Russell Banks – R. Rezervația

R. Rezervația

 

Nu au trecut nici câteva săptămâni bune de când coloșii de la MGM se pare că și-au declarat falimentul. Nu are sens să trec în revistă mare parte din filmele ce au marcat generații întregi, oameni care într-un fel sau altul au trăit, fie și pentru câteva clipe, cu speranța că Visul American nu e vreo metaforă bine ticluită, ci pur și simplu o cale eminamente viabilă. Iar succesul se lega indiscutabil de Hollywood, întreprinderea de vise, cutia magică din care se revărsau fără niciun efort

indieni, cowboy, șerifi justițiari, mai apoi mașini decapotabile, femei 60-Monroe-60, hipioți ori afaceriști de-o noapte – altfel spus, America de dinainte, din timpul și de după marea goană. Dar Hollywood-ul suferă! La fel și marii magnați: dincolo de toate comploturile (la care nici că ne abținem să nu luăm parte, din veșnica postură a unor bocitoare ce apar mereu cu „fix o clipă-ntârziere”), un lucru e cert: lumea se schimbă – bine, probabil vorba moftangiului nostru – nu prin datele ei esențiale, …vor rămâne cei câțiva ce au drept de veto și totuși… bariere cad, lumina refuză să se oprească asupra modelelor de comportament atât de aclamate în trecut. Să fim liniștiți însă, istoria nu a intrat într-un boicot prelungit ci are o simplă toană; rămâne ca noi, până la întremare, să facem eventual colecție de stampe. Hollywoodul… „Şi el e emirul, şi toate le are… / E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu, / Dar zilnic se simte furat de-o visare… / Spre Meka se duce cu gândul mereu, / Şi-n faţa dorinţei — ce este — dispare / Iar el e emirul, şi toate le are”.

Și dac-o fi să ne jucăm în continuare, aș spune că tot ce-a oferit lumii Visul American echivalează cu un fel de rău de care aveam nevoie, continuu la modă, un rău vintage – pe care-l „scoatem de la naftalină” când nu mai avem alte mijloace de a respira. Probabil cândva, voi mai găsi dibăcia de a scrie despre singurul ce a știut cum să anihileze „dinăuntru” magia visului: dar despre curtezanul Chaplin altădată, cu alte „arme”.

Survolând (ce cuvânt disprețuitor!) zeci și zeci de pagini virtuale, l-am descoperit nu demult pe Russell Banks – curat John Wayne al literelor! –, unul dintre puținii care pune la zid soluția The American Way… scufundându-se cu totul în ea! Omul de litere e conștient de faptul că „Visul American nu corespunde nicicând realității americane” ba mai mult, de faptul că „Visul American e mai degrabă o modalitate de a manipula lumea” (după cum afirma destul de detașat într-un interviu din 2008). „Rezervația” e în bună măsură cartea acelor și acestor vremi! Scrisă după o rețetă câștigătoare, are de toate: femei frumoase, caractere „indisciplinate”, bărbați nehotărâți, cariere împlinite, senatori, oameni simpli, native americans. Rezervația e mai curând o stare de spirit decât un loc: un establishment ce nu are cum să fie ocolit de noile mentalități, de capriciile ori bolile mai mult sau mai puțin închipuite. Rezervația îți dă dreptul de a te considera ca aparținând înaltei societăți; totodată, va fi câmpul de luptă dintre cei ce au fost și cei ce vor fi. Aici, în Adirondacks, undeva prin a doua jumătate a anilor 1930, vor intra în scenă măștile: 1.Vanessa Von Heidenstamm – tânăra rebelă, extrem de frumoasă, fiica soților Carter; 2. Jordan Groves, bărbatul învățat să guste din plăcerile vieții, fire impulsivă; 3. Alicia Groves, soția ce își ratează pe nesimțite tihna, femeia a cărei frumusețe ține mai degrabă de un firesc netrebuincios; 4. Hubert St. Germain, bărbatul slab, inofensiv, care stă în calea destinelor altora deși și-ar fi dorit o existență obișnuită, căreia să îi facă față. Am zis – scris după rețeta de succes – romanul de față are de toate: triunghiuri conjugale ce te surprind, situații aflate la limita dintre grotesc și hazard, un fir epic ce parcă ne aduce aminte de regulile clasice ale thrillerului. De fapt, cât de curând, am certitudinea că ne vom întâlni și cu o ecranizare a romanului – mai ales că Russell Banks a colaborat (plecând de la alte texte) deja cu regizori celebri, pe listă figurând nume precum Martin Scorsese ori Francis Ford Copola.

Dincolo de întâmplările parțial verosimile ori personajele carismatice, aș recomanda cartea lui Russell Banks pentru felul inedit în care reușește să prezinte viața din rezervația americană, în întregul ei. Dacă personajul „rotund” e mai degrabă Vanessa Von Heidenstramm, echilibrul inițial e perturbat încă de la primele pagini de apariția lui Jordan pe calea aerului. Deși nu ar fi avut voie nici măcar să planeze asupra regiunii (ce se bucura de un statut aparte), tânărul Groves are cutezanța să încalce prima dintre reguli. Mai mult, plusând, acordă prea multă atenție fetei soților Carter, pe care o invită la o plimbare cu avionul, deasupra lacului. Mecanismul e perturbat, vina tragică începe să cauzeze la rându-i alte situații nefericite, ce vor culmina cu moartea unora din personaje. În aceeași suită de evenimente-surpriză, subsumate unui destin implacabil, se înscriu ciudățeniile comportamentale. În mod cert, dilemele personajului feminin central vin dintr-un firesc al începutului de secol: clivajul abia perceptibil are drept cauze întâmplări adumbrite-n copilărie. În ochii tinerei, tatăl – doctorul Carter, figură clasică la început, mai apoi monstru (în amintirile fetei dinspre sfârșitul romanului), are mai degrabă conturul unui zeu neîndurător: este inventatorul lobotomiei. Pentru Vanessa, acest succes al părintelui pare a fi răul suprem: având legături cu Austria (inevitabil gândurile ne poartă către zorii psihanalizei freudiene), tânăra începe să fugă mai mult de propriile temeri, confundând planul real cu cel al fricii nedisimulate. Femeia stăpână de la început, care avea lumea la picioare, se dovedește spre final lipsită de voință, înecată cu totul în propriile gânduri negre. Personajele-satelit nu îi înlesnesc liniștea sufletească ci o silesc să se confrunte cu cele mai dure situații: regretă moartea tatălui din a cărui influență pare a nu fi ieșit, își condamnă propria mamă la chinuri inumane, pentru ca mai apoi să contribuie indirect la moartea acesteia, e silită să o îngroape ferindu-se să nu fie văzută, acceptă că pierde în fața lui Jordan și chiar a lui Hubert, pentru ca la final chiar propria viață să nu mai conteze! Devine învinsă de prezent, rămâne închisă-n trecut! Dacă încă de la început romanul se așază sub un moto sugestiv, preluat din Charles Baudelaire – „Sunt frumoasă ca un vis de piatră” -, fericirea  rămâne inaccesibilă și pentru Jordan Groves. Încrezându-se prea mult în propriile forțe, ateu din convingere, bărbatul ține cu orice preț să aibă un statut special. Nu pot fi trecute cu vederea situațiile conflictuale permanente dintre el și autorități ori cu membrii comunității locale. Până și fiii săi poartă numele animalelor pe care artistul le adoră: Wolf și Bear. Este incapabil de sacrificiu ori de a oferi celor dragi cel mai umil confort. Bărbatul nu are timp decât pentru a-și demonstra continuu că este superior. Își neglijează soția care își va căuta un sens în brațele lui Hubert: „Aflase că este un bărbat stoic, dar unul care fără îndoială că era dornic să ofere plăcere sexuală în orice fel și care era ușor de satisfăcut. Și deși era în mod esențial pasiv și încrezător în toate formele de autoritate, în profunzime era un bărbat care se încăpățâna împotriva influenței celorlalți, mai ales în ceea ce privea binele și răul – probleme etice. Și astfel ea descoperi că și ea era la fel în toate aceste privințe”- Hubert, omul simplu, a cărui fire cinstită îl va scoate în cele din urmă pe drumul drept. El este singurul care-și regretă cu adevărat greșeala, rămâne singurul ce s-ar putea bucura până și de înțelegerea cititorului, chiar dacă fiecare actant rămâne credibil pentru setul de valori pe care îl împărtășește. 2008, din același interviu: “You said that you often put yourself in the place of an addressee listening to the hero’s story” / “This is another character I have to invent, the listener, in order to hear the character. I have to inhabit simultaneously both of them”.

Spre final, incendiul din Rezervație are rolul de a naște pământ nou, de a anula damnări dincolo de ființă, în așa fel încât tot ce va fi fost să poarte semnul iertării și-al uitării. Însă acțiunea propriu-zisă, deznodământul plin de neprevăzut, ori conflictul inteligent conturat, le las pe de-a-ntregul în sarcina celui interesat de lumea Rezervației.

 

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s