George Chiriac – al treilea final

George Chiriac – al treilea final

 

Ultima dată l-am atenționat cu destulă seriozitate că e nebun. Vorbele mele se doreau a fi de fapt un vot de încredere. Slavă Domnului (eu rămân cu Domnul, George!) intuiția mi-a funcționat. Cel puțin așa consider. George Chiriac e din altă specie. Poezia lui pleacă din cuvinte dar se întrupează în largul celor mai lipsite de convenționalitate fantasme. Am mai spus-o, o repet, îl consider pe tânărul poet printre primii trei ai literaturii contemporane. Și nu glumesc – oricum la apariția fiecărui nou volum mă întreb dacă ar mai fi posibilă o continuare. Evident nu pentru a-mi face mie în ciudă, autorul a găsit până acum variante discursive ale acelorași temeri / bucurii.

La prima carte mi-am dat seama cum o poezie a interioarelor și-ar putea multiplica înțelesurile dacă ar fi citită doar cu voce tare, hotărât, devenind astfel ea însăși semn al lipsei de orizont, plus incantație ritualică. Consideram atunci, ca și acum, că dacă nu ești atent, uneori versul lui George Chiriac pare a fi un simplu joc de copii. Era cazul unui poem precum „sapă o groapă sapă o groapă”; structurile repetitive deveneau cu mult mai mult decât o asumare ludică și inconștientă a câmpului semantic al morții. După aceea, “S-a zis cu noi”; altfel spus, a urmat un al doilea periplu în această lume post-postmodernă. “S-a zis cu noi” are / avea ceva din aluatul “nemaiîntâmplatului.” Imaginea lupului echivala cu metafora ratării restabilirii unui echilibru cândva pierdut – “pe la miezul nopții bate cineva la ușă stau cufundat în balansoarul meu de lemn în timp ce în cameră respiră muzica boemă a lui boris ivan bate cineva la ușă iau în mână un cuțit îl ascund binișor la spate și deschid încet e lupul mic și rău mă tot căutase se sprijină într-o coasă apoi o ascute de limbă și o tot ascute mă privește fix în ochi mi te-am găsit îmi spune nu sunt acasă îi răspund” (“cine nu-i gata îl iau cu lopata”). Mi-am zis că poezia asta e penitență a sensurilor inversate, un outer / inner univers ce își conjugă concretul în absența luminii.

Ei bine, cu ocazia celui de-al treilea final – a se citi cu ocazia celui de-al treilea volum -, George Chiriac iese cel mai mult din tipare și amprentează poezia momentului cu “Lucruri care se desfac și se sorb” (Editura “Tracus Arte”). Făcând figura unui alchimist ce reinterpretează / redefinește materia, autorul reușește să împletească sub semnul paradoxului instinctualul cu suma largă a experiențelor livrești. Poemele sale presupun arte conexe; o muzică disonantă, alături de pelicule dark fuzionează explicit în aceeași lume a tenebrelor. Spaima terifiantă a clipei, a momentului îl conduc prin bolgiile ființei. “Subteranul” primului volum este înlocuit aici de metafora apei care are funcția de a schimba polii existenței – “Aerul sărat ne invada ușor nările. / Tot ce se scufundă își va găsi liniștea îmi spuneai / în timp ce valurile te înghițeau. / Pescărușii tăiau aerul în bucăți egale. / Decupaje perfect simetrice. // În depărtare oameni bărboși cu ochi albăstrui / poartă căciuli groase. / Mușcă din capul unui cod înghețat / pentru a avea noroc la pescuit. / Sorb din berea trapistă și uită cum îi cheamă. // Te văd pășind în marea înghețată. / Suntem pe val mi-ai zis. / Suntem morți ți-am răspuns.” (“Pe mare”) Imaginea bătrânului care ajunge să își mute casa în mijlocul mării (din “Către vârtejurile apei”) este însăși proiecția dincolo de timp a autorului, într-o lacustră memorabilă. De l-ar vedea, francezii probabil l-ar supranumi Fin, pentru că întotdeauna “după căderea întunericului se produce efectul Kilimanjaro”; spectrul culorilor se îngustează, movul devine organică prefigurare a sfârșitului: “Ceva inventează plăcerea. Ceva / vestește întunericul. Inima mea zace pe o masă / căreia îi lipsesc mesenii. // Te zăresc din depărtare. Tu mă recunoști după plete. / Așa că, printr-o manevră nevăzută, îmi sting țigara de zid. / Brusc triplu șurub. / Întoarcerea corpului la 90°. Privirile. / Scopurile supunerii. // În capul meu s-a mutat / clima temperat-oceanică. / Vocile mele. / O mie de voci / în gură, prenocturne și rele. / Tu așteptând să / strângi în mâini tot ceea ce ademenește moartea. / Atingerea de după furtună / ca o petrecere pe un vas / acostat în port. // Mă simt ca într-o poveste / în care toți mor la final. Mai puțin povestitorul…” (“Mov la mine”). Să ne înțelegem, George Chiriac nu forțează din dorința de a ieși din rând; nici nu îl bănuiesc de a fi interesat de modele ori premiile literare. Poezia sa nu e una care să epateze, să mimeze. Din cele trei secvențe critice adunate pe cea de-a patra copertă, mi s-au părut nimerite cuvintele lui Janos Szantai: “George Chiriac este un mutant. Cu două caracteristici remarcabile. Prima: nu e sângeros. E blând. Privirea sa se mișcă pe cerul  nostru, scotocind prin mațele nopții. A doua: folosește cuvinte. Care, la rândul lor sunt mutante și ele, evident. Mutațiile acestea zise punctiforme (deși aș folosi mai degrabă adjectivul «punctuale» în cazul acesta) – datorându-se substituirii, eliminării, inserării, inversării unor morfo-, sintacto-nucleotide – apar și reapar pe parcursul corpului textual, transformându-l cvasi-miraculos de la un moment la altul. Rezultatul este un Proteu poetic admirabil. Și într-adevăr viral.”

“Lucruri care se desfac și se sorb” e un amestec inteligent de luciditate aruncată în mrejele confesivului și dorință de a sonda limitele vieții. Cartea însăși e un fel de “Insomnie la Moartea Heringului”, loc unde crimele sunt studiate în intimitatea ploilor. Refuzul (“Rostește-mi numele la beție îți urlam”) lărgește înțelesurile ratării, așa cum poezia multiplică înțelesurile imaginilor fixate pe retină – “Alcoolul nu te înnebunește. / Nu îți hrănește / meningele. / Alcoolul ne face mai calzi. / Mult mai calzi decât visul din care nu ne putem trezi. / Mai calzi decât dragostea și decât deșertăciunea. // Totul devine o casă părăsită în mijlocul valurilor” (“Poștim o sticlă verde”).

Marius Manta

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s