Constantin Calin – Glose, jurnal bacovian

Glose, jurnal bacovian

 

În mod evident, pentru cine are ochi să vadă, cota lui Bacovia e într-o continuă creștere. „Provincialul” Bacovia e recuperat constant, în varii moduri, în medii universitare, licee, școli sau alte instituții. Acest proces de reconsiderare al operei va fi fost declanșat cu oarece greutate, dar fețele lui Bacovia au început să capete contur din perspectiva unor paradigme ce, raportate la opera sa, ar putea părea paradoxale. Deocamdată retoric – ce legături s-ar putea stabili între „poezia monocordă” și ludicul postmodern? Invers, în ce măsură putem actualiza sensuri ascunse în opera lui Bacovia prin idealurile pașoptiste? Asemenea exerciții / teme de receptare critică și-ar putea găsi (uneori au și făcut-o!) justificarea, paradoxal, în chiar simplitatea poeziei bacoviene. Ce-i drept, în multe rânduri, am avut senzația că fiecare critic care se raporta la Bacovia își căuta o „via” a sa, mai presus decât orice ar fi trebuit să „producă” semnele unui discurs cu totul nou – mai interesant, să fie în stare de a paria și mai mult pe ineditul interpretării, chiar cu riscul de a îngropa definitiv sensurile inițiale (am în minte, printre altele, eseul semnat de Lucian Tamaris). Semn al firescului, în toată această efervescență a îndelung-fațetatelor interpretări, se impunea o reală re-redescoperire a lui Bacovia, în / din sânul realităților ce i-au generat intențiile lirice. Un asemenea efort a fost întreprins de-a lungul mai multor decenii de profesorul și criticul literar Constantin Călin; cu mult discernământ critic, dublat de muncă colosală, echivalenta sutelor de ore petrecute în arhive, a discuțiilor despre Bacovia… „în linie bacoviană” etc., Constantin Călin reușește de la volum la volum să nuanțeze / actualizeze fericit legături critice ce ne facilitează întâlnirea cu adevăratul Bacovia.

Privite din perspectiva Marelui Dosar Bacovia – aici gândindu-mă deopotrivă la cele două volume ale Dosarului deja apărute, cât și la ediția „Operelor” îngrijită de Constantin Călin (2011) ori evaluând diverse articole / pasaje publicate de către domnia sa de-a lungul vremii – majoritatea teoriilor par doar inteligente „afaceri” critice. De curând, celor abia enumerate, li se adaugă un nou volum dedicat poetului băcăuan: „În jurul lui Bacovia”, Editura „Babel”, Bacău, 2011. Cartea, după cum declară autorul în cuvântul explicativ, e „un Bacovia en miettes, însemnări despre om și poet, în jurul lor”. Ea nu ar trebui privită drept atelierul celui de-al treilea volum al Dosarului, deși autorul mărturisește că această apariție vine să tempereze întrucâtva și elanul celor care îl asaltau, întrebându-l de-al treilea volum… Mai degrabă, „formată din «dispersii», nesubordonată vreunei teze anume, cartea aceasta e, în ciuda acestui fapt, una omogenă și demonstrativă. Demonstrez prin ea, întâi, că Bacovia, autorul a sub 500 de pagini de poezie și proză, îl poate sateliza pe un cercetător ani în șir și, în al doilea rând, îmi demonstrez mie că, fără a avea senzația că «trag de subiect», pot ramifica investigațiile asupra operei sale, în subterane și la suprafață, că pot descoperi și argumenta o gamă întinsă de teme sau că pot stabili relații noi cu alți autori și cu alte opere”. În continuare, de reținut  – în special pentru lectorul hyper-specializat – „Aservindu-mă, Bacovia mă evidențiază”. Simplu spus, suntem așadar în fața unei cărți ce adună în paginile sale note (observații, analogii, reflecții, nedumeriri, reveniri asupra propriilor comentarii sau ale altora, puncte de tangență cu prezentul) și „pagini de jurnal” cu și despre Bacovia – un volum ce nuanțează fără a-și uita măcar pentru un moment punctul de plecare.

Recunosc, inițial am vrut să „trec în revistă” câteva din highlight-urile însemnărilor. Ulterior, mi-am dat seama că o asemenea selecție rămâne, fără doar și poate, utopică – notele sunt echilibrate, deopotrivă egal interesante și re-tălmăcindu-ne un Bacovia cu mult mai credibil. Sunt puse în discuție aspecte deloc neconcludente dar a căror însemnătate e uneori „lizibilă” / justificabilă doar unui public avizat. De exemplu, autorul notelor e interesat (pe bună dreptate) de cum publica Bacovia – prin aceasta înțelegând în ce reviste, cum erau situate poemele în pagină și, mai ales, alături de cine – evident, conturându-se în acest fel și ceva despre climatul liric-publicistic al epocii. În altă ordine, îmi aduc aminte că am căutat cu ani în urmă informații privitoare la tirajele cărților lui Bacovia – nu întotdeauna am găsit și răspunsuri! Legat de acest subiect, întâlnesc paginile ce au avut drept punct de plecare întrebarea „care este publicul lui G. Bacovia?”  „Vrând să scriu despre publicul lui Bacovia, mi-am dat seama de penuria datelor despre el. Principala dificultate constă în aprecierea mărimii lui. N-avem statistici generale despre tiraje, nici ale cărților, nici ale revistelor și ziarelor. Suntem obligați, fiecare, să ni le creăm. Deși disparate, informațiile ce se găsesc (în diverse articole sau în pagini de memorialistică) ajută a înțelege totuși evoluțiile de la o epocă la alta” – apropos de tiraje, vedetele vremii erau romanele-fascicule, în special cele apărute pe lângă „Universul”. Să se fi schimbat oare într-atât de mult lucrurile astăzi? Apoi, printre alte note-subiecte, le-am descoperit și pe cele ce urmează. Mai întâi, o inedită alăturare: Bacovia raportat la experiența macabrului / Bacovia monden, interesat de balurile / seratele atât de dese în epocă. Macabrul e prezent la Bacovia odată cu poezia „Plumb”, însă îl vom întâlni și în „Panoramă”, „Poemă în oglindă”, „Sepulcre violate”, „Renunțare” – „cuvântul ca atare lipsește, nu însă, cum se vede, și elementele de recuzită care îl definesc, ori sinonimele lui: «lugubru», «sinistru», «fioros», «mortuar». Să se observe și că, excepție «Panoramă», în toate situațiile, descrierile sunt făcute fără nicio tresărire nervoasă, ceea ce denotă o deprindere cu el. Experiența macabrului intra în educația literară a unora dintre scriitorii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Ca să ajungi să vorbești de noapte și de moarte fără teamă, cu o rece detașare, să brodezi orice în jurul lor, erau necesare niște exerciții: să te plimbi singur la ore târzii, să treci prin cimitire, să te amesteci în cortegii funebre, să tragi clopotele în miez de noapte, să locuiești într-o odaie «pictată», în interior, cu «brâie negre», ca-n «Singur», să cauți ce te șochează, să te înspăimânți”. Acum, într-adevăr, „pare ciudat, dar Bacovia, care nu avea deloc figura unui dandy, era un amator de baluri și, probabil, un bun dansator. El e singurul dintre poeții mari ai epocii care scrie despre acestea. Arghezi, Blaga, Barbu n-o fac. Excitația balurilor provenea, desigur, din familie, una cu cinci fete, interesate, fiecare la timpul său, în gradul cel mai înalt, de ele. Balurile au constituit cea mai irezistibilă distracție a secolului al XIX-lea, inclusiv într-un târg ca Bacăul”. Demonstrația merge mai departe, apelând la texte. Din același registru al ineditului fac parte și notele privitoare la puținele fotografii pe care le avem de la poet („Fotografia e un lucru destul de târziu în familia poetului. Caz întrucâtva rar, el n-are niciuna de copil, de licean ori de student. Sau nu le-a păstrat. Prima e de la vârsta de 38 de ani, când era funcționar la București. […] Autorul «Plumbului» fie nu se pricepea, fie nu-i plăcea să pozeze, fie că își formase încă de acum ideea că o fotografie «adaugă a înțelege mai aproape pe autor» […] Cine a lucrat în redacții a băgat de seamă că scriitorii își însoțesc textele cu fotografii în care sunt mereu tineri și frumoși. Bacovia – lucru întrutotul remarcabil – e sincer și la acest capitol. La 45 de ani, se înfățișează cum e: îmbătrânit, obosit, urâțit. N-avea cu ce, dar și dacă ar fi avut, nu s-ar fi înfățișat altfel”), dar și un micro-inventar al unor obiecte (prezente în poezie) ce în epocă aveau un preț destul de mare, realitate ce atestă o minimă fascinație pentru lux: album, cupă, lampă, candelabru, batistă, o cutie cu fondante și țigări etc. Fiecare își are caracteristicile sale ce vorbesc, implicit, despre firea poetului.

Partea a doua a volumului, jurnalul, dezvoltă dinspre centru, afinități între patria lui Bacovia, crezul și trăirea criticului de idei Constantin Călin. De la sarcasmul din „Localizarea nu e minimalizare? Îi văd pe mulți (îndeosebi «autorități») umflându-și gușile și spunând: «Marele poet băcăuan” (Bacovia) […] Cum își revendică alții valorile? De pildă, în discursurile primarului din Stratford-upon-Avon o fi figurând, oare, expresia «Marele poet stratfordian», pentru Shakespeare, bineînțeles?”, până la visul cu Bacovia („… l-am visat […] pe Bacovia. Stătea în mijlocul unei scene, pe un fotoliu înalt și larg, cu brațe răsfrânte, de culoare stacojie. […] A coborât de pe scenă zâmbitor. Când a trecut pe lângă mine mi-a adresat câteva cuvinte, pe care le-am auzit și le-am repetat cât a durat visul…”), avem toate argumentele să conchidem „«Țara Bacovia» e ținutul Bacăului, chiar mai puțin de atât: Bacăul și împrejurimile sale. Ca teritoriu autonom, cu personalitate specifică, «țara» n-a existat, în nicio epocă […] Denumirea ei e creația poetului, care, prin pseudonimul ales, se atașa mai mult de legendă decât de istorie. De altminteri, una dintre «divagările» sale sună astfel: «Ca și legenda Bacăului, am și eu legenda mea»”.

Am mai afirmat-o, Constantin Călin girează un spectacol al ideilor vii, prezentate polemic; analizele sale pot fi interesate de moda literară deși nu o urmează. În bună măsură, se află la polul opus bacovian. Totuși, rămâne un soi de amprentare organică: și în chip analitic, Constantin Călin rămâne atașat în marginaliile sale de viața / opera / epoca lui Bacovia, dar deopotrivă atent la contemporaneitate, înregistrând și comentând aspecte sociale, morale, psihologice, literare, climatice șamd., criticul reînvie Bacăul lui Bacovia și încearcă să îl restituie pe poet urbei natale, propunând și o nouă cale de lectură.

 

Marius Manta

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s