Carmen Mihalache – „Teatru la filtru”

Nu știu dacă lumea aceasta condusă prin mass media se zbate iremediabil într-un derizoriu lamentabil, devenind un teatru ieftin, însă trăiesc cu sentimentul că superficialitatea a fost ridicată la rang de normă. Se scrie cel mai adesea din dorința unui „meritat” loc în categoria bestseller, „noile arte” sunt împinse cât mai la vedere, se organizează proiecte peste proiecte, „documentații” stufoase care amintesc de labirinturile lui Kafka; mai mult, omul însuși pare o mască între altele, se identifică cu un număr, își pierde reperele, dar probează o fericire „la minut”. E mulțumit pentru că i se oferă această falsă impresie, actant într-o commedia dell’arte rescrisă după canoanele veacului în care trăim. Adevărata cultură devine din ce în ce mai mult apanajul specialiștilor (să fi fost vreodată altfel?) Da, lumea teatralizează fără discernământ, știrea de senzație face legea. Cât de amar (de ce nu, profetic?) sună, mai ales acum, „Glossa” eminesciană!

Pentru unii dintre noi însă, teatrul, în accepția firească, ne dă șansa de a trăi multidimensional, de a călători printre varii mentalități, de a ne bucura în fața frumosului, poate paradoxal – de a ne regăsi în tot acest tumult existențial semnalat anterior. Evident, teatrul reflectă până la urmă și viața din cetate. Urmărindu-i formele, temele, punctele de interes, ne recompunem în fapt un firesc al imaginii dintâi, ajungând la esențe. Dată fiind amploarea acestui act de comunicare, consider că o receptare corectă a mesajului artistic trebuie să presupună un public competent, crescut „în teatru” și care să țină cont de judecățile de valoare ale unor critici consacrați. Receptarea spectacolelor contemporane (și nu numai!) poate fi uneori dificilă, și asta întrucât teatrul contemporan se află în căutarea unui nou centru al semnificării. Interdisciplinaritatea pe care o presupune, modalitățile de expresie ce sunt continuu updatate au nevoie de una sau mai multe „direcții”. Iar acestea iau contur cel mai adesea în cadrul unor colocvii cu iz universitar. Astfel, informația nu trece către publicul larg. Pe de altă parte, constatăm că sunt puține editurile care mai creditează critica de teatru. Grație Editurii „Junimea”, toamna lui 2017 mi-a prilejuit întâlnirea cu… excepția, mai precis sub lupă mi-a stat ultimul volum semnat de Carmen Mihalache – „Teatru la filtru”. Aș da dintru început un verdict: „așa da!”, discursul autoarei nu mizează pe teorii la modă, nu se pierde în construcții ultramoderne cu chef de a de-construi ideea de spectacol. Critic de artă și  (aplicat!) artă teatrală, mai mereu din mijlocul evenimentelor, Carmen Mihalache și-a făcut din teatru un modus vivendi, așa cum însăși declară în câteva fragmente introductive: „…iubesc atât de mult teatrul, artă a clipei, artă vie, a comunicării directe, a emoției pe care o simți într-o sală de spectacol și o împărtășești cu ceilalți într-o experiență comună. Merg la teatru din plăcere, recunosc, sunt hedonistă, caut bucuria. Iar când o găsesc, vreau să o transmit mai departe, să o împart cu mai mulți oameni, să-i contaminez de iubirea mea pentru teatru, care mi-a împlinit și mi-a colorat viața”. Această declarație de iubire își găsește imediat corespondent în mobilitatea extraordinară a constatărilor și opiniilor consemnate. Preluând din teatru esența realității, acel „mai-mult-decât-viața”, Carmen Mihalache se simte confortabil când susține prin argumente solide ceea ce i se pare valoros. Formula jucăușă din titlu, evident, aduce la un loc cel puțin două culoare de lectură: unul dedicat lectorului cu puține cunoștințe, dar care va înțelege perfect întreg edificiul grație conciziei, coerenței unui discurs ce nu s-a vrut mai deloc încărcat cu termeni pretențioși, de specialitate, și un al doilea culoar, care deja își asumă o componentă axiologică, prin criteriile inter-așezate și comentate.

Revenind, mai întâi de toate Carmen Mihalache realizează munca sisifică a cronicarului care aduce la un loc selecția articolelor (dedicate spectacolelor de teatru) publicate în ultimii zece ani. Din start, scopul declarat a fost acela de a se concentra asupra activității Teatrului „Bacovia”, așezând astfel Bacăul încă o dată pe harta „teatrelor cu tradiție”. Punctul maxim de interes al volumului echivalează cu o micro-istorie a „Galei recitalurilor dramatice”, adunând comentarii la cele unsprezece ediții ce au avut loc din 2006, sub denumirea „Gala STAR One Man Show”. Chiar dacă de-a lungul timpului manifestarea avea să își schimbe titulatura, Carmen Mihalache face un serviciu „locului”, probând, argumentând continuitatea fenomenului. Amintind de faptul că inițiatorii Galei au fost redactorii Revistei „Ateneu”, autoarea impune un ritm susținut din și printre premiere, pornind de la prima ediție și ajungând, pas cu pas, la cea de-a unsprezecea. Tehnica însemnărilor pare să fie simplă, dar reclamă acuitate, simț practic și desigur, o experiență bogată. Având apetență deosebită (și) pentru detaliu, aflat in situ, criticul de teatru nu își uită menirea: dincolo de prezentarea succintă a fiecărui spectacol, Carmen Mihalache punctează plusurile și minusurile inerente. Dinspre prima ediție punctăm în special prestația actorului craiovean Ilie Gheorghe, câștigător al Premiului de Excelență la Gala Star. Reținem că încă de la reluarea Festivalului în noua formă, directorii teatrului băcăuan – Adrian Găzdaru și Gabriel Duțu – și-au dorit o formulă internațională, la această primă ediție fiind prezenți treisprezece actori din România, Republica Moldova și Franța. Ulterior, numărul „țărilor participante” se va mări simțitor… Încă de la această primă ediție, Carmen Mihalache nu plătește niciun „tribut formal”, semnalând când o reușită, când „un spectacol dezlânat și agresiv interactiv”, ba! constatând că prestația unui Radu Gheorghe e mai degrabă „subțirică”, provocând un umor ușor îndoielnic. De altfel, consemnează și singură neîmplinire majoră a ediției, legată de neparticiparea actorilor băcăuani la Gală (apariția masivă a acestora se va întâmpla prin recitaluri în off, odată cu cea de a doua ediție). Ei bine, fiecare ediție este așadar analizată, „cuantificată”, autoarea găsind însă și prilej nimerit de a realiza explicit „o cuvenită lecție de teatru”: este pusă în discuție funcția recitalului, relația de complementaritate dintre text și disponibilitățile actorului ori ale regizorului. Completând la superlativ magia, Carmen Mihalache se oprește și asupra recitalurilor extraordinare – nume de referință pentru cultura română. Poate ar fi de folos să amintesc la rândul meu prezențele în Bacău ale lui Marcel Iureș, Florin Piersic, Florin Piersic Jr., Virgil Ogășanu, Coca Bloos, George Mihăiță, Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, Răzvan Vasile, Mihai Mălaimare, Oana Pellea, dar și a ale Angelei Gheorghiu, Dan Grigore, Nicu Alinfantis, A.G. Weinberger, Johnny Răducanu etc.

În carte se mai regăsesc cronici la premierele Teatrului „Bacovia”. Câteva dintre acestea – au fost aduse în scena băcăuană texte de Garcia Lorca, Mircea M. Ionescu, Slawomir Mrozek, Ernesto Caballero, Teodor Mazilu, Viorel Savin, Hanoch Levin, Ibsen, Theo Herghelegiu, Tennessee Williams, Cehov, I.L.Caragiale, Moliere, F. Kafka, Schiller, etc. Să nu uităm! – odată cu „Teatru la filtru”, aveți și un ghid către o receptare avizată a fiecărui spectacol în parte. Am lăsat să se înțeleagă, mai mult, Carmen Mihalache face la scară redusă efortul unui maratonist, pentru că reușește să ajungă la timp și mai ales să scrie cu pricepere, păstrându-și echidistanța, și despre alte evenimente de pe harta Teatrului, în special despre Zilele Teatrului „Mihai Eminescu” (Botoșani), Fest(in)Bulevard – Teatrul „Nottara”, Teatrul Tineretului (Piatra Neamț), Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” (Iași) etc.

Așadar, „Teatru la filtru” demonstrează capacitățile de orchestrator ale lui Carmen Mihalache, mânuind când impresionist, când cu argumente extrem de viabile, o realitate în oglindă a spectacolului teatral și a legăturilor celor mai intime dintre acesta și orașul Bacău, loc ce îl găzduiește: „Am mai spus-o, și nu obosesc să o repet: un festival de teatru aduce un vânt de noutate, un aer proaspăt, o ieșire binefăcătoare din obișnuit, din ordinea comună a lucrurilor. De patru ani, de când s-a pornit la drum Gala Star, în Bacău domnește, timp de o săptămână, teatrul. Cu întâmplările lui cu oameni, chipuri și măști, cât mai diverse, adunându-i laolaltă pe iubitorii acestei arte”.

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s