Leonard Ancuța – „Iubirea e amintirea unui viol”

Leonard Ancuța – „Iubirea e amintirea unui viol”

 

Leonard Ancuța face parte din categoria autorilor care de la început pun totul pe tavă. Din câte aflu, volumul „Iubirea e amintirea unui viol”, apărut la Editura „Herg Benet”, este și prima „culegere” de poeme a domniei sale. Într-adevăr, odată cu parcurgerea textelor, realizezi adevărul cuvintelor ce aparțin lui Mihail Vakulovski, aflate pe coperta a patra: „Citindu-l pe Leonard Ancuța te gândești că ai în față un poet care chiar scrie cum gândește”. Interesantă e maniera în care, în multe cazuri, exercițiul gândirii e potențat de o continuă și fascinantă recuperare a capacităților senzoriale în funcție de criterii existențiale.

Mijloacele de exprimare sunt din cele mai variate, majoritatea compunând masca unui eu liric autoestropiat. Versul autorului se zbate cu vehemență, reclamă caducitatea trăirii, țintind de fapt către zonele abisale ale rostirii.

Volumul e inteligent împărțit în cinci capitole, ale căror titluri anticipează intențiile semantice: „azinoapte am făcut dragoste cu toate femeile din lume”, „viața e un sindrom cu transmitere sexuală”, „liga poeților extraordinari”, „postulatele iubirii pure”, „iubirea este amintirea unui viol”. Capitolul cu rol de exitus corespunde fericit cu „poemul viol”, cu rol de intro. Încă de aici ai convingerea că nu asiști la o farsă: totul „se joacă” cu claritate în fața ta, cuvântul redescoperindu-și forța dintâi, provocând evenimentul: „… fac notă discordantă cu experimentele acestei lumi / cel mai mare lagăr / sunt în afara porților și iau prizonieri cu privirea / pe toți cei care încearcă să iasă – / cu un gest de lehamite / eliberez majoritatea păstrez doar / pe aceia care-mi lasă din prețuire / semne pe piele / … / nu spun / nu gândesc / există o execuție în fiecare cuvânt / și e măiastră” („poemul viol”). Iubirea e mai degrabă o stație terminus, un spațiu dinspre care autorul regresează voit într-o pseudo-călătorie post-inițiatică. Poezia lui Leonard Ancuța nu e neapărat postmodernă deși împrumută din când în când din artificiile și maniera curentului. Apoi, la o primă lectură poezia sa ar putea da impresia că se află în căutarea „pozei”; nici pe departe – autorul nu e un teribilist, chiar dacă lexicul la care apelează nu e întotdeauna cuminte. E o poezie caldă, o poezie cu multe „saloane de primire”: „azinoapte am făcut dragoste cu toate femeile din lume. / și a fost ca și cum m-aș fi tăiat cu lama iar sângele meu s-a scurs în toate fântânile” („azinoapte am făcut dragoste cu toate femeile din lume”).

Iubirea este de fapt o multi-dimensiune, o neîntreruptă-căutare, singura unde există libertatea de a te gândi și de a te simți netrucat. Uneori, femeia are mâinile crescute în aer, cu o piele ce pâlpâie stins, cu o ardere înnegrită, marcând intervalul – „frumusețea care ne desparte”; de altfel, „mi-am zis: ce frumoase pot fi femeile care pleacă / cât de frumoase atunci / când renunță / cât de frumoase”. Iubirea rămâne sentimentul total, cea care „se împuținează în fiecare zi și am ajuns s-o duc rău / nu mai am serviciu nu mai am casă / sunt mai ușor cu câteva nume de oameni de străzi”, cea care acaparează și macină până la dezintegrarea fizică „am pierdut toate viețile pe care mi le doream / dragostea e un stol imens de corbi înfometați peste un câmp de bătălie” („am slăbit maria”). Alteori, are fața unui joc sumbru, precum în „liubik”: „într-o dimineață ai făcut patul în câteva secunde / de parcă ai fi folosit o formulă secretă a cubului rubik / apoi ai ieșit din casă și n-ai mai venit // … // știu că vor veni tot felul de iubiri închipuite / aș putea să le torn puțin parfum în suflet amăgindu-mă că ești tu / mințindu-mă că au maci între picioare / cei mai frumoși maci / dar nu există decât o singură femeie / în stare să-mi învârtă inima / precum un cub rubik”.

Dacă mi se va scuza barbaria, aș considera poezia lui Leonard Ancuța ca fiind purtătoare a unui „panteism urban”, un discurs care admite parțial rosturile hidoase ale lumii iar pe de altă parte împărtășește frust câteva din posibilele definiții-aforism ale iubirii (sentiment întors): „iubirea e un forceps în mâna unui stomatolog”, „iubirea e un hamster cu sânge de cobră”, „iubirea e ziua lipsă din calendare”, „iubirea e un somn între două trenuri”.

 

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s