Doru Kalmuski – Patru meditații despre predestinare

Doru Kalmuski – Patru meditații despre predestinare

 

Nu a trecut mult timp de când scriam despre ultimul roman semnat Doru Kalmuski, „Spre Vest prin Nord Est”. Afirmam atunci cu destul de multă tărie că lucrarea citată echivala cu un fel de punct terminus pentru epicul încărcat de subiectivitate pe care l-a dezvoltat pentru o perioadă mai îndelungată. Stabilisem, așadar, întrucâtva, o evoluție normală în proza autorului, care dezvoltase varii alegorii, întrebuințase metafore ori personaje-simbol pentru a decripta mecanismul unei societăți orwelliene. Pe de o parte, apreciasem dorința de libertate totală, nonconformismul scrierilor sale fiind dovada cea mai potrivită pentru o gândire ce caută continuu răspunsuri la marile întrebări ale vieții. Pe de altă parte, în mod clar, autorul-narator nu se poate conforma sistemului, el tinde să obiectiveze existența, face parte din galeria intelectualului ce problematizează la fiecare pas. Așadar, simțeam încă de la acea micro-recenzie că avea să urmeze altceva. Trebuia să apară o nouă „formulă a supraviețuirii”. Iar aceasta nu s-a lăsat prea mult așteptată, așa încât, la început de 2014, apare la Editura „Docucenter” cartea „Patru meditații despre predestinare”.

Cele patru discursuri nu acoperă neapărat un limbaj de specialitate; nu avem de-a face cu un sistem filosofic, dar mai apoi experiența lui Doru Kalmuski își spune cuvântul. Excursul său îmbracă mai degrabă o formă eseistică, autorul dându-și seama că nu deține adevărul și că adevărurile ultime nu pot fi supuse rațiunii, ci trebuie experiate, trăite, încercate în drumul ființei către propriile limite. Pe undeva, cele patru meditații asupra predestinării fac legătura dintre semnatarul rândurilor și unele din personajele romanelor sale. Vreau să fiu clar, din cele spuse anterior nu doresc să se înțeleagă că meritul scriitorului ar fi diminuat. Ultima apariție nu joacă nici pe departe rolul unui glosar, ci întrupează o continuare firească a unui demers mai larg.

Până la urmă, motorul vieții ar putea fi înțeles dacă omul ar fi în stare să răspundă măcar la următoarele patru întrebări fundamentale: care este originea lumii?, care este originea vieții?, ce putem spune cu precizie despre originea omului? și cum am putea explica / motiva originea complexității sistemelor vii? Interesante sunt lămuririle pe care Doru Kalmuski le aduce în această zonă. Consideră că sistemele vii conțin deopotrivă informație dar și capacitatea de a se adecva, nu adapta la mediu. Explică diferența dintre cele două cuvinte într-un mod inedit, lăsând loc atât pentru constatări ulterioare, cât și pentru un alt mod de a înțelege teoria evoluționistă. Până la urmă, mai glumind, mai serios, înțelegem că „Adevărul rămâne ținta oricărui proces de devenire”. Deși aș putea părea ridicol în fața multora, m-aș fi simțit mai împăcat dacă eseistul ar fi dus până la capăt „demonstrația”, ar fi nuanțat chiar înțelesurile conceptului de devenire. În tot cazul, sunt de acord, cu toții suntem parte a planului lui Dumnezeu. Nu are rost să ne întrebăm care este scopul Său deoarece în mod logic, gândirea unei ființe finite nu poate să surprindă ceea ce se află mai presus… Pentru omul contemporan predestinarea e o noțiune cu rezonanță mistică sau „… în orice caz, obscură, deși, așa cum voi încerca să arăt mai departe, el e captiv încă din fragedă copilărie unui program predictiv menit să-i stabilească o orbită socială. […] Deși, pe de o parte societatea modernă încearcă să se recupereze apelând la colacul de salvare al primitivismului funciar, ea este despărțită definitiv de spiritualitatea ritualică a timpurilor în care sentimentul esoteric al predestinării își făcea loc în sufletele oamenilor”. Putem afirma că sfinții și profeții au primit harul predestinării. Apoi, predestinarea pare a fi prerogativa exclusivă a Mântuitorului, depozitarul Adevărului. Problema nu este însă rezolvată întru totul. În ce măsură ne regăsim / am putea reveni printre cei ce vor fi aleși / izbăviți? Sunt multe întrebări care se nasc din întrebări. Cu toate acestea, Doru Kalmuski nu „se miră filosofic”, ci urmează întotdeauna (paradoxal!) un fir logic.

Foarte bine documentate, apelând la surse atât din spațiul Oriental, cât și din cel Occidental, ducându-ne pe axa timpului cu mult înainte de era creștină, ipotezele de lucru ale lui Doru Kalmuski își păstrează validitatea. Personal, am considerat drept punct forte al întregului volum cea de-a patra meditație – „Etnicitatea de la profeții biblici la teoria conspirației”, un capitol scris (după cum era și cazul!) în contra direcției de astăzi a societății: „… profeții biblici preferă să folosească noțiunea de neam, sau seminție. Dacă în privința altor aspecte Biblia e alegorică sau metaforică, aici textul se dorește cât se poate de clar. Este avansată cu hotărâre ideea potrivit căreia condiția sine qua non a dăinuirii și perpetuării nealterate a neamului este conservarea cu strictețe a caracterelor etnice așa cum au fost ele în trecutul îndepărtat”. Democrația este așezată la zid, denunțându-i-se punctele vulnerabile. Deși evident, chiar dacă la finele lucrării nu ai sentimentul că ai găsit răspunsuri la întrebările indicate, ori că exemplele ar fi putut fi mai bine compartimentate / „răftuite”, Doru Kalmuski surprinde pentru încă o dată – cuvântul său face notă distinctă în peisajul editorial, rămânând de neocolit!

 

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s