Revista revistelor iulie-august 2010

Revista revistelor iulie-august 2010

Oglinda literară

Nr. 103, iulie 2010

Se poartă jurnalele de criză – pe undeva, e firesc! Câți din breasla scriitorilor (și nu numai, desigur!) ar putea să afirme cu sau fără emfază că se simt fericiți în mica lume în care trăiesc? Editorialul aceluiași acid Gabriel Funica e prefațat de o bine croită pseudo-alegorie, cu iz postmodern: „A fost cândva o țară stăpânită de o Pompă Malefică ce se hrănea cu banii cinstiți ai oamenilor. Asta până a venit Omulețul și a spus că anvelopa bugetară trebuie subțiată cu 15-25%. Și atunci pompa cea rea a devenit și mai rea. Potrivit folclorului: pușca și cureaua lată ce grași și frumoși eram odată. Patria ne vrea slim. Cu salariile și pensiile sabrate, precum șampania băută de popor prin reprezentanții săi, vom redescoperi austeritatea șteviei, sobrietatea lobodei, farmecul discret al merelor pădurețe. Cum ar spune prietenul Raj Kapoor: Abocalipsa is now. În stil Recession de la Jeffrey’s Design”. În fine, cultura poate să mai aștepte – până la urmă, de acord, e puțin stânjenitor să afli că lui Eminescu îi plăceau prăjiturile. Ba chiar că le mai și mânca… Cui să-i pese că intelectualul nu are bani de pâine? Ba chiar vorba aia, nu se face. Am rezolvat-o și pe asta!

Acum, dacă tot veni vorba și de Apocalipsa aia nenorocită, o să mă opresc niscaiva timp și asupra unei pagini pe care în mod evident, în alte condiții, aș fi ocolit-o. De această dată însă, intuiesc niște sensuri: aflu terifiat (sper să mă și țină!), prin intermediul lui Sorin Avram, că anul 2010 va fi și anul începerii celui de-al treilea război mondial. Deocamdată îl scriu cu litere mici! Pe lângă toate nenorocirile de care nu avem cum să fim bucuroși, prevestite de Vanga, Nostradamus, Mary-Anne (apariție nou-nouță), poate cea mai tristă ar fi aceea conform căreia am putea asista la detonarea controlată a Mării Negre, ceea ce ar echivala cu o explozie nucleară devastatoare. Nimic de zis… A fi sau a nu mai fi… Peste câteva pagini dăm peste un eseu despre Ortodoxia privită ca „ultimă valoare în contextul integrării europene” (semnatar Corina Bușilă) dar… cine rezistă senzaționalului? Dacă nici redacția…

Revenim la cele de măsura noastră: Gabriela Petcu numără 154 de ani de la nașterea lui Petre Dulfu, Theodor Codreanu este impecabil cu studiul „Ion Barbu: înfruntând critica”, în timp ce Marius Chelaru radiografiază academicul volum „Omar Khayyam și complexele mitului european” de Gheorghi Iorga. Șerban Tomșa își ia avânt prea mare într-un eseu de circa jumătate de pagină, dorindu-și să demonstreze că Petru Popescu e un mare scriitor. Pleacă de la certitudinea că „Foarte multă lume nu-l cunoaște pe Petru Popescu!”, continuă cu „Astăzi când toți telespectatorii știu cine este Alina Plugaru și ce suge Monica Columbeanu, când Mircea Badea face, prin comparație cu ele, figura unui gazetar de geniu” și exemplele curg către „pare firesc ca oamenii să nu-l cunoască pe cel care ar fi putut schimba evoluția romanului românesc”. Ni se oferă câteva elemente bio-bibliografice, succint, pentru ca imediat să fim nevoiți a fi de acord (cu referire la fața literaturii române în anii 1968-1970) – „Nu are rost să fac un pomelnic cu cele 20 de romane foarte bune, unele capodopere, publicate în cei trei ani”. Nu, nu are rost!

Revăzând câteva nume pe care obișnuiesc să mi le notez la rubrica de urmărit, am realizat stupefiat că în ultimul timp am tot ales să transcriu versuri semnate de tinere debutante, ceea ce, evident, mă descalifică! Drept pentru care, de această dată, mă opresc asupra prezenței în revistă a unui scriitor considerat de unii drept dificil, însă cu un discurs aparte, jonglând cu neologismele și plonjând adesea într-un artificial temperat cu inteligență. Probă: „exista capadocia empirismul se tot / framanta peste luatul de urechi / cand zgomotul devine insuportabil și / se căznește într-o curbă / când mimetismul atinge ultima / performanță de mai multe ori / se aproba cu o tevatura lângă unealta / provizorie sau la aparatul / de tocat marginile siderale exista și-o / ieșire cu lărgimea care / depășește unghiul răpus de deasupra simulacrului” („marginile siderale”).

A… eram să uit: aflăm cu surprindere că joi (chiar nu contează care), la o librărie importantă din Focșani, a avut loc evenimentul de lansare al cărții „Codul lui Oreste”, scrisă de Oreste, prezentată de marele maestru reiki, T. Popescu! Așadar, a fost!

În cu totul altă notă, Dorel Schor vine cu un omagiu adus inteligenței. Ne readuce față în față cu „oamenii din linii” ai lui Constantin Ciosu. Cu adevărat un mare caricaturist, din partea căruia așteptăm niște „albume de lux” best of (în tradiția comics-urilor din Occident), suntem conștienți – „caricatura nu este o parodie picturală. Este artă și atunci când e făcută bine (aș spune excelent) ne cucerește iremediabil. Meritul unui desen de Constantin Ciosu se verifică prin valabilitatea sa în timp și prin simplul fapt că poate fi oricând etalat, ca un omagiu adus inteligenței, în camera de lucru a oricărui colecționar de artă plastică”. Păcat de caricatura în formă a articolului: spațieri nefericite, lipsa unor semne de punctuație, lipsa diacriticelor ș.a.m.d.

Orizont

nr.6, 25 iunie 2010

E vară, au fost și încă mai sunt concerte! Printre alții, ne-au traversat țara AC/DC, Madonna, Jean Michel Jarre, Manowar, Metallica, Elton John, Eric Clapton, Bob Dylan. Au rămas în afara listei multe alte nume sonore (Iron Maiden la Cluj) dar parcă, în ciuda tuturor necazurilor și crizelor, Bucureștiul arată mult mai bine la acest capitol decât în alți ani. Vin nume care încă mai spun ceva prin topurile de specialitate. Ne cam săturasem de monștrii „re-eșapați”, de bătrânei veniți de prin perioada hippie și care își uitau versurile pe scenă!

Ce se mai poate spune nou despre Bob Dylan? Aproape nimic – într-un fel e și părerea lui Mimo Obradov care întocmește un portret în datele esențiale celui „mai mare cantautor al tuturor timpurilor, Poet al Muzicii și Muzician al Poeziei”, cu prilejul Concertului. Bob Dylan însuși e un cântec ce nu se oprește, despre un tip simplu, îmbrăcat în denim, cu o pălărie albă, ce nu va fi fost scoasă nici măcar preț de o secundă, un show-man total care știe cum să își prețuiască publicul, necântând niciodată vreo piesă în maniera cunoscută, ci improvizând și antrenând energii subtile.

Ioana Bradea revine în atenția revistelor de cultură. După succesul cu „Băgău”, autoarea propune un alt roman, de această dată mai puțin provocator dar mai atent la țesătura intrinsecă. „Scotch” ar fi putut fi lesne considerat (după Ion Bogdan Lefter) o carte ce amintește de proza germană postbelică. E un roman în care Ioana Bradea și-a imaginat „sute de pagini care să nu conțină altceva decât nesfârșite descrieri de fabrici părăsite, ruine, utilaje ruginite și moarte. Mi-am imaginat un imens organism industrial părăsit și inutil – mort în picioare -, mort și vertical totodată. Dar mi s-a părut c-ar fi fost totuși prea obositor pentru cititorul zilelor noastre. Așa că am căutat, am construit extensii – prelungiri ale morții prin împrejurimi, printre câteva personaje…” Toate acestea apar în interviul consemnat de Alina Radu. Aștept lectura volumului cu nerăbdare, mai ales că intuiesc, poate greșit, cartea aceasta va avea ceva-ceva din „Orbitor”…

Alte două cărți despre care se vor mai scrie multe pagini sunt „Ultimul Culianu” de Horia Roman Patapievici și „Carnet intim 1913-1918” de Arabella Yarka. Despre cea dintâi aflăm de la Alexandru Budac. Pe undeva, e o carte ce s-a vrut așteptată, poate pentru prea mult timp. Sper să nu greșesc, cu ani în urmă, în celebrul supliment al Cotidianului, „LAI”, Horia Roman Patapievici apăruse deja cu un amplu eseu despre „ultimul Culianu”. Bănuiesc că fie și sub forma unui vag proiect de viitor, subiectul exista de atunci. În tot cazul, „cartea cuprinde o riguroasă și concisă prezentare a creației științifice a profesorului de la Chicago și o viziune personală asupra destinului intelectual al acestuia. […] Rezultatul se concretizează într-un important companion plus o explicație inedită privitoare la semnificație operei și soartei autorului”. Cel de-al doilea volum de care am amintit ne e oferit înspre lectură de Radu Ciobanu. Avem în față jurnalul intimităților Arabellei Yarka, figură parțial controversată a high-life-ului bucureștean, la începuturile secolului XX. Paginile compun fericit o epocă, stilizând uneori excesiv, alteori pasând în chip firesc cuvântul către sfera autenticului. Devenim așadar părtași la câteva din evenimentele semnificative ale unei vieți ce ține temperamental mai degrabă de Les Annees folles decât de La Belle Epoque.

Nu e deloc de neglijat „portretul mai puțin convențional” a lui Max Blecher! Max Blecher, un băiat frumos, inteligent, prietenos ba chiar un elev eminent. Mai apoi, fascinat de găzetărie, interesat de literatură de la vârsta cea mai fragedă. Un Blecher ce „ignoră realitatea fizică a bolii chiar în sanatorii; la Techerghiol, cu Lucia Demetriade-Bălăcescu, discută pe teme artistice (literatură, pictură, muzică), iar bolile și tratamentele rămân subiecte tangențiale”. Din această frântură, cât și din multe altele, Adina Papazi ajunge să mărturisească un Blecher departe de imaginea suferinzilor care, eventual, își acreditează boala ca pe o suferință în plus.

Poesis International

nr. 1 / iunie 2010

Am primit la redacție primul număr al revistei Poesis International. Recunosc, am deschis cu mare nedumerire noua apariție: pe de o parte eram mirat cum în aceste vremuri tulburi mai are cineva cutezanța de a face un asemenea gest; pe de altă parte, unde e Poesis-ul pe care îl știam? Nu mi-a trebuit mult să constat că parte a nedumeririlor mele și-au găsit răspunsul în editorialele semnate de Dumitru Păcuraru și Claudiu Komartin. Mai mult, scriu acum ceea ce ar fi fost normal să afirm sub forma unei concluzii: prevăd noii reviste un traseu de invidiat. Având în redacție oameni valoroși, cu nerv, beneficiind de o grafică în pas cu moda, Poesis International nu are cum să fie în niciun fel sora  mai mică a celeilalte reviste de poezie. Chiar mă gândeam, după cum arată – formă / conținut – aș situa-o chiar peste mult mai celebra Lettre Internationale. Na, poate m-am grăbit, timpul le va cerne. Oricum, urez colegilor de la Poesis International o viață cât mai lungă, chef de scris, colaborări (im)pertinente!

Și pentru că impresia a fost într-atât de pozitivă, am să rețin câteva fragmente din editorialul lui Dumitru Păcuraru: „Poesis International a fost doar un titlu provizoriu, de lucru. La întâlnirile redacționale ne-am obișnuit cu numele și văd că l-am păstrat. Acest internațional obligă colectivul redacțional la mai multă muncă. Presupune nu doar adunarea unor materiale, ci și traducerea lor. Nefiind noi foarte riguroși, unii dintre noi cu o vădită aplecare spre lene, cu apucături boeme, nepunctuali ca și majoritatea scriitorilor români, nu ne-am putut îndeplini planul inițial. Prin urmare metoda de lucru este următoarea: adunăm materialele, le dăm la tradus, iar dacă nu avem traducerea la timp le publicăm doar în original urmând ca în numerele următoare să publicăm și variantele traduse. Este un fel de cerc care nu se închide cu fiecare număr, ci merge mai departe, transformându-se într-un fel de spirală în care culturile cele mai diverse se întâlnesc sau doar conviețuiesc între coperțile aceleiași reviste. Vom vedea ce va ieși”. Mulți dintre dumneavoastră vă întrebați cine sunt cei care au plecat pe un asemenea drum. Claudiu Komartin îi enumeră: doi poeți și oameni de presă 80-iști de top, un poet și un traducător maghiar din România cu o energie incredibilă ce trăiește în Bratislava, doi scriitori multivalenți, debutați în a doua jumătate a anilor ’90, un autor de după 2000 și mulți, mulți colaboratori ce merită. La urma urmelor, dacă vrem și nume, îi vom descoperi pe Dumitru Păcuraru, Ion Mureșan, Robert Șerban, Felix Nicolau, Balasz F. Attila, Claudiu Komartin.

Mai aflăm și că revista va fi un liant între mai multe mentalități, invitând poeți mai ales din Ungaria, Ucraina, Polonia și Slovacia, în viitor poate chiar creând o rețea regională a revistelor de cultură. Totodată, vorbim despre subordonarea fiecărui număr unei teme ce va fi reflectată fie printr-o anchetă, fie prin eseuri, studii. La primul număr ne punem problema „sfârșitului ierarhiilor”. O anchetă la care răspund cu materiale ample Robert Șerban, Jorge Palma, Sue Wootton, Martin Woodside, Felix Nicolau, Radu Vancu, Milan Dobricic, Lidia Vianu, Chris Tănăsescu.

Chiar dacă nu sunt mai totdeauna nume cunoscute publicului din țară, avem poezie – așa cum era și firesc! – foarte bună; aș alege dintre grupajele prezente pe cele aparținând lui Matthew Sweeney, Anne Sexton, Jorge Palma. Apoi, poemele inedite ale lui Marin Mincu, anterioare chiar volumului de debut din 1968 („Cumpăna”), o transcriere după un caiet vechi, nedatat, probabil din perioada facultății. Dintre cei tineri, o impresie foarte bună mi-a făcut Aura Maru, una dintre „cele mai sigure voci ale ultimului val de poeți basarabeni”: „mă dau la perete / pe lângă mine aleargă o targă / cu o femeie cărnoasă albă ca de aluat / alți canceroși merg de la dreapta spre stânga / moartea scrisă arăbește / ridică picioarele greu / de parcă ar pedala / o bicicletă gelatinoasă / fiecare cu farfuria lingura și cana sa îngrămădite în mâna dreaptă / cu mâna stângă înnodând aer proaspăt de ațele halatelor roase / pe față cu cearcăne egale trase de compas cu negru / pe hârtia de piele șifonată / cu bărbii tot mai ascuțite cu frunți tot mai resemnate / se uită la mine complice de parcă aș fi una de-a lor / care încă e vie încă poartă haine colorate / care se dă tot mai la perete vâslind cu coatele în tencuiala fărâmicioasă / și ar putea trece dincolo / în sufrageria lor unde miroase a mămăligă cu brânză și moarte”. Voi semnala și colecția de carte de poezie a Editurii AB-ART, cât și grupajul semnat Kelemen Hunor. Iar pentru final… Felician Pop și Robert Laszlo ne oferă „lungul drum al vinului către pălincă”, un material bine scris, ce întâmpină Festivalul Internațional al Pălincii, desfășurat în luna octombrie la Satu Mare. În condițiile menționate, abia aștept al doilea număr al revistei!

LecTop

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s