Dan Perșa și jocurile luminii

 

A naibii viață cu întortochelile ei, cu cheful ei de a-ți plăti vreo poliță în chiar momentul când te aștepți mai puțin! Fix așa îți vine să-i încredințezi văzduhului toată obida pe care ai adunat-o și pe care, nemaiputând să o reții pe undeva în adâncul cotloanelor tale, o arunci cu năduf, însemnând pentru cele patru colțuri ale pământului propria nepricepere de a-ți tălmăci rostul. Da, chiar în momentul când credeai că te afli pe drumul cel bun și roditor, calea începe a se afunda în ținut mlăștinos iar preaplinul firii se trezește sugrumat de tot felul de întrebări care mai de care mai noduroase. Lumea asta de aici a părut dintotdeauna pentru mulți nimic altceva decât un moft, raza unei clipe ori cutezanța câtorva momente, și acelea înlănțuite destul de artificial. Un ceva care „se întâmplă” în fața ochilor noștri și ne subjugă adesea doar pentru că nu avem cutezanța de a ne uita mai departe, eventual de a căuta atipic, nu după manuale, nu după rețete răs-inventariate, ci pur și simplu… altfel! Și nu aici, ci dincolo! Pentru că ce e aici a fost învârtit în fel și chip sub lupa atentă a unei rațiuni cu totul dezinteresată de frumusețea cerului. Dar vorba „magistrului din Bacău”… „ce te faci când fantomele trecutului năvălesc și te urmăresc și… dincolo?” Pentru că, până la urmă, cam asta pare să fie și teza ultimului roman semnat Dan Perșa, un tratat în registru ludico-parodic – dar foarte serios! – despre ținuturile pline de mister din proximitatea vămilor celor patruzeci de zile.

Alături de acel Dan Perșa ce se ascunde în spatele unei instanțe narative destul de obediente, în mod cert vom lua aminte la faptul că, după moarte, sufletul nutrește dorințe  cu totul pământești, care echivalează cu reminiscențele poftelor pe care le-a avut trupul în timpul vieții. În această linie, mimând un ton ultimativ, autorul deschide și alte posibilități de interpretare ale întregului text. Învățăturile lui Dan Perșa către cititorii săi presupun în cuvenită măsură binele-de-fiecare-clipă: „Aveți grijă, oameni buni, ce mâncați, ce gândiți, cum vă milostiviți, cât de încrezuți sunteți… de pofticioși, nesăbuiți… aveți grijă…”

De fapt, romanul începe cu trecerea spre cele de dincolo a ciobanului Petrache. Numele nu este, desigur, întâmplător – la o viitoare exegeză s-ar putea găsi puncte în comun cu vizionarul Petrache Lupu; într-amândoi par a se zbate stihii ancestrale. Cumva amintind și de bogumilismul lui Blaga, Petrache e încredințat că trupurile oamenilor au fost făcute tocmai de Diavol, cu scopul vădit de a închide în ele sufletele ce se aflau de partea Domnului. Pe cale de consecință, peste toate, același Petrache conștientizează că ceea ce merită cu adevărat ține exclusiv de suflet. Iar de aici începe aventura! E un excurs cultural extrem de generos, cu opriri în puncte de maximă importanță ale gândirii europene. Prezentul roman trebuie neapărat lecturat intertextual, fiind locul de întâlnire al unor momente de referință atât pentru literatura occidentală, cât și pentru cea care își chivernisește înțelesurile după mentalul Orientului Apropiat. În toată această regie, intervențiile lui Dan Perșa trimit la „Țiganiada” lui Budai Deleanu: „Dar unde, unde te-ai dus? Și n-a întrebat asta, pentru că Domnul știe. Noroc că și noi, scribul, știm… de la Muze… și putem urma viața personajelor noastre dincolo de moarte… atunci când ne vine să spunem: «Veniți, dragi personagii, înapoi, unde sunteți voi Petre și Ghiocel… dulgherule Petre și tu, țiganule orb, Ghiocel…» și inima ni se face duioasă!” Sau: „Ei bine, multe s-au întâmplat de când e lumea, și nu puține mie, dar cea mai mare povară a omului și a vieții mele e coborârea în Infern… nu-i șagă… să cobori printre balegile dracilor… printre bolgiile osândiților… și nu ca Dante, sub paza lui Vergil, apărat de răutatea diavolilor și pășind ca om întreg, ci eu am coborât rupt în bucăți și suferind în cuget, simțire și trup… cu sufletul sfărâmat… iar când, odată ajuns pe fundul genunii, mi-am încordat puterile și am împins cu picioarele în Talpa Iadului și am ajuns la suprafață, am spus că singur m-am salvat și, de vreme ce m-am întors pe lume întreg, am spus că am fost victorios. Dar am plonjat puțină vreme mai apoi în genunea naturii și condiției umane, iar aici pot spune că am fost învins, pentru că toate răspunsurile pe care le-am găsit de împrăștie în nenumărate căi. Da, asta mi se întâmplă de când am urmat sufletul personajelor mele dincolo de trup, dincolo de viața trupească…” Exact aceste nenumărate căi derivă dintr-un postmodernism updatat, reprezintă încrengătura dincolo de care ar trebui căutate adevăratele înțelesuri. Pășind alături de personaje, autorul e de acord că cine a murit, ajunge să îi compătimească pe cei vii. „Dincolo” devine treptat agapa celor care nu mai sunt aici, dar care sunt pe cale să se împărtășească de viața veșnică. Galeria personajelor este bogată, întrucât pe celălalt tărâm întâlnim sufletele unor oameni ce s-au bucurat în viața firească de roluri diferite: lui Petrache îi urmează Petre, apoi conul Manolache, colonelul Vărzaru etc. Întâlnirea tuturor acestor suflete contrapune obișnuitului o lume întrucâtva așezată sub semnul barocului. Sunt multe volute, raționamentele doar se doresc a fi precise, însă ele alunecă până la urmă în sfera subiectivului. Lexicul este de-a dreptul luxuriant, fraza lungă șerpuiește precum nevoia de cunoaștere a celor implicați, în lungul drum al descoperirii de sine. Întruchipând un joc labirintic, paradoxal, personajele ajung să se întrebe până la urmă ce se află dincolo… de dincolo? Altfel, autorul strecoară cu pricepere motivul faustic, odată cu apariția în parte lugubră a colonelului Vărzaru. Acesta își dorește luciferic să îl învingă pe chiar Creator(ul lumii imaginate): „Hmmm, știi, sunt un suflet fumuriu, un suflet cu capă, o capă primită în cârcă de la drac. Și cât port capa, celelalte suflete nu-mi pot citi gânduri și vreri. Însă de data asta, ție am să ți le spun . Tu ești scribul și te-am ales să fii cronicarul urcării mele  pe tronul ceresc. Fiindcă asta am de gând să fac. Să-l detronez pe Dumnezeu. Cu ce este El mai bun ca mine? Și cum știu că voi reuși, nu are rost să mă mai ascund”. Ei, una peste alta, tocmai această ratare, tocmai acest salt nebun către tărâmul iluziilor deșarte se vrea a fi contracarată de voința celorlalte suflete. De aici încolo textul capătă accente cinematografice: cei din depărtări se vor întoarce în chip magic pe pământ, partea a treia a romanului fiind interesată de Clucerul Miron Dragomir. Printre rânduri, estompat, Dan Perșa se joacă cu un alt motiv mai vechi în literatura europeană, mai precis cu cel al lumii „văzute pe dos” – în tradiția lui Baltasar Gracian: „Miron făcu ochii mari, de părea lovit de prosteală. -Te miri cât sunt de mic, vorbi Domnul. Spune drept, nu credeai că Dumnezeu e așa mic! Cu adevărat, Domnul nu era mai mare decât un copil de șapte-opt ani. Dar în cugetul lui Miron Dragomir coborî dintr-o dată o mare lumină… și el știu dintr-o suflare neștiutele, deși până atunci se cunoștea ca om greu de minte”.

Mai spuneam că Dan Perșa rămâne un scriitor unic, deloc provincial, ce uneori „complică” scriitura, revelând către final sensuri etico-estetice, mărci ale unui neo-umanism. Nu retrag! Solaristician în alte rânduri, Dan Perșa își câștigă cititorul întotdeauna: îl surprinde, îi întinde o nadă, îl amețește, pentru a-i reda, către un final nesperat, speranța. Iar asta se întâmplă și pentru că, oricât și-ar dori să ascundă, din căutările sale răzbate mereu lumina: „Tu alege mereu acel pas spre lumină. Și de vei face asta neîncetat, în fiecare zi și în fiecare ceas al vieții tale, ai să-ți dai seama până la urmă că lumina asta vine dintr-o sursă. A crede înseamnă același lucru cu a fi conectat la sursa credinței tale”.

 

Marius Manta

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s