cărți

literaturbahn-Marius-Manta-coperta-tipar-1„Literaturbahn”

Editura „Timpul”, Iași, 2014
prefață: Constantin Călin
ISBN 978-973-612-547-8
coperta: Florin Radu
corectură: Violeta Savu

„E o carte sedimentată în voie, fără ambiții demonstrative, dar care demonstrează că autorul are certe calități de comentator; mai exact de eseist. În ea se văd limpede temperamental și cultura acestuia – tip ce nu se pierde cu firea (un „urs” pentru intimi), care ascultă răbdător și mustăcește pe marginea a ceea ce zic alții, apoi, blindat cu argumente, dă drumul propriilor păreri, adesea neconvenționale, serios și insinuant, „tabietliu” și „gurmet”, adică selectiv, în ciuda presiunilor din jur (o, veșnicii veleitari!), consecvent cu criteriile sale și cu maniera. Un tip cumpătat, în care – ca să scurtez caracterizarea – se poate avea deplină încredere. Pe ce mă bazez când susțin aceasta? Pe curiozitatea sa, care nu are granițe, pe capacitatea de lectură, pe responsabilitatea gesturilor critice pe care le-a făcut până acum, pe stabilitatea în opinii. În Literaturbahn-ul său sunt adunate însemnări despre cărți ce, puse alături, pot umple câteva rafturi, iar dacă mai adăugăm și cărțile citate în analogiile dintr-un text sau altul, rezultă că dl Marius Manta, uomo di mèzza età, a citit deja o bibliotecă. Și cu toate astea, nu dă niciun semn de sațietate ori de suficiență, ci, dimpotrivă, aviditatea sa pare în creștere. Explicația stă în faptul că lecturile lui sunt – într-adevăr – libere, singura lor subordonare fiind cea față de ideea sugerată de titlul general – de drum, de călătorie, de mișcare. Alegerile sale merg în zigzag, cu survolări de meridiane și paralele și cu reveniri la locuri familiare. Autori francezi, englezi, olandezi, japonezi, americani, români se întâlnesc în aceste pagini cu autori din țări „exotice”; autori contemporani cu autori de la începutul și de la mijlocul secolului trecut; romantici și realiști cu decadenți și postmoderni; avangardiști cu tradiționaliști etc. Cartea e un fel de club „globus”. Aspirațiile dl Marius Manta la multilateralitate se reflectă și în trecerile sale repetate dincolo de beletristică; scrie, de pildă, cu destulă aplicație despre cărți religioase, cărți de artă, cărți politice, și nu o dată se referă, din poziția de cunoscător, la opere din domeniul filmului și al muzicii”. (Constantin Călin)

tata-si-fiu-1„Tată și fiu”

Editura „Vicovia”, Bacău, 2015
prefață: Iulian Bucur
ISBN 978-606-8541-66-2
coperta: Luminița Radu
corectură: Violeta Mardare
tehnoredactare: Florin Radu
ilustrații: Anca Movilă

„Tată şi fiu” este o icoană a întregului şi a părţii, este o relaţie aproape matematică între două mulţimi, cu simetrie şi justă proporţie: „Legendă-n cuvânt nedefinită / Imagine odrăslită / Față către față” („Tată și fiu 2”). Cartea am citit-o ca pe un hronic al vârstelor, un hronic din şaptezeci de foi, unele scrise din amintiri, altele după crochiuri, ultima întorcându-şi fața către fața celei dintâi. Autorul ne spune când şi-a început scrisul, „la începutul unui an” iar zilele cele mai importante au fost „2 din făurar” şi „7 august 2014”. Am citit-o ca pe un jurnal de navigator cu 70 de opriri, ultima fiind chiar în portul de plecare de pe prima foaie. Un autobuz străbate, ca o corabie spre sud, oraşul, un cheu cu penelopă: „blocul meu! Intru și ies când vreau, de câte ori vreau!” („Blocul”) Opriri au fost la Brașov, Sighișoara, Sibiu, Bistrița, Mediaș, Cluj, Orăștie, mai departe la Viena, Leipzig şi înapoi. […] Se numeşte „Tată şi fiu” şi rânduieşte crescător ipostazele autorului. Cuvântul ipostază este cel mai potrivit aici pentru că l-am împrumutat din definiţia de două ori milenară dată Treimii. Şi mi-l imaginez pe cel pe rând fiu şi tată, pe autor, plimbându-se împreună cu Fericitul Augustin, cel care a scris cel mai frumos despre misterul legăturii dintre Tată şi Fiu, şi acolo, pe malul mării, ascultându-l îngerul trimis: „E strânsură de nedesfăcut / E lipitură de nedespărțit / E făcătură de neghicit / Cu vrere Dumnezeiască / În tată și fiu / E lemnul vieții” („Lemnul vieții”). Sau mi-l imaginez schimbându-şi vârstele, jucându-şi măştile: „Ce tare-ar fi ca tatăl să aibă vârsta fiului. / Ori invers”(„Fenomenală”). (Iulian Bucur)

 

ucenic-de-pus

„Ucenic la iconari”

Editura „Vicovia”, Bacău, 2017
prefață: Daniela Șontică
ISBN 978-606-8541-95-2
coperta: Luminița Radu
corectură: Violeta Savu
tehnoredactare: Florin Radu

„A fi iconar înseamnă în primul rând a fi pe calea cea bună a credinţei, îmi spunea cândva un pictor de biserici. Prin titlul „Ucenic la iconari”, Marius Manta ne trimite cu gândul nu la iconari în sensul strict al cuvântului, ci la un fel de zugravi de suflete, care modelează conştiinţele, care imprimă imagini pe zidul vieţii, developând pe acesta faptele lor, lucrurile în care au crezut şi în numele cărora au trăit. Sigur că este uşor detectabilă modestia autorului când se declară un simplu ucenic. Prin felul în care scrie, prin temele, cărţile şi oamenii despre care a ales să scrie, se află el însuşi pe treapta maeştrilor.„Ucenic la iconari” reuneşte o seamă de eseuri şi cronici, dar şi patru interviuri semnificative, toate relevând profunda sa ancorare în valorile ortodoxiei şi ale culturii perene. Văd cartea aceasta şi ca pe o mărturisire de credinţă, o manifestare de normalitate şi firesc, în vremuri în care tendinţa generală este aceea de situare în arealul corectitudinii politice, de aplaudare a unor teme din imediatul concret, anume prezentat drept mizerabilist, ori de girare a tot ce se înscrie în canoane făcute de cine ştie cine. Marius Manta arată constant un ataşament faţă de autenticul românism, de valorile nepieritoare ale satului românesc, în care mai poate fi găsită licărind o lumină şi în zilele noastre, respingând prezentul care sufocă prin strălucirile falsei modernităţi, un prezent care nu pune nimic în locul pulverizării aduse de postmodernism.  Fără a fi teolog, dar cu pasiune şi ştiinţă pentru interpretarea în grilă teologică şi morală, autorul este preocupat de cărţi cu tematică duhovnicească, etnologie,  filosofie şi mistică creştină, teologie dogmatică, liturgică, pedagogie creştină, literatură cu valenţe ortodoxe, cărţi de poezie religioasă, de antropolgie şi de sociologie. Marius Manta este un căutător de lumină şi în acelaşi timp un călător spre o ţintă înaltă, la fel ca publicul căruia se adresează. El scrie cu conştiinţa că nu puţini sunt aceia care doresc să nu rateze ţinta, întâlnirea cu divinitatea”. (Daniela Șontică)