Tom Stoppard – Radio DSOTM

Radio DSOTM

 

Toate astea se întâmplau prin 1988-1989. O gașcă (în ultimul timp cuvântul pare să fi dispărut, el nu mai are putere nici în zonele peiorative…) de patru băieți care colindau de-a lungul și de-a latul unui orășel de provincie. Discuțiile vârstei – curiozități pardonabile, fete, câte ceva fotbal, mult baschet, dar mai ales muzică… Puține erau discurile de calitate ce se puteau asculta atunci. Mult mai târziu, piața avea să fie infuzată de casetele aduse de la prietenii polonezi sau, pentru cei mai norocoși, trimise de-a dreptul din Vestul civilizat! Însă îmi aduc aminte că timpul era de partea noastră – ne înțelegea dilemele, ne atrofia temerile.

Nici nu știu prea bine ce reprezenta pentru “cei mari” Luceafărul. Pentru unii, era doar un loc unde miracolul se lăsa așteptat. Pentru noi, era mai degrabă o convenție spațială. Ne întâlneam la Luceafărul, ne despărțeam (nu pentru mult timp!) la Luceafărul… Rar, urcam scările până la  ultimul etaj pentru a cumpăra fie un Iris 3, un Holograf sau Compact. Și mai rar ne cădeau în mână celebrele Antologii rock (cine își mai amintește de Metropol?), în sonurile cărora am înțeles noile capricii ale tinereții. Adevărata minune s-a produs într-o zi de vară, când cineva dintre noi a avut șansa să întrevadă printre discurile așezate în raft unul cu totul ciudat. Avea, ce-i drept, preț de import, însă coperta de un mat distinct, dublă, cu versurile în engleză, numele formației și titlul albumului veneau parcă dintr-o cu totul altă lume, nici măcar imaginată. Mult timp după aceea, am întrebat cum a fost posibilă apariția celebrului Dark side of the moon în rând cu Savoy, Mirabela Dauer ș.a.m.d. Nimeni nu a putut răspunde. Acum, peste timp, chiar pare un miracol! Cert este că l-am luat, iar pentru câteva săptămâni lp-ul devenise un fel de simbol al grupului. Discutam despre el, încercam să-i înțelegem câte ceva din mesaje, ne probam pick-up-urile și ne bucuram de sunetul stereo distinct, procesat, care nu avea nimic metalic, artificial. Dark side of the moon avea să fie pentru multă vreme un soi de liant…

Inevitabil, l-am redescoperit în mai multe ocazii: în anii din facultate, din postura de music adviser, din cea a colecționarului înrăit care nu putea să treacă peste versiunea SACD (deși nu avea aparatura necesară); apoi, Dark side of the moon m-a convins să-mi achiziționez pachetele remasterizate ale celor de la Pink Floyd ori să trec peste reproșurile cârcotașilor lui Waters și să merg la București pentru a vedea The Wall, cel mai impozant concept live. Și am ajuns pe nesimțite în 2013, când, pentru a marca aniversarea a patruzeci de ani de la realizarea DSOTM, trustul BBC “i-a comandat” lui Tom Stoppard (un nume recunoscut în industria de specialitate – curioșii ar putea fi surprinși fie și dând un banal search pe wikipedia) ceea ce s-a numit “a radio play”. Produsul a fost transmis de BBC Radio 2 pentru prima dată pe 26 august și a fost deopotrivă apreciat, atât de Roger Waters, cât și de David Gilmour. Autorul nu și-a propus nici măcar pentru o clipă să decodeze metaforele albumului-mamă, dar a avut forța de a-i reparcurge unele înțelesuri, de a-i reactualiza / împrospăta unele formule, de a-i multiplica sensurile în ritmul impus de nowadays.

Exact la finele anului trecut, sub forma unui pachet deluxe, piesa lui Tom Stoppard avea să fie distribuită inclusiv pe Amazon, purtând egida Faber Faber, cu un artwork reimaginat de Aubrey Powell (pentru cunoscători – Hipgnosis și Storm Studios). Pe scurt, un produs de calitate, elegant, un hardcover ce avea să conțină scriptul piesei (56 de pagini) și două cd-uri, unul cu Darkside – piesa de 54 de minute transmisă de BBC Radio. Tom Stoppard a reușit în chip fericit o redimensionare a albumului original. Darkside nu vine din tradiția americană – nu este un musical, actorii nu cântă – ci oarecum misterios își potrivesc replicile printre cântecele mai vechi, ducând către un radio puzzle. Tributar unei ironii seci de tip british, Tom Stoppard alege de fapt un discurs filosofic, pe scheletul căruia, treptat, se conturează ideea că singura șansă a omului pare a prinde contur odată cu acțiunea de conștientizare a propriei valori.

Pentru exemple, nu voi traduce nici numele personajelor, nici replicile acestora. Actul unei eventuale traduceri ar distruge din atmosfera imaginată. Atât Dark side of the moon, cât și Darkside sunt deopotrivă discursuri interesate de atmosferă, de însăși muzica inefabilă a cuvintelor. Nu mi-aș putea imagina sub niciun motiv un Pink Floyd tradus în română (iar acum zâmbesc gândindu-mă la Dylan-ul tradus de Cărtărescu…) Să ne întoarcem însă la personaje: acestea sunt mai degrabă personaje – idee, concepte existențiale. Numărul lor nu e mare – Emily, The Boy, Mr. Baggott, Dr. Antrobus, Fat Man, Wise One, Banker, Politician, Emily’s Mother – toate deservind temelor pe care le atinge: solitudinea, lăcomia, nebunia, frica, egocentrismul, raportul dintre iluzie și realitate, timpul etc.

Cele paisprezece scene alternează spațiul exterior cu cel interior, însă până și acestea par a nu fi decât niște convenții, întrucât lumea exterioară e lumea imaginată, e mai degrabă lumea din cadrul experimentului, o lume aflată sub semnul voinței de a fi. Drama omului imaginat de Tom Stoppard pleacă dinspre 1973 dar își “vinde” înțelesurile în stil postmodern: există o serie de trimiteri aparent haotice către mai multe compartimente care jonglează cu sensurile precum o armonică cu sunetele. Ethics Man e cel care se descoperă prin personaje: el se află când în tabăra unui utilitarian consequentialist (nevoile celor mulți copleșesc cererile celor puțini – puteți vedea microlumea de tip supermarket), când în cea a unui Nietzschean Egoist (Dumnezeu a murit și nimeni nu mai impune reguli)! Chiar un personaj strigă la un moment dat Ubermensch, făcând trimitere evidentă la omul de tip nou, ființă asociată cu voința de putere.

De fapt, primele replici amintesc parțial și de tragedia greacă: corul este suplinit de voci / comentatori ce fac cunoscute evenimentele. Acestea văd cum un tren, scăpat de sub control, riscă să deraieze în apă; e momentul oportun pentru apariția lui Ethics Man, cel care intervine și schimbă la timp direcția trenului – salvează viața a sute de călători, dar nu clipește când pe linia cealaltă trenul izbește un copil neatent. În orizontul propriei gândiri, totul pare să fi avut un sens: “I did what had to be done.” Scena a doua ne propune o primă problematizare: ținând un curs de filosofie, Mr. Baggott își întreabă studenții cine crede că Ethics Man a procedat corect și cine nu ? Singura care pare să facă notă distinctă este tânăra Emily Mc Coy, care devine brusc interesată de calitatea oamenilor – cine erau cei din tren?, ce destin ar fi avut băiatul care își pierde viața? E moral, așadar, să salvezi viața mai multor oameni în detrimentul uneia? Ethics Man, a se citi Mr. Baggott sau “a moral philosopher” crede cu tărie că o acțiune rămâne în sfera eticului și poate fi înțeleasă doar în felul acesta, întrucât ea se constituie în cauza unor efecte fericite; consecințele sunt bune (ori potrivite) doar dacă măresc fericirea oamenilor iar fericirea ar putea fi definită începând cu șansa de a te afla în rândul celor în viață. O altă dilemă, o altă încercare: presupunem în cadrul altui experiment că unui pilot i se face rău. În avion se află un politician, “a banker” și “a moral philosopher” cu o singură parașută. Cine va fi cel sacrificat?

Puzzle-ul despre care vorbim presupune de fapt mici scene ce se amestecă, cu învățături morale. De exemplu, interferând cu piesa Time, avem scena celor două personaje, un băiat și Emily care urcă către locul unde aveau să-l găsească pe Wise One, cel ce avea să le împărtășească că “The secret of life… is… This is not a drill”, o invitație de a profita în mod conștient de timpul pe care omul îl are la dispoziție.

Ținând cont că suntem în interiorul unui scenariu radiofonic, e interesant modul în care este intuit transcendentalul – lumea e energie a undelor, iar The Juggler poate fi stăpânul suprem: “Emily: What’s the transcendental? / Boy: It’s the juggler on the radio. […] There’s a juggler on the radio. He sounds exactly the same as if there’s no juggler. There’s lots of people listening to the radio, and some are saying ‘There’s no juggler’, and there is a few philosopher-type people saying, ‘How is a juggler you can’t see, hear, smell or touch different from no juggler?’ But there’s nothing any of these people can tell each other about the existence or the non-existence of the juggler. / Emily: So how do you know there’s a juggler? / Boy: I heard him on the radio.” Analogiile sunt evidente!

Continuăm să trăim într-o lume ce nu mai apreciază normalul, frumusețea. Suntem dornici de a observa totul, de a defini, de a cataloga, de a pune etichete. Emily este singura în stare de a realiza greșelile capitale: “And what I am thinking is, you can’t work out what is the good, you just know what is the good, that’s what’s good about it.” Acuzată de vrăjitorie într-o lume a ideilor, Emily e salvată de chiar călătorii trenului de la începutul piesei și proclamată drept cea care a reușit să ridice blestemul. Ținutul sterp începe să înverzească și lumea începe să se bucure, însă toate acestea se vor petrece pentru puțin timp. Intruziunea politicianului, interesele “banker”-ului nu fac altceva decât să propună noi constrângeri. Personajul pare sufocat: “I can’t think of anything to say really. […] We consume everything. We’re dying of consumption.” Versurile din Eclipse curg lin, sfâșietor. Vocea din off își permite o ultimă constatare: “There is no dark side of the moon really. Matter of fact, it’s all dark.” Cu toate acestea, ultima replica aparține lui Emily: “Do you believe in the juggler? When you hear the bell, it’s time to go in.” Iar cele două lumi se închid. Cititorul poate rămâne în experiment, sau pur și simplu, la început de an, poate înțelege că this is not a drill

 

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s