Doina Cernica – Cititoarea, călătoarea

Doina Cernica – Cititoarea, călătoarea

 

„Marile construcții ale vârstei mici sunt inexpugnabile. Ele coexistă cu realitatea de mai târziu și de aceea, apropiindu-mă de colonadă, am avut un soi de nesiguranță sau mai curând o senzație de dedublare, înaintam în două lumi, una eternă și alta, deși durabilă, marcată puternic de însemnele zilei, ale orei. Dar nu era vorba numai de Piața San Pietro, ci de Roma întreagă, aceasta, a cărei piatră o puteam atinge, a cărei apă o puteam bea și a cărei aromă o puteam inspira, susținând-o pe vârfurile ei – creștetul pinilor și al platanilor, coroana Colosseumului, ochiul Panteonului, crucea care înalță obeliscul din Piazza del Popolo – pe cealaltă, zidită din materia inefabilă a imaginației, visului. Totul era vechi, știut acolo, deasupra, într-o solitudine dulce, totul nou, de descoperit aici, integrându-ne fabuloasei mulțimi care repeta cu extraordinară densitate umană conturul elipsoidal al Pieței San Pietro”. Este un fragment care dimensionează cu pricepere, între două granițe resimțite organic, un loc specific celor care își vor fi dat seama într-un moment de grație, că viața e împletitură a mai multor experiențe; într-adevăr, după cum ne mărturisește autoarea volumului la care facem referire – „călătoriile îți apropie lumea”.

Apărută în 2014 la Editura „Mușatinii” Suceava, „Cititoarea, călătoarea” se instituie sub forma unui ghid în „lumea interioarelor” – marca Doica Cernica. De o delicatețe cu totul aparte, autoarea evită să așeze în continuarea celor două cuvinte ce formează titlul cărții și pe cel care ar indica una dintre marile calități ale domniei sale, mai precis aceea de a scrie bine, fascinant, la obiect, dar neuitând nici măcar pentru câteva clipe că, una peste alta, experiențele fericite sunt înnobilate de o limbă literară adecvată, de cunoștințe ce vin deopotrivă din aria filologiei, cât și dintr-o cultură de tip renascentist. Așadar – cititoarea, călătoarea, scriitoarea ne invită să realizăm un fericit excurs, împărtășindu-ne însemnări de călătorie, din ultimii șapte ani, din Franța, Grecia, Italia, Malta, Marea Britanie, Republica Moldovă, Rusia, Portugalia, Turcia, Ucraina, Ungaria.

„Cuvântul înainte” e mărturia directă – dacă mai era cazul – că Doina Cernica este o fidelă a bibliotecilor și, oarecum borgesian, ne reamintește: „cărțile te caută dar și așteaptă să fie căutate”. Bucuria primelor lecturi va fi plecat de la una dintre cărțile bunicului, Dumitru Brânzei,  – o carte de citire pentru școlile primare, dar care făcea în fapt figura unei mici enciclopedii a școlarității elementare. De amintirea acestei cărți se leagă sentimentul cunoașterii.

Doina Cernica are rara știință de a provoca imaginația cititorului dar și de a-l face părtașul-confident al propriilor trăiri. Rândurile nu rămân în zona simplelor note de călătorie; accentul nu cade pe unde, când ori cum, ci – așa cum ne-am fi așteptat – pe ecourile declanșate de situațiile (ne)prevăzute. Evident, descrierea nu are rol pur decorativ ci realizează conexiuni din domenii diverse. Doina Cernica are certe cunoștințe de arhitectură – urbanism, știe să aprecieze la justa valoare operele de artă, nu rămâne nici în afara unor precizări demografice, politice, administrativ-culturale etc. De multe ori, când nu te aștepți, te vei pomeni în mijlocul unor frazări ce închid o atitudine lirică. Așa se întâmplă și cu prilejul unei excursii la Londra, care îi prilejuiește, printre altele, și o mică istorie a metroului londonez: „În vârful tulpinii ce se înalță din stația care poartă numele de Podul Londrei, între frunze tinere, cântă o pasăre asemenea. Frunzele se înverzesc sub ochii mei, iar păsăruica se aurește în soare. Nu e un efect al hârtiei, al cernelii, ci al cerului liber: stația aceasta este la suprafață, linia în ansamblul ei este însă în adâncime, suntem aproape singure, cu toate că linia neagră cunoaște cel mai dens trafic. Negrul este una din cele douăsprezece culori care alcătuiesc urzeala covorului subteran țesut zilnic în Londra, din zori până spre miezul nopții”. Un alt prilej ne certifică momente de grație asemănătoare: „În zori, am ieșit pe terasa hotelului ca să sorbim, proaspete, mireasma cafelei și priveliștea Istanbulului. Deodată un ciocănit ușor ne-a atras atenția. Un pescăruș se uita nemișcat la noi. Ne-am ținut respirația ca să-l vedem mai bine. Era, oare, într-adevăr, un pescăruș sau privirea milenară a orașului zăbovind asupra noastră?”

Sunt rânduri frumoase, a căror destinație finală ar putea fi și o recuperare secvențială a mitului. Omul cultural e atemporal: trăiește deopotrivă în Atena, Roma, Lisabona, se bucură cu fiecare prilej când ajunge în ținuturile Bucovinei ori chiar ale Republicii Moldova. Mai presus de aceste călătorii, autoarea crede în firescul legăturilor de prietenie; în multe cazuri, acestea vor fi fost și motorul călătoriilor. Către final, în „Vara iernii”, e formulat în chip viabil un crez ce ne certifică pentru încă o dată – dacă mai era cazul – apartenența fericită a Doinei Cernica la acea rară categorie a intelectualului plămădit în focul viu al cunoașterii: „Cred într-o călătorie ca într-o bibliotecă”.

 

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s