Simon Tofield – Matza

Mâța lui Simon

 

Ca de fiecare dată, încerc să mă țin de promisiuni, fie ele din cele mai ciudate! Altfel spus, cu puțin timp în urmă, mă lăudam că-mi voi face apariția în pagină cu un material despre mâța lui Simon. Câteva întrebări se ridică în chip firesc: cine-i Simon, ce are deosebit pisica domniei sale, și, mai presus de toate, vorbim aici până la urmă despre literatură ori aiurea? Unii se vor grăbi și mă vor cataloga drept un falsificator ori trădător al conceptului de literatură. Alții se vor poticni în grimase și ironii atotștiutoare. Pace lor!

Pentru mine lucrurile sunt voit simple: Mâța lui Simon e o carte. Înainte vreme nu ar fi existat dacă umorul british nu și-ar fi găsit cale către continent – dar, în chip evident și-a găsit, iar mâța lui Simon a devenit un fenomen.

Simon Tofield, venind în Londra dintr-o zonă  (probabil) mai puțin cunoscută – Leighton Buzzard, Bedfordshire – , va rămâne pentru multă vreme în inima iubitorilor de pisici (și nu numai). Pasionat de animație, Simon Tofield găsește rețeta potrivită odată cu un personaj inspirat din viața de zi cu zi a celor trei pisici pe care le are. Deocamdată, pisica din animațiile pe care le-a făcut nu are un nume, fiind mai degrabă o apariție generică, un exponent al întregii familii. Deși numărul de scurt metraje nu este unul care să șocheze, cele nouă filmulețe au făcut treptat din ce în ce mai multe victime. Dacă doriți să vă convingeți măcar în parte de cele afirmate aici, puteți simplu căuta Simon’s cat pe celebrul You Tube. Într-o scurtă paranteză îmi explic moftul de a traduce Simon’s cat prin Mâța lui Simon. În fapt, e simplu: cum să râzi cu gura până la urechi la năzbâtiile în care rămâne încurcată o pisică, fără a-i striga pe urme folosind mult mai jucăușul apelativ de mâță?  Revenind, totul a început destul de timid, cu Simon’s cat in Cat man do. Constituindu-se într-un real succes, filmul de câteva minute a luat imediat premiul în 2008 pentru cea mai bună comedie în cadrul British Animation Awards. Alte opt filmulețe aveau să apară până la șapte octombrie anul curent, adunând distincții importante, făcând din Simon Tofield și pisica sa un adevărat fenomen, cu peste optzeci de milioane de accesări după cum au declarat câțiva din administratorii rețelelor de internet. Pentru a nu rata nicio pățanie, voi enumera celelalte producții, păstrând titlurile originale din dorința de accesibilitate: Let me in!, TV Dinner, Fed up!, Fly guy, Hot spot, Snow business, The Box, Cat Chat.

Vrem nu vrem, încă mai trăim într-o eră a consumului, așa încât, după toate probabilitățile, Simon Tofield trebuia să răspundă cererii publicului pe care și-l crease, drept pentru care acum avem un site oficial Simon’s cat, un magazin oficial ce poartă același nume, de unde fiecare iubitor își poate achiziționa diverse articole ce poartă sigla mâței jucăușe: calendare, agende, umbrele și alte năzbâtii… cât mai felurite! Deși până acum sună destul de gossip, vă asigur că Simon’s cat nu stă cuminte nici alături de iubitorii de Hannah Montana, nici în poșetele fetelor de Dorobanți. Mâța asta chiar e isteață, aș putea paria că are un ceva ce-i semnalează oamenii de spirit. Cu siguranță, va fi să fie cu mult mai bine înțeleasă de cei care știu să se joace, de cei care înțeleg absurdul involuntar al vieții și care trăiesc după reguli simple, ce nu falsifică nimic.

În ianuarie două mii nouă, Simon Tofield anunța că întâmplări cu îndrăgitul personaj vor fi adunate într-o carte, pentru ca în toamna aceluiași an să apară volumul ce va consemna și succesul editorial. La doar un an – pe șapte octombrie – va apărea cel de-al doilea volum – Simon’s cat beyond the fence. Grație unor discuții purtate pe internet, am avut ocazia să am și eu, cu câteva zile înainte de data oficială a lansării, cea de-a doua carte Simon’s cat. Nimic dezamăgitor – ba dimpotrivă! Odată cu parcurgerea celor peste două sute de pagini ale ultimului volum, tind să devin fan Simon Tofield. În altă ordine, în ultimul timp se vorbește și în țară din ce în ce mai mult despre bedefili. Termenul, deși nu unul tocmai academic, pleacă de la celebrele benzi desenate. Recent, colegii de la revista Tomis au dedicat un număr întreg benzilor desenate și colecționarilor acestora. Cine nu își mai aduce aminte de Pif? Tarzan? Cutezătorii? Să nu uităm, în principiu, o bandă desenată reprezintă un mijloc de comunicare pe cale grafică, alcătuit cu ajutorul imaginilor, adeseori al cuvintelor, în scopul de a ilustra un fir narativ. În virtutea acestei pseudo-definiții, aș cataloga cărțile Simon’s cat în această categorie a BD-urilor. Cartea nu adună doar schițe, desene fugare, dar nici nu respectă întru totul convențiile benzilor desenate. Americanii ar aduce-o fără prea multă teorie în zona comics-urilor. Fără a fi vreo struțo-cămilă, cele două volume ilustrează nimic altceva decât bucuria continuă a vieții. Comicul  e unul sănătos, organic. Ironia ori sarcasmul nu își găsesc locul în paginile cărților. Fără a fi dedicate copiilor, cele două volume au paradoxal mai multe trepte de înțelegere. Te bucură desenul simplu, fără complicații inutile, tușele groase dar care surprind perfect și cele mai mici detalii comportamentale. Mâța asta suferă când trebuie și când nu, pleacă de-acasă și se întoarce, devine mofturoasă fără motiv, e lingușitoare, posesivă, egoistă – dar toate acestea nu sunt decât măști pentru a rămâne în apropierea omului. Nu e neapărat adorabilă decât prin felul atât de precis de a consemna / însuma exact acele comportamente deviante ale tuturor pisicilor. Ele știu cu precizie când să fie lingușitoare și când alintate, când să se distanțeze pentru a obține ceea ce vor. Extrem de inteligente sunt reacțiile micului animal. Chiar dacă uneori pare a nu-și mai înțelege lumea, cel cu adevărat confuz este stăpânul. Poate asta conferă și credibilitate personajului. Marele merit Simon Tofield este tocmai acela de a nu fi căzut în plasa de a-și fi umanizat creația. Glumind, mâța sa rămâne tot atât de mâță ca la început!

Actanții universului cărților pot fi numărați pe degete: celebra mâță, un om – stăpânul (alter-ego al scriitorului), piticul care pescuiește (figură de fapt inanimată dar percepută de pisică drept un prieten real, adevărat), câinele (după legi universale fiind în permanență păcălit de pisică), ariciul, păsările, furnicile, iepurii ori castorul. Pe rând, aceștia se dovedesc a fi fie de aceeași parte a jocului, fie inamici.

După cum am lăsat să se înțeleagă, Simon’s cat are un fir narativ. Chiar dacă nu evident, personajul principal trece prin diverse întâmplări, se mișcă conform realității și are reacții corect proporționate. Ceea ce vă propune de fapt acest material este invitația la o lectură de imagini, într-atât de ofertantă încât reamintește de filmul mut din epoca sa de glorie. Fără a forța prea mult, mâța lui Simon reamintește de naturalețea lui Chaplin. Are un fel aparte de ați mărturisi că știe că se dă în spectacol, fără a strica nimic din plăcerea privitorului. Extrem de rar, cred în două desene, mâța pare a nu uita și legea conform căreia ar trebui să împrumute ceva din firea stăpânului – drept pentru care o găsim fie citind ziarul în baie / la litieră, fie stând liniștită pe canapea, uitându-se la televizor și mâncând popcorn. Majoritatea imaginilor spun povestea fiecărui posesor de pisică – scurte slide-uri: pisica care se întinde pe costumul abia călcat, goana după păsări, așternutul nou-nouț pe care nu se sfiește să-l murdărească, agățatul de haine etc. Nu uităm însă probabil cea mai mare dorință, aceea de a i se da necontenit de mâncare. De multe ori, propria bucurie la apariția hranei îi joacă feste: o împrăștie,  intră în conflict cu alții, se lovește ș.a.m.d.

Așadar, o lume de un comic viril, care te motivează și care te scapă de mofturi. O literatură de imagini, de care te poți bucura pe deplin cât timp rămâi liber. Apropo, dacă va fi să-mi ascultați sfatul, să vă uitați direct în ochii ușor supradimensionați ai personajelor! Au atât de multe de mărturisit…

 

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s