SEMNAL

Scrisorile portugheze
ale Marianei Alcoforado

De-a lungul secolelor, literatura epistolară s-a bucurat din partea marelui public de o apreciere ieșită din comun. Afinități netrucate au asigurat o receptare vie a unui mesaj onest, dezinteresat de prețiozități literare la modă. În general, rămâne în sarcina fiecărui cititor / ascultător mai mult sau mai puțin avizat să descopere care sunt valențele literare ale unor scrisori devenite, între timp, celebre. Exemplele sunt atât de numeroase încât până și simpla lor enumerare ar fi dificilă. Parte dintre acestea, găsind destinatarul, și-au împlinit menirea; altele pare-se că au avut un destin mai complicat, ce uneori s-a împotmolit în vârtejul lumii. Scrisorile portugheze ale Marianei Alcoforado fac parte din această a doua categorie!
Cu onestitate, mulți se vor arăta nedumeriți: cine este Mariana Alcoforado? – o existență reală, devenită între timp personaj în parte credibil al lumilor ficționale. O existență ce parcă și-a amplificat în progresie geometrică misterul, ce se retrage din când în când în spatele cortinei, pentru a reveni iar, cu și mai multă forță. În 2006, în Letters of a Portuguese Nun: Uncovering the Mystery Behind a Seventeenth-Century Forbidden Love, Myriam Cyr clarifica în bună măsură parte a speculațiilor făcute. Mariana Alcoforado (1640-1723), autoare a cinci scrisori de dragoste către tânărul marchiz Noel Bouton de Chamilly, călugăriță în Convento de Nossa Senhora da Conceição (Beja, Portugalia), avea să adune odată cu cele cinci scrisori, o serie de controverse greu de descifrat. După cum s-a zis, sigur este numai că aceste scrisori au caracterul unor lucruri trăite și nu imaginate. Ele mărturisesc până și omului simplu vitalitatea iubirii, capacitatea acesteia de a mișca înspre cotele cele mai înalte sufletul aflat în căutarea libertății. Zidurile mânăstirii nu au îngrădit adevărul unei iubiri trecute în poveste. Chiar dacă exclamațiile Marianei Alcoforado au mai degrabă un caracter retoric, negăsind la celălalt rezolvarea mult dorită, ele echivalează cu un instrument de diagnosticare a propriilor bucurii ori neputințe. Având adesea un ton apropiat de moraliștii francezi, scrisorile în discuție fac treceri subtile între mai multe registre stilistice. Regretul se amestecă cu interogația, meditația cu suavitatea declarațiilor, gravitatea / sobrietatea rostirii cu aparenta lipsă de coerență.
Toate cele amintite mai sus vor conduce în mod fericit și către o nimerită punere-în-scenă. Tensiunea cuvântului, forța sunetului, posibilitățile de exprimare non-verbală vor ști cum să recreeze tumultul unei inimi. „Starea mea interioară era de fapt una dramatică. Pe cât sunt de extrovertită, pe atât de mult mă interiorizez. Un actor total trebuie să fie un om întreg, şi cu râs şi cu plâns”, declara într-un interviu-portret Eliza Noemi Judeu, actriță a Teatrului “G. Bacovia Bacău”. Fără doar și poate, va avea știința de a se imagina între zidurile mânăstirii, declamând deopotrivă forța iubirii, cât și crunta dezamăgire. Va rosti, împreună cu Mariana Alcoforado, un crez-întors: “Cât de mult mi-a fost dat să învăț din nedeplinătatea și tristețea unei legături ce nu durează veșnic, și din soarta fatală a unei mari iubiri, când nu e împărtășită!” (A cincea scrisoare).

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s