Knut Hamsun – La vita non è sempre bella

La vita non è sempre bella
Am mai scris şi într-unul din numerele trecute despre succesul colecţiei de literatură a „Cotidianului”. Democraţia asta care mereu ne reaminteşte într-o formă sau alta că nu suntem nici pe departe chit faţă de instituţiile statului orice am face, ne mai rezervă rareori – hai să  recunoaştem – şi surprize mai plăcute ! E, prin urmare, şi cazul volumelor lansate aici, printre care l-am redoscoperit pe mai vechiul Knut Hamsun şi a lui „Foamea”, roman „de top” la vremea apariţiei. Cartea despre care m-am hotărât să scriu e mai degrabă genul de roman ce incită prin anumite modalităţi de a fi citit, de-a lungul unei perioade mai largă. Cu un titlu care atrage oricum atenţia, „Foamea” e un martor al societăţii omeneşti în general. E genul de carte peste care cu siguranţă nu poţi trece. M-am gândit în fel şi chip cum ar fi fost ea receptată azi dacă ar fi fost de curând scrisă. Organizaţiile mondiale ar fi sărit fie să o execute pentru că nu era scrisă în maniera de „corectitudine politică” (deşi această traducere abruptă a sintagmei din limba engleză nu e nici pe departe fericită), fie să îi finanţeze în vreun fel eforturile viitoare ale autorului, transformând întregul posibil eveniment editorial într-o nefericită bufoniadă. Bine, posibilităţile pe care le-am aruncat în joc sunt ele însele nişte simple artificii fără efect. Prin urmare… avem şi un exerciţiu critic nul ! Cum Doamne, iartă-mă!, să scrii un material de opinie vizavi de un volum care se numeşte „Foamea” ? Unde mai pui că unii cu simţul ironiei mai bine dozat m-ar întreba cu oarece surprindere: „Cum, chiar tu te-ai încumetat să scrii despre «Foamea» ?” Dar, văd că aproape fără să îmi dau seama, încep să am mici frânturi de gânduri ce mă apropie de personajul principal.
Istoria cărţii nu e deloc complicată: contând ca pseudo-scriere biografică, „Foamea” a fost măcar pentru puţin timp un roman unic ce îşi propunea să prezinte una dintre feţele extrem de „materializate” ale decadenţei umane. În mod cert, neinsistând asupra filiaţiilor care se pot realiza între diferitele pagini de literatură de sorginte existenţialistă, romanul lui Knut Hamsun are drept părinte – şi nu altfel !-  tipologiile dostoievskiene. Nu e un secret pentru nimeni faptul că s-ar putea stabili multe şi interesante paralele între personajele geniului rus şi actantul nostru. Paginile ne prezintă un El ce se află în dialog cu propria subzistenţă. Personajul principal apare mai de nicăieri, precum în tehnica cinematografică (mi-am adus vag aminte de vagabondul lui Chaplin deşi organic cele două tipuri diferă extravagant de mult), pentru ca mai apoi să aibă pretenţia de a ocupa toată scena şi chiar culmea, rândul întâi. Vagabondul lui Knut Hamsun nu are acea lejeritate a celui învăţat cu un stil de viaţă semi-nomad dar în schimb îşi tăbăceşte existenţa până la neputinţă. Ceea ce interesează este felul în care această tipologie lipsită de complexitate reală dar plină de o vitalitate a sinelui-textual reuşeşte aproape mereu chiar în ultimul moment să îşi adjudece o fărâmă din graţia divină ori din preaplina înţelegere a cititorului. În mod netrucat, personajul principal hoinăreşte pentru simplul motiv că este incapabil să se adune măcar pentru câteva clipe şi să încerce să îşi ia destinul în mâini. La propriu, Knut Hamsun al cărţii este într-o continuă căutare pentru un loc de dormit, ceva de mâncare şi asta numai până la momentul în care va reuşi să îşi rezolve viaţa în vreun fel. Interesant este însă faptul că pe termen lung acesta nu are niciun plan, nu îşi chiverniseşte nicio posibilitate, transformând chiar marile oportunităţi în simple afaceri ale unei zile ratate. Talentul autorului e până la urmă acela de a-şi investi scrierea cu o doză bună de credibilitate. Dacă am fi interesaţi exclusiv de istoria literară, probabil că am accepta biografismul acestui roman. 2007 ne obligă însă la o lectură diferită, în care surplusul de detalii devine supărător şi nu semnifică nici pe departe vreo posibilitate în plus de a demonstra veridicitatea întâmplărilor. Fireşte, sunt de reţinut o bună parte din gesturile surprinse, e de contabilizat o viaţă la călcâiul societăţii  dar una peste alta, rămâne figura omului aflat în faţa unui destin neîndurător. Cu o morală ce odată e totuşi de presupus că fusese bine înrădăcinată, personajul nu îndrăzneşte să se revolte cu toate forţele sale împotriva figurii divine. El caută substituenţi acesteia, invocând adesea forţele unor zei existenţi doar la nivelul primar lingvistic.
Mica hartă de-a lungul căreia „se întâmplă” romanul este un orăşel în care oamenii se reîntâlnesc la intervaluri destul de scurte, învecinat cu un peisaj sălbăticit. Oaza de civilitate nu reuşeşte să sugrume întru totul puterea răului, drept pentru care rândurile de faţă se compun în feţe ale neputinţei umane. La drept vorbind, autorul-personaj nu se salvează decât culmea… prin cartea pe care o scrie ! Având undeva în trecutul înnegurat experienţa tuturor acelor articole ori materiale literare refuzate de o editură ori un ziar, Knut Hamsun pare să îşi fi găsit doar în această carte refugiul mult dorit. Mutat în text de la un adăpost la altul, în condiţii dintre cele mai precare, personajul nu îşi permite să iasă din tipar.
La urma urmelor, scriitura nu este tocmai îndrăzneaţă pentru sfârşitul de secol XIX, începutul secolului XX. „Foamea” nu provoacă pentru ceva ci înlesneşte publicului larg experienţa nefericită a unui scriitor ce cunoaşte chinurile diabolice ale celei mai profunde sărăcii. Din pricina acesteia ratează şi posibilitatea unei poveşti amoroase ale cărei protagoniste e o figură uşor idilică. Mintea nu este cea care guvernează simţurile, ci, ca într-o farsă a principiilor anatomice, pulsiunile vin în urma unor zbateri nedefinite dar care au puterea de „a înstăpâni” voinţa omului. Caracterul oarecum anarhic al personajului aduce aminte de filo-nazismul lui Hamsun, pentru care a fost anatemizat în mai multe rânduri. Din această perspectivă, „Foamea” ar fi putut fi un prim volum dintr-o imaginată altă tetralogie a spiritului nordic – german. De altfel, sfârşitul  (momentul în care scriitorul se urcă în urma unui gest de voinţă aproape unic pe un vapor pentru a deservi ca matelot) ar putea fi considerat drept un posibil punct de ruptură totală în conştiinţa personajului. Acest act de micro-revoltă nu e nici pe departe de origine romantică ci se apropie de o necunoscută faţă a naturalismului.
Revin, fericit este faptul că autorul pare a fi înţeles: prea multe elemente descriptive ar fi transformat ferocitatea personajului în nuanţe mai mult sau mai puţin interesante. Marele merit este acela că, în peste o sută şaizeci de pagini, suntem părtaşi la una din marile minuni ale omului: capacitatea sa fabuloasă de a rezista în / sub cele mai vitrege condiţii. Foamea nu e un sentiment ci poartă un chip care se răsfrânge la intervaluri regulate în trăsăturile deformate ale celui care investeşte energie în acte de viaţă irecuperabile. Iar toate au o singura finalitate cromatică: „Am stat culcat un timp, privind în întuneric, acest întuneric dens şi compact care nu avea sfârşit şi pe care nu-l puteam pătrunde. Mintea nu-l putea cuprinde. Întunecimea era peste măsură de copleşitoare şi simţeam că prezenţa ei mă apasă. Am închis ochii, am început să cânt încet pe patul de campanie spre a-mi risipi gândurile dar fără folos, întunericul pusese stăpânire pe ele şi  nu le dădea pace niciun moment. Ce s-ar întâmpla dacă m-aş transforma şi eu în întuneric, dacă m-aş contopi cu el ?”
Vigore uscita: Nu cred că high-life-ul societăţii noastre ar fi interesat de un asemenea roman dar am convingerea că pe undeva fi-va vreun interesat care, în bunul haz românesc, va vinde „la pachet” (în preajma alegerilor) acest volum cu vreo năzbâtie scriitoricească a politichiştilor de serviciu.
Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s