Irina Petras – O altă faţă a confesiunii

O altă faţă a confesiunii
Atunci când realizezi singur contactul cu o idee, persoană, fie un lucru banal dar croit pe măsura ta, senzaţia de satisfacţie este totală. E în firea lucrurilor să existe o asemenea explozie exuberantă. Personal, am scrâşnit de fiecare dată când trebuia să „rezolv” anumitele aspecte dictate de către alţii.
Pentru că până la urmă, vrem nu vrem, textul se naşte din alte cărţi, reviste, îmi propun adesea, cum simplu se spune, să citesc „de plăcere” şi să-mi găsesc acei autori care nu bruiază în niciun fel calitatea „performingului” textual prin incantaţii ale vulgarului ori prin plăceri cu chip surrealist. Ei bine, mă gândesc acum că numele Irina Petraş alături de Marta Petreu m-au atras încă de pe vremea studenţiei, atunci când m-am întâlnit cu domniile lor doar prin intermediul revistelor. Treptat, am recuperat micul handicap format şi, alături de această vânătoare prin revistele culturale, am căutat şi întâlnirea cu cărţile autoarelor. Înspre sfârşit – marea bucurie a întâlnirii cu două scriitoare mari, care scapă de obicei clasamentelor literare dar care întreţin la nesfârşit un interes cu totul deosebit şi justificat. Fireşte, numele de mai sus nu sunt singulare, însă am apelat la cele două şi pentru că îmi imaginez cu greu spaţiul Clujului contemporan fără aportul Irinei Petraş ori al Martei Petru.
Până la urmă, ca să fiu mult mai aplicat, obiectul micului exerciţiu critic pe care am să vi-l propun este o carte de interviuri apărută în 2006 la Editura Pallas ce îi are drept protagonişti pe Irina Petraş şi Alexandru Deşliu. Aşa cum e firesc, luminile se vor îndrepta cu predilecţie către răspunsurile doamnei Petraş, fără a trece neapărat între paranteze şi calitatea întrebărilor, perspectiva pe care autorul (deşi de aceasta dată termenul nu ştiu dacă acoperă realitatea) a avut-o în desfăşurarea acestei cărţi. În mod cert, ceea ce semnalez şi mai ales apreciez la acest festival al gândurilor este faptul că se simte pe undeva mâna autoarei care preferă (probabil) să răspundă cu pixul în mână, având un control total asupra lucrurilor explicate. Aşa se explică apariţia citatelor ori a altor răspunsuri ale căror substanţă nu ar fi fost posibilă „în imediat”. În acest fel, realitatea periculoasă a reportofonului este înlăturată. Deşi efortul intelectual este cu siguranţă diferit, vom fi părtaşi odată cu „Miezul lucrurilor” la o desfăşurare totală a forţelor de care dispune Irina Petraş. Fără vreo obligaţie, suntem invitaţi către interiorul Irinei Petraş, către acel laborator al criticului istoric / literar care are însă marea candoare de a nu uita că peste toate, nu este altceva decât o realitate fizică efemeră. Împărtăşiţi de acceptul autoarei, putem începe să sondăm micile taine ale unei gândiri care nu a căutat spectacularul de-a lungul timpului ci s-a mulţumit să îşi lucreze proiectele meticulos, cu simţul lucrului bine făcut.
Reîntorcându-mă la materialul cărţii, resimt obligaţia de a-mi acorda răgazul necesar în care să amintesc că volumul se mai bucură din punct de vedere formal de o fişă bio-bibliografică Irina Petraş la care se adaugă multe fotografii ce îi urmăresc firul vieţii.
„Miezul lucrurilor” este până la urmă un modus vivendi de excepţie, e o reţetă a succesului la publicul ideilor de calitate. Nefiind vreun „jurnal de tarabă”, nevoia lecturii acestei cărţi se automotivează cu fiecare pagină citită. Fără doar şi poate, nu am avut însă sentimentul unei cărţi de eseuri. Cu nonşalanţa şi graţia necesară unui asemenea demers, autoarea îşi găseşte demers să ne vorbească despre toate. Nu sunt ocolite multe din episoadele copilăriei, nu sunt trecute cu vederea momentele fireşti copilăreşti, plus ale perioadei şcolare, fie alte aspecte ce nu aveau cum să nu se regăsească în viaţa unui om ce preţuieşte realităţile proprii. Marele merit al autoarei este că reuşeşte să aducă la un numitor comun toate aceste răspunsuri pe care le oferă, re-semantizându-le, precum într-un exerciţiu magic al propriei căutări. Aşa cum ne mărturiseşte, însuşi jocul principal era un „joc de-a casa – poate dintr-un mai puternic instinct al legării de o împrejmuire solidă. Pentru ardelean, pentru românul locuitor între saşi, casa era, neapărat, cetate. […] Legăturile cu ceilalţi, deschiderea spre ei era mereu alegere şi, prin urmare, comunitatea însăşi era mai strânsă şi mai inter-dependentă. Te poţi dori cu adevărat aparţinător atunci când ai la îndemână şi nu-ţi este nicidecum ameninţată individualitatea”. Nimic mai convingător ! Ei bine, cu claritate e o justificare a propriei atitudini şi o frază cheie care te convinge de ceea ce ar putea să reprezinte „miezul lucrurilor”. Cum frumos afirmă, alături de memoria de hârtie, autoarea caută continuu să adauge memoria de carne şi sânge, nefăcând niciun pas înapoi. Vom afla multe lucruri despre care ştiau în general apropiaţii. Pe unul dintre ele îl voi reţine şi în cadrul prezentării de faţă, tocmai pentru a demonstra vivacitatea autoarei: „La Filo am mai avut vreo şase expoziţii, am vândut zeci şi zeci de tablouri. A fost mereu partea mea cea mai liberă. La scris sunt oarecum mai disciplinată, mai sobră. La pictură, însă, nu ascult de nici o regulă. Pictez la soare, în balconul dinspre sud, cu degetele, cu cuţitul de paletă – nu cu pensula – şi inovez mereu”. E savuroasă maniera de a aşeza totul la vedere. Treptat, odată cu trecerea timpului / paginilor, dialogul dintre Irina Petraş şi Alexandru Deşliu se concentrează pe aspectele profund legate de literatură ori de realitatea intelectualului. Regăsim creionată ascensiunea autoarei în critica literară deşi, parcă dintr-un efect de tip bumerang, succesele sale nu fac altceva decât o îndepărtează de fericire. Cel puţin aceasta este senzaţia pe care o creează chiar prin referirile directe la corporalitatea existenţei ce conduce inevitabil către moarte. Nu am fost de acord atunci când am citit că „nimeni nu i-a promis omului fericirea eternă, vorba lui Pascal Bruckner”. Fireşte, e o chestiune subiectivă la care personal mă raportez în mod radical diferit. Asemenea constatări nu ţin de rostul criticului literar dar până la urmă cred că orice „text cu faţă de jurnal” provoacă în cititor, oricine ar fi acesta, reacţii vii, pe care personal nu am de ce să le ascund. Într-adevăr, cred că sensul fizic al fericirii nu ar ţine decât de Pascal Bruckner ! Totuşi, mica mea decepţie este anihilată fericit de câteva considerente privind rostul memoriei printre care: „Memoria nu se cuvine transformată în mijloc de profit moral ori material”. O aserţiune cu iz aforistic care aşază discursul în matca firescului. Nu este ocolită nici condiţia criticului literar care în viziunea Irinei Petraş „nu mai are neapărat datoria de a asigura «sănătatea» literaturii contemporane lui”. Temele şi manierele posibile de a le dezvolta sunt atât de diverse în literatură încât însăşi condiţia ori munca criticului se schimbă.
Alexandru Deşliu îşi conduce cu pricepere subiectul prin întrebările adresate. După cum am arătat, în general, sunt dezvoltate condiţia intelectualului ori cea a scriitorului. De-a lungul mai multor pagini Irina Petraş ne dezvăluie câteva din preferinţele livreşti, nu refuză „topuri” de interes şi nici judecăţi de valoare ce privesc propriile scrieri. Probabil, de această dată, cele mai interesante sunt cele legate de alăturarea monografiilor dedicate unor scriitori total diferiţi (Ion Creangă şi Camil Petrescu) ori despre cartea din 1999 „Limba, stăpâna noastră. Încercare asupra feminităţii limbii române”. Cititorul nu ar trebui să treacă peste amintirile referitoare la prietenii apropiaţi, nume de rezonanţă ale literaturii române.
„Miezul lucrurilor” este o carte obligatorie pentru oricine care preţuieşte temeinicitatea lucrurilor, e mărturia unei vieţi dedicată echilibrului dar şi efortului intelectual de lungă durată. Răspunsurile completează în mod fericit întrebările lui Alexandru Deşliu care s-a dovedit un maestru (cu câteva excepţii !) în a contrapuncta discursul Irinei Petraş.
Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s