Ion Fercu – Audiența

Audiența

 

În colecția de proză a Editurii „Fundației Academice Axis”, Iași, apare către finele anului 2012 ultimul roman al cunoscutului eseist, publicist, poet și prozator Ion Fercu. Încă din titlu – „Audiența” – paginile cărții anunță disponibilitatea autorului de a stabili coordonatele unui dialog „pe verticală”, anticipează o desfășurare în crescendo a situațiilor dilematice care ajung să formeze conștiința unui personaj. Romanul, de altfel, vine în linia celor două volume anterioare, „Oasptele” și „Z”. Textura cărții părăsește adesea canonul strict literar pentru a se autoînvesti cu datele unor coordonate de factură existențială. Un asemenea procedeu nu va trece însă drept o nereușită într-ale esteticului; dimpotrivă, cititorul va găsi numeroase argumente pentru a-l considera pe Ion Fercu un scriitor / literat matur, girantul unui univers doar în parte fictiv. Am convingerea că multe din situațiile experiate de personajele sale provin din realitatea frustă, necosmetizată.

Oprit la nivelul zero, subiectul cărții are o desfășurare cinematică: un doctor român, emigrat în Italia, ale cărui merite profesionale sunt recunoscute în toată clinica unde profesează, este acuzat pe nedrept (o reîntoarcere mascată la ideea destinului implacabil) de crimă. Având în grijă o pacientă a cărei viață este menținută mecanic, medicului Adam i se joacă o „farsă morbidă” – plecat pentru câteva momente din rezervă, acesta își regăsește pacienta deconectată de la aparate. Va fi acuzat de crimă, va lua drumul închisorii. Abia din acest punct întreaga construcție începe să respire. Grație parabolelor / alegoriilor pe care discursul le ființează, textul nu ar avea nicidecum un facil succes hollywoodian (ceea ce, evident, ne mulțumește!) Penitenciarul este pentru mulți spațiul regăsirii, locul unde alfa se confundă cu omega. Personajul principal pornește pe un drum periculos. Le opune nonconformiștilor exact… propriul nonconformism. În plan fizic, atitudinilor extravagante le răspunde cu un noncombat. Evident, nu voi cădea în greșeala de a duce povestea mai departe… însăși existența lui Adam, alter ego al scriitorului, este cea a unui homo narrator.

Volumul lui Ion Fercu atinge o problematică largă. Încă de la primele pagini, avem creionată o mică parte a argumentelor pro / contra eutanasierii: „Ieri finalizasem discursul cu un gând care mă tulbură mereu: a lăsa să moară pe cineva atins de o boală incurabilă este echivalent cu a ucide? S-a spus apoi, în acest simpozion, cu evidente aluzii la intervenția mea, că un om care ucide pe un altul, în orice mod, este un asasin. Dacă ucide, însă, milioane de oameni este un cuceritor, nu-i așa?” Dilemele provocate de subiectul eutanasiei revin obsedant în paginile cărții. Subiectul este abordat din varii perspective: plecăm de la jurămintele în fața lui Apollo, Esculap, Higea, Panacea, ajungem la Hippocrate, Sfântul Paul, sihastrul Inochente, Platon, Epicur, Valerius Maximus, Silius Italicus, Seneca etc. Sunt, apoi, multe alte noțiuni / concepte ce se vor a fi clarificate. Statutul individului se naște până la urmă odată cu conștientizarea propriilor disponibilități. Aș zice că protagonistul nu face parte din stirpea procustienilor. În spatele elementelor de argou, dincolo de fatalismul inoperant și claustrofobia provocată de accentuarea unor limite impuse, se naște marele poem al umanității. Figurile ce populează rândurile cărții au la bază aceeași materie primă: ce distincții clar operante pot funcționa în cazul lui Il Padrino (deținutul mafiot care se bucura de mai multă libertate în temniță decât afară)? Dar în ceea ce privește oamenii pe care acesta îi are în subordine – de la Hassan, Carlo Bussacca și până la directorul închisorii și gardieni? Cât de diferiți sunt Ettore Claudio Fava (medicul închisorii) și Lorenzo Favalli (avocatul fără probitate morală dar ales de Adam pentru a fi reprezentat în instanță)? Cât despre femeile din viața lui Adam? Au datele unor „îngeri de-a dreapta”? Cine e cu adevărat Velia? Întrebările par mai mult retorice, protagonistul lunecă între certitudine și lipsa acesteia. Sfaturile prietenului din studenție revin aproape inconștient; fluxul memoriei pare pentru câteva momente a se deghiza în judecătorul suprem: „«Femeile, Adam, au învățat să plângă doar ca să poată minți mai bine…» Era glasul lui Grig, amicul studenției. […] Prin a renunța, femeile înțeleg o scurtă pauză între două dorințe. Când femeile nu mai știu ce să facă, se dezbracă. Și acesta este probabil singurul lucru bun pe care îl pot face. […] Bunul renume al unei femei se datorează tăcerii mai multor bărbați”. Figura lui Adam se suprapune peste un hibrid credibil: datele sale ontologice sunt de factură dostoievskiană (spațiu în care Ion Fercu se simte extrem de confortabil – a se consulta eseurile autorului din paginile „Ateneului”!), demersul său amintește întrucâtva de „Castelul” lui Kafka, iar postura echivalează cu metafora neagră a unui „proces” continuu. Din această paradigmă nu se poate scăpa decât, eventual, prin raportare la Dumnezeu: „Vezi, Adam, acesta este Dumnezeu. Și nu există doar un Dumnezeu al inocenților. Nimeni nu este orfan de Dumnezeu. Unii nu mai păstrează din Dumnezeu decât respectul pentru majusculă. […] Lângă Dumnezeu nu poți trăi însă fără risipă de sinceritate. De aceea-i și spun uneori: «Doamne, nu mă tem de prezența Ta! Nu mi-e teamă de Tine. Mai mult mă tem de posibila Ta absență» Universul este cântecul lui Dumnezeu”.

Protagonistul face și el parte din categoria omului căruia „îi trebuie un vis să suporte realitatea”. „Audiența” e un roman despre infern și nevinovăție, despre alteritatea formulelor impuse, despre frumusețea și credibilitatea unei singure posturi – cea de homo narrator: „Și feeria din jurul acelui castel sau palat aproape că rivaliza cu lumina astrului… Și caiii aceștia superbi, pe care-i admirăm acum, n-au mai zburat niciodată, Adam… O dată cu moartea celor dragi, mor în noi și poveștile. Toate poveștile mor, Adam. Realitatea nu este decât ruina unor povești…”

 

Marius Manta

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s