Victor Mitocaru – Printre semne de cultură

Printre semne de cultură
La urma urmelor, se ştie că, atunci când ţii neapărat ca ceva să îţi iasă bine, cu rost, ei bine, exact atunci, faci ce faci şi dai, vorba cea slăvită, cu stângul în dreptul. Totuşi, voi încerca de-a lungul acestei pagini să desenez cu eficienţă literară un portret Victor Mitocaru. De ce îmi face plăcere un asemenea exerciţiu ? Pentru simplul dar onorabilul gând că încă mai există oameni interesaţi de ceea ce se află în jurul lor, oameni a căror curiozitate se întâlneşte adesea cu firescul şi cu dorinţa de a restitui, măcar pentru o clipă, o stare de normalitate îndepărtată. Îl preţuiesc pe Victor Mitocaru în special pentru această neobosită încrâncenare de a recupera din zona sensibilului (devenit între timp insensibil) acele gânduri, gesturi, prietenii, atât de normale în alte timpuri. Nu profesez emoţia nejustificată a celor ce au rămas cantonaţi în trecut dar îmi gândesc perspectivele critice ca fiind tributare unui echilibru al bunului simţ, al unei măsuri binevenite.
Toate acestea vor întâlni coordonatele unui portret literar aflat departe de categoria anostului, portret pe care mi-l doresc puţin altfel, care să nu ofere în primul rând date, informaţii, cât să semnaleze o stare aparte.
Fireşte, păstrând proporţiile, dacă aş ţine cu tot dinadinsul să fiu preţios, l-aş considera pe Victor Mitocaru drept o apariţie cu parfum de Renaştere. Şi asta pentru faptul că, mai demult, aflat în postura de a-l prezenta cuiva, am ezitat până la a crea un moment uşor penibil. Nu ştiam la ce latură să apelez pentru prima poziţie. Victor Mitocaru – poetul ? Pamfletistul ? Eseistul ? Până la urmă am adoptat strategia struţului şi am folosit un cuvânt încărcat de prea multă neutralitate: scriitorul. Dar, pentru a nu deveni eu însămi prea liric, deşi simt că deja am încălcat graniţele oricărei convenţii acceptate, să încep a face trimitere directă la textele ce poartă semnătura lui Victor Mitocaru.
Deşi nu am în gând a mă opri şi asupra volumelor colective, nu pot să nu semnalez măcar faptul că poetul Victor Mitocaru debutează în volum în 1989, la Editura Junimea, prin „Intonaţii”. Ciudat este poate că autorul în discuţie se va întoarce la poezie abia în 2001, când la Editura Corgal Press îi apare volumul „Semnul şi clipa”. Acum putem vorbi în adevăratul sens că avem de-a face cu o conştiinţă poetică deja formată, ce nu necesită schimbări de expresie ci poate o mai bună ancorare în „destinul poetic”. Tonul poeziilor este unul reflexiv, aşezat competent la graniţa dintre neoromantism şi o modernitate specifică provinciei, ultimul cuvânt neacceptând însă conotaţii peiorative. Singurul lucru ce poate ar trebui reproşat este prezenţa (uneori) unor neologisme care, în contextul poeziilor şi al mesajelor acestora, nu constituie alegerea potrivită („vacuum” sau sintagma „halo de frig”). Am început cu aspectele mai puţin reuşite la nivel lexical tocmai pentru a lăsa loc unei mai bune orientări critice. Aşa cum am afirmat anterior, poezia îşi găseşte un loc aparte în peisajul liric. Contaminată de spaţiul provinciei, ea pare uneori să aducă un tribut viu versului bacovian, pentu ca imediat tonul să se schimbe şi să propună cititorului avizat o spaţialitate abstractizată. Totuşi, sunt şi texte care ne propun explicit gesturi de reverenţă în faţa marelui Bacovia; e vorba de „Bacoviană”, „Parc”, „Depărtări, depărtări…” Alături ce acestea, aflăm un discurs ce trimite când la monotonia existenţei, când la savoarea sentimentului de dragoste. Viziunea aduce dimpreună semnul şi clipa, mizând şi pe emoţia netrucată. De la certitudinea că „Existăm ca Eminescu” şi că suntem dispuşi să înţelegem „Statuia libertăţii”, ajungem la „Comunicatul oficial” de unde aflăm că „săraci ca acum, / ca în ziua ce vine, / ca în celelalte amiezi / vom fi doar la anul şi / la mulţi ani / tot mai lipiţi, / de umbrele cifrelor, / noi înşine – cifre betege, / demni visători / în antecamera zeilor, / mai marii puterii / numită Utopia”, pentru ca mai apoi să ni se procure un meritat „Bilet de ieşire”. Se întrevede încă de acum predispoziţia pentru o fină ironie, şi asta pentru că ne putem închipui „numai buni de disecţii / pe masa specialiştilor / de azi şi de mâine, / până când vom fi lăsaţi să plecăm / cu bilet de ieşire în regulă, / mereu mai departe, / tot mai departe, / într-un ocol uriaş, / ca să revenim izbăviţi / de noi înşine, amin”.
Consider că cea mai „de lăudat” direcţie a preocupărilor lui Victor Munteanu este interesul său pentru a readuce în atenţia băcăuanilor chipuri ale unor oameni emblematici pentru locurile unde au trăit. Volumul de documentare este de-a dreptul colosal. De multe ori, autorul a reuşit să restituie posterităţii documente despre care nici nu se ştia. Aşadar, ne vom opri mai întâi asupra biografiei lui Criste Cristoveanu, carte ce apare în 1998 la Editura Corgal Press. Bine documentată, cartea reface nu doar traseul vieţii, ci mai mult decât atât, reuşeşte să redea faţa adevărată a Bacăului, inclusiv sub aspect economic. În spiritul adevărului, sunt discutate principiile de viaţă ale lui Criste Cristoveanu, fără a oferi interpretări de moment. „Aparatul” ce stă în spatele acestei întreprinderi este unul complet. Notele şi comentariile reuşesc să întregească din punct de vedere informaţional întregul spaţiu în care a trăit Criste Cristoveanu, pentru ca mai apoi reperele biografice şi mărturiile iconografice să ateste bagajul de informaţii scoase la lumina tiparului. Al doilea studiu monografic este destinat preotului Pavel Savin şi este scris în colaborare cu Ondine Roxana Drăgoi. Volumul apare la Editura Plumb în 1999 şi respectă aceleaşi principii, în dorinţa de a reface cât mai exact chipul unui om de o deosebită candoare sufletească. Lucrarea se bucură şi de o prefaţă semnată Viorel Savin, cel care atestă faptul că „această carte care descrie o cale devine ea însăşi un exemplu !” Personal, consider că reuşita totală pe acest segment vine odată cu monografia bogată, dedicată lui Ion Borcea. Prin urmare, „Cu Ion Borcea, prin veacul frământat”, Editura Corgal Press, 2004, este exemplul prin excelenţă al unei monografii ce acoperă toate palierele unei vieţi de primă linie. Lucrarea s-a bucurat de aprecieri speciale, de mai multe cronici şi recenzii, a constituit pentru o însemnată perioadă de timp subiect de discuţie între oameni ce îndrăgesc cultura. Cu riscul de a repeta, marele merit al lui Victor Mitocaru este acela că subiectul analizei devine un adevărat personaj ale cărui mişcări sunt cât se poate de veridice într-o lume atent construită, până către infinitezimal. Pendulând între „universul rural” şi „luminile oraşelor”, un alt merit al lui Victor Mitocaru este şi acela de a nu fi dat conotaţii speciale apartenenţelor ideologico – politice ce au animat caracterele lui Criste Cristoveanu ori Ion Borcea.
Aş muta mai degrabă cele două cărţi „de eseuri” în tabăra stilului jurnalistic. De altfel, textele cuprinse în „Prezentul discutabil” (Editura Corgal Press) şi „Scrisori din ţara cornului cu lapte” (Editura Pim, Iaşi) au fost publicate de-a lungul timpului în „Ateneu”, „Monitorul de Bacău”, „Deşteptarea”, „Steagul roşu”, „Vitraliu”, „Aşa”, „Cartea”. Spaţiul relativ redus nu îmi oferă acum posibilitatea de a rememora câteva din ironiile extrem de acide ale omului aflat „la post” în faţa unui fenomen regretabil de regres existenţial. Domeniul eticului îşi mai află rosturile doar în enciclopedii pe care nu le mai consultă nimeni ori, în cel mai bun caz, face obiectul unor discuţii devenite cu mult timp înainte sterile. Un capitol aparte în cel de-al doilea volum semnalat este destinat unei comparaţii în alb şi negru: „Şcoala de odinioară şi de acum”. Multe pot fi rostite dar şi mai multe pot fi subînţelese !
Cu speranţa că nu voi supăra pe nimeni, „Clevetind pe internet”, Editura Pim, Iaşi, îşi propune doar un popas în acest efort continuu de a reinventa o lume responsabilă. O joacă şi atât… e timpul agapei, e momentul când se poate zâmbi larg; e vremea când se pot formula epigrame ca mici semne – gesturi de preţuire. Şirul celor ce şi-au găsit loc între preferinţele autorului este prea mare dar voi reţine aici măcar câteva vorbe de duh: „Călugăriţa vrea să-l întâlnească / (a şi uitat în câte înserări); / ea îl aşteaptă pe cărare, / el rătăceşte pe cărări” (lui Nicolae Mihai); „Tristeţea ai aruncat-o-n aer, / departe-n pădurea de pini / unde Satana închipuia un schit, / ademenindu-i pe sărmanii pelerini” (lui Ion Tudor Iovian); „Să tot citeşti dosarul lui Bacovia, / atât de bine articulat; / totuşi n-aflăm dacă poetul / a fost informator ori denunţat” (lui Constantin Călin).
Voi închide cele scrise cu o sumă de referiri sumare asupra ultimului volum publicat cu puţin timp în urmă la Editura Casa Scriitorilor, Bacău – „Dintr-un iad într-altul”. Dacă în ceea ce priveşte latura de documentare, voi considera volumul dedicat lui Ion Borcea ca fiind o reuşită demnă de toată lauda, din punct de vedere strict literar, cu siguranţă, această ultimă carte are pârghiile stilistice de a mărturisi o artă surprinzătoare. Aşa cum am mai afirmat şi în altă parte, nu mi-l închipuiam totuşi pe Victor Mitocaru atât de obişnuit cu scriitura contemporană. Într-un roman alegoric, domnia sa ne învaţă cum nefirescul de altădată devine firescul de acum şi cum jocurile murdare de sub regimul „de tristă amintire” reprezintă puncte de plecare în actuala economie a principiilor bolnave. Până la urmă, romanul nu se aşază prea bine în niciun calapod şi asta deoarece personajul principal, un alter ego al celui care scrie, are măcar pentru o clipă revelaţia propriei condiţii. Roman (auto)biografic, „Dintr-un iad într-altul” e cartea ce propune variantele literar cosmetizate ale mai multor stări, registre. Cu altă ocazie, voi detalia toate aceste. Pentru moment, mă liniştesc cu Gându (unii vor înţelege „grafia”) că am reuşit să redau, măcar în parte, câteva tuşe ale intenţiilor scriitoriceşti ce poartă semnătura Victor Mitocaru. Prea inflamatul ton din unele pasaje provine din preţuirea ce o port oamenilor ce au puterea de a nu uita faţa bunei-cuviinţe.
Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s