Stan V. Cristea

Stan V. Cristea
La Editura “ROCRISIS” a aparut o lucrare extrem de interesanta a cercetatorului Stan V. Cristea ce poarta titlul “Introducere în istoria culturala a Judetului Teleorman”. Asa cum de altfel se întrevede, volumul în discutie marturiseste dezvoltarea sub toate aspectele a unui întreg spatiu. La prima vedere, înaintea lecturii, cititorul realizeaza efortul cu totul deosebit depus din partea autorului tinând cont de numarul de pagini (460) care avertizeaza asupra complexitatii acestui exercitiu de redescoperire a propriilor date definitorii. Cele 16 pagini de ilustratii de la sfârsit alaturi de notele existente la fiecare final de capitol, însumând un numar de 2081 de asemenea precizari, devin marci sigure ale calitatii.
Volumul de fata se structureaza în sase mari capitole ce presupun la rândul lor diviziuni si subdiviziuni. Prin urmare, alaturi de “Preliminarii”, gasim alte cinci unitati de sine statatoare având functia de a surprinde “pe compartimente” dezvoltarea de care vorbeam: “Repere istorice si administrative”, “Particularitati etnografice”, “Credinta si viata crestina”, “Stiinta de carte si învatamântul” si “Traditii si înfaptuiri culturale”. Ultima parte, cea a “Concluziilor”, aduce marturia faptului ca “judetul Teleorman reprezinta un teritoriu etnografic cu adânci rezonante în istoria neamului românesc, el pastrând si astazi stravechi marturii de civilizatie si de cultura populara de o profunda autenticitate. În aceasta regiune de câmpie fertila, situata la raspântii de drumuri si de civilizatii, a fost creata o cultura populara locala, de un netagaduit si autentic specific, viguroasa si originala, care formeaza o componenta organica si armonioasa a culturii populare românesti”.
Cartea este cu atât mai importanta cu cât Teleormanul nu se bucurase pâna la momentul acestei aparitii de o asemenea atotcuprinzatoare autodefinire culturala. Desi autorul inventariaza si celelalte lucrari care se apropie de aceeasi tematica, numarul relativ mic al acestora si specializarea pe anumite zone stricte de interes nu fac altceva decât sa fi anuntat o lucrare de o perspectiva largita. Astfel, Stan V. Cristea amintea de doua monografii globale (în 1980 si 1988), câteva monografii ale celor mai importante orase si sate ale judetului, doua monografii etnofolclorice, un volum de istorie a culturii si învatamântului, primele doua volume ale istoriei presei locale ori cele doua dictionare ale personalitatilor judetului. Interesant este faptul ca în acelasi loc autorul identifica si lipsa unui dictionar arheologic, numismatic si istoric. Sa fie oare o promisiune ascunsa ?
Personal, consider acest volum drept o lucrare de referinta ce era de asteptat sa întregeasca toate eforturile depuse de-a lungul timpului de carturarii Teleormanului. Autorul foloseste o bibliografie ampla care nu lasa loc prea mult interpretarilor ulterioare. Un act de onoare, asumat dintr-o perspectiva marturisitor-axiologica. Practic sunt stabilite datele identitare ale uneia dintre zonele cele mai importante din tara noastra.
Mai departe ma voi opri pentru câteva momente asupra a trei capitole care mi s-au parut cu totul speciale si ale caror dezvoltare incita cititorul specializat la posibile reinterpretari ale “celor batute în cuie”. În “Repere istorice si administrative” aflam ca denumirea Teleormanului deriva din cumanul “Deli-Orman” care însemna “padure deasa” (explicatie oferita atât de B.P. Hasdeu cât si de Al. D. Xenopol). Aceeasi denumire precum si alte date sunt readuse în prim planul discutiei odata cu numele cronicarului bizantin Ioan Kinnamos. Mult mai târziu, constiinta acestor teritorii dateaza din vremea lui Mircea cel Batrân iar prima mentiune poarta data 14 mai 1441, zi în care Vlad Dracul înainteaza un act oficial catre Mânastirea Glavacioc. Din dorinta unei ancorari exacte în timp si spatiu, voi mentiona si faptul ca prima ilustrare a judetului este cea de pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino, tiparita la Padova în 1700.
Alt capitol interesant este “Credinta si viata crestina”, acolo unde este reiterata ideea ca începuturile crestinismului în zona stau sub semnul Sfântului Apostol Andrei. Ulterior, regasim si figura episcopului Nicolae din Myra. Interesante sunt completarile aduse din partea unor alti autori precum Suzana Dolinescu-Ferche care analizeaza formele duale ale credintei populatiei din primele veacuri. Se cunoaste de altfel prezenta a doua ritualuri de înmormântare: prin incinerare si prin înhumare. Practicile crestine înca mai alternau cu cele pagâne. Este discutata în detaliu organizarea bisericeasca. Important este faptul ca un episcop al locurilor participa la primul sinod ecumenic din 325. Dupa marea schisma, bisericile ortodoxe ramân sub supunerea Patriarhei Ecumenice a Bizantului, apoi a Constantinopolului. Pâna în secolul XVI nu s-au gasit documente directe care sa ateste existenta preotilor ori a bisericilor în judetul Teleorman. Un subcapitol este dedicat manastirilor si schiturilor ce ne sunt prezentate detaliat în functie de particularitatile lor. Demne de interes sunt si informatiile prezentate în “Circulatia cartii religioase”.
Ultimul capitol asupra caruia ma voi opri este cel dedicat “Stiintei de carte si învatamântului”. E de notat ca cel mai vechi document din Tara Româneasca dateaza din 1374 (las cititorului bucuria de a-l afla !) iar în altele ce vor urma se consemneaza ca au fost luate în seama informatii din “cartile domnitorilor de demult”. Cu totul special este rolul Muntelui Athos deoarece acolo erau trimisi tineri cu scopul de a fi instruiti. Câteva manuscrise marturisesc prezenta unor “scoli” pe lânga manastiri înca din secolele XIII-XIV. În secolul al XVI- lea se poate vorbi deja de un numar de 18 gramatici iar în prima jumatate a secolului XVII noutatea consta în folosirea unor elemente din limba româna în cadrul slujbelor religioase. Este asezat la loc de cinste umanismul promovat de Matei Basarab, Serban Cantacuzino si Constantin Brâncoveanu. În a doua jumatate a secolului XVIII creste numarul de scoli care, pe lânga cele de la oras, înregistreaza si asa numitele “scoli satesti”. Nu sunt trecute cu vederea caminele, casele si centrele culturale, bibliotecile, casele ori centrele memoriale, ziarele, revistele, asociatiile ori fundatiile culturale. Tot în cadrul acestui capitol, deosebit de interesanta este prezentarea datinilor, obiceiurilor si dansurilor existente. Surprind poate preocuparile de la începutul secolului XX pentru muzica culta ori pentru teatrul popular. Este urmarit îndeaproape si istoricul expozitiilor populare si de artizanat.
Multe alte aspecte si-ar fi gasit interesul în succinta prezentare pe care am facut-o dar, asa cum aratam de la început, numarul mare al documentelor organizate precis, dupa logica valorii, m-a obligat sa aleg doar anumite aspecte pentru a fi prezentate. Importanta este pâna la urma perspectiva generala care ar putea sa deschida “apetitul” si pentru asemenea lucrari de cercetare.
Marius Manta
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s