Tescani 2015

Tescani 2015

E aproape imposibil să scrii despre Tescani cu maximă obiectivitate. Tărâm iubit de Dumnezeu, de o complexitate mărturisită de-a lungul vremii prin arte conexe, zona aceasta încărcată cu energie aparte îți circumscrie prezența, proiectând-o mai apoi sub forma unui excurs cultural. E locul unde liniile și culorile artistului plastic întâlnesc cuvântul, unde sunetele firești ale naturii intervin într-un soi de prezent continuu, aducând cumva aminte, poate paradoxal într-un peisaj deal-câmpie, de „unduirea tainică” a apei din poemul simfonic „Vox maris” – George Enescu. La Tescani este parcă remărturisită în fiecare an voința de bine și frumos întru Adevărul Ipostatic. Dumitru Stăniloae aprecia că „Orice pictură este o interpretare din partea unei persoane, a unei realități sau a alteia. Și această interpretare nu poate fi fără legătură cu înțelegerea întregii realități existente”; „Așa cum prin toată realitatea accesibilă nouă se strevede Dumnezeu, creatorul ei, așa și printr-o pictură se vede Dumnezeu, Creatorul. S-ar putea spune astfel că fiecare pictură sau colecție de picturi este un început în pătrunderea puterii și gândirii creatoare a lui Dumnezeu cel infinit”.

Citatul este probabil cunoscut, întrucât el a fost așezat nu o dată drept piatră de căpătâi pentru Grupul Prolog, prezent cumva anul acesta la Tescani prin Mihai Sârbulescu. E de notat faptul că în buna-i tradiție, Tescanii au continuat să invite creatori diferiți ca expresie, dar care se întâlnesc în chiar bucuria prilejuită de jocul formelor. La Tescani, în 2015, s-au împărtășit cu această bucurie Ilie Boca, Mihai Sârbulescu, Ștefan Pelmuș, Ioan Burlacu, Liviu Russu. Ioan Burlacu nota într-un jurnal că „Tescaniul a fost si va fi un Pontus Euxin al exilului gândirii extinse peste limitele impuse vremelnic […] Da, și acum la Tescani! Aer curat, aer purificat de centurile verzi ale Văii Trotușului, soare binecuvântat. Hai să-i zicem aerosol de plainair, un amestec de aer cald-umed, prin care pătrunde – ca apa prin bronhii – ozonul pieptănat de soarele totdeauna… anormal de normal”. Într-adevăr, dincolo de ani, Tescanii redefinesc continuu mirajul creației absolute. Îmi aduc aminte că, acum ceva timp, într-o discuție cu regretatul Alexandru Husar, acesta îmi spunea că există o singură șansă a lumii contemporane-postmoderne: aceea de a-și redescoperi originile, frumosul de la început, taina străveche a proporțiilor firescului, sesizate încă de maeștrii Antichității. Ei bine, Tescanii prezentului echivalează cu reîntoarcerea către peisaj; numele prezente la această ediție nu au nevoie de nicio fișă de prezentare – inventarierea premiilor, distincțiilor, enumerarea „personalelor” etc. nu ar echivala decât cu o recădere în zona materialului. „Tescani 2015” înseamnă bucuria privirii, o privire ascensională ce redefinește însăși condiția artistului – iar toate acestea se pot încă vedea în cadrul expoziției de la Galeriile Karo – Bacău, interesată direct și merituos de a reașeza în prim-plan Tabăra de creație de la Tescani. Evident, nu am mizat odată cu acest text pe „critica artei” ci pur și simplu mi-am dorit să împărtășesc această bucurie a redescoperirii naturii. O natură care, poate așa cum era de așteptat, e încifrată în lucrările lui Mihai Sârbulescu ori dimpotrivă, așezată în fața receptorului în toată splendoarea ei coloristică, așa cum se întâmplă la Ilie Boca. Apoi, interesantă lumina care inundă pânzele lui Ioan Burlacu – îl redescoperim drept un poet al tonurilor ceva mai deschise. Ce să mai spunem despre minuția fascinantă pe care ni-o propune Liviu Russu? Acesta avea de altfel să-și declame „zgomotos” bucuria: „Am revenit după 25 de ani în acest spațiu minunat cu mari emoții. Revederea locului binecunoscut mie a comprimat parcă timpul. Anul acesta am avut bucuria de a mă întâlni din nou cu Ilie Boca pentru a depăna amintirile din trecut, dar să-i și cunosc mai bine pe Mihai Sârbulescu și Ion Burlacu, doi minunați artiști. Acest simpozion a fost un bun prilej să mă încarc cu energie binefăcătoare și cu liniște. Pentru mine, Tescanii rezonează uimitor cu muzica lui Enescu dar și cu adagio din Imperialul lui Beethoven”.

„Tescani 2015” e în același timp continuitate și ruptură, apel la tradiție și reinventare a mijloacelor artistice. Voi închide cu un pasaj (care până acum a trecut mai degrabă neobservat!) din celebrul Jurnal a lui Andrei Pleșu: „Aș întreba un botanist cum se explică traiectoriile infinit diversificate ale trunchiurilor de copaci. E limpede că specia și genul nu decid nimic. Înăuntrul aceleiași categorii am văzut miracole de «originalitate». […] Cum să explici atâta risipă de imprevizibil? Și nu vorbesc atât de dispersia ramurilor, cât de însuși desenul tulpinii: noduros sau lin, grațios sau aspru, elegant ca o reverență, răsucit ca un coșmar, sever sau ademenitor, ocolit ca un eufemism, resemnându-se brusc să coboare spre rădăcină și apoi relansându-se lateral sau spre verticală, baroc la culme, plin de volute și etalări mușchiulare, așa încât fiecare copac are un portret inconfundabil. Această dezlănțuire a individualului într-un domeniu unde ne-am obișnuit să credem numai in familii, clase, categorii largi mi se pare uimitoare”.

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s