Grigore Codrescu – “Spectacolul Istoriei critice… manolesciene”

Grigore Codrescu – “Spectacolul Istoriei critice… manolesciene”

 

Cunoscutul profesor băcăuan Grigore Codrescu surprinde înspre finele anului 2010, odată cu realizarea unei cărți greu de catalogat, dar care s-a bucurat, grație subiectului abordat, de toate premisele de a se auto-institui într-o reușită. Deși va suna fatalmente plat, se știe – menirea unei cărți rămâne aceea de a ajunge la cititor! Intuiesc că volumul de față nu va locui prea mult pe rafturile librăriilor; fi-va, așadar, fie un prim pas către receptarea fericit acordată a Istoriei critice semnată Nicolae Manolescu, fie o cortină pentru cititorul mai puțin familiarizat cu “fabricarea” unor opinii proprii, valorizante.

De altfel, însuși autorul vorbește despre nevoia de a conduce un exercițiu de „recuperare” a câtorva din paginile / fragmentele referitoare la Istoria critică… în discuție. Negândită sub forma unei cărți-eveniment dar raportându-se la unul, totodată apelând în principal la structuri expozitive, marele merit rămâne acela de a conduce către un singur loc diferite perspective, de a determina varii și viitoare posibilități de (re)interpretare. E cartea unui spectacol declanșat cu mulți ani în urmă, atunci când primul volum al Istoriei critice apărea la Editura Minerva, București. Mai nuanțat, „în anii ’80, când se apropia de vârsta de 50 de ani, autorul vastei lucrări, prima de acest gen apărută după cea a lui G. Călinescu în 1941, s-a apucat să lucreze efectiv la ea, pentru a da însă «o istorie a recuperării» și o «critică a receptării», pornind și de la teoriile lui Jauss din a doua jumătate a secolului XX”. Același Grigore Codrescu ne aduce aminte cum martorii apariției primului volum vorbeau despre un adevărat eveniment socio-cultural: cozi interminabile, difuzarea a mii de exemplare de-a lungul a câtorva ore, presiuni asupra editurii ori „relații” cu ultimatumul de a găsi soluții in extremis. Situația nu pare să se fi schimbat nici în 2008, anul în care Editura Paralela 45 publica poate cea mai așteptată carte a ultimilor 30 de ani.

Din cele arătate, “Spectacolul Istoriei critice… manolesciene” așază în chip mai mult ori mai puțin cuvenit, lumini și umbre, certitudini și întrebări peste „canonul Manolescu”. Grigore Codrescu depășește simplitatea posturii de martor: a se înțelege cu dreaptă măsură – domnia sa nu are doar rolul unui antologator, ci își afirmă explicit nedumeririle, dă glas unor întrebări ce nu și-au găsit răspunsuri pe măsura așteptărilor. Și pentru ca totul să aibă un sens bine definit, cartea se bucură de o arhitectură menită a simplifica înțelegerea mecanismelor ce au stat la baza întregului fenomen. Am apreciat meticulozitatea și spiritul de selecție pe care le demonstrează profesorul băcăuan, odată cu trecerea în revistă a principalelor „luări de poziție”. Voi anticipa… la sfârșit rămâi cu sentimentul că edificiul nu a fost dărâmat, nici părăsit; mai mult, extrem de probabil – va consemna ultima apariție a unei istorii (critico-)literare.

Această cronică a spectacolului literar e structurată de-a lungul a unsprezece capitole distincte. Le-am apreciat îndeosebi pe primele trei; acestea sunt și cele care dirijează întreg planul lucrării: „Identitate, preliminarii și evaluări «extreme»”, „Dificultățile și faima istoriilor literare. Canonul literar”, „Valoare și bătălie canonică. Subiectivitatea istoricului literar”. Într-adevăr, cu greu poți merge mai departe în condițiile în care Istoria critică are când „defectul propriilor calități” (Ioana Pârvulescu), în sensul că „plusurile ei se pot transforma în minusuri: intenția totalizatoare în operă incompletă, vioiciunea în sacrificarea nuanței, judecata tranșantă în cruzime”, când alunecă către „o utopie critică și editorială” (Daniel Cristea-Enache) ori definește o a) „istorie plagiată”, b) „istorie hibrid” – scrisă „fără metodă, fără intuiție și talent narativ” (toate marca Marin Mincu!) Totuși, dincolo de „extremele” nu tocmai operante, avem și multe pro- / contra- argumente echilibrate. Dintre acestea, unele mărturisesc mai degrabă existența mai multor istorii într-una singură – e constatarea lui Ion Pop-Curșeu care delimita: o istorie erotică (capitolele Cantemir, Ion Budai-Deleanu, Ion Creangă, Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Ștefan Agopian), o istorie a simbolurilor („situații-tip care circulă de la un autor la altul”), o istorie a oamenilor (Sadoveanu-omul), o istorie critică a esteticii pure. Deși nu pot înțelege tranșanta etichetare a tânărului universitar ieșean Bogdan Crețu („Istoria critică a literaturii române reprezintă un eșec […] Ar fi fost mai bine dacă nu ar fi publicat-o”), devin interesat de stratificările pe care același Bogdan Crețu le determină, odată cu referirile la bătăliile canoanelor literaturii române: „Maiorescu stabilea «criteriile esteticului»; E. Lovinescu ilustra criteriile esteticului, dar privea și modernizarea și urbanizarea literaturii; G. Călinescu dădea „prima imagine coerentă a literaturii naționale”, și acum Manolescu finalizează „respingerea asalturilor staliniste și neaoșiste”. Subiectivitatea istoricului literar se leagă până la urmă de resursele expresive ale Istoriei critice, loc în care Manolescu fie fuge constant de locuri comune, preferând in extremis chiar și formulări incorecte unor banalități inatacabile.

Mai departe, după o echilibrată (re)mediere a vocilor distincte, Grigore Codrescu ne propune câteva capitole de receptare comentată a metacriticii implicite, cu referiri exacte la aspecte din operele lui Ion Creangă, I. L. Caragiale, Al. Philippide, Marin Preda, Ileana Mălăncioiu. Cartea se închide cu un capitol în parte tabu – „Băcăuanii în Istoria critică”, capitol ce va redeștepta comentarii mai mult sau mai puțin motivate pentru alegerile făcute de Nicolae Manolescu.

Peste toate, rămâne “Spectacolul Istoriei critice… manolesciene” cartea unui iubitor de literatură „ce nu putea rămâne impasibil față de fenomen. […] Fiind un «fan» al valorilor clasice, apte să întrețină sentimentul de stabilitate și siguranță, comentatorul optează pentru o abordare complexă a literaturii, criteriul istoric și cultural având ponderea lor alături de acela estetic” (Gheorghe Drăgan).

 

Marius Manta

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s