Mircea Cartarescu – “ De ce iubim femeile ?”

Mircea Cartarescu – “ De ce iubim femeile ?”
De ce l – am iubit pe Mircea Cartarescu ? De ce inca îl mai iubesc ? Iata doua întrebari care, recunosc, m – au framântat în urma lecturii ultimului volum de proza “ De ce iubim femeile ?” publicat în colectia Cartea de pe noptier a a Editurii Humanitas . Interogatiile de la început par a fi retorice dar va asigur ca în subsidiar nu e nici un fel de artificiu, nici un fel de reverenta mascata cu mai multa sau mai putina pricepere . Mai mult decât atât, afirm cu nonsalanta seriozitate ca, înaintea publicarii acestui volum, eram pe drept cuvânt etichetat de catre unii amici într – ale literaturii “fan” Cartarescu. Dincolo de barbaria termenului, admit ca aveau dreptate. Mircea Cartarescu desemna valoarea suprema în literatura româna contemporana. Punct.
Ce are însa de -a face prezentarea unei carti cu propriile mele convingeri atât de încarcate de subiectivism ? Liantul nu e altceva decât “ oful ” pe care l – am avut în urma lecturii. Probabil tocmai el a declansat aceasta nevoie de a – mi asterne gândurile si explica felul în care m – am raportat la textele autorului. Prin urmare, aceasta recenzie nu va face apel la instrumentele criticului literar ci pur si simplu îsi doreste sa transmita câteva notite de lectura. (sper totusi în eficienta lor ! ).
La rigoare, titlul volumului nu îsi gaseste raspunsul / raspunsurile de – a lungul momentelor prinse de autor. N – as miza pe o imbinare subtila a planului realitatii cu cel al fantasticului de sorginte onirica – atât de specific în alte situatii. Cred ca textele se vor “ urme de marturie ”, îmbracând pâna la urma forma confesiunii. Dar sa nu mai amân atât de mult senzatia pe care am avut -o înca de la primele pagini, aceea a unei dublari, redublari a lecturii. Cartile lui Cartarescu au fost întotdeauna provocatoare, au fost acel “ altceva ” care te face sa respiri în consonanta, sa amâni sfârsitul, sa lungesti vertijul provocat de lectura. De data aceasta, bucuria s -a lasat îndelung asteptata desi darul de a povesti ramâne acelasi. “ Punerea în scena” surprinde câteodata si acum placut dar mai totul a fost … spus. Din punctul meu de vedere, “ De ce iubim femeile ?” este mai degrab a un colaj. E si “Nostalgia” aici, sunt si versurile sale, “Orbitorul” si chiar paginile din “ Jurnal”. Mai putin “Levantul”. Din pacate, de data aceasta, îmi asum rezervele cuvenite pentru textele scrise. Neputinta periodica de a mai scrie anuntata înca din “ Jurnal” pare acum sa se repete. Stiu, topurile de carte ma vor contrazice, multi se vor uita dusmanos sau neîncrezator. Mai stiu însa ca daca as fi citit aceasta carte fara sa fi auzit vreodata de Mircea Cartareascu (fara apropos – uri) mi -ar fi placut extraordinar. I – as fi devorat paginile în 2 – 3 ore. Asa însa ramân cu un gust amar deoarece autorul nu a mai reusit (ca în atâtea alte aparitii editoriale) sa se autodepaseasca. E un Cartarescu cunoscut. Si de asta se temea cel mai tare însusi autorul. Daca as fi extrem de malitios, as considera aparitia cartii în preajma sarbatorilor de iarna drept un cadou comercial adus unei anumite parti a publicului. Citind coperta a IV -a – “ E limpede ca si adultii au nevoie de povesti ”. Da, dar e tot at ât de limpede ca adultii sunt mai nazurosi decât copiii si vor mai mereu o alta poveste.
Revenind propriu – zis la materialul în discutie e de apreciat felul în care autorul a reusit sa surprinda în cele 21 de mici expuneri exact esentialul. Repet, sunt de regasit sarmul specific cartarescian si provocarile aruncate cititorului adesea atingând ludicul, toate aducând un omagiu carnalitatii femeii. Ramâne si bucuria ca, desi încarcat de erotic, autorul nu pica în capcana cuvintelor triviale si astfel “F”-urile, “P”-urile, etc. lipsesc.
Si pentru c a nimic esential nu ar mai fi de spus va ofer chiar gândul aflat (din nou) pe coperta a IV -a: “ Un manunchi de istorii cu femei asadar, spuse simplu, captivant, de un povestas a carui viata seamana ca doua picaturi de roua cu a lui Mircea Cartarescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobisnuit care sta ascuns în carnea obisnuitului, în ordinar o samânta de extraordinar care da rod epic ”.
De ce iubesc femeile stiu cu siguranta. De ce Cartarescu iubeste femeile, stiam cu mult înaintea acestui volum. Asa încât, dincolo de orbire, neputând de data aceasta sa fiu furat de autor, resping forma de plural a verbului din titlu. Acum, pentru mine, singura întrebare ar fi de ce îl mai iubesc pe Cartarescu ? Adesea stiu.

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Salut. Te-am găsit după un search pe google – De ce iubim femeile. Premeditez de 7 ani să ies public cu un punct de vedere pe această temă. Dar abia astă vară mi-am creat blog. Iar azi am publicat un prim articol, dintr-un serial pe care vreau să-l duc extrem de departe. Pentru cei care Simt și Gândesc în egală măsură. http://comicultural.blogspot.ro/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s