Pseudo-cronica unui dublu eveniment sau Ospățul din grădinile mănăstirii

Pseudo-cronica unui dublu eveniment sau

Ospățul din grădinile mănăstirii

În Bacău, pe 17 aprilie 2015, negrul avea să își preschimbe pentru încă o dată înțelesurile. La Galeriile Frunzetti, Filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici a propus expoziția „Negru”, având în centru lucrări ale cunoscuților Dany Madlen și Gheorghe Zărnescu. O expoziție aparte, care va avea ecouri mult timp de-acum încolo în amintirea celor care au răspuns invitației de a căuta sensuri adânci în labirintul unei „non-culori”. Negrul poate fi definit ca impresia vizuală simțită atunci când nici o radiație electromagnetică, din spectrul vizibil, nu este percepută de ochiul uman – însă deja o asemenea încercare de a circumscrie realitatea fenomenului în lumea artei este sortită eșecului.

Expoziția în sine ar putea constitui chiar baza unei poetici a negrului. Cu ceva timp înainte, descoperisem acasă, în albumul editat / dedicat de Centrul Internațional „G. Apostu” lui Dany Madlen Zărnescu câteva cuvinte ce ar argumenta o asemenea viziune: „Negrul. O stare a progresului alchimic, în care spiritul și materia își încep călătoria spre propria desăvârșire. Un mediu convulsiv în care apar diverse forme și în care simbolurile își încearcă forța de pătrundere în absolut. Simetriile și asimetriile se grupează și se distrug, pentru a da naștere unor situații generatoare de flash-uri de culoare. De sub contorsionarea arderilor, răzbate lumina. Astfel mi-am închipuit eu acest demers în arta mea și am căutat de-a lungul timpului să îl redau, în diverse variante și prototipuri. Consider că arta trebuie să dezvolte în sufletul privitorului un proces de transformare benefică și armonioasă capabil să ne unească între noi și cu un întreg universul deopotrivă. Colajele mele, de culoare dominant neagră, cu diverse nuanțe, de la negrul închis, la negrul cenușiu, de la cel opac la luminos, au un ușor relief, pe care lumina cade în diverse moduri, făcând astfel ca bariera clasică dintre pictură și sculptură să se șteargă ușor. Dominanta negrului îmi inspiră toate asocierile creative de structuri și forme” (Dany Madlen Zărnescu). În adevăr, expoziția a reunit deopotrivă elemente cu un caracter sincretic, ce au adus laolaltă diferite tehnici și materiale, pornind dinspre pictural și ajungând la originile tuturor formelor – sculptura marcând, dacă mai era necesar, aceeași raportare la vertical. Întreaga manifestare a fost dedicată amintirii lui Dany Madlen Zărnescu iar cei care au vorbit s-au regăsit, alături de public, într-o mare familie a iubitorilor de frumos. Într-o cronică a evenimentului, publicată în cotidianul „Deșteptarea”, Carmen Mihalache realiza portretul lui Dany Madlen: „Fire profundă, reflexivă, cu aplecare spre meditație, artista e mereu atrasă de orizonturi înalte, de secrete alchimii si sensuri metafizice. Discreta sa afectivitate se regăsește in opera ei, compusă ca un nesfârșit poem în negru (negru înțeles ca mediu germinativ, din care irump formele, viața) orchestrat cu rafinament. Un negru luminos, cu irizări aurii, argintii, cu străfulgerări de culoare. De roșu, albastru, violet și verde, culorile ei preferate, cu nuanțe și luminozități diferite. Cine-i vede recenta expoziție  […] rămâne într-o stare de uimire și admirație. E atâta bogăție de imagini acolo, atâtea sensuri și taine, frumusețe gravă, cu sunet de violoncel, atâtea corole de fragile minuni ți se deschid în fața ochilor, încât pășești ușor, cu teama de a nu tulbura liniștea ce izvorăște din misterioasele lucrări cuminte înșiruite pe simeze. Această noua și amplă expoziție a lui Dany-Madlen Zărnescu este un regal. Nicicând negrul (în toate nuanțele lui) nu a fost mai luminos și mai seducător, nicicând rosul mai viu, albastrul mai intens, violetul mai profund, verdele mai proaspăt! Din foarte puțin, Dany Madlen izvodește o întreagă lume de semne cu mătăsoasă foșnire. Mai multe lucrări se numesc Loc de taină, și acolo poți să te refugiezi, visând în voie. Poți să te bucuri de splendorile din Grădinile mănăstirii, să te simți înaripat în fața Formelor în zbor sau să te reculegi cu pioșenie în fața acelor lucrări care configurează crucea creștină. «Negrul îmi arată calea spre locul de taină, unde se dezvoltă lumina interioară, care sălășluiește în fiecare din noi», așa suna profesiunea de credință a artistei”.

În bună măsură, criticul Constantin Călin a redimensionat evenimentul, vorbind în termeni mai mult decât elogioși despre bucovineni și ținuturile de basm ale acestora, făcând trecerea către lansarea unui volum inedit, semnat Doina Cernica și Dany-Madlen Zărnescu. Cartea, apărută la Editura „Mușatinii”, purtând în titlu promisiunea unui festin intelectual-duhovnicesc („Grădinile mănăstirii”), mărturisește rolul deosebit pe care l-a avut și îl are Mănăstirea Voroneț în conservarea celor mai autentice și rafinate trăsături ale românității. Redeschisă după mișcările din 1989, Mănăstirea Voroneț avea să își reîntâlnească vocația dintâi – acea de a liturghisi și a împlini existențial vrerea ctitorilor săi! Articolele semnate de Doina Cernica și publicate de-a lungul anilor în „Crai nou” interferează cu reproduceri după lucrările lui Dany Madlen Zărnescu, creând astfel, cu mijloace moderne, impresia că te reîntâlnești cu miniaturile cronicilor din vechime. Apărut de altfel în condiții grafice de excepție, volumul lansat cu ocazia Sfântului Gheorghe – hramul mănăstirii este el însuși o călătorie în lumină deoarece pleacă de la „Sufletul Voronețului” (articol din mai 1991) și se oprește asupra mai multor momente de încărcătură emoțională. După cum era de așteptat, Doina Cernica demonstrează (pentru încă o dată!) că subiectele pe care le găsește / alături de care trăiește rămân în actualitate, se autopropun drept borne de referință pentru granițele mai mult sau mai puțin virtuale ale românității. Fire caldă, om al cetății dar mai ales al inimii, Doina Cernica schițează cu pricepere portretele monahiilor, apropiind practic mișcarea monahică de la Voroneț de scriitori, oameni de știință, medici etc. Multe dintre articole îmbracă haina cronicii de eveniment deoarece mărturisesc bucuria celor 520 de ani de la zidirea mănăstirii. Manifestările prilejuite de această cifră rotundă sunt „inventariate” și realizează peste timp legături dintre cele mai surprinzătoare. În trecut, figurile lui Daniil Sihastru și ale Sfântului Ștefan cel Mare, în prezent – figuri de maici (Maica Stareță Irina, Maica Gabriela, Maica Ecaterina, ghidul Livia Gruescu). Cursul evenimentelor este unul firesc, portretele străluminează zâmbind, cuvântul adâncește trăirea: „Cu frumoasele sale covoare cu trandafiri (care păstrează în țesătură amprenta talentului Victoriei Platon, așa cum dulceața prăjiturilor de la praznic pe cel al d-nei Mătăsaru), cu sfeșnicele împodobite cu panglici tricolore, cu steaua crăciunului în floare și crăciunițe îmbobocite, cu lumea îmbrăcată sărbătorește, cu glasul îngeresc al monahiilor și cu raza de soare intrând pe fereastra de lângă altar răsfrântă în strălucirea veșmântului înaltului ierarh, generând un simțământ de lumină cerească și de căldură vie, omenească, paraclisul părea o mică minune, o ambarcațiune desprinsă din corabia faimoasei biserici voievodale a Voronețului, purtătoare de colinde și de vești minunate pe valurile de zăpadă ale iernii”.

Ideea cărții îi venise lui Dany Madlen Zărnescu la sfârșitul verii anului 2014. Sub semnul unei prietenii ce transcende lumea, și se înalță către ținuturile unde tinerețea nu cunoaște bătrânețe, Doina Cernica avea să-i împlinească această dorință. La această agapă cu oameni frumoși – Dany și Gheorghe Zărnescu, Doina Cernica – luăm aminte că „nu întâmplător vorbesc atât de mult de negru: după o serie de căutări, încerc de peste un deceniu, să-i valorific posibilitățile, să-i surprind rafinamentul. Chiar și atunci când folosesc culoarea, ea vibrează tot pe negru, tot cu negru. Negrul îi dă strălucire. Cred, de asemenea, că oricine îmi vede lucrările simte că mănăstirile îmi dau un sentiment aparte, nu doar de reculegere, ci și de respect adânc pentru cei care poartă haina monahală. Neagră, ea este prielnică interiorizării, vieții spirituale: știți doar că se spune că acela care își pune veșmântul cernit al călugăriei își aprinde o lumină interioară. De aici și preferința mea pentru strălucirea subtilă a foiței de aur pe negrul lucrărilor” (dintr-un interviu cu Dany Madlen Zărnescu, publicat în 2001, în „Crai nou”).

Marius Manta

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s