Interviu-eveniment, cu Adrian Sirbu, dirijorul Coralei „Byzantion”, prilejuit de prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași

 

 

Adrian Sîrbu, dirijor al Corului Byzantion: „Dacă rugăciunea este respirația spiritului, ei bine, muzica bizantină este o gură de aer proaspăt de munte care te îmbată și de care nu te mai saturi”

 

  1. Vă mărturisesc fie și din punct de vedere personal, bucuria prilejuită de Festivalul Internațional de Muzică Bizantină de la Iași, aflat sub binecuvântarea Preasfinției Sale Teofan, nu poate fi prinsă în cuvinte. V-aș întreba simplu: cum a apărut ideea acestui eveniment?

 

Încep prin a vă mărturisi că sunt cuprins, la rândul meu, de bucuria nedescrisă de a vedea un vis împlinit, o răsplată a multor ani de năzuință. Ideea unui festival de muzică bizantină nu a apărut ci s-a „frământat”, s-a „potențat” tacit dar intens în toți acești în care Iașiul „s-a pregătit” să găzduiască, în sfârșit, un astfel de eveniment. Și atunci când anumiți oameni binefăcători, iubitori de frumos, de Hristos și Biserică au asigurat, din proprie inițiativă, suportul financiar ca un astfel de festival să aibă loc la Iași, și-au unit forțele cu cele ale Părintelui nostru Mitropolit Teofan, persoana cheie din spatele acestui proiect. Restul a fost o desfășurare de forțe și o întreagă echipă de organizatori, specialiști și voluntari.

 

  1. Intrând în culisele acestei manifestări, care au fost momentele cele mai grele peste care a trebuit să treceți și, desigur, pe de altă parte, ce v-a bucurat inima pe de-a-ntregul?

 

Desigur, orice lucru de calitate – mai ales în ipostaza de pionierat – cere sacrificii și atrage de la sine încercări și obstacole. Ne-a ajutat mult experiența vastă a echipei de organizare în gestionarea situațiilor „mai puțin plăcute” pe care le-aș numi mai degrabă provocări, pentru că este o mare provocare, de pildă, pentru un Festival aflat la prima ediție să atragă la Iași cele mai sonore nume. Am beneficiat, așadar, de expertiza și viziunea profesională a Președintelui Festivalului, arhim. Hrisostom Rădășanu. Directorul Executiv, pr. Ștefan Mihalcea are deja trecuți în CV-ul personal 10 ani de activitate ca manager artistic al Corului Academic Byzantion. Secretariatul a fost cu succes asigurat de drd. Larisa Aluigheorghe, în timp ce pentru imaginea media a acestui eveniment ne mândrim cu un adevărat profesionist, Ana-Maria Țoc. Ne-am bucurat, totodată, de expertiza unor mari personalități ca Maria Alexandru, Georgios Konstantinou și Alexander Lingas ce au fost asistați cu multă dăruire de către Anca Sîrbu, implicată, de asemenea în activitățile de organizare. Acest Festival mi-a prilejuit mie personal numeroase bucurii greu de descris în cuvinte. Să asculți ani la rândul înregistrări cu părinții din Liban, de pildă, pentru ca într-o bună zi să îi ai lângă tine cântând la priveghere a fost pentru mine o experiență ce o pot asemăna cu acele vestite icoane din Muntele Athos pe care, după ce ani de zile le vezi în copii diverse, ai marea șansă să le privești îndeaproape. Întâlnirea față în față cu aceste minuni ale iconografiei nu se poate descrie în cuvinte. Un moment cu adevărat special l-a reprezentat pentru mine concertul aniversar din finalul evenimentului, când corul Byzantion a avut deosebita onoare să cânte alături de Corul Bizantin Grec în memoria celui care a fost dascălul nostru comun, Arhonte Protopsalt Lykourgos Angelopoulos. În aceeași catedrală primitoare, acest mare om și dascăl a dirijat vreme de cinci ediții ale Masterclass-ului de Cânt Bizantin sute de tineri iubitori de muzică psaltică.

 

  1. Complexitatea Festivalului a fost una cu totul aparte, însumând concerte propriu-zise, dar și momente liturgice, cu slujbe și privegheri care au reînviat frumusețea în parte pierdută a renumitului Bizanț. Trăirea duhovnicească a ajuns la cotele cele mai înalte prin cântul bizantin. Cum se leagă Sfânta Tradiție de strălucirea teoforică a manierei bizantine?

 

La această întrebare ar putea mai degrabă răspunde un liturgist decât un muzician. Am putea totuși face anumite remarci dintr-o perspectivă strict personală. Sfânta Tradiție a fost clădită pe temelia operelor Sfinților Părinți, dintre care, mulți dintre ei, imnografi, melurgi, maistori, alcătuitori de tropare, canoane, condace sau de cântări de înaltă complexitate. Aceste texte se păstrează în fiecare slujbă a Sfintei Biserici, astfel încât ele reprezintă nu doar o rugăciune, un mesaj, o învățătură ci și o mărturie a istoriei Bisericii și  a evoluției Tradiției vechi de 2000 de ani. Atunci când cântăm imnul Apărătoarei Doamne călătorim în timp și ne urcăm cu mintea pe zidurile cetății Constantinopolului anului 626 alături de bizantinii asediați și salvați ca prin minune de către Maica Domnului, mulțumindu-i în același cuget cu cei de acum 1400 de ani. Atunci când cântăm condacul Fecioara astăzi, ne urcăm cu mintea alături de Sf. Roman Melodul în amvonul din Vlaherne. Plângem împreună cu Petru Berechet cântându-i lucrările și primim alături de Sf. Ioan Cucuzel un bănuț de aur de la Maica Domnului, intonându-i chinonicele. De aceea, consider că așa cum istoria este un „marș al lui Dumnezeu pe pământ”, tot așa slujbele – și prin extensie întreaga imnografie – reprezintă o permanentă reactualizare a istoriei Bizanțului. Ceea ce este fascinant este să observi „duhul” puternic al acestor cântări și slujbe în mănăstirile unde s-au păstrat cu sfințenie rânduielile liturgice vechi de secole. Acolo, cred eu, se poate „gusta” din strălucirea și profunzimea spiritului bizantin.

 

  1. Care considerați că ar putea fi „canalele de răspândire” ale omofoniei bizantine în bisericile de pe tot cuprinsul țării? Sunt, desigur, de apreciat eforturile depuse de către diverse formații corale – Byzantion, Grupul Nectarie Protopsaltul, Psalmodia etc. Vedeți, pe de altă parte, un raport de complementaritate între muzica bizantină și cea polifonică?

 

Monodia bizantină poate fi „(re)așezată” în sufletele oamenilor prin multe căi. Avem nevoie, însă, de mai multe modele vii spre care să ne lăsăm atrași. Din punct de vedere muzical, avem nevoie de puncte de referință precum lavrele Vatopaidi sau Ormilia, străni ca cea de la Patriarhia Ecumenică, dascăli în etate precum bătrânii din Tesalonic, de pildă. Este nevoie de arhierei care să trimită mai mulți tineri la școli de specialitate pentru a putea fi viitori profesori formatori în seminarii și facultăți, mănăstiri, protopopiate sau parohii. Este nevoie de cateheze prin care să se explice oamenilor ce este cântarea în duhul Sfinților Părinți și care sunt abaterile prin muzică de la acest duh; trebuie să fim educați în a discerne între muzica ce stârnește pocăința și vederea păcatului și cea care este doar plăcută urechilor. Este nevoie de ore de religie unde să se predea mai multe cântări bisericești, așa cum se procedează în Grecia, de pildă, unde la hramuri, copii școlilor aferente parohiei vin cu steagul național și cântă diferite tropare. Mamele își pot trimite copilașii de mici pe lângă un dascăl care să îi învețe nu doar psaltica de la strană, ci și autenticul folclor românesc (în locul melodioarelor simpliste, impuse de mass-media). Cât despre raportul dintre muzica bizantină și cea coral armonică, aceasta  este o temă provocatoare, iar opiniile diferă mult în spațiul românesc. Nu doresc să „stârnesc” prea mult duhurile, însă nu putem să nu spunem că în  spațiul românesc, mai ales odată cu Alexandru Ioan Cuza dar și cu propaganda lui Ioan Popescu Pasărea, muzica autentică psaltică a fost masiv înlocuită de o continuă „uniformizare” și „naționalizare”, așa cum o arată și etnomuzicologul Costin Moisil. Aceste transformări nu s-au petrecut doar la nivelul repertoriului, ci și al percepției la nivel de stil și ethos. S-a impus un alt duh în cântare. Uniformizarea a deschis larg porțile către melodiile în tonalități majore/minore, pierderea microtoniilor și a ethosurilor glasurilor și, în final, încurajarea unei viziuni interpretative coral-armonice, perpetuate până astăzi. E greu să acceptăm acest adevăr, mai ales dacă nu studiem cu atenție manuscrisele psaltice românești dinainte de 1850, prin care putem compara repertoriile de ieri și de azi.

 

  1. Dacă se poate, aș dori să stăm poate puțin mai mult asupra provocărilor actuale ale interpretării dar și ale cercetării în acest domeniu. Aveți autoritatea necesară de a nuanța, de a puncta câteva aspecte.

 

Întrebarea este destul de vastă. Provocarea cea mai mare este lipsa de dascăli pe lângă care să ucenicim cel puțin 15-20 de ani, pentru a putea înțelege adevăratul duh al slujbelor. Așa cum un mare duhovnic a ajuns la o asemenea statură doar după mulți ani de ascultare pe lângă un alt mare rugător, tot așa avem nevoie de oameni formați nu doar tehnic, ci mai ales muzical-spiritual. Nu se mai investește în „instituția psaltului”, astfel încât să se formeze o generație de „bătrâni ai stranei” pe lângă care să ucenicești. Cei mai mulți psalți se află „în trecere” prin strană spre o viitoare hirotonie. În trecut, psaltul era printre cei mai respectați oameni ai societății. Mulți tineri ajung preoți fără să fi avut în profunzime experiența uceniciei în strană, lângă un adevărat dascăl. De aici provin multe neajunsuri…

 

  1. Proiectele pe care le împliniți sunt nenumărate. Ce vă propuneți pentru viitor? – nu putea să lipsească o asemenea curiozitate!

 

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, trebuie să finalizez lucrarea de doctorat în care tratez problema stilului în muzica psaltică din Moldova. Alte 5 proiecte editoriale sunt în curs de finalizare, printre care primul chinonicar (în românește) al vechilor dascăli, un podobier și irmologhionul românesc al lui Visarion. Intenționăm să reinițiem prin Asociația Byzantion proiectul de predare a muzicii psaltice pentru copii dar și înregistrarea unui repertoriu cu scop pedagogic.

 

  1. Reîntorcându-mă pentru două momente la Festival, dacă îmi permiteți, o surpriza cu totul aparte pentru mine a constituit-o corul Mănăstirii Hamatoura. Ați putea puncta pentru o ureche neantrenată câteva caracteristici ale părinților de acolo?

 

Sunt cu adevărat fascinanți. Au adus cu ei în târgul Iașilor spiritul oriental al psalticii infuzate de trăirea din pustiul Hamatourei. Intervalele de o rară finețe, ondularea vocilor prin glisandi și nuanțe ce slujesc cu naturalețe retorica frazelor, atitudinea modestă dar secondată de o vădită siguranță și profesionalism, toate au conturat imaginea complexă a autenticului și simplității în cântare.

 

  1. În afara actului liturgic ori a unor concerte care sunt destul de rare în provincie, muzica bizantină întră în casele noastre prin soluții digitale. Evident, muzica bizantină nu e un simplu act interpretativ… Care ar fi putea fi funcția ei distinctă?

 

Dacă rugăciunea este respirația spiritului, ei bine, muzica bizantină este o gură de aer proaspăt de munte care te îmbată și de care nu te mai saturi. Muzica aceasta te așează într-o stare de pocăință, de profundă cugetare la înțelesurile adânci din textele liturgice. Melodiile ce însoțesc aceste texte sunt adevărate ecouri ce răsună dulce în minte și inimă și în afara slujbelor, și care permanent ne reactualizează textele sfinților imnografi. Muzica aceasta este meloterapie, însă una care te unește cu Hristos; ea vindecă patimile, echilibrează sinele și potențează bucuria de trăi, de a te ruga și de a cânta alături de semenii tăi.

 

  1. Mulțumindu-vă în chip deosebit pentru prezentul interviu, îndrăznesc o ultimă întrebare: într-o lume despre care un eseist afirma că seamănă cu un garaj apocaliptic, cântul bizantin s-ar putea institui drept o revenire la firesc. Să fie o utopie?

 

Nu este nicidecum o utopie. Rugăciunea, acest dialog cu Hristos, Prietenul nostru cel mai intim, este cea mai puternică ipostază ce ne transpune direct în starea paradisiacă. În timpul slujbelor, timpul se suspendă, gustă din eternitate; omul contemporan se unește cu cel paradisiac, omul de pe pământ se contopește cu întreaga omenire, cu întreaga creație, într-o „liturghie cosmică”. Este cea mai puternică, concretă și accesibilă pregustare a „firescului” paradisiac în care am fost creați.

Interviu realizat de Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s