Ioan Enache – Furtuna din cămara mea

Ioan Enache – Furtuna din cămara mea

 

La finele anului trecut am avut bucuria de a primi un cadou neașteptat, mai precis două volume semnate de Ioan Enache – dacă mi se îngăduie, un prieten mai vechi într-ale ortodoxiei! Evident, nu scriu rândurile de față ca un gest compensatoriu, dintr-o obligație morală. Ele sunt prilejuite mai degrabă de convingerea că lumea trebuie să ia aminte, că adevărul mărturisit în conformitate cu Tradiția Sfinților Părinți  se va întoarce în Agora. Vorbim, așadar, despre două volume care nu pot rămâne în bibliotecă – ele trebuie să circule, să mărturisească un crez unic. Probabil publicului larg, figura lui Ioan Enache se suprapune în primul rând peste chipul editorului revistei Credința ortodoxă. Nepropunându-mi să realizez un portret Ioan Enache, voi trece sub tăcere celelalte merite culturale / duhovnicești ale domniei sale.

Totuși, cele peste cinci sute de pagini ale volumelor compun figura unui om aflat în fața destinului – ce va alege? cărui drum i se va conforma? De fapt, materialul aflat în discuție aduce laolaltă o serie de interviuri pe care Ioan Enache le-a obținut declarându-și explicit  nerăbdarea (cuvenită) de a clarifica neputințele prezentului. Trăim într-o lume care jonglează cu ideea de valoare – ceea ce rămâne a fi valoros trebuie în permanență să fie convertibil doar din punct de vedere material. Viața însăși s-a transformat, din păcate, pentru mulți, într-un fel de afacere. Mai mereu, aceasta se dovedește a fi păguboasă pentru partener. Postmodernitatea a făcut în așa fel încât înstrăinarea să intre în sfera normalului. Omul prezentului e haotic, nu are un scop bine determinat, se lasă de bunăvoie purtat prin valurile unui destin pe care îl găsește mai apoi a-i fi potrivnic. Apoi, e un om posac, de o comoditate înspăimântătoare, îngrijorat doar de ceea ce el nu poate să ducă la bun sfârșit. Forțând, își este sie însuși zeu! Ei bine, în măsura în care este asumat, gestul lui Ioan Enache poate fi unul salutar pentru cel care caută dar nu știe cum / unde. Furtuna din cămara mea adună interviurile publicate de-a lungul a peste șaptesprezece ani în Credința ortodoxă. După cum reiese din cuvântul explicativ, acestea pot deveni drepte măsuri ale unor realități duhovnicești. Citite în această formulă, ele devin un tot, o metodă de păzire a minții ce aduce aminte fie de Nicodim Aghioritul, fie de părinții emblematici ai Patericului. Pe de altă parte, fiind raportate la spațiul românesc, cred în bună măsură că această lucrare publicată în două volume amintește și de Convorbirile duhovnicești ale lui Ioanichie Bălan. Cert este că autorul ne propune șase capitole, ordinea interviurilor nefiind una cronologică, ci exclusiv tematică: 1. Furtuna din patimi, 2. Furtuna din erezii, 3. Viforul ecumenist, 4. Vijelia antihristică, 5. Furtuna prigoanelor, 6. Domolirea furtunii. Printre cei peste patruzeci de intervievați se află nume mari ale Ortodoxiei – duhovnici, preoți, teologi, profesori universitari, medici, istorici – iată câțiva din această listă lungă: Nicolae Tănase, Vasile Mihoc, Serafim Man, Danion Vasile, Ilarion Argatu, Calistrat Chifan, Iustin Pârvu, Proclu Nicău, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mircea Păcurariu, Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Amfilohie Brânză, Constantin Galeriu, Teofil Pârâian, Pavel Chirilă, Ion Dron.

Tonul acesta ultimativ pe care îl îmbracă volumele în discuție este metaforic explicat odată cu prima pagină: „Era în vara anului 1997, într-un pridvor al chiliilor de la Mânăstirea Bogdana din zona covârșită de istorie a Borzeștilor, în apropiere de Onești, acolo, cu arhimandritul Isaia Țugurlan, fie-i odihna binecuvântată în ceruri!, la un pahar de apă rece, în aerul îmbălsămat de atâtea flori, ne aplecam asupra unor gânduri mai greu de deslușit, vorbind cu tăceri lungi între fraze. După ce își ridică fruntea dintr-o astfel de liniște concentrată, Părintele Isaia m-a întrebat: Frate Ioane, unde crezi că se află acum vremurile de pe urmă? / La uși, i-am zis. Sunt în pragul nostru. El a tăcut iar. Și, după o vreme, m-a privit lung în ochi și m-a corectat: Nu. Sunt dincoace de prag”. Cu toate acestea, după cum un ochi atent și-a dat deja seama, volumul se inchide rotund, deoarece, deși pleacă din realitatea potrivnică celor sfinte, în Domolirea furtunii se întrevăd semnele victoriei chipului Hristic în om. Întrebările sunt formulate direct, fără grija de a nu leza orientări politice, administrative ori de altă natură. De notat, acestea nu sunt tendențioase. Cineva poate să le considere incorecte politic sau nepotrivite într-un stat ce cultivă în permanență valori impuse din afară. Totuși, repet, scopul final nu este acela de a deranja, de a detrona, de a distruge. Demersul lui Ioan Enache nu este echivalent cu un forum lipsit de control. Dimpotrivă, acolo unde este cazul, autorul revine pentru a clarifica un sens… Temele abordate sunt variate dar până la urmă dau măsura concretă a absurdului pe care îl trăim!

Sunt multe răspunsuri ce ar trebui notate. Din lipsă de spațiu, ne vom opri doar la unele. Părintele Ioan de la Pârâul Alb: „Iar în ceea ce privește creștinismul ortodox, modificările acestea subtile au lovit în Biserică, întrucât aceasta acum strigă în pustiu, grăiește unor inimi împietrite. Oamenii nu mai pot înțelege ce vrea Biserica de la ei, au pierdut sensul mântuitor al vieții, nu mai știu ceea ce este un ideal”. În aceleași sensuri, Părintele Macarie Banu, starețul Schitului Oituz (Bacău), completează: „De aceea, acum se promovează o politică mai perversă. Întâi vizează diluarea învățăturii de credință. Când aceasta se produce, cazi din har și, implicit, de sub acoperământul lui Dumnezeu. Este ca și cum ai avea o cană cu apă curată. Vrem să menținem puritatea apei, chiar dacă suntem mici, din ce în ce mai puțini. Dar, peste 200 de ani, copiii vor ști cum este gustul apei curate. Însă, dacă de teamă să nu diminuăm mărimea cănii, tot acceptăm să adăugăm în ea ulei, oțet, benzină, praf, orice, atunci va fi mai mare, dar nu va mai avea nicio picătură de apă curată în ea. Aceasta este politica dusă în prezent, de amestecare a învățăturii cu credință, de diluare și amărâre a ei”. Încă o dată, cele două volume ale lui Ioan Enache sunt precum apa curată… se transformă în mărturie / mărturisire a Cuvântului dintru începuturi. Sunt inventariate deopotrivă (și lămurite!) problemele ce intervin la tot pasul: acceptarea metodelor electronice de identificare (microcipurile), raportarea la schemele de tratament impuse de Occident, vaccinurile privite ca experiment dar și ca atentat la individ, libertatea avorturilor. Una dintre problemele spinoase ce revine în paginile celor două cărți se leagă de mult disputata noțiune a ecumenismului. Transcriu: „În primul rând să înțelegem că noțiunea ecumenic înseamnă totalitate. Se referă la totalitatea bisericilor ortodoxe din lume, care se unesc într-o singură biserică și au patriarhul ecumenic la conducere, primo inter pares, post pe care astăzi încearcă să-l dețină Roma, prin papă. Ei bine, acest cuvânt, ecumenic, s-a transformat în timp, în ecumenist care înseamnă totalitatea bisericilor de toate religiile. După cei doi mari teologi contemporani, Dumitru Stăniloae și Iustin Popovici, ecumenismul este produsul masoneriei și panerezia secolului XX” – Părintele Calistrat Chifan. Însă remodelarea chipului adamic, recuperarea noastră ca oameni în așteptarea Îndumnezeirii vor fi posibile doar dacă vom conștientiza pericolele din drum. De nu, să urmăm cuvintele celor pricepuți și să luăm aminte: „În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din școală, din viața societății și caracterul demn al românului a slăbit până la pierderea totală. Odată cu credința a fost slăbită și familia. […] La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârnește pe cei rămași în viață să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului. Acolo, unde ajung, găsesc alte nenorociri, căderi de ordin moral, despărțiri, ruperi ale familiei, dezastre personale dar și ale neamului pe întregul lui”.

 

Marius Manta

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s