Radu Beligan – “Un artist pentru eternitatea teatrului românesc”

Radu Beligan – “Un artist pentru eternitatea teatrului românesc”
Cu mare bucurie aştept, chiar în aceste momente, spectacolul pe care maestrul Radu Beligan îl va susţine pe scena Ateneului băcăuan, undeva la mijlocul lunii noiembrie. Ca atâtea lucruri ce au o desfăşurare fericită dar aproape inexplicabilă, tripla întâlnire cu Radu Beligan îmi prilejuieşte, firesc, reale momente de bucurie dar şi de preţuire pentru ceea ce a construit de-a lungul unui secol acest om de o forţă şi o expresivitate ieşite din comun.
În ultimul timp, chiar mă arătam interesat de un volum de memorii semnat Radu Beligan, având speranţa că maestrul are altruismul de a lăsa peste timp,  mărturia sa despre timpurile ciudate ce s-au abătut peste ţinuturile / cultura  noastră. Iar dacă totul nu e decât o chestiune de proprie subiectivitate, îmi duc totuşi neputinţa înţelegerii până la capăt, acolo unde, sub forma unui gest de recunoştinţă, mă voi opri într-o scurtă prezentare a volumului dedicat de către Fundaţia Rampa şi Ecranul” marelui actor. Revenind, aflu cu mare bucurie că, alături de spectacolul anunţat, unde Radu Beligan va fi prezent şi cu o carte ce propune confesiuni despre viaţă şi artă, editura fundaţiei mai sus amintite propune publicului larg, cumva la ceas aniversar, în cadrul colecţiei “Monştri sacri”, o antologie dedicată celui ce întruchipează portretul – în nuanţe sobre –  unui artist „pentru eternitatea teatrului românesc”. Coordonatorul acestui proiect, Cezar Alexandru Genoiu, reuşeşte să adune în paginile cărţii o serie de interviuri reprezentative, portrete semnate de oameni apropiaţi fenomenului teatru, cât şi recenzii ori fragmente din volumele publicate de Radu Beligan.
Cuvintele de pe prima copertă vin să contureze şi mai bine certitudinea valorii: “E un poet plin de subtilitate, un cărturar cât trei academicieni, la curent cu tot ce joacă… alţii, un iubitor de teatru, aleargă pătimaş după piesele altora, amuzat sincer de jocul tuturor camarazilor de talent… Între două lungi discuţii despre artă (de obicei pe la anticari) îşi aduce aminte că «azi joacă», şi aleargă în fugă la teatru…” (Camil Petrescu).
Cred că miezul cărţii este dat de interviurile pe care nu ai cum să le ratezi. Aici, in vivo, îţi dai seama de naturaleţea cu care Radu Beligan îşi găseşte adăpost doar în actul de cultură autentic. Sunt momentele de maximă încărcătură, de unde înţelegi câte ceva din mecanismul pe care îl pune la punct scena şi prin ea, o altă lume a formelor ce re-teatralizează existenţa. Iar dintre toate, cel mai interesant şi mai plin de substanţă este cel purtat cu Valentin Silvestru, de unde am să reţin măcar câteva aspecte ce e bine să fie purtate prin faţa mai tuturor teatrelor din provincie, acolo  unde la modă rămâne experimentul: „Atât cât mă ţin puterile mă voi împotrivi ideii de a transforma Naţionalul într-un venerabil şi pios lăcaş al morţilor celebri, unde spectatorii să se plictisească din somnolentă veneraţie şi să aplaude dintr-un îndurerat respect. Eu cred, spre exemplu, că-i preferabil să fim criticaţi că nu jucăm în fiecare stagiune trei-patru capodopere din dramaturgia naţională ori că ne apropiem cu excesivă sfiiciune de marile triumfuri ale teatrului universal, decât să onorăm numai în planul aparenţelor o obligaţie structurală a primei scene. Sunt unii critici care, necenzuraţi de gravitatea răspunderii şi beneficiind de o fericită elasticitate etică, sunt interesaţi ca arta să fie un fel de raport asupra aduse la îndeplinire obedient şi entuziast. Dar un act de creaţie nu se naşte oricum, oricând şi cu oricine”.
Totodată, interesante paginile unde portretul se întregeşte prin consideraţiile semnate Camil Petrescu, N. Carandino, Horia Deleanu, Ileana Berlogea, George Bălăiţă, Mircea Iorgulescu, Alexandru Paleologu, George Genoiu, Paul Everac, Horea Popescu, Radu Popescu.
La Addenda avem fragmente din volumele anterioare cărţii biografice semnate Radu Beligan: Pretexte şi subtexte, Luni, marţi, miercuri.
Voi reveni, vreţi, nu vreţi, după ce-l voi vedea pe maestru pe scenă, acolo unde a triumfat, având convingerea că va mai osteni ani buni în slujba acestei minunate jucării mofturoase, teatrul. Voi reveni după ce îi voi citi mărturiile de care aminteam la început. Până atunci … nu pot decât să vă îndemn să lecturaţi o carte document, ce are şi minusurile ei importante (pornind de la concepţia grafică şi până la modalitatea extrem de ciudată de a amesteca nefericit pagini de certă valoare, ce au un mesaj bogat, cu cele ce nu şi-ar fi găsit locul decât într-o lucrare uşor îndoielnică), dar mai ales care însumează datele unei existenţe de un lirism aparte. Radu Beligan rămâne pe mai departe – „un mare semn de întrebare”.
Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s