Revista revistelor noiembrie – decembrie 2010

Revista revistelor noiembrie – decembrie 2010

 

Oglinda literară

nr. 107, noiembrie 2010

 

Gabriel Funica în editorial, așa cum îl știm, acid, deranjat de lucrurile mărunte și nenorocirile vieții cotidiene. Același politic perceput drept un mediu fetid, nenorocire a destinului. E drept – așa obișnuim, vorbim despre China, ne rățoim doar virtual în fața americanilor, ne autoiluzionăm la nesfârșit. Veți citi, îmi veți da dreptate! Am sesizat totuși o oarecare lipsă de coeziune în jocul serios al argumentării. Gabriel Funica riscă să devină încă un intelectual care tună la nesfârșit pe același ton. Scurt, riscă să plictisească! Și pentru că vorbim de „obișnuințe”, redau și de această dată câteva rânduri: „Altfel, oamenii cu bani, își drapează pereții cu cărți somptuoase, experimentează limbajul elevat, frecventează cenacluri literare, sponsorizează dacă-i cazul, încearcă încropirea unui blazon cultural, poate din vanitate, poate dintr-o sinceră frământare lăuntrică. Oricum, asistăm la un vesel transfer de competențe și priceperi. Scriitorii se pricep la economie, finanțiștii scriu poezii, antrenorii de fotbal citează din Cioran, moderatorii teve se declară kantieni, filozofii antreprenori, poeții manageri”. Pe undeva, stimate coleg, aveți dreptate: noi toți am greșit, noi greșim, iar după câte intuiesc, vai mie / vai nouă, nici că avem vreo șansă de a scăpa de aste certe ticuri balcanoide!

Nu mică mi-a fost mirarea când, peste doar două-trei pagini, am întâlnit eseul lui Dumitru Hurubă „Gâlceava înțelepților – între ei…” Ce-i drept, am început să-mi fac scenarii: fie domnia sa are un blog pe net, fie e răutate voită, fie… și tot așa, până în clipa de față, când mă întreb aproape retoric: de ce un eseu cu același titlu, cu un conținut aproximativ identic, și în „Ateneu” (luna octombrie), și în „Oglinda literară” (numărul curent)? Să-mi fie cu iertare, îmi miroase-a Caragiale. Curat murdar!

Extrem de simpatic mi s-a părut Bogdan Didescu. Îi pune motivat la colț pe câțiva din greii criticii / literaturii noastre, care, avântat, l-au supra-apreciat pe Horia Gârbea cu „Fratele mai deștept al lui Kalașnikov”. În continuare, un ochi pentru noile lămuriri ale lui Dan Brudașcu cu privire la opera și destinul lui Octavian Goga.

Una peste alta, aproape ca într-o poveste, mă văd apărându-i pe „marii bucureșteni”. De parcă-ar fi nevoie… Și totuși, Corneliu Florea, deranjat nevoie mare de cartea lui Alex Ștefănescu „Cum te poți rata ca scriitor”, inventează sub titlul „Cum se ratează un critic lefegiu” un exercițiu polemic în care ideile, atâtea câte sunt, îmbracă forma acidă a unei miștocăreli de cartier. Nu zic nu, unele of-uri exprimate și-ar fi putut găsi acoperire în realitățile literare ale „patriei” dar zău, nu știu cum se face – deși Corneliu Florea vrea să demonstreze că nu toate se învârt la București, pare a nu reuși decât contrariul. În continuare, noi îl așteptăm cu drag pe Big Alex – ne manifestăm încrederea tovărășească în mare parte a gusturilor sale. Hmm, cum te poți rata ca scriitor…

Victor Sterom îi prezintă pe Gheorghe Izbășescu „Melodrama realului” și Victor Munteanu „Vești la marginea acoperișului” – primul volum apărut în 1995, cel de-al doilea – 1993. Totuși, un mare plus pentru comentariul la „Cântece de îngropat pentru cei vii” de Adrian Alui Gheorghe.

 

Tribuna

nr.196, 1-15 noiembrie 2010

 

Ion Vlad despre un nou Nobel: Mario Vargas Llosa. „Inepuizabila magie a povestirii” e un micro-eseu ce explică mare parte a succesului prozatorului peruan.

Recunosc, nu am citit-o pe Mariana Gorczyca! O voi face însă, mai ales după comentariile pertinente ale Irinei Petraș, referitoare la „Cadență pentru marș erotic”, Editura Limes, Cluj, 2010. Am reținut o știință aparte a frazării, un bine-dimensionat plan narativ, cu personaje veridice dar care surprind prin dezinvoltură ori vivacitate. „Cadență pentru marș erotic e un concert cu muzici derutant de distonante strunite cu aplomb de un dirijor năstrușnic care pune ordine în fraze muzicale intonate de-o parte și de alta a lui ’89, dar îl tentează și supunerea lor la proba haosului, ca în orice secvență trăită, (auto)ficționată, imaginată”. Ion Pop face o interesantă radiografie revistei româno-germane „Apoziția”; materiale ample și interesante – deși puțin prea „înțepenite” – avem odată cu „Augustin și tipografiile umaniștilor” (Horia Lazăr), „În căutarea pietrei filosofale” (I. Francin), „Politici culturale în România postrevoluționară” (Iulia Ruxandra Oana). Până la scurta introducere în jazz semnată Ioan Mușlea, mai învățăm câte ceva despre sistemele de credință în imperiul persan (Frantz Grenet) sau re-imaginăm o Italie împreună cu Liviu Vlad.

Radu Preda așază în balanță criza mondială și felul în care Biserica elenă s-a raportat acestei realități de necontestat. Rămân de urmărit și comentat reacțiile imediate, în special cele cuprinse în Enciclica Sinodului Permanent al Bisericii Greciei, citită la 21 martie 2010 în toate bisericile. În numărul viitor – câteva comentarii referitoare la atitudinea Bisericii Ortodoxe Române…

 

Cronica

nr.10, octombrie 2010

 

„Vine cândva și odihna / ce ispășire va fi” – rânduri la granița dintre obiectiv și subiectiv despre bătrânețea aflată între umilințe și deznădejde. Valeriu Stancu: „Ființa superioară, omul își conștientizează sfârșitul aproape din fragedă pruncie, își acceptă moartea (pentru că nu o poate evita!), se obișnuiește cu implacabilul ei (admirabilul poet Cezar Ivănescu ne-a lăsat un vers tulburător despre această acceptare: «cu gândul morții ca un frate geamăn»). Dar nimeni, niciodată nu pregătește ființa pentru servituțile, umilințele, suferințele, durerile, neputințele, bolile bătrâneții. Bătrânii nu sunt altceva decât niște tineri copleșiți de vreme și de amintiri. Sau «copleșiți de întâmplări», după cum spune Varujan Vosganian în uluitorul roman «Cartea șoaptelor»”.

În pagina a treia – o primă parte a interviului cu Francoise Bonardel – profesor de filosofia religiilor la Universitatea din Paris – Sorbona, în prezentarea și traducerea lui Bogdan Mihai Mandache. Miezul discuției este reprezentat de criza / sfârșitul crizei societății contemporane, sclavă a consumismului și a unui postmodernism ce nu se mai înțelege pe sine. Același Bogdan Mandache se ocupă de două dintre titlurile Editurii Herald: „Opus Paramirum” (Paracelsus) și „Adumbratio Kabbalae Christinae” (Franciscus Mercurius van Helmont). Personal, aș indica celor de la Herald o mai bună pregătire a titlurilor, un alt program editorial, care să oblige la existența unui aparat critic întocmit de profesioniști.

O reușită pagină de poezie aparține lui Iancu Grama, „poet băcăuan nemarcat de provincialism”. Deși ermetismul poeziei sale poate juca feste dintre cele mai obraznice, Iancu Grama rămâne fidel „discursului apoteotic”. Rămânem sub atotputernicia liricului: Leonida Maniu ne împărtășește câteva dintre aspectele poetice ale Bibliei. De la cele mai vechi manifestări ale lirismului ebraic („Cântecul izvorului”, „Cântarea Deborei”) și până către mult mai cunoscuta „Cântarea cântărilor”, Leonida Maniu e interesat alături de Zoe Dumitrescu Bușulenga de extraordinara capacitate de transcendere a unui fapt de viață concret într-o imagine esențială a unui mod de a se manifesta al omenescului.

Odată cu paginile de final, sunt nevoit să revin asupra lui Bogdan Mihai Mandache. Dintre cele trei volume prezentate de-a lungul breviarului francez, cel care mi-a atras atenția aparține lui Jean Bies și e dedicat lui Empedocle și legăturilor sale cu spiritualitatea orientală („Empedocle. Philosophie presocratique et spiritualite orientale”, Paris, Editions Almora, 2010), o carte ce adună „intelect și sens simbolic, formulări poetice, moduri de explorare interioară, cosmologie și metafizică, de la transmigrare la eliberare”.

 

Luceafărul de dimineață

nr. 43, 3 noiembrie 2010

 

Cătălina Cadinoiu: „A venit linxul, a omorât păsările de curte. / Am chemat vânătorul să-l împuște, / a mai venit un bărbat vajnic și i-a băgat furca în piept. / Ce coadă stufoasă are! Ce dinți ascuțiți! / Cum rage! Cum amenință! / Dar sângele îi curge din nări și din gură. / Are o blană splendidă! / Dar sânge îi curge pe nări și pe gură! Și este cât un om de lung!” // Taci, mamă! Nu merită omul să stea lângă un linx mort. / Doar putreziciunea ne leagă de pisica sălbatică, / supunerea viermilor. / Fără buchetul de oase ce suntem / am fi fost singuri, / stupizi și singuri” („Intermezzo”).

Numărul curent al revistei comentează două volume cu certe „afinități”. Ambele pleacă dinspre elementele de biografie reală, pe care le transformă treptat în semne, în chipuri (moduri de a fi) reprezentative ale eului narativ. Dan Cristea vede în „Provizoratul” Gabrielei Adameșteanu o continuare firească a celebrului roman „Drumul egal al fiecărei zile”, pe când Monica Grosu rămâne captivă în „cealaltă țară”, variantă de lucru pentru a identifica miza ultimei cărți („Călătorie într-un picior”) semnată Herta Muller, lansată la Humanitas.

Viorel Mirea și S.L. îngrijesc texte dedicate la aniversară lui Mihai Șora, în urma cărora s-ar putea întrevedea chipul peripateticianului modern. Despre cultura și impostura pseudo-culturii aflăm de la Sorin Lavric și Iorgu Drăghicescu – subiecte însă terne, ironii previzibile, multă determinare pentru… concluzii jucăușe!

 

 

Tomis

nr. 486, septembrie 2010; nr. 487, octombrie 2010

 

Deși cam nimic nu ar trebui să ne surprindă, iată că începând cu luna septembrie, din câte înțelegem, colegilor de la „Tomis” le-a fost retrasă subvenția din partea autorităților locale. Daniel Clinici înfierează pe bună dreptate lipsa de discernământ a persoanelor / instituțiilor în cauză. Cinic, un material cu dinozauri și păcălici. Dan Mihuț își păstrează incitanta rubrică rock, prezentându-i în cele două numere ale „Tomisului” pe Scorpions și Stone Temple Pilots. Teodora Dumitrașcu inventariază must-have-urile epocii dinainte de Hristos, aplecându-se implicit către o micro-istorie a mentalităților. Mai întâlnim portrete de bedefili, comentarii interesante la Andrei Oișteanu, Horia Roman Patapievici, cât și asupra antologiei douămiismului poetic românesc alcătuită de Daniel Marin. Materialul vedetă al numărului de față aparține lui Daniel Clinici – ce-a vrut să transmită Herta Muller la Ateneu? Ce am vrut să înțelegem?

 

Vitraliu

nr.35, noiembrie 2010

 

Revista apare sub semnul aniversar al celor douăzeci de ani de la înființarea Centrului Internațional de Arte „G. Apostu”. Evenimentul este marcat cum se cuvine în paginile sale, invitate fiind nume prestigioase. Grigore Zmeu ne împărtășește câte ceva despre autenticitatea culturii, Marin Aiftincă despre rigoare și consecvență. Cornel Galben redefinește traseul revistei „Vitraliu”, în care vede pe bună dreptate un spațiu virtual al dialogului interdisciplinar. Urmează Alexandra Titu cu o expunere privind legitimările tridimensionalului în spațiul ortodox. Alte puncte de interes: „Despre identitatea fantasticului și vecinătățile sale” – Grigore Smeu, poezie Ion Tudor Iovian și Ion Fercu, „Cu încredere în europenitatea noastră” – Mihai Cimpoi, Mircea Coloșenco o prezentare inedită a poeziei „Umbra” (G. Bacovia), „Sertarul cu fișe” – Constantin Călin, „Poezia persană și ispitele modernității” – Gheorghi Iorga.

 

Ramuri

nr.11, noiembrie 2010

 

Câteva spicuiri de jurnal Gabriel Dimisianu, dimpreună cu alte rememorări și revelații semnate Adrian Popescu („Interferențe și premii româno-italiene”) ori Margareta Dumitrescu („Memoriile profesorului Alexandru Niculescu”). Paginile dedicate recenziilor oferă înspre lectură comentarii pertinente, cărți bine alese, demonstrând o viziune unitară asupra acestui segment. Ioana Dinulescu ne împărtășește câte ceva „Despre har și generozitate în vremuri sărace”, de-a lungul cărora se mai poate întâmpla și „O poveste de dragoste: Raiul, Stambulul și Avva Arvo”. La meridiane avem versuri din Trieste, Antonio Della Rocca – cu o poezie de stare: „Sunt clipe / când ai dori să te faci nevăzut / să nu mai surprinzi / priviri angoasate şi goale / iar şi iar. // Da, / să distrugi toate podurile / şi s-o iei de la capăt. // Da, podurile sunt de piatră, / iar apa curge / prea iute, necruţătoare”.

 

Orizont

nr. 10, octombrie 2010

 

Așa cum ne-a obișnuit, o revistă cu multe articole în pas cu vremea, echilibrat scrise, cu idei impecabil argumentate. De această dată, doar voi enumera câteva dintre ele, câștigând către final loc pentru câteva „sentințe”. De citit: „Din nou despre paradisurile artificiale” (Cornel Ungureanu), „Mario Vargas Llosa și adevărul tragic al vieții” (Vladimir Tismăneanu), „Întrebări vechi, răspunsuri noi” (Alexandru Budac) + paginile dedicate lui Livius Ciocârlie. Apropos – „În perioada de dinainte de 1990, gândul meu apăsător și continuu era acela că viața noastră era un dezastru, în sensul că nu făceam față așa cum ar fi trebuit. Știu foarte bine că mare lucru n-am fi reușit dacă ne-am fi opus, pentru că nu eram Polonia, nu aveam o muncitorime cu care să știm să colaborăm… […] Prin urmare, nu am fi reușit. Și totuși, sentimentul că suntem umiliți și că nu reacționăm era foarte apăsător. Ei bine, după 1990 am simțit că acum nu mai este nimic de făcut, acum chiar că nu mai puteam să devin curajos și s-a născut un soi de nepăsare față de mine însumi, acum gata, ai pierdut partida, ia lucrurile așa cum sunt și am început să râd de mine. Sunt așadar două feluri de a râde aici: este o veselie reală, a omului care se bucură că trăiește într-o lume în care poate să spună tot ce gândește, și este cea a omului care se consideră un perdant pentru că nu a fost în stare să câștige partida în care, să zicem, a jucat” (Livius Ciocârlie).

 

 

 

 

LecTop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s