Primul Război Mondial între realitate și ficțiune

Prezentul deformat al unui popor ce pare că nu se mai regăsește în datele unui nou context internațional defavorabil. Apoi, aparenta libertate care conduce mai degrabă la nivelarea conștiințelor. Promisiunea unei Europe ce din păcate sucombă cu fiecare decizie asumată. Lipsa de vivacitate, voința îndârjită de a face totul în contratimp cu firescul. Normalitatea zilei de azi, îmbrăcând cel mai adesea forme viciate. Toate – un derapaj ce pare că nu mai ia sfârșit, teama de asumare a adevărului. Omul fără repere, omul unei identități măsluite, din matricea căruia noțiunile-nucleu de altădată, precum familia ori națiunea sunt împinse către o retorică neomarxistă.

Nu de puține ori, plecând dinspre considerente literare, ajunsesem să conchid că fenomenele postmoderne, dincolo de jovialitatea și inteligența ludică a discursului, deși determinate evident de financiar și relațiile dintre giganții transfrontalieri, vor fi revenit către viața cotidiană, asupra căreia a avut consecințe nefaste imediate. Nefiind deloc un nostalgic al vremilor pre-decembriste, nu am cum să nu constat totuși lipsa de coerență și dezumanizarea totală a prezentului. Așezați în fața unor comportamente-tip, trasate mai mult sau mai puțin vizibil, rămânem defetiști, rareori compulsivi, dar perdanții majori ai unei Europe zdruncinate de propriile ipocrizii. E un joc surd, kafkian, în cadrul căruia subzistă cele mai ciudate simbioze. Se fac și se desfac alianțe, se reconfigurează Balcanii ori ceea ce altădată stătea sub semnul Mitteleuropa, Vestul are disperată nevoie de Est pentru a-și arunca mărfurile și tehnologia ce uneori se dovedesc a fi depășite.

Au rămas puțini dintre cei care îndrăznesc să nu plătească prețurile cerute, dintre cei interesați pe mai departe de echilibru și firesc. În an centenar, dincolo de prețiozitățile unor acțiuni pe-repede-înainte, mai mult formale, afirm deloc paranoic că majoritatea discursurilor sunt din start înecate în carnalitatea new-multiculturalism-ului. În această linie a rarelor aparițiilor editoriale „altfel”, deloc tributare partizanatelor economico-politice, se înscrie și cartea Gabrielei Gîrmacea „Primul război mondial, între realitate și ficțiune”. Autoarea, profesor de limba și literatura română, critic  și istoric literar, editor, fotograf, jurnalist, o asiduă cititoare continuu updatată, deopotrivă un promotor cultural, colaboratoare cu state vechi a „Ateneului”, ne încântă acum printr-un discurs fericit organizat, cercetând in situ fenomenele care au generat iar pe de altă parte au fost generate de Primul Război Mondial. Apelând la Arhivele Naționale, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, colecțiile personale (și nu numai), Gabriela Gîrmacea face dovada unui arheolog priceput care știe nu să „fantazeze”, ci să redea în toate aspectele unul dintre cele mai importante momente ale istoriei moderne.

Cartea se află sub sigla Didactica Publishing House și echivalează cu un muzeu în miniatură, grație elementelor-surpriză, multi-layer, care completează demonstrația la tot pasul: e vorba de multitudinea de documente, tipărite acum pentru prima dată într-un corpus unitar (vorbim de scrisori, decizii, certificate, bilete, hotărâri, ziare etc.). Studiu (în parte) imagologic, realitatea Primului Război e complet definită prin strategiile militare prezentate, datele statistice (ambele analizate de specialiști în domeniu), literatura memorialistică, corespondența trimisă de pe front, presa vremii și firește, nu se putea altfel, beletristica inspirată de acest moment. Informația prezentată nu este pur și simplu trunchiată și pusă la dispoziția cititorului. Gabriela Gîrmacea are, evident, știința de a decupa aspectele elocvente, pentru eventualitatea de a le însuma; cu toate acestea, meritul său incontestabil derivă din felul de a capacita chiar imaginația unui lector care ajunge să probeze, fie și în timp, competență. În mod cert, întreaga construcție pleacă de la ideea conform căreia istoria se apropie de noi prin fapte de viață cu emoții, stări, afecte, trăiri. Nu e o istorie pur liniară, ci e tumultul unor destine care se presupun reciproc, urcând discursul, de ce nu, la un palimpsest deopotrivă axiologic și ontologic.

La nivelul propriu-zis al conținuturilor, regăsim mai multe puncte de interes, printre care: neutralitatea, intrarea României în război (mobilizarea, războiul propriu-zis, strategii, solidaritatea combatanților, inspecția pe front, varii secvențe din viața cotidiană a frontului, în spatele liniilor, repausul, sărbătorile pe front), refugiații, gara și trenurile, Misiunea franceză și atmosfera generală, armata rusă, serviciul sanitar, profitorii de pe urma războiului, uniforma militară, partizanii, viața de după război. Unul dintre cele mai importante capitole este cel arondat „scriitorilor aflați la război”, cei mai amintiți fiind Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Rebreanu, Ioan Missir, George Topîrceanu („Amintiri din luptele de la Turtucaia” – cine mai citește azi așa ceva?), Elena Cancicov, Felix Aderca. De altfel, în chip fericit și în mod voit, autoarea pare să uite din când în când faptul că personajele nu sunt altceva decât niște simple și banale apariții „de hârtie”. Încă de la primele pagini, dedicate neutralității României, Gabriela Gîrmacea le atribuie „suflu nou”, lăsându-le să dea mărturie: colonelul Paul Vardaru ori Onisifor Sachelarie din „Întunecare” (Cezar Petrescu), Ștefan Gheorghidiu la Camil Petrescu, Laura din „Balaurul” (Hortensia Papadat Bengescu), Apostol Bologa din „Pădurea spânzuraților”. Exemplele, firește, pot continua. Din start, este scoasă în evidență eronata impresie a tuturor românilor că armata noastră era pregătită pentru realitatea războiului, impresie generată de o propagandă nefericită (în locul desertului, ofițerii primeau broșuri trimise de la regiment. Îndoctrinarea se făcea prin intermediul acestora. Erau totuși de o calitate îndoielnică, încât din start ofițerii intuiau mesajul acestora și le aruncau fără să le citească). O astfel de greșeală avea să fie greu taxată de istoria propriu-zisă. Transcriu un scurt fragment: „Momentul în care se afirmă că războiul se poate câștiga prin lupta corp la corp amintește de naivitatea avocatului Petrescu din tren și stârnește aplauze delirante: «Vom învinge pentru că soldații noștri se vor lupta cu baioneta – și nu e tun care să reziste baionetei românești – împotriva oricărui armament, iar când baioneta se va fi frânt, cu pumnii, cu unghiile, cu dinții». Discursul deputatului este demn de fanfaronada lui Cațavencu și își atinge scopul de a câștiga capital politic sau de a masca, prin falsul patriotism, afacerile pe care le avea cu statul, întrucât despre intervenția sa furtunoasă s-a vorbit mai multe zile”. Apoi, e interesant cum mediul românesc este scindat între a participa sau nu la război, între a fi de partea Antantei ori dimpotrivă. Vocile se multiplică, cele „ficționale” sunt dublate de cele „cu atestare istorică” (de exemplu, momentul asumării poziției Regelui cu privire la intrarea României în război a fost notat de Regina Maria într-o scrisoare adresată mamei sale, datată Cotroceni, 24 august 1916, scrisoare trimisă ulterior prin Louis Basset. În tot cazul, am lăsat să se înțeleagă, războiul găsește pe toată lumea nepregătită (la rigoare, consultați-l pe Ioan Missir în „Fata moartă”). După cum probabil e lesne de anticipat, observațiile la limita tragicului ale lui Camil Petrescu ori Liviu / Emil Rebreanu sunt fundamentate pe experiențele militare directe ale acestora. Imagini de natură apocaliptică sunt oferite din perspectiva Gestalt (văd, aud, simt). Cele mai multe pagini sunt arondate pe de o parte bătăliei de la Oituz, pe de altă parte cazului cu totul aparte al lui Emil Rebreanu.
În ordinea acestui întreg edificiu sunt inteligent inserate fragmente din corespondența / jurnalul generalului Berthelot, precum și ale generalului Alexandru Averescu. Sunt fără doar și poate multe puncte de interes, precum și varii maniere de raportare. Dintre acestea, unele se află la primele comentarii de factură comparată – e și cazul textelor poetice („Marș greu”, „Versuri pentru ziua de atac”, „Luna”, „Patrula”, „Vecinice”, „Cadavrul”) ale lui Camil Petrescu, aflat combatant pe frontul de la Oituz.

Una peste alta, „Primul război mondial, între realitate și ficțiune” este un exercițiu fericit de restabilire a interesului pentru națiune și eforturile acesteia de a-și autogenera existența. Oferind implicit o credibilă stratificare socială, derulând idei când convergente, când divergente, peste toate, Gabriela Gîrmacea a oferit cititorului de azi un altfel de reper, o carte „senzorială”, dinspre care a reușit să medieze faptele istorice, realitatea unei epoci.

 

Marius Manta

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s