Victor Munteanu – Fixarea în firesc

Victor Munteanu – Fixarea în firesc
Într -o societate în care canalele normale de receptare dedicate valorii tind sa devina din ce în ce mai tocite este poate firesc ca actul critic sa se lase pacalit (câteodata cu voie, alteori din pricina neputintelor proprii) de tumultul metaforic, de întorsatura frazei, de spectaculosul care de fiecare data e descoperit într -o noua haina, nemaivazuta. Si astfel criteriile estetice ramân la periferia inventarului de instrumente prin intermediul carora e analizat textul respectiv. E la moda ? Surprinde ? (nu conteaza în ce fel !) E sprijinit de cineva ? De – construieste ? Ei bine, multimea raspunsurilor afirmative certifica în regim de urgenta valoarea vreunei lucrari “ demna ” de o viitoare istorie literara.
Un volum pregatit minutios de – a lungul mai multor ani (atât în laboratorul interior cât si cizelat într – un cenaclu), fara recenzii (cel putin deocamdata !) cu lumini si umbre în revistele culturale bucurestene, a carui substanta poetica nu frizeaza anormalul ci, cât se poate de barbateste, retraseaza coordonatele firii, pare sa fie de domeniul marginalului, al moftului personal.
Si totusi o astfel de aparitie m – a surprins cât se poate de placut catre finele anului 2004 : “ Locuinta pentru un strigat ” de Victor Munteanu la Editura Fundatiei Culturale Cancicov . Versurile constitutive nu reprezinta decât al doilea volum al poetului dar asteptarea da marturia unui om extrem de apropiat actului cultural. De altfel, e cunoscut pentru cel putin mediile culturale bacauane ; Victor Munteanu a colaborat de – a lungul anilor la mai multe ziare si reviste, conducând el însusi câteva dintre acestea pe un timp îndelungat.
Volumul de fata are drept atu omogenitatea scriiturii, realitate ce vine dintr – o conceptie stabila asupra lumii si a sensurilor fiintei pe acest pamânt. Fara a se încadra într – un tipar Radu Gyr ori Vasile Voiculescu, Victor Munteanu reafirma nevoia de comuniune harica a omului. Îsi divulga slabiciunile atât în fata semenilor cât si mai ales în fata atotprezentei lui Dumnezeu. De altfel, fortând exprimarea, am putea considera poemele ce circumscriu trairile drept o etapa a spovedaniei. În economia discursului sunt bine dramuite semnele de punctuatie. Întrebarile nu sunt retorice ci reclama prezenta Celuilalt. Atmosfera creata nu este una iluzorie, a fictionalului, ci mai degraba da marturie completa pentru zbuciumul unui suflet.
Locuinta pentru strigat sufera odata cu primul poem o criza a identitatii sarjata pe un ton melancolic. Starea de aici (în fapt o falsa perceptie) se va ameliora ulterior de – a lungul cartii prin raportarea la elementele spatiale arhetipaleori pur si simplu prin aparitia chipurilor zeilor locului : chipul tatei si cel al mamei : “ Dupa ce – a murit tata, m – am dus sa – l visez / si -a venit sa vorbim. /…/…m- am trezit cu o greutate pe inima // si -a m fugit la mormânt. Pirul crescuse pâna la strabunicii pierduti în istorie : / -Tata, ah, tata !, am strigat deasupra buruienilor lungi, / ce mi – ai lasat vorba matale sa fac / si eu, luat cu traitul, / am uitat atât de amarnic ?” (“ Clatinarea capului ”); “ Sarut mâna pentru nastere, mama ! / Si iarta – ma ca durerea din ochii matale sunt eu ! ” (“Condamnat la fiin ta ”). Chipul tatei apare si în “ Balada agrara ”, acolo unde “ din lipsa de bani, / tata n – a mai avut cu ce sa numeasca salcâmul. // Când l – au chemat sa dea socoteala, a aratat un lup, / ca si cum numele lui ar fi iesit din urletul fiarei.” În “ Colinda ” poetul statueaza principiile firii dupa o etica religioasa a existentialului. Figura parintelui se prelungeste în coordonatele metafizicului prin chemarea Tatalui ceresc. Conform constiintei dinamice, momentele de mâhnire ce evalueaza problema destinului (“ Despartire ” ) sunt reechilibrate de firescul proportiilor, de curtoazia luminii. “ Aniversare ” îmbraca chiar tonul unui psalm iar monodia rostirii si trairii certifica o clipa de fericire : “ Doamne, / e timpul sa – ti fac un dar din toata inima asta / prin care au trecut trenuri ce nu s- au mai întors /…/ Doamne, primeste în dar propria casa / în care mi – am crescut copiii pâna ce m – au parasit într – o toamna. /…/ … Cerceteaza nevoia mea de acum / si, chiar daca vezi ca vreau sa – ti fac vreun dar / numai pentru a ma pune bine cu Tine, / O, Doamne ! / Iarta nodul acesta din gât / si îngaduie – ma, / dar nu dupa cum T i- am gresit ”.
Poe zia este într – un final o spovedanie si presupune intercomuniune harica. Câteodata, realitatea conjuga timpul la trecut dar exemplele oferite depasesc categoria moralului ramânând sa marturiseasca adevarul ultim a lui Iisus Hristos. Parintele Cleopa ori Avva Macarie sunt macar doua din aceste puncte cardinale prefigurate. Farmecul volumului vine si din absenta “schemei”. Nu ne e prezentata o evolutie spirituala, nu e prin urmare o scara ori vreun manual de imitare a modelului teandric. Circumscrie pe de o parte momentele de extaz iar pe de alta parte reafirma realitatea dura a ispitei. Neputintele firii, „înfloresc” în imediat. (“ Muscatura de vipera ”)
Volumul trebuie citit fara sablon. Cuvântul poetului va întâlni pâna si latenta cititorului iar împreuna vor da marturie vietii. In extenso, volumul se mai bucura de pretioasa semnatura a filologului Gheorghi Iorga (care semneaza prefata) si de succinte extrase critice preluate din diverse publicatii, rânduri referitoare la primul volum al scriitorului “ Vesti la marginea acoperisului ” – 1993.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s