Aspecte ale „literaturii carcerale”

M-am bucurat în chip deosebit pentru a fi fost invitat a doua oară de către „Asociația Profesorilor de Religie Sf. Paraschiva” cu scopul de a fixa pe mai departe câteva puncte de reper în ceea ce privește „Jertfa intelectualității românești în perioada comunistă și literatura carcerală”.

După cum am stabilit în alte materiale, repet, jertfa intelectualității noastre se oglindește perfect și în ceea ce imediat după anul 1989 avea să se numească „literatură carcerală”, dezvoltând un câmp de semnificații extrem de bogat și intrând vrând-nevrând organic în subteranele identitare ale românismului. Consider dintru început că prezentul are obligația de a recupera nu oricum această rezistență în fața unui sistem abuziv, ci de a-și propune un sistem coerent, utilizând criterii valide, deloc formale, fără legături vremelnice nici cu politica, nici cu această viziune globală a „corectitudinii” politice.

Chiar dacă după 1989 s-au înființat câteva organizații interesate de recuperarea istoriei recente, activitatea lor a trecut din păcate aproape neobservată; masele nu au conștientizat pe deplin sacrificiul uneori total al celor care s-au opus ideologiei comuniste. Cercetările nu au avut un caracter continuu, nu s-au bucurat de finanțări speciale; personal, deși voi isca nedumeriri și controverse, apreciez ca fiind întru totul meritorii eforturile depuse de către Revista „Memoria”, Serialul „Memorialul durerii” (cele două devenite într-un fel chiar instituții), Asociația Foștilor Deținuți Politici și IICCMR. Aș spune că Biserica Ortodoxă Română a făcut pasul cel mare, declarând 2017 drept „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul Comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului”. Consider că nu am căderea necesară pentru a inventaria eu reușitele în plan imediat ale acestei inițiative dar oricine a putut să înregistreze efervescența pe care a determinat-o această realitate: s-au organizat simpozioane, ateliere de lucru și cercetare, s-au editat titluri importante etc. În urmă cu câteva zile, am primit cu bucurie informația că anul 2018 a fost declarat de Sf. Sinod drept „Anul omagial al unității de credință și de neam”, precum și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Iată cum, implicit, credința adevărată în destinul neamului românesc și afirmarea datelor identitare constituie nucleul de referință și din perspectiva Bisericii Ortodoxe Române, atât pentru 2017, cât și pentru 2018, marcând generos ideea continuității unei Românii mari și demne.

Fețele hidoase ale comunismului din România au condus la un sistem represiv de o agresivitate extremă, aflat la rândul său în conflict cu forme inedite de manifestare ale luptei împotriva comunismului, dintre care aș spune că Rezistența Armată din Munți, alături de ceea ce avea să se numească „literatură carcerală” se regăsesc doar în această parte a Europei bolșevizate, sunt realitate distinctă în fața căreia misiunea noastră ar trebui să fie coerent formulată și conștient asumată. Dincolo de o frazare patriotardă, am credința că trebuie să refacem „locurile” memoriei și cultul acesteia, întrucât cele menționate anterior încă se mai află între memorie – uitare – istorie, vorbindu-ne în fapte despre „un trecut care nu a trecut”. De-a lungul opresiunii, jertfa intelectualilor români este indisoloubil legată de valorile creștine, până la urmă de un triptic axiologic (adevăr, bine, frumos) ce era înrădăcinat în chiar valorile omului simplu. Cărțile lui Ernest Bernea argumentează poate cel mai potrivit o asemenea constatare. Consecința ar fi aceea că din punctul meu de vedere nu se poate impune o distincție extrem de clară (pentru acele vremuri) între intelectualitate și omul fără o „creștere” universitară. În celulele penitenciarelor, se găsesc nenumărate exemple de fericită întovărășire, frăție. Simt că e nevoie să aduc în fața cititorului celebrul decalog al deținutului politic român, scris într-un ludic amar, amintind de celebrul motiv al lumii pe dos: 1. În pușcărie să nu faci azi ce poți face mâine. (poruncă defensivă, recomandând pasivitatea înțeleaptă) 2. Tăcerea e cel mai mare rău al temniței. 3. Să nu vorbești multe, ci mult. (o strategie pentru comportamentul la anchetă) 4. În pușcărie există doar două categorii: cei morți, de afară, cei vii, dinăuntru. (o miză soteriologică – închisoarea ca microcosmos este amplasată în închisoarea-țară) 5. În temniță, Dumnezeu se poate ascunde sub orice uniformă de milițian, iar dracul în hainele vărgate ale oricărui deținut. 6. În celulă nu ai decât un singur dușman: pe tine însuți. 7. Orice mâncare e bună cu excepția celei care lipsește. 8. Dacă-ți vine să plângi, nu consuma toate lacrimile. 9. Nu căuta speranța atârnată de pereții temniței. Ea are aici un singur locaș: în obișnuința de toate zilele. 10. În temniță te eliberezi în fiecare zi.

În mod evident, pentru un om care îl mărturisește pe Dumnezeu, adevăratul chin este unul de factură interioară iar în chip evident, din suferință se naște zbuciumul. Revenind, repet, din păcate până către 2017, tot acest sacrificiu a rămas mai degrabă necunoscut. Am rămas cu întrebarea de ce „literatura carcerală” se instituie ca o pagină albă în marea istorie a literaturii române. Și cred că starea actuală ar presupune o contextualizare „inteligentă”. Pe de o parte, însuși statutul de istoric literar pare să nu mai prindă la noile generații, interesate tot mai mult de prețiozități conceptuale, aducând în actul critic plăcerea de a șoca. Suntem din nou sub semnul paradoxului, întrucât abia scăpați de apetența pentru „structuralisme”, intrăm sub auspiciile unui antiumanism modern, poate chiar am putea vorbi de o reîntoarcere a hermeneuticii (care eliminase omul, respectiv autorul). Pe de altă parte, diseminarea informației s-a făcut adesea neconvențional, de-a lungul unor canale ce adesea nu prezentau probitate morală. Marea problemă rămâne aceea de a nu avea nici în 2017 o ediție a „literaturii carcerale” care să tindă către statutul de exhaustivitate. Ne trebuie un corpus complet al acestor producții literare care au dovedit iar și iar că între creștinism și tragedie nu se pot stabili relații de echivalență. Apoi, poezia carcerală se confundă cu însăși viața din închisori, ceea ce înseamnă că la descifrarea acestui fenomen ar putea concura deopotrivă filozofi, psihologi, antropologi, desigur teologi și literați.

Poezia carcerală este un discurs încărcat de biografie, în cadrul căruia instanța eului poetic este magic înlocuită de chiar prezența autorului. Ceea ce ar trebui reținut în primul rând se leagă de faptul că ea nu cultivă o estetică a urâtului. Autorii nu scriu „programat”, nu voi să impresioneze, ci urâtul însuși e coordonată exterioară a propriilor catacombe. A fost supranumită poezia celor 3 F (foamea, frigul, frica); totuși, se poate constata că nu este o poezie a jelaniei sau a răzbunării (ne aducem aminte de celebrele cuvinte ale lui Mircea Vulcănescu!). E o poezie care cultivă memoria, care aduce eliberarea. Mulți dintre cei întemnițați nu vor fi avut legături directe cu literatura mai înainte. În chip minunat, deloc metaforic, prin ea își vor găsi puterea de a rezista în micul spațiu al celulelor, întâlnindu-l astfel pe Dumnezeu. Viorel Gheorghiță afirma la rândul său că „Rațiunea de a fi a poeziei universului concentraționar rezidă nu în obiect, ci în act. Actul modifică sufletul”.

Mă voi opri în cele ce urmează asupra celei mai complete ediții de tip antologie, publicată de către Ilie Popa sub egida Fundației Memoria în 2016 – „Antologia liricii de detenție anticomunistă din spațiul românesc”. Volumul adună 1310 poezii (scrise în închisori, lagăre de muncă, domicilii obligatorii sau de deportare, sedii de represiune ale organelor de anchetă, centre ale gulagurilor sovietice etc.), având o sută șaizeci și șapte de autori identificați. Volumul de față a folosit drept sursă șase culoare distincte: 1. „Poeți după gratii” – Asociația Foștilor Deținuți Politici, coordonată de Constantin Aurel Dragodan, 2. „Poeți din închisori” – Zahu Pană (Canada, 1982), 3. „Poeți după gratii” – editată de Mănăstirea Petru-Vodă, 4. „Antologia poeziei carcerale” – coordonată de Ioana Cistelecan (Ed. Eikon, 2006), 5. Arhiva personală a lui Cicerone Ionițoiu (Paris), 6. poezii preluate de la diferite ediții ale Conferinței Internaționale „Experimentul Pitești”. Cuprinsul volumului este foarte bine organizat: I. Autori consacrați înainte de detenție: Radu Gyr, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Vasile Voiculescu, Ionel Zeană, Zorica Lațcu, Constantin Tonegaru etc.); II. Autori debutanți în detenție (o poezie mai puțin conceptuală însă mai dinamică): Zahu Pană, Virgil Maxim, Valeriu Gafencu, Aurel Pastramagiu, Ștefan Tumurug (închis și la Oranki) etc. Am reținut aici în mod aparte prezența băcăuanilor: Sergiu Aurel Mandinescu, Constantin Oprișan (cu un destin total potrivnic, fiind închis în prealabil și la Buchenwald), Eugen Măgirescu, Petre C. Baciu (de care ne-am despărțit de curând!); III. Autori fără date biografice; IV. Lirica detenției în creația deținuților politici deportați; V. Poezia închisorilor comuniste din România în creația deținuților tătari; VI. Poezia închisorilor comuniste din România în creația deținuților politici neidentificați și necunoscuți.

Fiecărui autor i s-a atașat o fișă bio-bibliografică, acolo unde, firește, au existat informații. Poezia celor întemnițați a fost alături de rugăciune o soluție de rezistență, un reazem sufletesc. Fiecare poem în parte semnifică acceptarea Crucii – dacă era prins, autorul textului a fi fost imediat exterminat. Ne aducem aminte de numeroasele metode de a transmite această poezie – de la canalul oral (mai ales în cazul autorilor deja cunoscuți precum Radu Gyr, Nichifor Crainic) până la inteligente soluții. Iată una, din memoriile lui Dumitru Andreica: „Aveam hârtie de la cutiile de carton care fuseseră cu medicamente, le băgam în apă, le călcam cu gamela, cu cana de apă sau cu sticlă și se făceau bune de scris. Scriam cu hipermanganatul pe care mi-l da pentru ciupercă sau pentru infecții. Scriam și pe talpa bocancului. Aveam bocanci cu talpă de cauciuc, luam săpun, făceam zoală de săpun, așa, mânjeam talpa, dădeam cu DTT și atunci scriam cu un cui sau cu acul”. Cred că funcția sine qua non a tuturor acestor poeme a fost perfect surprinsă de Aspazia Oțel Petrescu: „Mă împresoară versuri binecuvântate, care în atâtea rânduri ne-au adus mângâiere și neîncetat ne-au amintit cine suntem și pentru ce anume ni se cere stropul de suferință, izbăvitor nu numai pentru bietele noastre suflete, ci și pentru întregul nostru neam creștin și român”. Din pricina lipsei de spațiu, rețin din Antologie un poem: „Mi-s palmele-negrite și diforme / De parcă-ar fi din zgură sau din piatră, / Iar degetele, reci și strâmbe forme, / Sunt vreascuri doar de aruncat în vatră. // Când vreau să prind unealta mâinii, scapă. / Și fiecare fibră-a lor mă doare / Mi-s oasele cuțite care sapă / Și carnea toată-o rană, ce dogoare. // De sunt bolnav, de-i arșiță sau ninge, / Tăcut eu port osânda dată  mie, / Prelinge sângele, mereu prelinge, / Din palmele răstignite fără cuie” (Petre C. Baciu).

Sper că viitorul ne va aduce studii din ce în ce mai competente, poate chiar ca rezultate ale unor programe extinse de cercetare – doctorate, burse etc. La final, aș spune în chip alegoric că situația deținuților politici amintește de catacombele creștinismului primar. Atunci, acolo – în adânc, cu prilejul unui refrigerium (o masă consacrată memoriei persoanei respective), creștinii celebrau Euharistia. Vorbim în fapt despre imaginea iconică a omului răscumpărat de sub boldul neființei pentru că acolo, „ad catacumbus”, omul își reîntâlnește Chipul dintâi. În greacă „kumbos” (râpă), „kata” (lângă) – pe coperta volumului „Râpa robilor”, precum și celebru monument spre cuvenită și continuă aducere-aminte.

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s