Revista revistelor mai 2011

Revista revistelor mai 2011

Acolada

nr.4, aprilie 2011

Radu Ulmeanu declară în răspăr o „pax basescana”, în timp ce Tudorel Urian analizează o „Istorie burlescă a Europei”. Alex Ștefănescu e din ce în ce mai șarmant cu al său „jurnal secret”, aflat la serie nouă. Nu ar fi de ratat nici re-întâlnirea cu Gabriel Liiceanu, analizat dintr-o perspectivă inedită de Gheorghe Grigurcu („Barbarul rafinat”). Aurel Pantea dedică o pagină de poezie aceluiași Grigurcu, în timp ce criticul Constantin Călin rămâne preocupat de „zig zag”-urile cu care ne-a obișnuit. Interesante sunt și reflecțiile despre haiku ale lui C.D.Zeletin, mai ales că, în ultima vreme, ba dinspre-un colț, ba dinspre-altul apar iubitori și mânuitori ai acestui gen. Se pare că majoritatea revistelor au luat act de scandalul prilejuit de presupusa colaborare a lui Nicolae Breban cu securitatea. Începe încă o perioadă a „dezvăluirilor incediare”. Scriitorii încep să își manifeste partiprisurile, înjură în mijloc de intersecție, devin interesați de dreptul la replică și tot așa. Din această încrâncenare, pentru „sfântul rating”, voi enumera și eu o parte a acestor frustrări, dezertări, procese. În numărul de față, Viorel Rogoz ne propune un George Vulturescu din perspectiva „voluptății” unui penis captiv.

Interesant mi s-a părut însă Nicolae Coande care în cazul repatrierii manuscriselor lui Cioran face un exercițiu invers, și anume nu se extaziază odată cu gestul lui George Brăiloiu ci se întreabă care a fost mecanismul ce a condus la înstrăinarea documentelor. Ana Blandiana își declină interesul față de clonele lumilor virtuale, punctând câteva experiențe aparte, în legătură cu facebook-ul.

Luceafărul de dimineață

nr. 20-21, 4 mai 2011

„Luceafărul”, plus „Luceafărul de dimineață”, egal o mie de numere! În politica firescului, câteva articole care reiterează importanța revistei, alături de gânduri, aprecieri etc. Dan Cristea descoperă plusurile unui roman despre care s-a mai scris și încă se va scrie – Ion Vianu, „Amor intellectualis”. „Politica lui Bartleby” (Bogdan Ghiu) rămâne interesată de „Prolegomene la artele precarității”, la un al doilea episod, oarecum în legătură cu „punerea la punct” de pe aceeași pagină a lui Constantin Stan „Cică niște cronicari…”

Sincer, de data aceasta, de la „Poesis” nu ne-a plăcut decât Daniel D. Marin: e simplu, liniștit. Din micul ciclu al „domnișoarei O”: „domnișoara o. stă pe covor cu / ochii închiși. când expiră / ceva liniștitor îi înconjoară mâinile. / le ține strânse între genunchi. / poate vede ceea ce nimeni / nu-și poate imagina poate doar / alunecă fără voie într-o peșteră cu / animale imense din alt timp. // dacă ar deschide ochii / cu siguranță s-ar juca în voie / cu animalele imaginare. / dacă nu ar fi așa liniștea s-ar risipi / din mâinile ei și covorul / ar coborî încetișor pe marginea / unei prăpăstii”.

Cel mai simpatic rămâne Iorgu Drăghicescu care într-un manieră parodică așază pe hârtie câteva întrebări retorice. Printre ele, cum de e posibil ca acel concurs girat de Pro Tv să fie câștigat de… și nu de…, în timp ce alte posturi, of, Doamne, grozăvie mare – aștern pe scroll „Breaking news: Hristos a înviat!”

Bucovina literară

nr.4, aprilie 2011

Ce mai înseamnă provincia pentru o revistă literară? Ce ar trebui să publice un asemenea „lunar”, care sunt patimile unui șef de revistă? Măcar la o parte dintre aceste întrebări încearcă să răspundă Constantin Arcu. Și reușește. Fie și parțial! Unul dintre cele mai bune interviuri ale lunii aprilie e consemnat de Alexandru Ovidiu Vintilă. Dacă în prima parte Ioan Es. Pop reface micro-istoria versurilor Ieudului, în cea de-a doua cei doi se apleacă implicit și asupra unei crize morale a lumii literare. Liviu Ioan Stoiciu rămâne de partea celor ce ar putea legitimiza rezistența prin cultură, explicând câteva din meandrele principiilor de ierarhizare ale literaturii pre-postdecembriste (pardon!).

Ionel Savitescu măsoară „șocul adaptării” la o altă mentalitate. Obiectul de studiu echivalează cu „Jurnalul suedez V” – Gabriela Melinescu. Mircea A. Diaconu a ajuns în dreptul lui Radu Stanca în cadrul antologiei poeziei românești. Sper că vă amintiți, nu am creditat o asemenea „alcătuire”, deși apreciez strădaniile antologatorului. Emil Brumaru devine și mai fascinant, când este așezat între o nevinovată utopie și o atitudine radicală anti-mimesis, ambele descoperite de Liviu Antonesei. Apreciez că unul dintre cei mai de substanță prozatori contemporani rămâne Radu Aldulescu. E prezent și în numărul de față, cu „Drumul”. Ce-i drept, l-am văzut și la o emisiune tv unde până la urmă s-a discutat despre… nimic! Bănuiesc că nu a fost decât un nefericit accident! Deși mai succint decât s-ar fi impus, Mircea Dăneasa construiește o fișă Ilie Boca, din care reținem „Pictura lui Ilie Boca poate fi percepută ca o poezie scrisă cu penelul «înmuiat în tăria» culorii, condus de o mână tainică prin care duhul moldav se autoportretizează într-un nesfârșit ciclu de variațiuni existențiale”.

Oglinda literară

nr. 113, mai 2011

Colegii de la „Oglinda literară” încep să nu ne mai surprindă, în sensul că, poate după cum ar fi și normal (după unii), prea amestecă în paginile revistei plusurile cu minusurile. Chiar aflate sub semnul debutului, mare parte a materialelor publicate rămân îndepărtate de ceea ce am aștepta de la un debut reușit. În plus, destul de seci „O republică nu vine niciodată singură. O zi din viața lui Caragiale / Tehnica loviturii de stat la nivel de județ” – Ion Ifrim ori „Știința pierdută a lui Zalmoxis sau Steaua Tetrahedronică, octagonul și cultura carpato-danubiană” – Cristina Nicoleta Sprînceană. Zău așa…

Apreciez însă prezentarea cărții Floricăi Albu „Folclor din Soveja” (Florin Micu Iliescu), un volum ce restaurează o mică dar importantă parte a „patrimoniului local”. Mi s-a părut interesantă și pagina ce adună ipostazele copiilor din diferite legislații antice, texte ce vor fi reunite într-un viitor volum de către Aurel Neculai. Isabela Vasiliu Scraba găsește aspecte interesante, de legătură între Mircea Eliade și Arsenia Boca, punctând în special interesul față de o icoană a celui din urmă („Maica Domnului cu Iisus în zeghe de pușcăriaș”). Mai întâlnim versurile lui Iancu Grama, ce poartă în continuare marca acelui ermetism specific scrisului său, dar și o recuperare critică a volumului de micropoeme semnate de Octavian Mareș. Am lăsat la urmă cel mai important material, o pseudo-replică Nicolae Breban la scandalul așa-zisei colaborări, replică datată 9 aprilie 2011, Paris.

Cronica

nr.4, aprilie 2011

Despre urări în general, dar și despre „nebunia” românilor de a-și face tot felul de promisiuni cu prilejul sărbătorilor, opinează Valeriu Stancu. Concluzia nu se lasă prea mult așteptată: „Ce fel de minte trebuie să ai ca să nu înțelegi un adevăr ce frizează truismul: faptul că deții un pașaport nu-ți conferă în mod automat libertate! Românii nu pricep cu ce se mănâncă libertatea asta, nu vor să înțeleagă (sau, mai exact, unii dintre ei se prefac a nu înțelege) că un om controlat sans merci, clipă de clipă, de sistemul care-l poate șantaja, obliga, supune, dirija prin intermediul coercițiilor de ordin financiar, material, nu e un om liber. Sărăcia nu conferă libertate, ci dependență”.

Bogdan Mihai Mandache ne destăinuie cu ajutorul lui Michel Feuillet câteva din tainele Evului Mediu. Despre teatru, despre autonomia acestuia față de celelalte forme de expresie artistică, despre mit și actor, ne vorbește Ioana Petcu. Deși pleacă de la o carte extrem de interesantă, Ionel Savitescu cade în plasa de „a-i relata” cuprinsul („Oamenii lui Hitler”). Cu adevărat interesant este volumul publicat în 1929 de către Rudolf Suțu – „Despre librarii și librăriile vechi din Iași”, de fapt o conferință ținută la 20 ianuarie 1929.

Fereastra

nr.2, aprilie 2011

Pentru cei care încă nu știu, „Fereastra” este revista editată de Asociația Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia”, Mizil. Deși sunt atât de multe de îmbunătățit în ce privește tehnoredactarea, am găsit câteva materiale demne de interes. Iar asta e important! Dintre acestea, aș enumera Theodor Emilian Barbu „Jurnalul unui schizofrenic”, Adrian Botez „Cartea noului Iov – «Exilat în strigăt», de Viorel Savin”, Andrei Horia Christescu „Cu timpul la tâmplă”, Gheorghe Postelnicu „Vasile Voiculescu, o legendă a României secrete”, cât și grupajul de poezii al lunii aprilie, marca Nicolae Mihai. De aici: „Domnule, vă rog o țigară… / Sunt condamnat să suport / ce-a mai rămas din tămbălăul / zilei de ieri. / Cu mâna pe ștreang, / încerc să car obscurul / acelor clipe cât mai aproape / de ora 24, acolo unde / provinciali, proaspăt bărbieriți, / nu înțeleg de ce zei / precum Omar Khayyam beau vin / doar la îndemnul trandafirilor. / Oare la anul suspinul / țigăncii Estrella / va putea fi privit / tot prin gaura cheii?” („Ora 24”).

Argeș

nr. 4, aprilie 2011

Mi se pare interesant mottoul sub care e așezat numărul curent al revistei: „Politicienii au nevoie de o populație fără nădejde, fără credință, fără orizont, ca să o poată manevra” (Părintele Iustin Pârvu). Emil Cioran 100 – „Însemnare subiectivă despre Cioran” de Leonid Dragomir, Gheorghe Grigurcu 75 – „Un senior al literaturii române contemporane” de Dumitru Augustin Doman. Luca Pițu ne propune o hermeneutica magistra vitae, nuanțând asupra „cărților fără e-uri”. Aspectele generale ale canonului literar se vor a fi inventariate de Mircea Bârsilă, plecând în parte și de la ideea exprimată de Roland Barthes că nu există scriitură și stiluri prin intermediul cărora autorul să nu se refere la lumea obiectivă și la tipul de societate în care trăiește. Leo Butnaru ne prilejuiește o nouă întâlnire cu Anna Ahmatova, la granița dintre simbolism și avangardă. Într-adevăr, poate mă înșel, dar nu se mai scrisese de mult timp despre N. Tonitza: o ultima pagină dedicată marelui pictor, așezat mai degrabă nu sub sfera genialității, cât mai ales alături de cei care s-au autoinstituit în momente de prim rang ale școlii de pictură românești.

Ramuri

nr.4, aprilie 2011

Subiectul început de Gabriel Dimisianu, referitor la starea criticii, e ratat cel puțin din perspectiva numărului de față. Pe viitor, depinde de capacitatea acestuia de a focaliza direct pe nume, de a da exemple. Ne-am săturat de atâtea „reveniri” asupra subiectului, așteptăm cu adevărat să scăpăm în afara ținuturilor nisipoase. Dacă sunteți interesați de un dialog între modernitate și postmodernitate, dacă nu ați urmărit cu foarte mare atenție schimbul de scrisori din „România literară” între Andrei Codrescu și Mircea Mihăieș, atunci poate ar fi nimerit să nu ratați rândurile lui Adrian Popescu. O carte ce încă își așteaptă cititorii este „Moromeții: ultimul capitol”, Editura Academiei Române, autor Sorin Preda. Cartea este „construită […] din succesiunea unor interviuri și convorbiri mai lungi și a unor secvențe mai scurte, unele sprințare și hâtre, repetabile, toate intitulate «Poiana lui Iocan»: scrisori, scurte mărturii, amintiri, un text apocrif etc.” N-ar fi rău să ne uităm și peste prezentările făcute de Luiza Barcan și Florin Caragiu cărților semnate Michel Tournier – „Gaspar, Melhior, Balthazar”, respectiv E. Schrodinger – „Ce este viața? Spirit și materie”.

Convorbiri literare

nr.4, aprilie 2011

„Ultima Bastilie” (Cassian Maria Spiridon) este materialul ce ne explică „Revoluția Twitter de la Chișinău din 6-7 aprilie 2009”. Un interviu inedit, recuperat din arhiva Europei Libere, purtat între Max Bănuș și Nicolae Stroescu Stînișoară despre „Păstrarea identității românești în procesul de integrare în străinătate”. Irina Mavrodin rămâne sub semnul centenarului Cioran, depănând subiectiv câteva din amintirile prilejuite de întâlnirile cu acesta. Despre Gheorghe Grigurcu, la ceas aniversar, scriu printre alții Adrian Alui Gheorghe, Mircea A. Diaconu. La sugestia lui Gellu Dorian, am reținut numele lui Bogdan Lipcanu și al său volum „fuck tense”; în urma lecturii se pare că vom rămâne cu o „bășcălie expusă nonșalant în texte ce par a fi memorialistice , într-un registru autenticist-memorialist, vag estetic, fără pretenții de a rupe tiparele, care oricum par a veni calchiate din alte sfere poetice de peste ocean…” Ovidiu Pecican se situează între Orient și Occident, între analiza mecanismelor puterii politice și atotsupremația rațiunii sentimentului – „Cantemir și Descartes. De la «Istoria ieroglifică» la pasiunile sufletului”. Lucru de apreciat, nimerit și din perspectiva nenorocită a crizei prin care trecem, Vasile Iancu așază în locul cuvenit revista „Memoria”: „Cu tenacitate remarcabilă, demnă de o nobilă cauză, colectivul redacțional al revistei «gândirii arestate» izbutește să ne pună sub ochi, să ne țină trează memoria de mai bine de douăzeci de ani. O performanță în această societate, tot mai indiferentă la trecutul tragic al acestui popor măcinat moral, spiritual, chiar și biologic, în deceniile coșmarești ale comunismului. Cum se întâmplă cu ființa noastră fragilă, efemeră și cam uitucă adesea, momentele – foarte puține – de bucurie, mai ales juvenilă, de mici izbânzi profesionale, de acalmie existențială, au estompat serios coșmarurile, furiile, necazurile, straniu, taman cele pe care le-am suportat mai recent, adică, în ultimii ani ai dictaturii. Chestiunea e de domeniul psihanalizei. Probabil.”

      LecTop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s