Andrei Pleșa, pasionat orologerie, colecționar: „Ceasurile pot vorbi despre personalitatea cuiva”

 

  1. Țin minte că încă din copilărie m-a atras în chip deosebit lumea ceasurilor, poate și pentru faptul că purtam în amintire designul cu totul aparte al ceasului tatălui meu care de multe ori a fost subiect pentru discuții interminabile. Odată cu trecerea anilor am început să înțeleg câte ceva din valoarea ceasurilor elvețiene, din tradiția unor branduri de renume… asta până am purtat câteva discuții cu tine – aveam să îmi dau seama că practic nu știu mai nimic și că da, într-adevăr, lumea aceasta a voastră e o lume oarecum închisă, îți trebuie multă pricepere, răbdare și de ce nu – capacitatea de a ierarhiza corect, ceea ce presupune cunoștințe de specialitate. Am gândit acest interviu din mai multe perspective – mă interesează cum se raportează la toate acestea colecționarul din tine.

 

Da, multă lume are amintiri din copilărie cu ceasurile bunicilor, părinților sau chiar primele ceasuri pe care le-au avut. Unii mai norocoși încep colecțiile cu ceasuri primite din familie. Și eu am câteva amintiri legate de acele ceasuri: bunicul era sofer și când mergeam împreună cu Saviemul își aranja mereu cureaua de la ceas; bunica purta ceasul doar în zilele în care pleca de acasă „la oraș”, apoi ceasul mamei găsit de bunicul meu pe jos, cât și ceasurile de masă de prin casă. Îmi aduc aminte când puneam magnetul pe ceas să văd cum se oprește și chiar dacă nu erau cine știe ce ceasuri, încă retrăiesc cu nostalgie acele momente.

 

  1. Deopotrivă, tema timpului acompaniată de motivul ceasului au un dublu caracter transcultural și interdisciplinar. Cumva, metaforic, un ceasornicar adevărat se lasă mistuit de pasiunea sa, amintește de figura alchimistului de acum ceva veacuri. Continuăm prima întrebare, de unde vine toată această magie?

 

Încă de la începuturi omul a fost fascinat de timp, fie că a fost vorba de privit cerul, Soarele, înfiptul unui băț în pământ, clepsidre sau mecanisme complexe, omul nu a putut niciodată ignora timpul.

Ceasurile au într-adevăr ceva „magic”, pentru ca înainte de a fi niște simple unelte sunt cu adevărat opere de artă.

Nu cred că există alt obiect în lume care să îmbine armonios atât de multe domenii. Ceea ce un neinițiat vede ca fiind un simplu ceas, pentru mine este mult mai mult decât atât. Este în primul rând mecanică, mai apoi este un accesoriu/bijuterie în funcție de material, este o operă de artă dacă ne referim la modele mai scumpe cu cadrane pictate, sau la gravurile făcute manual în carcase din metale prețioase la Vacheron și Patek, până chiar la pielea pentru curele și electronica pentru quartz, în final rămânând niște unelte de mare precizie.

 

  1. Un ceas e un produs finit care totuși a legat mentalități, a instituit mode, a echivalat cu acel accesoriu care poate vorbi extrem de explicit despre propria personalitate. Evident, ai mai multe ceasuri la care ții, vorbește-mi, te rog, de cu legătura ta cu două, trei dintre acestea – când, cum le porți?

 

Ceasurile sunt într-adevăr, cum se spune, singurul accesoriu/bijuterie pe care ar trebui să-l/o poarte un bărbat în afară de verighetă (zilnic). Este un proverb cât se poate de actual. Papioane, cravate ori pălării poate că nu poartă nimeni zilnic, nici batistă în buzunarul sacoului sau stilou, ghiul ori inele pe toate degetele… sunt de prost gust. Da, ceasurile pot vorbi despre personalitatea cuiva, de la model, mărime, materiale și originalitate, toate pot fi mesaje non-verbale care pot contura o primă impresie. Personal, țin la toate ceasurile din colecție, la toate văd câte ceva special. De purtat le port total aleatoriu. Totuși, la ocaziile speciale acord mai multă atenție. Am avut și o perioadă în care asortam culoarea cadranului ceasului la culorile hainelor de pe mine, dar era mai ușor atunci, aveam doar vreo 5-6 ceasuri în colecție.

 

 

  1. Evident, voi da glas câtorva curiozități! Se mai găsesc în prezent pe piața de antichități ceasuri cu adevărat valoroase? Dacă da, care sunt atuurile acestora?

 

Cu siguranță, „diamante în noroi” se mai găsesc, acum conteaza și contextul întrebării foarte mult. De exemplu, pe un site dedicat acestei pasiuni au apărut niște povești (oarecum verificate) despre un colecționar/vânător de comori care a găsit un JLC și l-a cumpărat cu 6$, pentru ca mai apoi să-l vândă pe 35000$ și un Omega Seamaster Man on the Moon. Dar pe lângă aspectul material, valoarea vine și din calitate, sunt ceasuri care pot fi cumpărate la preț de nimic deși calitatea mecanismelor, finisajelor și materialelor să fie de top, singurele motive pentru prețul scăzut fiind dimensiunile reduse ale pieselor, cadrane inestetice, lipsa de cerere „datorată” clienților necunoscători. Sunt tot felul de inovații, mecanisme rare, inedite, speciale și piese deasemenea pe care colecționarii le vânează.

O altă categorie care poate da un plus de „valoare” unui ceas este povestea. Mulți colecționari adună ceasuri „speciale”, „ciudate”, militare sau pur si simplu fiecare are o slăbiciune pentru pendule, ceasuri de buzunar, de masă, albe, negre, fără dată, cu alarmă, cronografe, rusești, elvețiene și așa mai departe. Atuurile? Greu de spus, să zicem că reprezintă o pasiune care are și o oarecare utilitate, nu stau închise într-un clasor precum timbrele. Atuurile ceasurilor valoroase? Povestea din spatele unui ceas și faptul că poate deveni oricând subiectul unei discuții interminabile. Evident, în unele cazuri și pentru unele persoane… banii, profitul.

 

  1. Pe de altă parte, rămănând în această zonă, care sunt cele mai avansate funcții și care sunt aliajele în top?

 

O întrebare grea. Avansate funcții, mă gândesc la complicații, sunt multe. De la „fazele Lunii” la perpetual calendar, flyback chronograph, rattapante, rezervă de mers, dată-zi, alarmă, minute repeater și multe altele. Desigur, companiile de top se întrec în piese cu cât mai multe complicații, ceasul cu cele mai multe complicatii fiind un Franck Muller Aeternitas Mega 4 cu 36 de complicații, 25 dintre ele fiind vizibile, 1483 de piese și calendar pe 1000 de ani. Următorul pe listă este un Hybris Mechanica Grande Sonnerie cu mecanism Jaeger LeCoultre 182 cu 27 de complicații, cu peste 1300 de piese și carcasă de aur alb 18k. Asta că tot urmează să vorbim de aliaje, deși interesul a scăzut semnificativ pentru ele, ceasurile de aur sunt totuși bijuterii prețioase, dovadă că firmele care se respectă scot mereu modele în acest material. Dacă vorbim despre rezistență, clar oțelul este favorit, urmat de titanium. Dar există ceasuri de alamă cromată, bronz (aici este o modă aparte legată de modul cum se patinează acest material) și chiar lemn. Și da, mai sus am vorbit doar de cele mecanice, smartwatch-urile și ceasurile quartz au și ele funcții complicate, de la termometre, altimetre până la bătăile inimii, pedometru și tot felul de aplicații pe smartwatch.

 

  1. Unul dintre scriitorii deportați spunea la un momentdat că „Rușii au pasiunea ceasurilor cu bătăile puternice”. Avea oare dreptate? Dar germanii, elvețienii ori japonezii?

 

Nu știu dacă scriitor fiind a spus aceasta afirmatie metaforic, dar eram la un moment dat într-un interviu, era destul de liniște, iar între întrebări se auzea doar ceasul meu Raketa cum ticăia. Dar da, probabil se referea la simplitatea și eficiența cu care rușii rezolvă problemele, la rezistența și masculinitatea ceasurilor rusești.

Cel mai bun exemplu aici, deși sunt multe de spus, ar fi Vostok Amphibia care a fost făcut special pentru forțele Marine URSS în anii 67-68, inginerii/designerii fiind Mikhail Fedorovich Novikov și Vera Fedorovna Belova – au avut misiunea grea de a face un ceas ieftin și care să reziste în cele mai vitrege condiții, fără a folosi patentele Rolex si Blancpain. Au reușit de minune prin niște inovații, pe cât de ingenioase pe atât de simple. În reclamă, rușii treceau cu mașina peste aceste ceasuri pentru a demonstra capacitățile ieșite din comun ale acestora… multă lume face și în ziua de azi asta și sunt zeci de filmulete pe youtube. Alte povești spuneau că deși făcute să reziste până la 200m adâncime, rușii le testau lipindu-le de submarin și mergând până la 300m adâncime. După cum spuneam, ar fi multe de spus, un ultim exemplu: americanii au făcut un concurs pentru primul ceas pe Lună, bătălia finală s-a dat între Bulova și Omega, cel din urmă având caștig de cauză. Rușii (Yuri Gagarin) au avut primul ceas în spațiu un Sturmanskie… asta purta Gagarin. Ca în bancul acela cu creionul. Deci, ca să încheiem, aș zice că a avut dreptate scriitorul, ceasurile rusești au ceva aparte și dacă nu ar fi fost puse în carcase cromate care, din cauza trecerii timpului s-au mai măcinat, ar fi mult mai apreciate în ziua de azi, multe au cadrane superbe, unele sunt frumoase doar prin simplitate. Pe scurt: Germanii au A. Lange & Söhne și au fost împreună cu englezii printre pionieri, înaintea elvețienilor, Hans Wilsdorf este un neamț stabilit în Anglia care a fondat o companie inițial englezească, mutată apoi în Elveția: Rolex -și cu asta cred ca am spus totul! Elvețienii au avut pornirea mai grea dar apoi au preluat conducerea, deși acum sunt cam în declin, în afară de firmele de top. Japonezii au „Cei trei samurai” Seiko, Citizen și Orient și au făcut ceasurile de calitate la prețuri accesibile, iar cele din clasa superioară au finisaje de top. Un singur lucru li se poate imputa: dezvoltarea quartz-urilor la preț mic, ceea ce a dus la căderea industriei mecanice. Cineva spunea: „Un quartz de 10 dolari este mai precis decat un Rolex, dar cel care le cumpără nu a prins ideea.” Pe de altă parte, ar mai fi și americanii cu niște ceasuri interesante…

 

  1. Cu siguranță, un pasionat de orologerie nu are cum să scape de pasiunea sa. Dar ce moștenire poate lăsa el în urmă – nu la cea materială mă refer, desigur…

 

Păi în primul rând poate lăsa în urmă niște amintiri, de aici nostalgia ceasurilor bunicilor și ale părinților. Apoi sunt învățături care pot fi trase din pasiunea asta, povești, milioane de povești frumoase. Cu toții avem nevoie de hobby-uri, de pasiuni, există colecționari în orice domeniu. Avem nevoie de o sursă de plăcere pentru a ne umple timpul liber, de un drog. Unii aleg să colecționeze timbre, alții capace de bere, mașini, obiecte cu submarine, urși ori pantere roz. Alții dau banii pe cărți, călătorii, alcool, droguri, păcănele sau stau zile întregi la pescuit… pasiuni, cu bune și rele. Fără acestea, viața ar fi mult mai plictisitoare!

 

  1. Voi încerca acum să te supăr și să te întreb cât se poate de direct – sunt multe falsuri pe piață, unele realizate fără greșeală. De ce sa dai mii de euro pe un Rolex și să nu îl iei de pe net cu o sută?

 

Nu este nici o supărare! Mă supără în schimb cei care fac falsurile. Sigur, oricine este liber să cumpere ce vrea, dacă este asumat.

Spre exemplu, dacă îți place un ceas și e ieftin, sigur, de ce nu?

Dar, problemele sunt următoarele: cea mai gravă ar fi încurajarea fenomenului, nu se știe prin ce „sweatshop-uri” sunt făcute, ce copii sunt puși la muncă ieftină, la negru. Apoi, companiile pierd bani, dacă ceasul este foarte prost făcut se strică foarte repede și majoritatea ceasornicarilor nu repară fake-uri sau replică. Câștigă doar șarlatanii care fac bani pe urma naivilor. De ce ai cumpăra un fake? Mai bine un Seiko „corect” decât un Patek fake. Un Patek fake poate ajunge și la 500 de euro și se poate defecta, controlul calității fiind probabil inexistent. Sunt multe ceasuri bune care se pot cumpăra de banii ăștia. Cea mai potrivită soluție se leagă de ceasurile „homage” în cazul în care cineva își dorește o piesă foarte scumpă pe care știe că nu o va avea prea curând. Și aici iar ar fi două categorii: microbrandurile care sunt mai bune decât fake-urile și au prețuri decente și firmele consacrate, Orient spre exemplu face niște „Rolex President” foarte frumoase, la fel „Bulova Super Seville”.

 

  1. Cum vezi viitorul ceasornicarilor? E deja tot acest domeniu în „zona de nișă”?

 

Toate întrebările au fost frumoase, unele au fost mai ușoare, altele mai grele… asta este singura „dureroasă”, viitorul este relativ incert, ori falimentar ori scump. Ceasurile au început fiind foarte ieftine – revenind, dacă vorbim de un băț în pământ sau o clepsidră, apoi foarte scumpe, de buzunar, din aur, iar sfârșitul este în coadă de pește: vor fi ori foarte scumpe, ori foarte ieftine. Cred că nu vor dispărea prea curând dar și ceasornicarii și ceasurile sunt o „rara avis”. Smartwatch-urile și quartz-urile nu sunt chiar ceasuri. Și nici Swatch nu „salvează” industria cumpărând zeci de firme pentru ca mai apoi să le șteargă identitatea, umplându-le cu mecanisme ETA. Nici faptul că nu vor să mai ofere piese nu e o măsură prea strălucită iar asta pune piedici ceasornicarilor independenți.

 

  1. Îți mulțumesc pentru sfaturi, gândurile bune. Sper să împărtășim pe mai departe această bucurie! Dacă tot se poartă – un gând de final?

 

Plăcerea a fost de partea mea, sper că am putut să te ajut. După cum se vede, aș putea să vorbesc despre ceasuri ore în șir. Un gând de final? Cumpără un ceas, cititorule! Cumpără și celor dragi, convinge și alte persoane să facă asta. Ceasurile sunt obiecte minunate și nici un smartphone nu va putea vreodată să schimbe asta. Iubiți-vă părinții și familia și cine știe, poate cândva veți primi un ceas! Unul adevărat!…

 

interviu realizat de Marius Manta

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s