Trio „Syrinx” – 35, Concert aniversar

Seara de 24 octombrie a prilejuit sub cupola Ateneului din Bacău momente deosebite, marcând treizeci și cinci de ani de activitate a celebrului Trio „Syrinx”. Concertul aniversar a echivalat mai degrabă cu o cuvenită reîntâlnire a „Syrinx”-ului cu publicul său, un public ce s-a dovedit și în prezent la fel de entuziast ca altădată, realizând dincolo de timp un dialog ce nu și-a pierdut din greutate. De altfel, îndrăznesc să afirm că această „seară între prieteni” a generat o energie aparte, sala contrapunctând prin aplauze fiecare moment de virtuozitate.

Aspect subliniat de înșiși componenții formației camerale, Trio „Syrinx” și-a păstrat aceeași componență de-a lungul timpului, accentuând compatibilitățile de ordin tehnic-interpretativ, cât și profundele legături de ordin afectiv, găsind dintotdeauna odată cu acestea motivația necesară de a continua un mod diferit de a fi în muzică. Interesantă a fost chiar „regia” spectacolului, întrucât cei trei – flautistul Dorel Baicu, oboistul Dorin Gliga și fagotistul Pavel Ionescu – nu au interpretat integral piesele muzicale, ci au invitat de această dată Cuvântul pe scenă. Mai precis, Pavel Ionescu a refăcut un istoric al formației, propunând cumva „în cheie definitivă” imaginea a ceea ce va rămâne în memoria melomanilor drept „Syrinx”. Remintesc că „Syrinx”-ul a echivalat de-a lungul timpului cu excelența în muzică, fiind prima formație care a reușit să cucerească multe trofee / premii peste hotare, mai ales în Occident, acolo unde va fi avut inclusiv rolul de a scoate dincolo de granițe muzica contemporană românească, compozițiile unor nume ilustre ale scenei românești, precum Viorel Munteanu, Liviu Dănceanu etc. Voi enumera aici câteva dintre ele: 1983 – Premiul I la Concursul de la Llangollen (Gran Bretagna) – în condițiile în care cei trei și-au început activitatea în 1982, 1985 – Premiul I absolut la Concursul de la Stresa-Italia dar și Premiul II la „Premio Ancona” – Italia, 1987 – Premiul III la Concursul de la Martigny (Elvetia), 1988 – Premiul I absolut la Concursul de la Capri-Italia, 1989 – Premiul Special al Juriului la Concursul de la Tokyo (Japonia). Dintre Premiile naționale voi menționa
Premiul I la Concursul National „Cantarea Romaniei” (1985, 1987, 1989), Premiul criticii muzicale romanesti (1986). În urma acestei bogate activități concertistice, „Syrinx”-ul a fost invitat să înregistreze în celebrele studiouri BBC. Superlativele ar putea continua la nesfârșit!

Totuși, dincolo de această recunoaștere la nivel internațional ori de merituoasele concerte avute în marile săli, Trio „Syrinx” a însemnat mult mai mult: s-a autoinstituit într-o adevărată instituție, într-un model pentru alte formații camerale ce i-au urmat, și chiar într-un reper pentru ceea ce avea să devină mai târziu Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”, condusă cu măiestrie de Ovidiu Bălan.

Însă revin la sala de spectacol, acolo unde, fiind anunțat la finele concertului că a asistat la ultimul concert, un public cuprins de emoție nedisimulată a putut să plece spre case purtând însemnele sonore ale formației camerale, înregistrate la Electrecord sub forma unui disc „ediție aniversară”. 35 ani de muncă asiduă, cuvenit prinos de laudă!

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s