Constantin Calin – Printre rosturi si echivalari bacoviene

Printre rosturi și
echivalări bacoviene

 

Fiind atent la
anchetele prezente în revistele
literare – și nu doar aici -, am văzut nu o dată etalate nemulțumirile
criticii, exprimate deschis, uneori chiar cu o mefiență căreia nu îi poți
înțelege mecanismele dacă nu iei parte la spectacol, fie, dimpotrivă, reapărând
destul de pregnant ideea că „starea criticii” e una decăzută, actul critic în
sine fiind depășit de avalanșa cărților ce ies de sub tipar – desigur, sunt
conștient, s-ar putea identifica și numeroase alte cauze. În paranteză fie
spus, cum să-ți fie mică mirarea când te pregătești să scrii despre un anume
volum și imediat autorul îți dă de știre că pregătește o nouă carte? Sau ce să
mai afirmi despre cei care își alcătuiesc antologii după două volume de versuri
ori care apelează la serviciile unor editori lipsiți de „știința de carte” doar
pentru a bifa o apariție low cost? Ce-i drept, fața majorității volumelor
apărute în ultimii ani nu este una fericit cosmetizată. Plecând dinspre aceste
constatări, ce nu propun nici pe departe un aer de noutate, afirm că în
majoritatea cazurilor nu am înțeles „predispozițiile” unor jurii literare.
Personal, am pariat altfel, am cântărit diferit, m-am expus și unor remarci
lipsite de cuviință. Spre amara-mi satisfacție, peste timp, observam cum
premiile pălesc, devenind post factum din ce în ce mai greu justificabile.
Probabil că voi reveni cu rânduri mai ample despre raporturile ce se stabilesc
între critică și literați, între diferite jurii culturale și premiați. Se autoimpune
ideea că, din păcate, de puține ori am părăsit încântat un asemenea eveniment.

Cu toate acestea, în ceea ce mă privește,
excepțiile fericite au fost legate mai în fiecare an de premiile oferite de
revista „Ateneu”. Nu e cazul acum să fac apologia echipei redacționale – e
drept, aș putea fi bănuit de partipris-uri cu justificări subînțelese, deși aș
invita pe cei care în clipa aceasta zâmbesc îngăduitor să supună nominalizările
/ premiile revistei la așa-numita „probă a timpului”. Îngăduind două – trei
excepții, probabil vor constata că numele prezente își vor fi meritat pe deplin
recunoașterea.

Anul acesta mi-am început micul discurs de la
Centrul de Artă „George Apostu”, cu prilejul Premiilor Revistei „Ateneu”,
într-o manieră ușor atipică. Din start, am apelat la înțelegerea celor de față,
susținându-mi emoția firească, motivabilă dintr-o dublă perspectivă. Mai întâi,
un premiu pentru exegeză bacoviană, alăturat tradiției revistei „Ateneu”, cât
și eforturilor din prezent ale redactorilor de a re-discuta din varii
perspective opera bacoviană am considerat că echivalează de această dată cu o
recunoaștere înaltă a eforturilor depuse de-a lungul unei vieți, menite de a
de-contura imagini forțate ale universului bacovian și de a le reașeza într-o
matcă a firescului, în spiritul adevărului istoric și literar. Apoi, postura de
mesager a colegilor din redacție îmi reîntregea bucuria de a înmâna premiul
anunțat unui adevărat pedagog, căruia, abia peste ani aveam să înțeleg cât de
mult îi datorez. Oarecum firesc, nu am ezitat atunci (nu o voi face nici aici)
să îmi aduc aminte cum, prins de rosturile facultății, m-am bucurat de ajutorul
domniei sale în munca de a-mi definitiva unele dintre proiecte, punctual de
a-mi conduce munca de cercetare pentru lucrarea de licență / masterat chiar în
casa memorială a lui Bacovia, până la orele târzii ale nopții; mai aminteam și scurtele plimbări cu un
caracter peripatetic, cu subiect bacovian, plimbări între sediul „Literelor”,
urmând linia parcului, până către biblioteca orașului. Exemplele ar fi putut
lesne continua.

Revenind, subliniam că domnul profesor Constantin
Călin, laureatul Premiului pentru exegeză bacoviană, și-a orientat dintotdeauna
demersurile critice către finalități a căror însemnătate se descoperă în timp.
Volumele sale nu au constituit la momentul apariției un… boom de presă, nu
s-au regăsit imediat în topurile „Observatorului cultural” ori în cele ale diferiților
critici / editori.

Deși nu mi-am propus o fișă a domniei sale, nu voi
trece peste faptul că cele scrise acoperă domenii extrem de diverse. Articolele
din presa literară, prefețele și postfețele unor cărți, se autoinstituie în
cuvinte memorabile cu privire la nume precum Delavrancea, Hogaș, Perpessicius,
Eusebiu Camilar etc. Scrise coerent, în notă polemică, viu, acestea s-au
înfiripat sub forma unei prelungiri a activității de la catedră – în cadrul
Facultății de Litere din Bacău, loc unde a predat ani buni „Literatura română
veche, premodernă, modernă”, „Ziaristică (Retorică și Stilistica presei)” ori
„Memorialistică”. Din volumele editate, îmi permit să aștern hârtiei – într-o
ordine subiectivă – „Dosarul Bacovia I. Eseuri despre om și epocă”, Editura
Agora, 1999, Bacău”, „Dosarul Bacovia II. O descriere a operei”, Editura Agora,
2004, Bacău, „George Bacovia. Opere. Poezie și proză. Alte scrieri”, Editura
Babel, 2011, Bacău, „Stăpânirea de sine. Miscelaneu”, Editura Ateneul
Scriitorilor, Bacău, 2010, „Gustul vieții. Varietăți critice”, Editura Agora,
2007, Bacău, „Despre șapcă și alte lucruri demodate. Miscellanea”, Editura
Agora, 2001, Bacău, „În jurul lui Bacovia”, Editura Babel, 2011, Bacău.
Exceptând volumul (coordonat) dedicat operei bacoviene, trăgând linie: șase
volume, aproximativ trei mii trei sute de pagini – desigur,  un bilanț fericit nu din perspectiva
cantității, cât a seriozității celor scrise, a muncii susținute cu ziarul,
cartea (adesea aflată în ediție critică), biblioteca, arhivele etc.

Fără îndoială, în centrul acestora se află nu doar
„Dosarul Bacovia”; cred cu
tărie că e vorba de cu totul altceva: numele lui Constantin Călin nu rămâne
atașat de „cercetarea bacoviană” (doar) prin aceste două volume (ori anunțata
trilogie), cât mai ales printr-un mod de a duce la bun sfârșit o profesie de
credință. După cum lăsam să se înțeleagă, criticul deopotrivă dublat de
profesorul Constantin Călin etalează un spectacol al ideilor vii, prezentate
polemic; discursul său e
interesat de moda literară deși nu o urmează, toate fiind semne ale unui efort
susținut pe diverse planuri. În bună măsură, se află la polul opus bacovian.
Totuși, rămâne un soi de amprentare organică: firește lucid, discursul lui
Constantin Călin rămâne interesat și în marginaliile sale de viața / opera lui
Bacovia. Atent la epoca pe care o trăiește, pornind dinspre prezent,
înregistrând și comentând aspecte sociale, morale, psihologice, literare,
climatice șamd., criticul reînvie Bacăul lui Bacovia, încearcă să îl restituie
pe poet urbei natale, mizând pe o nouă cale de a-l citi. Constantin Călin
pledează pentru situarea in vivo a obiectului de cercetat, revin – cu alte
cuvinte pentru citirea operei în contextul în care a apărut. Nefiind interesat
de ierarhizări subiective, aflăm cum „critica literară m-a deprins să fiu fidel
față de textele și documentele pe care le comentez. Știința mea e apiculară.
Îmi obțin micile adevăruri prin muncă”. Un asemenea devotament, o asemenea
acribie cu faptul de istorie / critică literară, îl vor fi convins pe
Constantin Coroiu să aprecieze că Marele Dosar a lui Bacovia conține implicit
pagini de un rafinament stilistic aparte, oferindu-ne totodată „biograful și
exegetul cel mai competent și cel mai devotat”. Firesc, nu voi reface acum
parcursul receptării critice a „Dosarului” – voi reveni cel mai probabil asupra
întregii trilogii la momentul cuvenit. Se știe, atât primul volum cât și cel ce
i-a urmat s-au bucurat de aprecieri deosebite în paginile unor reviste literare
de prestigiu. Mai mult, cel de-al treilea volum al „Dosarului” – anunțat cu
titlul „Triumful unui marginal” a fost întrucâtva prefațat săptămânile trecute,
odată cu paginile ce închid ediția de opere Bacovia (postfață „Încetățenirea
lui Bacovia”), o ediție ce nu și-a propus să fie nici exhaustivă, nici critică,
ci își dorește a înlătura derapajele, inadvertențele, omisiunile precedentelor
apariții. Alături de cele deja menționate, marile ei plusuri se leagă de o
certitudine istoric-filologică – singura ediție a Operei lui Bacovia ce vine
dinspre orașul natal, o cronologie ce însumează și fapte de biografie
necunoscute, o redefinire a punctuației ce nu contrastează cu intențiile lui
Bacovia, cât și parcursul succint al reîntoarcerii interesului pentru poezia sa
în orașul natal (fapt ce s-a produs „încet, treptat, greu”). De fapt, ca un arc
peste timp, dintr-un alt volum, avem schițată amar imaginea orașului
contemporan: „Vernisajele expozițiilor de artă erau printre puținele ocazii de
a vedea «Tout-Bacău»: notabilități, artiști plastici, scriitori, medici,
profesori etc. Într-o bună măsură, după revoluție (dacă revoluție a fost),
acest «Tout-Bacău» s-a schimbat. Ceea ce a rămas e indiferența oamenilor
politici locali față de evenimente culturale. N-am remarcat niciun fruntaș
fesenist, liberal sau țărănist la vernisajul expoziției d-lui Horia Bernea. N-am
remarcat nici un preot, deși opera pictorului e o căutare, cu mijloacele
plasticii, a sacrului. N-am remarcat profesori universitari, deși orașul are
universitate”. După cum afirmam, dinspre observatorul fără cusur, dinspre
moralistul Constantin Călin vin judecăți de valoare cu statut de „lege
organică” (cu o expresie la modă!). Astfel, îmi permit a recomanda (din volume)
câteva subiecte ce nu au cum să își piardă actualitatea: ce este lectura?, de
ce, cât, când, unde și cum citim?, despre mersul edițiilor, despre ieftinirea
superlativelor, care e forma corectă a cuvântului curriculum? (amară ironie la
adresa reformelor din învățământ), despre bucurie, ură, pace, noroc,
inteligență, despre citat, despre inedita postură a premiantului, dar și despre
starea criticii, despre însingurările omului preocupat de coordonatele
etico-axiologice.

Toate acestea, vor fi, așadar, puncte de
convergență cu întreaga receptare a operei bacoviene, etichetându-l și
recomandându-l pe Constantin Călin drept „Omul Bacovia”.

 

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s