Revista revistelor martie 2011

Revista revistelor martie 2011

 

Tribuna

Nr. 1-15 martie 2011

 

Editorialul revistei prezintă scopurile și activitatea Asociației Cluj-Napoca 2020, deocamdată doar discutând / prezentând virtualitatea unei capitale a culturii europene. Virgil Stanciu aduce una dintre cărțile actualității, carte ce adăpostește o parte a amintirilor lui Alexandru Obedenaru. Deși numele poetului nu este foarte cunoscut, importanța volumului crește odată cu fericita repunere în scenă a perioadei „Literatorului” lui Macedonski. Schimbând registrul, descoperim interesul argumentat, manifestat de Ștefan Manasia față de una dintre laturile creației ce poartă amprenta lui Șerban Foarță. Deși nu s-a bucurat de o receptare triumfală din partea criticii la apariție, fiind cu mult mai prețuite alte volume, uneori fără justificare, tălmăcirea celor 151 de psalmi într-o manieră necanonică e dublată de volume ce au urmat aceeași linie: „Ecclesiastul / Cântarea cântărilor” (Art, 2008), „Cartea lui Iov” (Brumar, 2009), „Psalmii lui Solomon și odele din biserica greacă” (Galaxia Gutenberg, 2010). Cristian Bădiliță, prefațatorul ultimului volum: „Șerban Foarță s-a dedat «retocmirii» cărților poetice și sapiențiale din Vechiul Testament dintr-un «trimpuls», ca să zic așa: sacru, poetic, meșteșugăresc. Un impuls cu trei nuanțe, toate la fel de importante, în obținerea «sunetului» final. Textul biblic nu e doar un pretext, nobil sau comercial, pentru versificare, ci un Intext, dacă ne este îngăduit termenul, un text-undă-corpuscul ce iluminează traducerea prin toate încheieturile”. Octavian Soviany realizează o incursiune în lumea poeziei douămiiste, prilejuită de lectura lui M. Duțescu „Și toată bucuria acelor ani triști”. Deși îl consideră „iubitor al unor antiteze cam țipătoare”, M. Duțescu ar putea reprezenta excepția de la regulile douămiiștilor: poezia sa propune un excurs introspect, ce capacitează registre poetice conjuncte. Irina Petraș comentează nuanțat noua carte a lui Ion Mureșan, „cartea Alcool”, considerând-o un produs de „o luciditate extremă și înalt reflexivă, de om cu lecturi în biblioteci selecte, căreia i se revelează adâncimi atât de îngrozitoare, de virgine, adică nemaipovestite, încât alege să le traducă în lucruri mici și iuzoriu cotrolabile”. Mai semnalez suplimentul revistei, „Universitaria”, dedicat dialogului cultural Cracovia – Cluj-Napoca, cât și rândurile despre cel mai important film al ultimelor săptămâni – “King’s Speech”.

 

Argeș

nr.2, februarie 2011

 

Psihanalist de serviciu, Dumitru Ungureanu circumscrie o parte din relația firească dintre autor – carte – receptare, mergând pe exemple concrete. Liviu Ioan Stoiciu ne dă dovada responsabilității, restrângându-se într-un material ce începe cu o destăinure ce, măcar pentru câteva momente, m-a lăsat cu gura căscată: „Când scriu aici, în 4 februarie 2011, tocmai a început Anul Iepurelui de Metal – și a trecut Anul Tigrului de Metal (eu, fiind născut în 19 februarie 1950, sunt Tigru mai jerpelit, care abia-și mai târâie zilele, aflat și el în treabă). Recunosc, lipsit de o minimă responsabilitate, mi-am pus ochelari de cal și-am trecut mai departe!

Deși întârziată, nu e rea cronica lui Nicolae Oprea la „fragmente din năstrușnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită și tot de el povestită”. Apoi, avem proza lui Mihail Vakulovski, un fel de „fragmentiuk de rockman”, în stilul de altfel cunoscut. Dând pe repede-nainte: două cărți de poezie în interpretarea lui Dumitru Doman, „Vei trăi cât cuvintele tale” – Horia Bădescu și „Paznicul ploii” – Adrian Alui Gheorghe. Deloc convingătoare, ba chiar parțial jenantă e apariția lui Marin Ioniță cu monodrama „Ecce Homo”. Petru Pistol rămâne fidel clasicismului, odată cu a sa contribuție nuanțată asupra unui motiv prolific în literatură: tentația zborului. Mircea Bârsilă analizează un roman despre care (probabil!) se va scrie mai mult – Silvia Beldiman, „Pusta”, „un roman despre lupta cu destinul, în comunism”. Leo Butnaru își continuă demersul de a prezenta nume ale avangardei ruse, de această dată fiindu-i oaspete Kazimir Malevici. Timișoreanul Aleksandar Stoicovici e prezent prin câteva poeme ce fie vor entuziasma, fie îi vor atrage reputația unui anarhist liric. Secvențe lirice: „douăsprezece pahare de sânge / așezate pe o masă de sufragerie / printre mâini de paie și pământ // în fiecare pahar / câte un apostol predică în șoaptă / grămezile de zaruri / îngropate în Golful / Porcilor // ultimul pahar e acoperit cu o pânză roșie. / toată lumea îl ține pe degete / fără ca nimeni să știe / ce e înăuntru // într-un acces de furie / dăm paharele pe gât / și redefinim hazardul” („douăsprezece pahare”). Îndrăznesc să constat că în mod fericit apar din ce în ce mai multe cronici bine scrise, că numărul cronicarilor pricepuți crește exponențial. Printre aceștia, se numără și Ștefan Ion Ghilimescu care glosează inteligent pe marginea volumului „Pe prag (Vale-Deal)” – Liviu Ioan Stoiciu. Dintr-o motivație strict personală, ce nu are rost a fi detaliată aici, am fost încântat de alegerea lui Joan Miro pentru a  ilustra revista. Am reținut și o proverbială rostire a celui amintit: „Noi, catalanii, credem că trebuie să ai picioarele bine înfipte în pământ pentru a putea sălta în aer”.

 

Cronica

nr.2, februarie 2011

 

Sincer, m-am bucurat de revenirea celor de la „Cronica” cu forțe noi! Da, se simte un aer nou; în plus, apreciez revista ca fiind una dintre puținele din țară care alocă un spațiu generos literaturii universale / contemporane.

Nu știu dacă Valeriu Stancu duce o muncă de Sisif, nu l-am cunoscut personal, nu aș avea nicio motivație extra-literară de a-i aprecia meritele, dar reușește să „aglutineze” inteligent materiale din zone ce aparent nu au puncte de tangență. În traducerea-i proprie, ne este prezentat Claudio Pozzani (Italia), spirit neliniștit și constructiv, ale cărui date biografice se amestecă și în literatura ori proiectele prin care iese la rampă. Același Valeriu Stancu despre Cuba; pe de altă parte, în momentele la care trec în revistă prezentele publicații, mă înfioară tragedia poporului japonez. Cât de greu e să o citești, în special acum, pe Natalia Cantemir, cu referiri la cartea lui Nagatsuka, considerente ce se leagă de evenimentele nefericite de la Hiroshima și Nagasaki. Bogdan Mihai Mandache întocmește „breviarul filosofic francez”, oprindu-se asupra a trei cărți ce s-au bucurat de o primire pozitivă: „Misticii renani”, „Traite de l’argumentation” și „Qeul devenir pour le christianisme?” Revine apoi cu un studiu intercultural despre avatarurile focului. George Ceaușu re-descoperă un alt poet-matematician, în persoana lui Andrei Patraș, pentru ca Monica Boțoiu să reconsidere ambivalența clasic-romantic în cadrul pașoptismului românesc. Ionel Savitescu ne-a obișnuit cu alegeri din sfera „dosarelor secrete”. Cum-necum, cronica domniei sale la „Al treilea Reich” – Richard J. Evans va suscita interes. Nu în ultimul rând, sub ciudata formă a unui editorial, Valeriu Stancu ni-l prezintă pe Andrei Ciurunga, pseudonimul lui Robert Eisenbraun – „vlăstar al unei familii de germani”, ce a avut drept direcții respectul față de tot ce e românesc, păstrarea și continuarea tradițiilor, antirusismul și anticomunismul”. Doar câteva strofe dintr-o poezie ce ne amintește fie de Crainic, fie de Gyr: „La ora când cobor, legat în fiare, / să-mi ispășesc osânda cea mai grea, / cu fruntea-n slavă, strig din închisoare: / -Nu-s vinovat față de țara mea! // Nu-s vinovat că mai păstrez acasă / pe-un raft, întâiul meu abecedar / și că mă-nchin când mă așez la masă, / cuviincios ca preotu-n altar. // Nu-s vinovat că i-am iubit lumina / curată cum în suflet mi-a pătruns, / nici că vrăjmașii i-au prădat grădina / și că sutașii coasta i-au străpuns” („Nu-s vinovat față de țara mea”).

 

Cronica veche

nr.1, 12 februarie 2011

 

O revistă nouă! Nicolae Turtureanu: „Pe 12 februarie 2011 s-au împlinit 45 de ani de la apariția revistei «Cronica». Câțiva foști redactori și colaboratori au dorit să marcheze evenimentul prin lansarea unei noi reviste, care să-și afle cu adevărat rostul în peisajul publicistic actual, ieșean și nu numai. Nu uzurpăm, prin acest proiect, locul unei publicații cu același nume, ci doar vrem a demonstra, prin simpla comparație, că, deși se numește Cronica veche, aceasta va fi o revistă vie, dinamică, mult mai aproape de viața spirituală ieșeană și de orizontul de așteptare al cititorului de astăzi”. Mircea Radu Iacoban, Al. Pascu, Carmen Vericeanu sunt alte nume ce ajută în chipuri diferite la motivarea unui asemenea proiect. Nicolae Turtureanu propune o serie de interviuri referitoare la „epoca de aur” a „Cronicii”. Dintre cei care au răspuns – Liviu Leonte, Ion Țăranu, Ioan Holban.

Inventariind efectiv materialele cu rol de argument pentru demersul tocmai explicat, găsim aprecierile (parțial) nefondate ale lui George Pruteanu. Personal, deși s-ar putea să fiu tras la răspundere, nu sunt de acord cu urmărtoarea afirmație: „Gânditorul care a reflectat cel mai îndelung, mai adânc și mai cu miez asupra cuvintelor graiului nostru a fost Constantin Noica”. Pe de altă parte, mi s-a părut interesantă revenirea asupra debutului lui Ioan Petru Culianu, datat 4 martie 1967: „Și-am râs prostește, fără voia mea…” Din păcate, deocamdată, plusurile nu par a fi numeroase. Sunt, totuși, de notat: Mariana Codrut (poezie), Lucian Vasiliu, Grigore Ilisei.

Deși ușor neîncrezător, urez colegilor să facă istorie, multe numere reușite și răbdare-n toate!

 

Acolada

nr.2, februarie 2011

 

Cum prind „Acolada”, cum o întorc către cea din urmă pagină, avid de panse-urile Anei Blandiana. Nu e prima dată când o afirm – formula găsită de poetă, cea a unei scurte tablete la granița dintre micro-eseu / liric / polemic rămâne soluția ideală pentru un impact major cu publicul cititor. De această dată, interesul față de lumea cărților ne este redimensionat, având drept catalizator un personaj camilpetrescian.

Că tot veni vorba de polemică, tot cu titlu de obligativitate este și fixarea în actualitate a lui Gheorghe Grigurcu, ce propune câteva contra-idei pe marginea unui articol de Ion Vianu („Eșecul dureros al anticomunismului”). Mai avem un Radu Ulmeanu la aniversare, dar și un editorial exploziv al acestuia, intitulat „Lupul paznic la oi”. O singură propoziție: „În țara orbilor, chiorul e împărat”. Extrem de vii, inteligente, cu o morală la vedere – „Zigzagurile” lui Constantin Călin. Alte highlight-uri: „Poetul, ca un câmp de bătălie” – Magda Ursache, „Noaptea de Sânziene despre martirii închisorilor, în viziunea lui Mircea Eliade” – Isabela Vasiliu Scraba, „Falimentul artei comuniste” – Mariana Șenilă Vasiliu.

 

Luceafărul de dimineață

nr.10, 2 martie 2011

 

Ioan Holban despre „oamenii, ca pietrele din Bistrița”, altfel spus o prezentare a romanului istoric semnat Dumitru Vacariu – „Vornicul Țării de Sus”. Printre meritele autorului: arta portretului, restabilirea unei culori locale, dar și o demnă cercetare a trecutului.

În paginile „caietului critic” își găsesc loc potrivit câteva considerente referitoare la poezia lui Geo Bogza (Gabriel Nedelea) și la cele 10 eseuri tocmite de Sorin Lavric (Paul Gabriel Sandu). Radu Aldulescu se ocupă de ceea ce va fi, fără doar și poate, un succes editorial: Umberto Eco – „Cimitirul din Praga”. „Politica lui Bartleby” rămâne interesantă, rareori suferind totuși de „complicații” (a se citi digresiuni!) inutile!

Deși sunt înregimentate la „cărțile săptămânii”, volumele prezentate de Horia Gârbea se vor defini odată cu timpul drept niște „must-read”-uri ale anului în curs: „cartea Alcool” Ion Mureșan, „Sebastian în vis” Radu Vancu, „Raiul ascuns” Liviu Capșa.

Oarecum într-un final, am ales de la meridiane poezia lui Dino Campana (figura unui canțonier rătăcit, internat în 1918 într-un spital psihiatric, aproape de Florența, din care nu va mai ieși decât 14 ani mai târziu, spre a fi înmormântat): „Se unduia în pas virginal / Li se unduia coama muzical / În strălucirea puiului de soare / Trei fecioare ca o singură grație / Se unduiau în pas virginal / Cârlionțate negre plete muzicale / Toate trei ca o singură grație / Și șase piciorușe în pas de defilare” („Trei tinere florentine mergând”); „Tu mi-ai adus ceva de algă a mării / În părul tău, și un miros de vânt / Ce-a alergat de departe și iată-l greu / De-ardoare, era în trupul tău arămiu: / -Oh, divina / Simplitate a formelor tale svelte – / Nici dragoste nici spasm, o nălucire, / O umbră-a trebuinței ce se pierde / Senină și inevitabilă-n adâncul inimii / Și o topește-n bucurie, în farmec senină / Ca prin nemărginire șiroco / Să poată să o poarte / Ce mică-i lumea și cât de ușoară în mâinile tale!” („Femeie din Genova”).

 

LecTop

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s