Revista revistelor octombrie 2011

Revista revistelor
octombrie 2011

 

Actualitatea
literară

nr.12, septembrie 2011

 

Am notat marginaliile lui Marian Barbu, rânduri ce
au drept punct de plecare excelenta carte a Mariei Dobrescu „Cezar, fiul
Xantipei”. Volumul se instituie într-o referință notabilă pentru receptarea mai
concretă a imaginii poetului Cezar Ivănescu. De altfel, aflăm că apariția
volumului tocmai menționat a fost posibilă grație elementelor de bibliografie
puse la dispoziția autoarei de însăși fiica poetului. Constantin Buiciuc ne
invită la o întâlnire cu poezia lui Ioan Es. Pop, având drept puncte de plecare
două dintre volumele sale: „Acasă e meru în altă parte” și „Unelte de adormit”.
Dinspre un asemenea unghi, luăm act de alegoria ce guvernează universul
amprentat de un singur topos, cel al Sighetului – devenit marcă identitară:
„Tentativele textualistului și minimalistului Ioan Es. Pop de a scăpa de
copleșitoarea putere a morții sunt nenumărate și sunt sortite eșecului. Iar
atunci poetul privește stoic ceea ce vede și ne descrie fără  menajamente priveliștea ce-l domină”.  În prezentul număr o reîntâlnim pe Aura
Christi cu trei fragmente lirice aflate pe marginea unei realități vag
vizionare. Deloc mai prejos, poezia semnată de Katya Kelaro, de unde extragem:
„sunt o frescă zgâriată, un graffitti / legătura dintre bărbat și femeie a
murit / mă simt androgină pentru că / nu s-a născut nimeni să mă iubească atât
de profund / încât să mă vindece / de rabie…” („caut azil într-un mit”). Iar
dacă am zăbovit atât de mult în grădina poeziei, nu vom trece nici peste Sorin
Lucaci, premiant al Concursului Național de Literatură „Agatha Grigorescu
Bacovia”. Și pentru că „în patria mea poeții mor prea devreme / cu mult înainte
de vreme / mor puțin câte puțin până li se scurge tot sângele din poezie”,
evident, nemaiapucând ziua de poveste când ar fi fost timpul „să-și mănânce
amărâta aia de pensioară” și tocmai pentru acest aspect, fix pentru asta, parcă
înțelegem mai bine demersul poetului, crezul său ultim că „acolo sus cineva mă
citește / în paradis îngerii și-au fabricat biblioteci din lemn de stejar cu
furniruri / frumos aranjate pe autori pe selecții de opere omnia prima”…

 

Porto Franco

nr. 7-8-9 / 2011

 

Aniversare semnalată de către Mircea Coloșenco,
Hortensia Papapdat – Bengescu este prezentă printr-o fișă-portret, extrem de
interesantă, publicată în cunoscute lucrări lexicografice datorate lui Robert
Laffont și Valentino Bompiani, la Editura Bouquins,
Paris, în cinci ediții succesive.

Deși nu sunt un adept al fragmentelor de proză „aruncate”
prin reviste, de această dată semnalez romanul lui Sterian Dumitru Vicol,  aflat în curs de apariție („Râpa Zbancului”).

Cu bucurie, alături de colegii de la Porto Franco, îl aniversăm pe Sergiu
Adam, la cei 75 de ani. Cu scopul de a prilejui o mai bună amintire, voi
transcrie câteva rânduri semnate Laurențiu Ulici: „Fără îndoială, Sergiu Adam
nu caută mai deloc originalitatea în limbaj sau în acuitatea semantică și bine
face pentru că acolo el n-ar găsi-o; o presimte însă, cu o justă intuiție a sinelui său poetic, ori în
originalul ființei sale lirice, atât și așa cum e structurată și își potrivește
glasul în funcție de el; cu
firesc și credință în ingenuitate”. Exemplific: „Nu fardez cuvintele, nu
le-ndulcesc. / Nu vând și nu cumpăr himere. / Adevărul e mult mai frumos /
Decât orice metaforă. // Nu cânt fără noimă la sindrofii, / Nu mă lamentez, nu
caut vinovați / Când nu ajung unde vreau. / Am orgoliul ca și erorile să-mi
aparțină. / Și nu povestesc întâmplări. / Doar melodia lor” („Confesiune”) – Sergiu
Adam.

Ancheta Porto–Franco
e condusă de Sterian Vicol și urmărește, printre altele, destinele produsului
artistic în țară, cât și dincolo de hotarele ei, încearcă să contureze un
profil al scriitorului secolului XXI, discută despre organicitatea subliteraturii
și revine asupra problemelor generate de apariția unui număr impresionat de
publicații culturale. În numărul de față, răspunde tuturor acestor probleme
Nicolae Grigore Mărășanu.

Având un motto generos – „Pentru că am citit mult,
mi s-au întâmplat multe lucruri” (Borges) -, Magda Ursache stabilește în
manieră eseistică câteva din posibilele trepte ale lecturii, explicând adesea
subiectiv propriile „legături” cu textul literar.

Cred că marele plus al numărului actual se leagă
de interpretarea critică a Anei Dobre, cea care se oprește asupra „Cânticelor
țigănești” (Miron Radu Paraschivescu), aflate între cântecul de lume și abile exerciții
intertextuale, capabile de a investi în noi câmpuri semantice.

 

Argeș

nr.9, septembrie 2011

 

Deși puțin cam târziu prezentată, cronica lui
Dumitru Ungureanu la „Viață și cărți” (Nicolae Manolescu) se va „bate” cu ideea
că „Manolescu încearcă să inducă ideea că toate greșelile trecute sunt fără
mare importanță și, oricum, nu mai interesează pe nimeni”. Așadar, despre El
Lider Maximo al scriitorilor, altfel…

Format în climatul nonconformist de la Junimea,
Constantin Stan debutase înaintea celebrului volum „Desant ’83” cu un roman intitulat „Carapacea”.  De aici, peste ani, Nicolae Oprea descoperă
„totalitarismul sovietic sub ținta ironiei unui prozator român”. Din
intervențiile critice aflăm cum „valorificându-și resursele ironico-sarcastice
și înclinația către simbol, romancierul găsește corespondentul în mic al
universului carceral sovietic în Instituția de tip birocratic puternic
ierarhizată și cu funcțiuni fără sens, la modul kafkian”.

Venind dinspre istoria literară, îmbrăcându-și
discursul într-o haină vag didactică, Mircea Bârsilă e interesat de raporturile
dintre eleganță și lipsa de gust în pastelurile (și nu numai!) lui Vasile
Alecsandri. Vom urmări (chiar pe mai departe, în ciuda unei vieți întrerupte)
munca lui Al. Th. Ionescu, dorința sa de a ne restitui un veridic tablou al
generației ’80 – cu referiri
directe către proza scurtă marca Mircea Nedelciu. Peste doar o pagină – In memoriam Al. Th. Ionescu, semnat
Mihai Șora.

Leo Butnaru ne prilejuiește la „poezia lumii” o
întâlnire cu poetul turc Fazil Husnu Daglarca, poet ce propune o poezie a
substanței, invadată de o metaforă atotprezentă, ce esențializează în progresie
geometrică. Două exemple: „Am fost invitat / în inimle poeților lumii. La
rându-mi, / am pus inima direct pe pământ – astfel / invitând toți poeții în
ospeție” („Invitație”); „Poate
că greimea întunericului / sau poate iubirea / o poartă, / o duc, o aduc /
cămilele împovărate” („Caravana”). Nu în ultimul rând, Amalia Elena
Constantinescu ne invită la o lectură… obligatorie: Virgiliu Gheorghe
„Pornografia, maladia secolului XXI”. Avându-l drept referent pe Ilie Bădescu,
demersul autorului are un caracter vădit moralizator. Dacă Freud pune bazele
începutului omului ca entitate divină, „pedofilul Kensey i-a desăvârșit opera
prin descoperirea și promovarea «revoluției sexuale»”.

 

Conta

nr.7 /2011

 

Eleganta revistă din Piatra Neamț are și de
această dată un conținut bogat, care prin dispunerea materialelor, prin
consecvența unitară  viziunii, reușește
să faciliteze fericite puncte de tangență între diverse arte.

Editorialul lui Adrian Alui Gheorghe urmărește
starea nefericită a societății, aflată deja „în spatele” istoriei, fiind
implicit co-părtașă la sfârșitul ierarhiilor. Fenomenul de internaționalizare a
valorilor pare să fi avut un efect pervers asupra culturilor, raportate la
propriul spațiu de formare. Vorbim acum despre „culturi economice”, lipsite de
valoare, culturi opulente, din spațiul cărora latura estetică este din ce în ce
mai evident împinsă către un ceva ce riscă a rămâne nedefinit. De la Nietzsche
la Fukuyama, de la Orwell la deșertificarea României, sunt toate diagonalele
aceluiași cub al nonsensului, semn al stării hibride, devenită avatar al
haosului. Într-o ordine diferită, același Adrian Alui Gheorghe ne înlesnește o
întâlnire cu Ioan Flora, de la care reținem că cititorul „are din ce în ce mai
mici șanse pentru că, dragul de el, autorul de poezie, este din ce în ce mai
predispus la mistificări de toate felurile, de întins capcane. Așa că cititorul
mai are o singură șansă: de a mai citi o dată. Și tot așa”.

Apoi, Emil Nicolae dezvoltă implicațiile sintagmei
„poezie minoră”, raportată la un scurt istoric al receptării universului
bacovian, comparând în fapt sensurile pe care le-a degajat de-a lungul timpului
această categorie aparte a unei lirici minore… Interesantă și chiar actuală
se dovedește și expunerea lui Dumitru Chioaru „Alexandru Macedonski – prin
limba franceză spre sine”. Ion Roșioru descoperă plusurile „unui roman al
actualității”, mai precis enumeră reușitele
lui Constantin Arcu din „Cocteil din cranii mici”, Editura Paralela 45. Emil Nicolae ne așază față
în față cu un alt Victor Brauner, mai puțin cunoscut, cu epoca sa („uteciști,
spioni, procese, transfugi”), fetișuri etc.

Sper să nu greșesc, în 2008 apărea la Ed. Marineasa „Caniculă în diamant”, pentru
ca în 2010 să apară „Spadda”, Ed. Eubeea.
Un poet ce merită urmărit, cu un imaginar aparte, ce ne propune odată cu
această primă etapă a poeziei sale „imaginea sfâșierii, sau imaginile sugestive
ale zidului, ale roții, ale drahmei grecești ori ale spadei, imagini în care
își încifrează aspirațiile, în căutarea unui stil propriu”. Un mare plus în
dreptul colegilor de la Conta,  pentru surpriza plăcută, de ce nu, de a ne
prezenta și un top al cărților proaste, de evitat.

 

Oglinda literară

nr.118, octombrie 2011

 

Despre Apocalipsă ori extincția omenirii altfel…
Un editorial semnat de Ștefania Oproescu, ce pleacă de la constatarea că
specialiștii de la The Economist fac
previziuni despre un posibil sfârșit genetic, ce va lovi planeta în decursul
mai multor etape, sfârșitul tragic gasindu-se în apropierea anului 5000.

George Anca se află sub semnul paginilor
memorialistice: evocă câteva din întâlnirile cu filozoful Constantin Noica, în
timp ce regretatul George Pruteanu prezintă prima parte dintr-un „Jurnal cu
Eminescu”; Alexandru Moraru
numără „70 de ani de la deportările sovietice din Basarabia și Bucovina”. Ioan
Dumitru Denciu întreprinde o cercetare asupra numelui dacilor, urmat de Ion Coja
și al său studiu despre avatarurile unui sufix traco-dacic, cât timp Florin
Micu Iliescu justifică traseul cuvântului „de la paradigma creației la
paradigma consumului cultural”. Schimbând total registrul, Vlad Cubreacov ne
mărturisește una dintre marile figuri ale ortodoxiei militante, Anatolie Tihai
– misionar basarabean în Japonia. Despre integrarea rromilor ne vorbește Paul
Everac (nimic nou, destul de plat!), Mihai Știrbu ne prezintă „un document
senzațional”, mai precis un discurs ținut de Benjamin H. Freedman, consilierul
președintelui W. Wilson, cu un titlu la prima vedere incitant: „Au existat și
evrei care au spus adevărul”.

 

Ex Ponto

nr. 3, iulie-septembrie 2011

 

Ovidiu Dunăreanu ne explică legătura organică ce
se stabilește mai ales între omul de condei și „locul său de baștină”. Viorel
Dinescu ne pune la dispoziție un interviu din 2009 cu Fănuș Neagu – „Cred în
bucuria cuvintelor, în roadele împerecherii lor neașteptate”. La proză aș
consemna paginile lui Ioan Florin Stanciu și pe cele ale lui Dan Perșa. Numărul
este ilustrat cu o mică parte a lucrărilor lui Constantin Grigoruță. Extrem de
important, Lucian Gruia ne prezintă un proiect generos al regretatului Gabriel
Stănescu, o crestomație Petre Țuțea. Ileana Marin își justifică plăcerea de a-l
citi pe Urmuz; Daniela
Varvara alătură în chip fericit criticului Ion Pop sintagma de „critică
completă”, argumentând o asemenea echivalență. Cronica ideilor / puncte de
vedere e ținută de Alina Dumitrița Alboabei, la care voi aprecia naturalețea cu
care se mișcă prin spații generate de „contramitologii”.

 

Poesis Internațional

nr.6, septembrie 2011

 

Primele două materiale sunt în fapt cuvinte de
rămas-bun: „Balustrada lui Johny” – Dumitru Păcuraru și „Adio, Mircea Ivănescu”
– Mircea Komartin.

Mi-au plăcut palierele ludice din poezia lui Tomaz
Salamun („Eu am un cal”), jongleriile (non)lingvistice ale lui Șerban Foarță.
Răzvan Țupa ne propune și o anchetă, interesată de libertatea formelor fixe.
Răspund: Șerban Foarță, Octavian Soviany, Gabriel H. Decuble, Cedry2k,
Norzeatic, Raku (ultimii prezențe inedite, colportate de pe web ori din
hip-hop), Chris Tănăsescu. Mai consemnez o foarte bună traducere a lui Mateiu
Caragiale cu „Cele trei hagialâcuri” (Andrei Popovici), un eseu interpretativ
asupra poeziei lui Cortazar. Mi-a plăcut poezia Ritei Chirian, dar și a Violetei
Savu (în traducerea Elenei Ciobanu); un mare plus pentru  textul
Adinei Zorzini („Ich habe Angst!”). De final, Rita Chirian: „corpurile noastre
plutesc peste oraș ca niște delfini morți / încă mai sunt nopți în care aștept
întunericul și / pielea ta îmi arde gura ca azotul lichid // abia ne târâm în
halate / suntem două vagoane ruginite peste care răsare o lună roșie / respiră
/ moartea nu ajunge acolo unde nu e niciun fir de praf / moartea nu vine unde
miroase a detergenți / moartea nu se atinge de pielea frecată până la sânge /
moartea nu-și varsă mațele pe rochia de muselină albă a marylinei monroe…”

 

LecTop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s