Victor Mitocaru – Iadul, modus vivendi

Iadul, modus vivendi
Gândul mă poartă către certitudinea unui pariu pierdut încă din start. În cazul de faţă, singura problema ar fi aceea că nu ideea, cugetarea ori vreun îndelungat proces al gândirii mă fac neputincios în faţa istoriei (cărţii), ci pur şi simplu Gându – devenit prin puterile autorului un substantiv comun. Gându şi felul lui de a fi, atât de „exponenţial” pentru o istorie recentă, adesea recurentă. Ieşind de după principiile etice, jalonând printre / alături de oamenii vremurilor, Gându are nefericita misiune de a arăta unui cititor înverşunat imposibilitatea de a mai crede în timpuri schimbate, în faţa nemachiată a unei istorii privită ca o normalitate constantă.
Rândurile scrise îmi sunt prilejuite de volumul lui Victor Mitocaru „Dintr-un iad într-altul”, apărut de puţin timp la Editura Casa Scriitorilor , Bacău. Ceea ce reuşeşte autorul în propriul tom este o incursiune în sensurile mai mult sau mai puţin ascunse ale lumii „ante- şi post- decembriste”. Cele două prefixe nu au rolul de a diferenţia mentalităţile celor două perioade ci, parcă supuse unui exerciţiu de tip postmodern, se încăpăţânează mai degrabă să scoată în evidenţă exact punctele comune. Chiar titlul nu e nimic altceva decât o cimilitură rostită cu jovialitatea omului ce are darul de a înţelege esenţialul, pentru ca mai apoi, sub forma unui joc lipsit de gratuitate, să se lase furat de metatext. Până la urmă nu se va ajunge, aşa cum e şi firesc, la o existenţă pur livrescă, o asemenea graniţă fiind depăşită încă de la început. Să fim înţeleşi… personajele ce (ni) se destăinuie în acest volum nu sunt nişte hârtii savuros ornate ci sunt prelungiri reale ale unor întâmplări cu o desfăşurare cât se poate de exactă. Secret sau ba, în urma unor scurte discuţii avute cu autorul, am înţeles că ficţiunea nu invadează cât ar trebui întâmplările, drept pentru care multe din pasajele cărţii joacă rolul unei biografii căutate. Nepropunându-şi nici pe departe însă a fi vreun roman cu cheie, înţelesurile sale saltă dincolo de afinităţile supuse trecerii timpului, propunând unui cititor avizat cronica în răspăr a unor evenimente ce par a osteni însuşi timpul. „Dintr-un iad într-altul” e genul de scriere ce propune mai multe posibilităţi de interpretare. În cele de faţă, personal, mi-am propus să nu închid această prea succintă prezentare fără a sublinia modernitatea scriiturii. Recunosc, şi asta e bine, desigur, paginile cărţii m-au surprins plăcut. Îl cunosc de ceva timp pe autorul rândurilor şi, în ciuda jovialităţii de care mai mereu dă dovadă, nu i-am simţit interesul pentru scriitura contemporană. Fireşte, fără a-l face neapărat postmodern, rândurile romanului mi-au reamintit „o lume în două zile” ori vreun Nedelciu aflat în sărbătoarea creaţiei. Şi nici nu se putea altfel, cât timp însăşi literatura şi ale sale forme îmbătătoare au menirea de a supravieţui unui iad, şi încă unui iad… Cu toate acestea, revin la teza de mai sus: Victor Mitocaru rămâne, cel puţin pentru mine, o surpriză cu totul plăcută, tocmai datorită uşurinţei prin care construieşte discursuri paralele, schimbă când te aştepti mai puţin registrul, devenind încrâncenat ori relaxat în funcţie de necesitatea micilor parabole. Multe dintre ele ne sunt explicate tot în stil postmodern la sfârşitul romanului, printr-o falsă „addenda” ce are menirea de a „rostui”  „înţelegerea celor şase” scriitori (ori mai mulţi) care, undeva la adăpostul cuvântului, vor să recreeze cuvântul dintâi ca existenţă.
Reîntorcându-mă la text, acesta e plin de întâmplări dintre cele mai incitante, ce au corespondent în realitatea „primului iad”; se vor fi regăsit mai apoi şi în mentalitatea lumii ce „a urmat” dar suferind o asemenea schimbare încât îţi vine să exclami dimpreună: „frigul ca un veac insinuat în latrină”. Titlul, paginile volumului ne învaţă că lumea lui Gându e un tărâm al unei (a)normalităţi ce trebuie pe deplin asumată. Prezentarea „în oglindă”, prezentarea alegorică, tehnica decupajului, colajul au rostul nu de a închide înţelesurile în analize savante, cu iz anost de teorie literară ori în filosofii particulare, ci de a oferi singura alternativă viabilă: existenţa prin cultură. Poate „prea-multele” acumulate ori poate ştiinţa re-povestirii cu haz a celor trăite, l-au apropiat uneori în paginile cărţii prea mult pe Victor Mitocaru de stilul jurnalistic; pe de altă parte, romanul rămâne o reuşită care bifează în stil postmodern (să dea Domnul să am dreptate !) problemele gazetei de perete – în cel iad, în acest… Suntem în pas cu Gându.
Marius Manta
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s