Revista revistelor ianuarie 2011

Revista revistelor ianuarie 2011

 

Convorbiri literare

nr.12, decembrie 2010

 

Nu tocmai obișnuit, Cassian Maria Spiridon se oprește asupra imaginii arhitectului total, în persoana lui George Matei Cantacuzino. Fiind interesat de o perpetuă estetică a reconstrucției, G.M. Cantacuzino rămâne unul dintre puținii ce au știut cum să îmbine sub o fericită cumpănire, elemente ce țin atât de tradiționalism cât și de modernism. Mai mult, pentru cei ce nu cunosc, dar mai ales „pentru locuitorii capitalei Moldovei stau mărturie asupra înaltelor sale calități de arhitect pavilioanele ansamblului administrativ al Mitropoliei, proiectate și gândite de G.M. Cantacuzino între 1957-1959 (la câțiva ani după eliberarea din pușcăria comunistă), la solicitarea mitropolitului Iustin, plătit de acesta din fonduri personale, arhitectul neputând fi angajat oficial”. De altfel, mai departe, materialul lui Cassian Maria Spiridon se oprește în mai multe rânduri pentru a comenta unele considerații ale arhitectului, cu privire la specificul bisericilor din diferite zone ale țării. Un material bogat, ce peste toate, își caută argumente pertinente în zona tratatelor antichității.

Marius Chelaru îl intervievează pe Jean Metellus – Marele Premiu de Francofonie al Academiei franceze și Premiul internațional de poezie francofonă „Benjamin Fondane”. Am urmărit lipsa de prețiozitate, alături comentariile fine ale unei voce mature, ce a trecut dincolo de orgoliile unor clipe de moment. Maria Carpov contra-argumentează teza referitoare la moartea culturii franceze, „ofertată” de Donald Morrison în revista americană Time, la 3 decembrie 2007. Mai bine mai târziu decât niciodată! Gheorghe Grigurcu își continuă periplul lirico-filosofic prin „rigoarea lucrurilor”, în timp ce Basarab Nicolescu este prezent cu un prim episod din „Întrebări esențiale despre univers”.

Nu știu dacă tocmai bine încadrată la „cronica literară”, poziția lui Cristian Livescu față de eșalonul întâi al „intelighenții literelor” naște câteva probleme formulate dinspre zona eticului. E drept, în discuția de la Ateneu cu Hertha Muller, Gabriel Liiceanu mai degrabă pare a se fi bâlbâit în scuze / acuze prost fabricate. Dincolo de asta, nu știu în ce măsura România contemporană a înțeles până la capăt când și unde a greșit. Totuși, îl găsesc pe Cristian Livescu prea acid cu privire la  Cărtărescu. Plătind tribut succesului, în opinia criticului ieșean, Mircea Cărtărescu echivalează cu „oportunismul galant”. Dacă acceptăm un asemenea artificiu, nu mai rămâne decât un pas până la a ne întreba „când era sincer M. Cărtărescu – în 1990, când se lăuda că făcuse «poezie artistică, poezie a imaginii și ingeniului, adevărată în frumusețea ei», sau în 2010, când se iluzionează a fi fost un opozant politic, cu zeci de martori care asistau înmărmuriți cum el citea prin cenacluri «versurile anticeaușiste ale epopeii», ba chiar un urmărit de Securitate («Am motive să cred că în 1985 mi s-au instalat în apartament microfoane.»), când în realitate am văzut ce scria, ce gen de «fitile» frecventa, fiind mai degrabă un băiat căruia îi plăcea să se ascundă «în fundul unei curți de țară», cum se divulgă într-un vis din același Jurnal? Singurul răspuns ce îl putem da deocamdată este că autorul Travesti-ului a devenit din ce în ce un «caz» de patologie și că trăiește două biografii gemene… Nu e singurul!” Dar apropos de Mircea Cărtărescu… Mult mai interesante mi s-au părut premisele unei resurecții a optzecismului, în parte demonstrată de Adrian Dinu Rachieru. Teoretizând asupra capcanelor întinse de teoriile generaționiste, arătând cum „istoricul” trece înaintea „axiologicului”, considerând când o coerentă naștere monocentrică, când o confuză apariție, optzecismul se cere a fi reconsiderat, pentru partizani chiar redefinit. – „Azi, optzecismul (căruia i s-a cântat prohodul) pare resuscitat: nu doar că a eclozat fertil (cum constata cineva) dar începe să dea la iveală cărți mari. De pildă, Matei Vișniec (un poet convertit); sau Cristian Teodorescu, cu Medgidia, orașul de apoi. Și nu mai lungim lista. Regăsindu-se sub steagul leader-ului (Cărtărescu, deocamdată). Trist e că era digitală a distrus solidaritatea de altădată. Reîntâlnindu-se, depănând amintiri despre acele vremuri, foștii optzeciști – povestea tot Mircea Cărtărescu – se comportă «ca niște soldați bătrâni». Să însemne asta o regăsire?” Tot ce se poate – noi cred că nu ne vom îndepărta de vorbele lui Vianu: „zelul excesiv al unei generații pare să uite că lumea are un trecut și un viitor” („Generație și creație”). Un lucru e cert: nu a venit încă vremea prohodului!

 

Luceafărul de dimineață

nr.1, 5 ianuarie 2011

 

Lansat inteligent, anunțat drept o telenovelă pentru cei rafinați (de parcă așa ceva ar fi posibil!), primul serial HBO s-a trezit încă de la început… în derivă! Personal, îmi pare rău de Marcel Iureș, mi l-aș fi imaginat într-un rol ceva mai complex, deloc supus clișeelor. Iorgu Drăghicescu pare să fie de acord: până și prestația actorilor lasă de dorit, intriga se pliază mai degrabă unui text dramatic pur și tot așa…

În altă ordine, mi-au plăcut sosiile Danei Grecu semnate G.N.! Mai mult în joacă decât serios, provocând un haz sper eu voluntar, Horia Gârbea adună cărțile săptămânii sub titlul „Mistici, convertiți, iluminați”; pe câteva le vom trece în revistă: „Cimitirul zeilor” – Carmen Focșa, „Șarpele cu aripi”- Passionaria Stoicescu, „Valea Pământului” – Ion Bogdan, „Lacrima Arcașului” – Ana Mariana Ionescu, „Icoana din apă” – Ioan Vintilă Fintiș, „Albastru amar” – George D. Daragiu.

Creierul lui Piranei (alias Sorin Lavric) se ocupă de tușele feminismului, constatând că atunci „când e vorba de feminism, dacă n-ai nici un dram de empatie față de destinul femeilor, riști să cazi în impostură deschizând gura”. În prezentarea și traducerea lui Dumitru Balan avem o pagină de poezie azerbaidjană contemporană, din cadrul căreia aș desprinde doar versurile lui Nabi Hazri. Un roman despre care s-a mai scris și se va mai scrie, un roman comparabil cu marile romane de analiză / politice din anii ’60-’70-’80 e decodat de către Radu Aldulescu printr-un exercițiu de învățare a suferinței ca artă pentru artă (O.Nimigean – „Rădăcina de bucsau”). Îmi place Dan Cristea: în prezentările sale, nu ezită să inventarieze sfielile poetice ale mai tinerilor confrați, unii debutanți, alții aflați deja „în mersul istoriilor literare” – de această dată, cărțile avute în vedere aparțin Floarei Țuțuianu „Mărinimia Ta” și lui Mircea Brăilița „poezii arse de vii”.

 

România literară

nr.1, 7 ianuarie 2011

 

M-a bucurat enorm „întoarcerea” lui Alex Ștefănescu! De altfel, rubrica se vrea a fi inedită – romane românești povestite de Alex. Ștefănescu!; aproape că refuz să îmi dau seama dar am convingerea că, odată cu trecerea timpului, registrul ironic nu va fi uitat. În plus, sunt vigilent la eventualele curse pe contra sens!

Nicolae Manolescu atrage atenția asupra necesității informatizării imediate a actului educațional – ne aducem aminte, semnalul de alarmă a fost însă deja tras cu ani în urmă iar rezultatele – discuții interminabile, „luări de poziție”, soluții inoperabile. Și-atât!

Mult mai viu este exercițiul inovat de Gabriel Chifu: „o inversare de roluri” – altfel spus, o invitație adresată scriitorilor de a ocupa fotoliul criticilor, de a se exprima fără menajamente cu privire la ierarhiile / valorizările propuse de aceștia de-a lungul timpului. Îi răspunde acestui joc cultural Petru Cimpoeșu, cu a sa scrisoare adresată unui tânăr din provincie. Adoptând un ton circumspect, autorul rândurilor condamnă în principal jocurile de culise, interesele de-o clipă ori veleitarismul, cărora, după cum e normal, nu le găsește nicio scuză… „Unde ne sunt manierele de altădată?”, carte de Antoaneta Tănăsescu, apărută la Editura MondoRo, prezentată de Cosmin Ciotloș. Dacă suntem de acord că „fiecare dintre noi își iubește propria particularitate, însă știe, sau cel puțin ar trebui să știe, că aceasta nu reprezintă o valoare în sine”, nu avem cum să ratăm interviul (consemnat de Afrodita Cionchin) cu Claudio Magris – romancier, eseist, germanist, traducător de primă mână, expert în problematica central-europeană. Apoi, la „cronica ideilor”, avem în lectura lui Sorin Lavric o carte-eveniment: Mircea Flonta – „Darwin și după Darwin”. Ioana Diaconescu recuperează o fișă a deținutului condamnat 82/1949: Alexandru Marcu, subsecretar de Stat la Ministerul Propagandei Naționale în Guvernul Ion Antonescu 3.

„Cronica edițiilor” (Răzvan Voncu) vine cu o surpriză plăcută, un Ion Agârbiceanu inedit: „Scrieri creștine”, text îngrijit, note postfață de Cornelia Frișan și prefață de Ion Buzași, Editura Buna Vestire, Blaj, 2008.

Pentru final, reținem o lecție de normalitate: „La centenarul, în martie 2011, al celei mai faimoase case de editură din Franța, s-a făcut propunerea ca strada pe care se află din 1929 sediul editurii, actualmente strada Sebastien Bottin, să fie rebotezată cu numele fondatorului, Gaston Gallimard. O singură clădire, dar cu numeroși locatari, de pe stradă nu aparține editurii și unul dintre locatari se opune schimbării numelui. Neputându-l convinge, iar în Franța astfel de schimbări de denumire a străzilor implicând acordul localnicilor, primăria a propus soluția de compromis de a lăsa casa de la numărul 9, aceea care creează probleme, să figureze în continuare pe strada Sebastien Bottin, mai ales că are cale de acces privată, iar casele de la celelalte numere pe strada Gaston Gallimard”. Bag de seamă că nu e neapărat o chestiune de maniere, ci mai degrabă de un fericit simț al acordului nepătimaș!

 

Bucovina literară

nr.10-12, octombrie-decembrie 2010

 

Constantin Arcu aduce câteva cuvinte lămuritoare cu privire la istoricul și programul Societății Scriitorilor Bucovineni, punctând rolul central pe care revista „Bucovina literară” îl ocupă în acest efort de redefinire a unei matrici stilistice.

Pagina a cincea găzduiește câteva aspecte polemice semnate de Liviu Ioan Stoiciu. Din jurnalul acestuia, reiese un portret grotesc Marin Mincu, dublat de câteva concluzii amare: „Au trecut 20 de ani de la dispariția regimului ceaușist și literatura română a rămas în același stadiu marginal-minor pentru străinătate”.

Scurta experiență în diplomație a lui Grigore Ilisei (atașat cultural la Ambasada României din Tunisia) a dat naștere unei cărți de un farmec aparte: „La curțile Africii”. Ioan Holban o consideră o carte de o voluptate stranie, în învelișul căreia se topește știința detaliului. Mircea A. Diaconu își oprește antologia poeziei românești în dreptul lui B. Fundoianu, autor ce propune imagini ce vin „dintr-o lume a tihnei elementare”.

Cu titlu de obligativitate mi se pare a fi prezentarea „celui mai bătrân festival literar” din țară. Liviu Antonesei aduce laolaltă plusurile Festivalului Național Nicolae Labiș de la Suceava. Rămân excelenți în continuare Adrian Alui Gheorghe și Theodor Codreanu, surprind plăcut versurile tinerilor Diana Corcan și Dan Bistricean.

 

Poesis

nr.11-12 / 2010

 

George Vulturescu: „2011 este anul în care la Botoșani, prin susținerea financiară a Primăriei, se vor sărbători 20 de ani de derulare neîntreruptă a decernării Premiului Național de Poezie «Mihai Eminescu». Proiectul inițiat de Gellu Dorian în 1991 a primit cea mai înaltă legitimitate valorică prin votul unui juriu național prestigios din care au făcut parte până acum: L. Ulici, M. Martin, M. Papahagi, Cornel Ungureanu, Al. Călinescu, Petru Poantă, Daniel Dumitriu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Nicolae Manolescu”.

Prezențe notabile: „la un pahar de vin cu președintele meu” – Gheorghe Mocuța, „Theodor Damian – de la Pasiunea textului la muzica Pasiunilor” – Mariana Florea, „Paradisul cu repetiție” – Christian Crăciun, Daniel Corbu, Nicolae Tzone, Gellu Dorian, „Friedrich Nietzsche în presa românească dintre cele două războaie mondiale” – Simion Dănilă (din atelierul unui traducător). Alexandru Văsieș: „remușcările vor veni târziu ca niște carii // mă trezesc ud / cu părul lipit de frunte și / cu burta mâncată de viermi / la 90 – sunt un / disc rejectat până și din visele mele. // tandrețea mea și-a dezbrăcat rochița de vară / a privit în stânga / în dreapta / și s-a lăsat batjocorită // de atunci fulgeră pe mine mă dor / dinții // și obosesc („afectiv agresiv”).

 

Ramuri

nr.12, decembrie 2010

 

Numărul revistei este dedicat aniversării a 105 ani de la înființare, prilej cu care, colegial, urăm celor de la „Ramuri” apariții reușite, colaboratori statornici, invidii dejucate și multa lumină!

Gabriel Dimisianu leagă destinul revistei de un „localism creator”, fericit configurat de-a lungul celor peste o sută de ani de existență. Numărul de față se instituie într-o adevărată aventură printre generații, rememorare a unor personalități de referință pentru literele românești, dar și prilej de a cunoaște tineri ce promit să iasă din anonimat. Dintre toți aceștia, i-am (re)citit cu plăcere pe Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu, Nichita Danilov, Florea Miu, Dumitru Chioaru, Mircea Bârsilă, Marin Sorescu, Tudor Arghezi, Luiza Barcan, Gabriela Gheorghișor, Nicolae Tzone, Paul Aretzu, Andrei Zanca, Ioan Lascu, Ioan Evu.

 

LecTop

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s