Simona Gramatovici

Simona Gramatovici – „spectru redus la amor”

 

Simona Gramatovici face cu siguranță parte din categoria poeților de o sensibilitate aparte, cu un discurs atemporal, cu zbateri scurte dar intense! „spectru redus la amor” echivalează mai degrabă cu un album al sentimentelor rănite, ce se joacă inteligent cu știința de carte a unui lector competent!

Versul tinerei autoare mimează exact cât trebuie, focalizându-se asupra unor substantive-temă (iubire, uitare, timp, agonie, dor) ce traversează un univers liric ce își conjugă propriile deveniri. Imaginarul poetic este voit țintuit în retorica decadenței franceze, cunoscând deopotrivă când tonalități eminesciene, când autoironii cu rol demistificator. Un merit al Simonei Gramatovici este acela de a nu-și fi propus din prima re-construcția în chip fidel a imaginii Poetului însuși. Dualitatea lumii își găsește uneori corespondențe în duplicitatea celui de lângă, ori în indispozițiile de-o clipă.

În parte borgesian, suntem introduși încă de la prima poezie într-o zonă a misterului – luna este astrul tutelar al spiritelor înalte: „Luna – sferă a idealului în care mă rotesc; / viața – o dulce amețire, amalgam de gusturi și idei. / Splendori bolnave parcă întrezăresc / pe chipurile florilor răvășite de tumultul fluturilor albi” („Dorințe”). În mod cert, Simona Gramatovici e o visătoare „în perpetua căutare a unui curcubeu”; simbolic, deși nu se regăsește sub forma unui laitmotiv, „curcubeul” e semn al unei singure dorințe: restabilirea firii, întoarcerea acesteia înspre o stare adamică. Toată această alergătură va sfârși odată cu străluminarea, cu „incandescența gândului meu”, ce va răpune însuși sensul privirii în sfera empiricului. Totuși, revenind, versul autoarei nu comentează, nu e fascinat de tehnicile modei literare. Poate aici e și inefabilul poeziei sale – „cotidianul” autoarei e pentru pluviofili (știu, termenul e mai degrabă o adaptare nu tocmai fericită a cuvântului din limba engleză): „Din neant ascult plânsetul desuet al ploii, / tristețea-mi se pierde în gustul ravisant de madlene / iar aburii înțepători de cafea pătrund în odaia cu molii. / În minte-mi roiesc hordii de gânduri ciobite, viclene… // Cuprins mă las de voluptatea nostalgiei bolnăvicioase, / mă zbat să deslușesc insolitul oboselii sfâșietoare, / dar lacrima de pe muchia pleoapei tremurătoare / e mai fierbinte decât febrilul senzațiilor tenebroase…”

Ce este un crochiu? Conform DEX: „Desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc.; schiță”. Poezia Simonei Gramatovici e în cuvenită măsură suma unor crochiuri corect executate. Arta autoarei comprimă distanțele – are această preștiință de a aduce laolaltă senzații, sentimente concertate în jurul unui eu mai degrabă solitar. Un ochi dibaci ar găsi explicații mai profunde pentru preferința autoarei de a-și acorda excursul liric pentru genul masculin.

„spectru redus la amor” e o carte-album și grație ușurinței de a integra în acest spațiu al „crochiurilor lingvistice” desenele Biancăi Rotaru. Deopotrivă, actul rostirii potențează magia artefactului. Elementele de grafică contrapunctează inteligent fiecare text, linie și cuvânt presupunându-se într-un dramatism al confabulațiilor lirice.

 

Marius Manta

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Multumesc pentru efortul acordat recenziei!

    Apreciază

    1. mariusmanta spune:

      cu drag!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s