CREED, povestea continuă

CREED, povestea continuă

 

În condițiile geo-politice actuale, ce își schimbă „prioritățile” în regim hollywoodian, e poate firesc ca Bătrâna Europă să se încrunte pe mai departe în fața acelei formule de-acum clasicizate a Visului American. Când cotidianul îmbracă forme utopice și când aproape paradoxal dinspre Siberia străbate vânt aprig, omul devine avid de poveste, pare dispus din nou să se agațe de construcțiile cu happy-end. Face un pas înapoi în fața spectaculosului de o evidență macabră. Începe să evite grotescul, devine saturat în fața unei tehnologii din ce în ce mai acaparatoare. Anunțând parcă un come-back către redescoperirea propriei condiții de homo narrator, imaginea cinefilului  decompune  prețiozitățile de până acum și se întoarce în postura de a-și suprapune imaginea peste chiar jocul eroului. Și iată cum, pe de altă parte, împins în afară de metaforele cinematografului european, situate mai mereu la granița dintre dramatic și tragic, alambicând adesea sensuri greu recognoscibile și săturat să reinterpreteze la nesfârșit filosofia „operei deschise”, se lasă pentru încă o dată sedus de rețete altcândva clasice. Atât în Statele Unite cât și în Europa, oamenii redescoperă anii ’80.

Câteva din pariurile lui 2015: „Războiul Stelelor VII” (buget de aproximativ 200 milioane dolari), „Marvel Avengers” (250 milioane), noul James Bond (245 milioane), „Furios 7” (190 milioane), „Mad Max” (150 milioane), „Jurassic World” (150 milioane). Filme ce trebuiau să aducă un succes imediat. Totuși, după un start de poveste, mașinăria pare să se fi oprit. Vânzările scad, materialele promoționale rămân pe rafturi, jucăriile nu mai au aceeași trecere la copii, colecționarii încep să  strâmbe din nas, reproșând calitatea slabă a „artefactelor”! Și uite-așa, cum-necum, alături de noul val al criticilor de film de peste Ocean, ne întoarcem privirile către doar cele 35 de milioane care duc mai departe fascinanta poveste a pugilistului american ce a vrăjit generații întregi de copii. Fie-mi permis să-mi aduc aminte la rândul meu cum, de mână cu tata, străbăteam orașul către cinematograful gării, acolo unde aveam să văd pentru prima dată fascinanta poveste a lui Rocky. De atunci, dezvoltând conotații adânci, Rocky a intrat în standards (după cum spune americanul!), devenind un reper de luat în seamă, poate chiar un mod de a fi. Căutând cu teama insuccesului, aveam să fac rost cu greu de casete vhs Rocky 1-5 – la prețuri importante. Apoi, peste ceva timp, urma să cumpăr Rocky 6, atât de blamata continuare a seriei. Sincer să fiu nu așteptam o continuare… pe de altă parte, nici nu cred că mi-aș fi dorit una, ținând cont de scenariile în parte ratate ale părților a patra și a șasea. Dar toate acestea vor fi fost fără doar și poate păreri subiective! – așa încât la finele lui 2014, când forumurile începuseră să „miște” informații cu privire la un Rocky 7, devenisem întru totul sceptic – „chiar de avea să apară, nu ar fi urmat să fie decât o bizarerie comercială, cu un Stallone penibil, peste care urmele anilor să se fi lăsat regretabil”.

Treptat, urmărind cu interes totalrocky.com dar și un număr apreciabil de comentarii venite din partea unor „tipi din domeniu”, am înțeles că nu ar fi deloc deplasat să sper într-un nou succes. Au urmat site-ul oficial, o primă apariție în show-bizz a lui Stallone cât și campaniile bine conduse de pe facebook și twitter care, deloc agresive, au urmărit în ductul bunului-simț să (re)-transmită Povestea începută acum patruzeci de ani. Așa încât, la 25 noiembrie 2015 avea să aibă loc premiera fimului „Creed” / „Rocky 7”. Odată cu un actor de zile mari – Michael B. Jordan – în rolul lui Adonis Creed, aveam să ne reîntâlnim și cu figura legendară a lui Rocky, retras în Philadelphia, unde se ocupa de întreținerea unui pub, deschis în memoria soției sale, Adrian. Însă primele secvențe ale filmului se derulează undeva în 1998, în Los Angeles, acolo unde băiatul lui Apollo Creed, aflat într-un soi de prizonierat, la marginea unei societăți ce nu i-ar fi putut oferi vreo identitate viabilă, primește vizita lui Mary Anne, mama vitregă, ce îi oferă șansa unei vieți noi. Fiind invitați să parcurgem o buclă temporală, îl redescoperim după 17 ani, în postura neo-romantică a celui care demisionează de la o slujbă sigură pentru a-și urmări singurul vis – acela de a ajunge un boxer de renume. Mary Anne i se va împotrivi, amintindu-i cum cu 30 de ani în urmă tatăl său murise în ring, pradă lui Ivan Drago. Ca într-un basm, interdicția părintelui este încălcată și Adonis Creed pleacă către Philadelphia – într-un drum metaforic al descoperirii propriului sine -, acolo unde, după o suită de încercări eșuate, îl convinge pe Rocky să îl antreneze în memoria tatălui său. Având acum sprijinul unei legende și a câtorva din prietenii acesteia, Donnie începe se se antreneze la Front Street Gym. Situată în plan secund, se desfășoară povestea de dragoste dintre tânărul Adonis și Bianca – fata ce urmărește să își facă un nume în jungla muzicii. Cei doi se completează frumos deoarece până la un punct sunt autodidacți, demonstrând(-uși) o voință deosebită și frumusețea caracterelor. Firul poveștii ne conduce până către momentul în care Donnie are șansa de a-l întâlni pe campionul mondial Pretty Ricky Conlan. Cota acestuia nu îl sperie, acceptă lupta ce se desfășoară în mare parte în aceeași pași ai luptei primului Rocky, ca un omagiu bine-gândit celor 40 de ani ce se vor fi scurs. Scurte intermezzo-uri prezintă lupta lui Rocky cu o formă de cancer, prilej de aducere-în-scenă a memoriei prietenilor lăsați în urmă, Paulie Pennino, Mickey Goldmill. Filmul – slavă Domnului! – nu se termină spectaculos ci doar liniștit, avându-i în prim plan pe Rocky și Adonis care împreună urcă celebrele trepte din fața Muzeului de Artă din Philadelphia.

„Creed” e un pariu câștigat, ce vine din urmă din ce în ce mai mult. Scenariștii Ryan Coogler și Aaron Covington „și-au făcut treaba” iar muzica semnată de Ludwig Goransson iar mai apoi preluată de catalogul celor de la Sony aduce în chip inteligent la un loc sonoritățile clasice ale lui Bill Conti cu sunetele digitalului urban. Pentru mine, „Creed” întrupează nu doar o continuare, ci chiar un bun prilej de a preshimba seria „Rocky” în spiritul Poveștii… În 2015, cu un ochi îndărăt către anii ’80 și cu un zâmbet sarcastic împotriva edificiilor megalitice a sutelor de milioane de dolari, strig la rândul meu fericit, peste vocea celebrului announcer Michael Buffer: ”Conlan won the fight, but Creed won the night!”

 

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s