Cercul Pink Floyd

Cercul Pink Floyd

 

Ce putea să mulțumească un fan Pink Floyd decât apariția unui nou album? Cine ar fi crezut în primele luni ale anului în curs că un asemenea proiect avea să fie dus la bun sfârșit? S-a vorbit despre o formulă re-unită, voci s-au ridicat când Roger a acceptat să cânte alături de David. Pro ori contra, nici nu mai contează. Se așteptau reeditări, postere, boxseturi speciale, apariția pe dvd/bluray a filmului-concert “The Wall”, lansat nu demult în cinematografe de același Roger. Apoi, un nou album Gilmour și o reeditare a singurei biografii oficiale – “Inside out”. Însă un album… ar fi întrecut și imaginația celui mai împătimit susținător!

Nu mă declar un ascultător profesionist! Nu sunt critic muzical, însă au curs în jur de 25 de ani de când ascult muzica Pink Floyd. Uneori, caut prin intermediul versurilor culoare rămase în așteptare; alteori, vrăjit de feeria sunetelor ascult totul în registrul unei simfonii majore și inteligent armonizate. Nu am fost adeptul înrăit nici al lui Roger, nici al lui David. M-am bucurat la București de celebra punere în scenă a Wall-ului, pentru a mă imagina adesea în Gdansk, ascultând solo-urile Stratocasterului marca David Gilmour. Vrând-nevrând, Pink Floyd se leagă pentru mine de acea coincidentia oppositorum. Am găsit mai multe paliere “de lectură”. Mi-am manifestat frustrările, mi-am argumentat partipris-urile, apoi am adoptat o atitudine contemplativă. Una peste alta, fără doar și poate, și mai ales fără rezerve, sunt convins că Pink Floyd echivalează cu cea mai importantă trupă din istoria muzicii contemporane. Afirmația aceasta a început să prindă contur și după proiectul Us & Them Pink Floyd Symphonic (London Symphony Orchestra), care a luat ulterior forma unui cd…

Revenind, “The Endless River” a fost lansat de puțin timp cu surle și trâmbițe. Din păcate, am convingerea că albumul a fost în oarece măsură o surpriză și pentru membrii trupei. Știu, sună neverosimil, însă advertisingul de pe siteul oficial, apărut cu multă întârziere, anunțurile încredințate media, nevoia de a explica acest concept ar putea constitui dovezi concludente pentru sentimentul că totul ar fi putut fi pregătit cu mult mai fericit.

Apărut la douăzeci de ani de la celebrul “The Division Bell”, conținutul de față ar putea fi gândit și ca un extenso, dar și ca un album de sine stătător. Interesant este că – sper să nu greșesc – melodiile sunt în fapt concepute ca o succesiune firească de secvențe în parte narative, care refac sub forma metaforică a unui puzzle istoria trupei, începând cu primele albume. Totuși, “Endless River” e departe de zonele psihidelice ale anilor ’60-‘70; aparține mai degrabă “rockului contemplativ”, cu sesiuni de chitară ce acompaniază măiestria lui Richard Wright. Probabil discul este și un semn de bun-rămas în fața celui care vâslește de-a lungul acestui râu în continuă mișcare. Cele 18 piese sunt înregistrate încă din 1993; apropiații cunosc că inițial “Division Bell” ar fi presupus un dublu cd, cu un al doilea disc care să cuprindă exclusiv muzică instrumentală. Mixaje adiționale au fost făcute ulterior, pentru a suplini dispariția fizică a lui Richard Wright, cel ce “se aude” cel mai bine în această călătorie parțial inițiatică. Avem un Floyd ciudat: un mix care te îndeamnă la introspecție, provocând nostalgii intense. Citit în altă cheie, “Endless River” e un requiem care plusează prin efecte de tip cinematografic. E o muzică în care te regăsești, îți redevii familiar; sunt sunete care înlesnesc hierofanii întârziate. Aceasta e partea plină a paharului. Pentru cei tineri, pentru cei care vor cumpăra acum pentru prima dată un Pink Floyd, va fi… o deziluzie totală. Nu vor înțelege cum părinții ori chiar bunicii lor se vor fi lăsat cândva prinși în toată această poveste.

Într-adevăr, destinul unei trupe mari e adesea ciudat. Tema recurentă a celor de la Pink Floyd e aceea a “pierderii”. Mai întâi l-au pierdut pe Syd Barrett, apoi pe Roger Waters – cel care avea să atragă atenția asupra unui alt tip de pierdere: a identității, a figurii paterne etc. Cu “Endless River” au înțeles că trebuie să riște – să-mi fie iertată comparația, gândul mă duce la acele filmulețe automate propuse de Facebook la sfârșitul fiecărui an – prilej de aducere-aminte a momentelor-cheie. Cam asta e și “Endless River” – depinde din ce perspectivă privești. Evident, personal m-am bucurat! Și mă gândesc că, până la urmă, datele ar trebui să vorbească în locul meu: pe 16 noiembrie 2014 albumul a ajuns direct pe locul întâi în UK, ulterior în alte 15 țări, printre care Germania, Franța, Canada, Olanda, Portugalia, Irlanda, Noua Zeelanda etc. Extrem de bună este poziționarea albumului și în Japonia – locul 4 în condiții de market foarte dure, exclusiviste. Și cum nicio istorie nu este definitiv încheiată, re-ascult “The Piper at the Gates of Dawn”.

 

Marius Manta

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s