Tărâmul magic al colindelor

Tărâmul magic al colindelor

 

Lumea prezentului pare să fie din ce în ce mai sufocată de rapiditatea cu care se desfășoară evenimentele. Omul obișnuit trăiește sub zodia unor semnificații răsucite, experimentând mirarea celui căruia îi scapă firescul. Propria-i conștiință identitară e topită în afaceri de moment, condiționate de zona tehnologiilor și a „minunățiilor” pe care acestea le propagă. Trăiește / Trăim cu îngăduință acest continuu miracol hollywoodian, în care „binele” învinge la final. Din păcate însă, un asemenea „bine cinematografic” nu ține de esențele străvechi ale neamului, nu lucrează decât pentru câștigurile unor corporații ori interese de moment. Evident, depersonalizarea individului nu e un subiect nou. Miracolul vieții e cântărit uneori prin legi străine de firescul și felul propriu de a ne manifesta. Acesta este contextul în care sărbătorile de iarnă inundă întreaga societate: magazinele, pardon – mall-urile sunt luate cu asalt (politica reducerilor face ravagii), sălile de spectacol sunt mai degrabă schimbate cu discotecile, televizorul e centrum mundi în ochii corporatistului satisfăcut care își urmărește emisiunea preferată. Desigur, devenim mai „umani” – donăm diferite sume pentru acte caritabile (nici vorbă de a ne implica direct!) ori salvăm prietenii cândva uitate – aproape exclusiv pe conturile de socializare.

De multe ori, Crăciunul devine cuantificabil, situație total străină de felul în care românii înțelegeau altădată să sărbătorească nașterea lui Iisus. Ne-am însușit aproape mecanic că „ne-am născut creștini”, uitând în fapt semnificația profundă a unei existențe înalte. Cuvintele Sfintei Liturghii „Sus să avem inimile!” ar trebui să aibă rolul de a ne face atenți și asupra unor sonuri cândva pierdute. În general, cântările Sfintei Liturghii echivalează cu o redescoperire a tainei Omului. De multe ori, pe lângă cuvânt, muzica a fost aceea ce l-a întors pe acesta pe drumul său firesc, l-a reașezat în proximitatea țintei.

Deși ar fi barbar să vorbesc despre posibila clasificare a evenimentelor calendarului creștin, la nivelul receptării însă, aș putea afirma că frumusețea Crăciunului este, cred, cea mai apropiată de inima românilor. Raportat la vitregiile clipei, poate au prevalat în fața sacrificiului candoarea și bunătatea deosebită a omului Iisus, venit pe pământ pentru a răscumpăra greșeala capitală a lui Adam și de a anula capriciile istoriei. Mulțimile au înțeles treptat această minune a restaurării Chipului, la care s-au raportat diferit din punct de vedere artistic. „Colinda” nu este doar un cântec tradițional de Crăciun, așa cum superficial surprind dicționarele la modă azi, ci întrupează cronica sonoră a bucuriei unui neam. Nicio învățătură importantă a credinței creștine nu este uitată în colindele noastre românești. În frumusețea sonoră a acestora se răsfrânge învățătura creștină despre păcatul strămoșesc, este cinstită Maica Domnului, alături de Sfinți și Sfintele Taine, toate culminând la nivel tematic cu întruparea și nașterea Mântuitorului, răscumpărarea oamenilor prin moarte și Învierea Sa.

Colindele precreștine erau în mod firesc legate de o urare, adresată fie feciorilor, fie copiilor mici ori tinerilor căsătoriți, gospodarilor, bătrânilor etc. Alaiul colindătorilor putea fi însoțit de ceterași, fluierași iar ceata începea să colinde chiar de pe drum, ajungând apoi cumva firesc să se oprească în tinda casei, la geam, să binecuvânteze întreaga gospodărie. Situație mai rară, însă întâlnită în special în comunitățile mai mici, unele colinde se puteau rosti la întretăierea drumurilor ori în fața bisericii. În principiu, colindele pregăteau și acompaniau intervalul 25 decembrie – 7 ianuarie deoarece exista credința străveche că anul îmbătrânește și devine astfel mai vulnerabil în fața forțelor malefice. Resimțindu-se necesitatea reîntineririi și a revigorării timpului, prin colind, asistăm la o resacralizare a lumii. Colinda avea dintru început și acest chip de ritual al trecerii. În unele zone s-au impus și așa-numitele „colinde de doliu”: „Într-o sfântă joi la vale, / Trece îngerul călare, / C-a murit o fată mare, / Fată mare logodită, / Cu toată zestrea gătită. / Scoală-mi-te, fată mare, / Și aprinde-o lumânare / Și-o lipește-ntre icoane. / La groapă când au plecat, / Șase boi au înjugat. / Boișorii de la roată / Cu cornițele de piatră; / Boișorii din mijloc / Cu cornițele de foc; / Boișorii dinainte / Cu cornițele-aurite. / Ce e-n casă să trăiască / Ș-afară să izvorască! („Îngeraș călare”). Așa cum s-a spus adesea, colindele reflectau la început un soi de „creștinism cosmic”, sintagmă inoperantă dintr-o perspectivă teologică.

Firesc, colindele religioase se vor impune treptat în cadrul acestui act de redescoperire a Tainelor. În catalogul lui Al. Viciu se regăseau 155 colinde religioase, pentru ca Traian Herseni să descopere doar în Țara Oltului un număr de 268. Indexul Monicăi Brătulescu adună 49 colinde mariologice, pagini de preamărire a Maicii Domnului. Însă nu cifrele contează, ci faptul că sunetul colindelor e strâns legat de ideea de românitate. Gh. Ciobanu, etnomuzicolog eminent, arăta unele asemănări între colindele noastre și muzica bizantină ori gregoriană, concluzionând totuși că sunetul colindei noastre coboară din orizonturi spirituale îndepărtate, amintind implicit de legende și „mituri ziditoare” precum „Soții ctitori de biserică” sau ineditul colind din Moldova „Slujba în mănăstire”: „După dealul cel mai mare, / Velerim și Veler Doamne, / Răsărit-a mândrul soare. / Mândrul soare nu era, / Ci era o mănăstire, / Cu pereții de-alămîie / Și cu ușa de tămâie. / Dar într-însa cine șade? / Moș Crăciun cu Moș Ajun / Cu barba de ibrișim, / Cu mustățile de fân. / Moș Ajun îi tot spunea: / -Mergi, Crăciun, la împărat / Că-i târziu și a-nnoptat. / Ce ne-aduce Moș Crăciun? / Tot ce e frumos și bun”. Unele colinde religioase vechi păstrează forma arhaică „Alilerui Doamne” în cadrul refrenului, cu înțelesuri nu întru totul nedescoperite. În mod evident, colindele religioase sunt inspirate de Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, slujbele divine dar și de iconografie. Așa cum deja am lăsat să se înțeleagă, în simplitatea versului popular s-au întrupat valori teologice care nu rareori au avut și această funcție de a menține neamul românesc pe drumul creștinismului. Evident, textele au un profund caracter moral, urmărind cinstea, dreptatea, libertatea, cumpătarea etc., toate suprapunând urărilor obișnuite o bucurie fără margini, mai presus de fire, prefigurând în chip mistagogic trăirea în Asemănarea cu Hristos: „Anu-acum s-o ispăși, / La mulți ani cu bucurii, / Streșină de mintă creață, / Dumnezău vă deie viață. // Și la mulți ani să trăiți, / Ca florile să-nfloriți, / Streșină de busuioc, / Da-v-ar Dumnezău noroc. // Ca stejarul să-nverziți, / Și ca el să-mbătrâniți, / Foaie verde de mălean, / S-ajunge de-acu pe-un an”.  („Colindă bucovineană”)

Tradiția spune că de Crăciun masa e bine să rămână plină de bucate trei zile la rând pentru membrii familiei care trebuie să își întoarcă bunăvoința prin iubire către semenii lor, formând această imagine simbolică a stejarului din Mamvri. Armonia colindelor ar putea reorienta prezentul; frumusețea și sinceritatea acestora ar putea redescoperi omului contemporan sensurile existenței sale dincolo de istorie.

Tradiția spune că de Crăciun masa e bine să rămână plină de bucate trei zile la rând pentru membrii familiei care trebuie să își întoarcă bunăvoința prin iubire către semenii lor, formând această imagine simbolică a stejarului din Mamvri. Armonia colindelor ar putea orienta prezentul; frumusețea și sinceritatea acestora ar putea redescoperi omului contemporan sensurile existenței sale dincolo de istorie. Vă invit să ascultați cât mai des colindele noastre strămoșești, pentru că așa cum afirma și Ovidiu Papadima „Ele sunt frânturi păstrate cu pietate din viziunea unei lumi fericite, a noastră, așa cum am fi vrut noi să fie, așa cum am vrea noi să ne ducem traiul în ea. În lumina magică a sărbătoririi, gândul omului se îndreaptă către înălțimile albe ale lumii dumnezeiești. E părtaș la fericirea bunătății divine. De miracolul Nașterii se bucură firea întreagă, cerul și pământul cu toate ale lor”.

 

Marius Manta

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s