Mircea Constantin Jurebie – „Sufletesc suspin”

În cazul poemelor lui Mircea Constantin Jurebie, preaplinul sufletului se situează voit între o simplitate a discursului bine-stăpânit și alegoria unei vieți ale cărei legi pot fi înțelese doar grație celei mai mari taine ale ființei omenești – iubirea! Mai mult, afirm fără a mă teme, că autorul e din rara tagmă a celor care au puterea să rămână într-un dialog veridic (deși la o lectură superficială prim planul l-ar putea ocupa dorința de însingurare), în căutarea unor valori perene, în timp ce versurile sale nu dau deloc impresia că stau împachetate în forme depășite. Volumul asupra căruia m-am oprit pleacă încă o dată dinspre arhetipuri biblice ce sunt însă re-semantizate, chemate să slujească unui edificiu propriu, a cărui frumusețe rezidă tocmai în senzualitatea primilor fiori ai dragostei. Această suită a poemelor de iubire și prețuire duhovnicească, intitulată „Sufletesc suspin” (Editura „Ateneul Scriitorilor”, Bacău, 2017), ar putea echivala cu o (altă / nouă) scară către cer. Sentimentul „depănat” liric coboară parcă din poveste, căci iubirea, sentimentul suprem al Noului Testament, rămâne marele basm al ființei.

În fapt, volumul de față continuă o serie mai largă a liricii dedicate de autor tematicii religioase. Primele trei volume – „Smerita cugetare”, „Pelerin în rugă”, „Gânduri” anunțau parcă din ce în ce mai evident o și-mai-nimerită potrivire estetică. Acum, poetul reușește să abstractizeze cu mai multe volute parte din trăirea experiată în urcușul duhovnicesc. Asistăm așadar la o poezie de un existențialism redefinit, în interioarele căruia sunt abordate recurent simboluri din spațiul tradițional creștin. Versurile marchează și sărbătorile de peste an, și momentele liturgice, însă nu se mai opresc ca altădată asupra unor figuri cu identitate precisă. Cu puține excepții, chipurile îndumnezeite nu poartă nume ci devin apariții-simbol, adevărate arhetipuri. E un efort nu doar de a mărturisi un crez, ci chiar nevoința, truda, reperul uitat de ceilalți undeva, în urmă.

În mod evident, metaforic, devenim receptorii unui discurs hristocentric: „În mijlocul cetății îmi voi striga credința, / La fel ca mucenicii din vremi de-odinioară. / Mulțimea de păcate cu urlet mă-mpresoară, / În vidul urâciunii să-mi spulbere ființa” („Mărturisesc credința”). Omul lui Mircea Constantin Jurebie e simplu dar întreit valoros, purtând semnul îzbânzii: „Omul este o cruce. / Dacă îl puneți să stea / Drept / Și să își întindă / Brațele / La orizontală, / Se va întruchipa / Acest / Adevăr. / La fel și sufletul său / Când / Se răstignește pe brațele / Credinței, / Iubirii / Și speranței, / Prin smerenie, / Post / Și rugăciune („Omul”). Poemul „Era-n demult” amintește de magistrala punere în scenă a genezei eminesciene, viziunea e copleșitoare; în multe alte texte surprinde plăcut o „senzualitate” aparte, de sorginte cromatică: „Iar inima se scaldă în râuri de lumină, / Pe lemnul sfânt al crucii s-a răstignit târziul, / Nădejdea își desface bobocul pe-o tulpină / Crescută din iubirea ce-mbracă azuriul” („Aducerile-aminte”). Dacă în simbolism și modernitate albul conotă mai degrabă monotonie, de ce nu spaimă, în poemele de față reinventează colindul patriarhal, surprinzând prin diafan și pur („Ninge alb”). Uneori, poate că pe bună dreptate, îți vine să întrebi – unde este această lume binecuvântată?

Acest preaplin al stării de rugă, aflat sub Acoperământul Maicii Domnului, are drept țintă recuperarea Chipului Adamic. Apreciam cu altă ocazie că textele religioase ale lui Constantin Mircea Jurebie constituie unul dintre ghidurile cu rol de a răscumpăra apatia spirituală a omului modern. „Omul recent” este cu fiecare pagină invitat spre verticalizarea propriei existențe: „În liniște coboară un gând neprihănit / Și chipul și-l umbrește c-un văl de tăinuire, / Un psalm cântu-și repetă din nevăzutul schit / Și se petrec Părinții către Dumnezeire. // Citește un călugăr dintr-un Liturghier, / Iar taina se prelinge în scundele capele… / În apa din fântâne, mici lacrime de cer / Își picură aleanul din ochi adânci de stele”.

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s