoscută ca un “clasic” al literaturii contemporane made in England, prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa în cadrul Universităţii Oxford, luna august a anului curent.
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s