Radu Carneci – Biblioteca de sentimente

Biblioteca de sentimente

Oricât de performante ar fi procesoarele prezentului, cu toate “achizițiile” tehnologice de ultimă oră ale display-urilor, e-readerul nu va putea să cuprindă, cel puțin deocamdată, toate nuanțele subiectiv / obiectiv – interpretative pe care Bătrâna Carte i le încredințează cititorului. Deși ar putea lesne echivala cu un început banal, eventual de un lirism contrafăcut, articolul de față așază pe masa de lucru o carte-eveniment, o apariție de factură inedită, menită a surprinde din interior, organic, trasee ce cartografiază un excurs cultural de anvergură.

Panoptic – Clădire astfel construită încât interiorul ei (cu aspecte sau materiale documentare) să poată fi cuprins dintr-o singură privire; un al doilea sens, evident, destul de apropiat – Muzeu al cărui interior poate fi cuprins dintr-o singură privire. Celebrul DEX oferă așadar două variante reci, ce mai degrabă suprimă misterul “figurilor de ceară”.

“Biblioteca de sentimente” a lui Radu Cârneci construiește un meta-discurs; precum edificiile clasice, devine sieși suficientă, un panopticum cu date exhaustive, cu linii de perspectivă dintre cele mai surprinzătoare, de o volumetrie armonioasă. Apărută la “Anamarol”, cartea fi-va un documentar bio-bibliografic ilustrat, dedicat “omului-cultural” Radu Cârneci. Materialul de față nu se înscrie în forma  unui laudatio: nici ca intenție și nici la nivelul conținuturilor. Totuși, liniile de graniță între subiectiv și obiectiv nu vor putea fi în permanență respectate; Radu Cârneci e o figură ce pentru cunoscători nu mai are nevoie de nicio introducere. Biblioteca de sentimente pe care însă o semnalez acum se adresează în bună măsură celor aflați la mijloc ori la început de drum; celor ale căror discursuri nu rezonează cu nebunia unui timp fără de timp, a unui limbaj fără de cuvânt. Cu prețiozitate în parte semiotică, aș putea afirma că Radu Cârneci e un însemn: îl poți ocoli, îl poți co-ființa, dar ai datoria de a-l cunoaște, de a-i fi înțeles mesajul. Un mesaj care, în preambulul cărții, încearcă mai întâi registrul (auto)ironic: “în ce mă privește, cred că, la această dată, sunt cel mai vârstnic poet din România.” Tot aici, autorul volumului fixează unic punct de plecare pentru întreaga sa creație: “Sufletul meu are însă mulțumirea că tot ce am întemeiat s-a ivit și s-a înălțat din iubirea de frumos și adevăr, precepte netrecătoare, care tot de la antici ne vin și poate că și mai departe, dintr-un timp al timpilor, când omul cuvânta cu divinitățile. Da, suntem născuți din iubire, trăim și biruim prin iubire (sfidând ura!) și plecăm cu iubirea-speranță către câmpiile elizee pentru a ne întâlni cu cei de dinaintea noastră, care ne așteaptă. Fără îndoială, puterea iubirii este mult-cuprinzătoare și mult-învingătoare. […] Acest sentiment ființial al ființării stăpânește întreaga-mi creație, rodind cu atentă ardoare în dragostea de țară, de stirpea din care ne tragem, de limba în care locuim (cum admirabil a spus-o – înaintea altora – marele poet portughez Fernando Pessoa)…”

De-a lungul timpului, despre Radu Cârneci s-a scris enorm: nimerit, elogios, angajant, eventual vag sarcastic ș.a.m.d. Cu prilejul aparițiilor editoriale, în volum, articole, la aniversări, la mese rotunde. Câte puțin din toate acestea sunt amintite fie direct, fie tangențial în generoasa bibliotecă  a sentimentelor. Volumul este constituit din zece capitole ce urmăresc figura cărturarului. Ar trebui spus acum că fiecare din aceste secțiuni este însoțită de fotografii, reproduceri ale evenimentelor, întâlnirilor, diplomelor etc.

Prima parte este destinată vieții și operei, conținând prin urmare o fișă ce surprinde momentele cele mai importante ale devenirii “sub rostirea Iubirii, care ține de divinitate, de adâncurile ființei, este echivalentă cu rostirea Adevărului. Ea este realitatea supremă, ce atinge absolutul…” (Mihai Cimpoi). Rareori, când poetul consideră a fi nimerit, alătură fotografiilor câteva versuri. E și cazul unui splendid poem (pe care îl voi reproduce integral) în proximitatea Bisericii Negre, dedicat lui Bach: “Fără de tine deseori mă tem / în zborurile nalte prin făptura / pe care-o port, și-n spaimă te rechem / cu sunet stins, cu încleștată gura // Atunci, în sânge îngeri se adun’ / cu aripi line îmblânzind plăcerea / și cerurilor mele se supun / iar tainele își strălucesc averea // Tron luminos, miresme împrejur / iar tu vibrând acolo-n transparențe / și lumi din tine izvorând, contur / esențelor topindu-se-n esențe. // Din suflet păsări largi, de nevăzut / spre alte lumi pornesc ducând iubirea / și-arde-în mine Marele-Absolut / iar tu mă aperi cu nemărginirea…” (“Închinare lui Bach”) Debutul cu poezie din “Luceafărul” în anul 1950, dimpreună cu debutul în volum (1963) – “Noi și soarele” sunt urmate de o activitate a cărei complexitate, eficiență și valoare pot fi oricând probate. Traducătorul Radu Cârneci e interesat de Leopold Sedar Senghor, Srecko Kosovel, Kahlil Gibran, Charles Baudelaire, Jean Joubert, Jacques Chessex, Mousse Boulanger, Delmira Agustini (am enumerat doar traducerile în volum). Dincolo de aceste arcuri peste timp ori poduri către culturi mai rar vizate, importante rămân și edițiile îngrijite de Radu Cârneci. Dintre aceste “cărți unice în literatura națională” (Eugen Simion) vom aminti doar “Sonete – Shakespeare – Voiculescu”, “Antologia pădurii” (prima ediție numărând nu mai puțin de cinci volume), “Istoria Pădurii Românești”, “Antologia Sonetului Românesc” (antologie splendidă ce surprinde specia de la Gheorghe Asachi), culminând cu antologia din 2009 “Cântarea cântărilor” ce adună șaisprezece variante în limba română ale celebrului poem din Vechiul Testament (începând cu Biblia de la 1688 și până în 2008).

Partea a doua cuprinde participările la manifestări în afara țării. Astfel, fotografii cu farmec de epocă ni-l înfățișează pe Radu Cârneci alături de nume reprezentative pentru cultura mondială. Voi menționa câteva asemenea destinații: Struga – Macedonia, 1969; delegat observator din partea USR la Conferința Scriitorilor Afro-Asiatici – Etiopia, 1977; Ediția a VI-a a Festivalului European de Poezie – Louvain, Belgia, 1984; Festivalul Internațional Zilele poeziei din Rodez (Provence – Franța), 1993; Congresul XI al Organizației Mondiale a Poeților – Sintra, Portugalia, 1995; Festivalul Mondial de Poezie de la Kuala Lumpur, Malaezia, 2004.

În partea a treia, autorul selectează drastic și adună din fiecare volum un număr variabil de texte reprezentative. Nefiind deloc momentul a le analiza sub aspect stilistic, voi reproduce două: “Era o țară-ntinsă, cu clopote în zbor / și noi călcam de-a dreptul pe sunetele lor / iar tălpile curate ni se făceau de mir / și-n umeri creșteau aripi sub pânza de porfir. // Deasupra voci de păsări se legănau în cor / și ne-ndemna cu danțuri femeia zărilor: / din coapse-i porneau ape cu aur în deșir / iar cerul, păr albastru în largile-i porniri. // Era o țara-ntinsă cu munți în vârf de stea / înalți erau de liniști, o oază jos, și-n ea / ne-am ridicat palatul din cel mai pur cleștar / și eu eram arhanghel, iar tu erai de har. / O, Dhalia-minune, păream stăpân pe rai / dar îmi scăpai pe margini: erai și nu erai…” (“Era o țară-ntinsă, cu clopote în zbor”); “Coboară acum cu vârsta spre brumă. / Coboară și privește-i ochii de spaimă / adânc palida lor bucurie să te cuprindă domol / năruindu-te. Iată ceața anilor pe vale / iar deasupra vântul ca un dumnezeu de pază / iată soarele își alintă morții // Numai așa coborând / numai așa brațele căutând vor găsi umbra / sub care odihnim de la început. / Acum coboară / desfrunzindu-te / pregătindu-te pentru marea întoarcere. Iată…” (“Litanie”)

Urmează alte capitole de o importanță comparabilă deoarece împreună oferă imaginea omului aflat în rosturile cetății. “Referințele critice” însumează cuvinte laudative din partea multor personalități ce au căderea de a emite judecăți de valoare. Mi-au rămas în minte cuvintele lui Mihai Cimpoi ori Constantin Călin. Capitolul dedicat “Aniversărilor” e continuat de “Țara lui Lal” (ținutul natal reimaginat), apoi de “Basarabia sau dincolo de Prut, la noi acasă” (după 1989, Radu Cârneci este un participant de vârf la activitățile organizate de “Liga Culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni”, fiind și inițiatorul publicației “Neamul Românesc”) și de “Siliștea Snagov – spre capătul drumului.” Penultimul capitol prezintă printre altele și numărul de probă al “Ateneului” (1964), fotografii prilejuite de prima ediție a “Festivalului Național George Bacovia” ori de inaugurarea Casei Memoriale George Bacovia.

Urmează, în volum, câteva desene / portrete de Tudor Mieloiu, Gleb Sauciuc, PIM, Silvan, Tudor George, I. Clenciu, Dragoș Morărescu, alături de șarje amicale și manuscrise inedite.

La rigoare, însemnătatea “Bibliotecii de sentimente” se susține și autoreferențial: “După cum se cunoaște, mă consider – am fost și rămân – un om cultural. Ce înțeleg prin această sintagmă? Am precizat în mai multe rânduri, […] că unii (și nu sunt puțini!) dintre creatorii de bunuri spirituale – scriitori, artiști de toate chipurile, dar și alte categorii de intelectuali – realizează – pe lângă împlinirea de har, originală – și alte importante fapte social-culturale. Acestea, odată finalizate, devin ale tuturor, bun public, ce se constituie apoi drept puncte de reper în istoria locului, dar și a timpului respectiv.” Ei bine, acest panopticum pe care l-am dorit prezentat e argument de foc pentru o atare apartenență, în timp ce omul cultural Radu Cârneci ne îndeamnă pe mai departe la a aprecia frumosul și iubirea, concluzie ajustată potrivit și de Radu Enescu: “…în acest veac de hipertrofie a inteligenței, a gândirii calculatoare, a lucidității adesea dezabuzate, trebuie să reînvățăm să iubim, să nu mai comprimăm puterile afective ale sufletului uman, pasiunile sale generoase. Iar această sever selectată antologie reprezintă un popas înalt pe drumul indispensabilei școli a dragostei autentice.”

Marius Manta

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Da. Așa ceva vreau să mai citesc. Cu regretul persoanei care și-a trădat vocația cu ani în urmă. M-am întors recent în lumea spiritelor alese și nu vreau să mai plec de aici.

    Apreciază

    1. mariusmanta spune:

      Ei, multumesc de ironie… -)

      Apreciază

  2. Abia acum văd răspunsul tău. Ești șugubăț suspectându-mă de ironie. Sunt frustrat. Trebuia să fiu și eu printre recenzații tăi, dar am ales să mă rătăcesc prin alte domenii… Mă adăp acum și eu din apa vie a celor care și-au cultivat talentul, ca tine.
    Și ce dracu, numai eu comentez p-aici, unde sunt autointitulații intelectuali, lătrători elitiști la nimicniciile cotidiene vărsate de liderii de opinie ai superfluei blogosferei?…Așa e ”superfluă” la genitiv? Limba asta română, înger și demon, rai terfelit în purgații perpetue…
    Hmmm..perpetue și superflue … mai sunt cuvinte în limba română cu terminația ”ue”? UE, nu ”UIE”, aviz profanilor…E ora 1.23, mi se permit derapajele.

    Apreciază

  3. mariusmanta spune:

    pai si unde ne-am ratacit, draga prietene? hai sa iti cunosc the product!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s